miercuri, 5 ianuarie 2011

Lectia 87 - joi, 6 ianuarie 2011

LECŢIA 87
Recapitularea noastră de astăzi va parcurge aceste idei:

<73> "Voiesc să fie lumină."
Astăzi voi putea face uz de puterea mea. Nu este voia mea să
orbecăiesc în întuneric, temându-mă de umbre, de lucruri nevăzute
şi ireale. Lumina să-mi fie azi călăuza. O voi urma acolo unde mă va
conduce şi voi privi numai ce îmi arată ea. Astăzi voi trăi pacea
percepţiei adevărate.
Următoarele forme ale acestei idei pot fi utile în aplicaţii
concrete:
" Acest lucru (această situaţie) nu poate ascunde
lumina pe care voiesc să o văd."
"Tu stai în lumină împreună cu mine, (nume)."
"În lumină, acest lucru (această situaţie) va arăta altfel."

<74> "Nu există nici o voie, cu excepţia Voii lui Dumnezeu."
Astăzi sunt în siguranţă, deoarece nu există nici o voie, cu
excepţia Voii lui Dumnezeu. Numai atunci când cred că există o altă
voie poate să mi se facă teamă. Încerc să atac numai când mi-e
teamă, şi numai când încerc să atac pot crede că siguranţa mea
veşnică îmi este ameninţată. Astăzi voi recunoaşte că toate acestea
nu s-au întâmplat. Sunt în siguranţă, deoarece nu există nici o voie,
cu excepţia Voii lui Dumnezeu.
Câteva forme utile ale acestei idei se pot aplica în situaţii
concrete, precum:
"Fie să percep acest lucru (această situaţie) conform Voii lui
Dumnezeu."
"Este Voia lui Dumnezeu, şi a mea, deopotrivă, să fii Fiul Lui
(nume)."
"Acest lucru (această situaţie) este parte din Voia lui Dumnezeu
pentru mine, oricum l-aş vedea (aş vedea-o)."
"Dumnezeu este în tot ce văd, deoarece Dumnezeu este în mintea
mea. "

Lectia 86 - miercuri, 5 ianuarie 2011

LECŢIA 86
Iată ideile de recapitulat pentru astăzi:


<71> "Numai planul de mântuire al lui Dumnezeu va izbuti."
Nu are nici un sens să caut mântuirea aiurea. Am văzut-o în
mulţi oameni şi în multe lucruri, dar când am întins mâna spre ea,
nu o aflam acolo. Greşisem, crezând că ştiu ce este. Nu voi mai
căuta aiurea, în van. Numai planul lui Dumnezeu pentru mântuire
va izbuti. Mă voi lăsa cuprins de bucuria faptului că planul Lui nu
poate niciodată da greş.
Iată câteva forme sugerate pentru aplicarea ideii de astăzi:


"Planul lui Dumnezeu pentru mântuire mă va mântui de felul
cum percep acest lucru (această situaţie)."


"Acest lucru (această situaţie) nu este o excepţie în planul lui
Dumnezeu pentru mântuirea mea."


"Fie să percep acest lucru (această situaţie) în lumina planului
de mântuire al lui Dumnezeu."


<72> "Reproşurile sunt un atac la adresa planului de mântuire
al lui Dumnezeu."
Reproşurile sunt o încercare de a dovedi că planul de mântuire
al lui Dumnezeu nu va izbuti. Însă numai planul Lui va izbuti.
Nutrind reproşuri, îmi exclud astfel din conştienţă singura mea
speranţă de mântuire. Nu mai vreau să-mi zădărnicesc propriile
interese în modul acesta dement. Vreau să accept planul de
mântuire al lui Dumnezeu şi să fiu fericit.
Aplicaţiile concrete ale ideii de astăzi ar putea lua următoarea
formă:


"În timp ce privesc acest lucru (această situaţie), aleg între o
percepţie eronată şi mântuire."


"Dacă văd motive de reproş în acest lucru (această situaţie), nu
voi vedea motive pentru mântuirea mea."


"Acest lucru (această situaţie) reclamă mântuire, nu atac."