Lectia 158 - vineri, 18 martie

LECTIA 158

Astăzi învăţ să dau cum primesc

Ce ţi s-a dat? Cunoaşterea că eşti o minte, în Minte şi numai minte, de-a pururea nepăcătos, total netemător, pentru că ai fost creat din iubire. Şi nu ţi-ai părăsit Sursa, rămânând aşa cum ai fost creat. Asta ţi s-a dat ca şi cunoaştere pe care nu o poţi pierde. Şi i s-a dat, deopotrivă, fiecărei făpturi, căci numai prin această cunoaştere trăieşte.

Toată cunoaşterea aceasta ai primit-o. Nu e unul în această lume care să nu o fi primit. Dar nu pe aceasta o dai, căci asta a dat creaţia. Şi nu se poate învăţa. Şi atunci, ce înveţi să dai astăzi? Lecţia noastră de ieri a evocat o temă de la începutul textului. Trăirea nu poate fi împărtăşită în mod direct, ca viziunea. Revelaţia că Tatăl şi Fiul sunt una îi va veni la timpul potrivit fiecărei minţi. Dar timpul respectiv este determinat de mintea însăşi, şi nu e ceva ce poate fi predat.

Timpul e fixat deja. Pare a fi destul de arbitrar. Dar nimenea nu face un pas din drum la întâmplare. Şi l-a făcut deja, deşi nici nu a pornit încă la drum. Căci timpul doar pare să înainteze într-o direcţie. Nu facem decât să întreprindem o călătorie gata încheiată. Dar pare să aibă un viitor pentru noi încă necunoscut.

Timpul e un truc, o scamatorie, o vastă iluzie în care figurile pleacă şi vin ca prin minune. Şi totuşi, în spatele aparenţelor există un plan care nu se schimbă. Scenariul este scris. Când va veni trăirea să pună capăt îndoielii tale e un lucru gata stabilit. Căci vedem călătoria din punctul în care s-a încheiat, privind-o retrospectiv, închipuindu-ne că o mai facem o dată, revăzând mental ce a trecut.

Un profesor nu dă trăire, pentru că nu a învăţat-o. I s-a revelat la momentul stabilit. Dar viziunea este darul lui. Pe aceasta o poate da direct, căci cunoaşterea lui Cristos nu s-a pierdut, pentru că El are o viziune pe care o poate da oricui o cere. Voia Tatălui şi a Sa sunt îngemănate în cunoaştere. Dar există o viziune pe care Spiritul Sfânt o vede pentru că o vede şi Mintea lui Cristos.

Aici se face îngemănarea lumii îndoielii şi a umbrelor cu intangibilul. Aici se află un loc liniştit în cadrul lumii, sfinţit prin iertare şi iubire. Aici se reconciliază toate contradicţiile, căci călătoria se încheie aici. Trăirea - neînvăţată, nepredată, nevăzută - pur şi simplu este. Ea depăşeşte obiectivul nostru, pentru că transcende ceea ce trebuie săvârşit. Preocuparea noastră este viziunea lui Cristos. Pe aceasta o putem atinge.

Viziunea lui Cristos are o singură lege. Ea nu priveşte un trup şi îl confundă cu Fiul creat de Dumnezeu. Ci vede o lumină dicolo de trup, o idee dincolo de ce poate fi atins, o puritate nepătată de greşeli, de jalnice erori, de gândurile înfricoşătoare ale vinovăţiei din visele păcatului. Nu vede separare. Şi îi priveşte pe toţi, împrejurare, întâmplare şi eveniment, fără cea mai mică slăbire a luminii pe care o vede.

Ea poate fi predată, şi trebuie predată de toţi cei ce vor să o doândească. Îţi cere doar să recunoşti că lumea nu poate să îţi dea nimic cât de cât comparabil ca valoare, şi nici să îţi fixeze un obiectiv care să nu dispară pur şi simplu de îndată ce ai perceput asta. Iată ce dai azi: să nu vezi pe nimeni ca trup. Salută-l ca Fiu al lui Dumnezeu ce este, recunoscându-l una cu tine ca sfinţenie.

Aşa sunt iertate păcatele lui, căci viziunea lui Cristos are puterea să le treacă pe toate cu vederea. În iertarea Lui ele pier. Nevăzute de Unu, dispar pur şi simplu, pentru că vine să le ia locul o viziune a sfinţeniei de dincolo de ele. Nu contează ce formă au luat, nici cât de enorme au părut să fie, nici pe cine au părut să lezeze. Nu mai sunt. Şi toate efectele pe care au părut să le aibă s-au dus ele, desfăcute şi de nefăcut.

Aşa înveţi să dai cum şi primeşti. Şi, tot aşa, viziunea lui Cristos se uită şi la tine. Lecţia asta nu e greu de învăţat dacă ţii minte că în fratele tău nu te vezi decât pe tine. Dacă el se pierde în păcat, te pierzi precis şi tu; dacă vezi în el lumină, păcatele ţi le-ai iertat. Fiecare frate întâlnit azi îţi oferă încă un prilej să laşi viziunea lui Cristos să se răsfrângă asupra ta şi să îţi ofere pacea lui Dumnezeu.

Nu contează când vine revelaţia, căci nu e ceva ce ţine de timp. Şi totuşi, timpul mai are un dar de dat, în care cunoaşterea adevărată se reflectă cu atâta acurateţe, încât chipul ei îşi împărtăşeşte sfinţenia nevăzută şi asemănarea ei străluceşte de nemuritoarea ei iubire. Exersăm azi vederea prin ochii lui Cristos. Şi, prin sfintele daruri pe care le dăm, viziunea lui Cristos se uită şi la noi.

Lectia 157 - joi, 17 martie

LECTIA 157

Vreau să intru acum în Prezenta Lui

Ziua de azi e o zi de linişte şi de încredere. E o zi deosebită a făduinţei în calendarul zilelor tale. E o zi pe care Cerul a pus-o deoparte să o lumineze şi să reverse o lumină veşnică asupra ei, o zi în care se aud ecourile veşniciei. Ziua de azi e o zi sfântă, căci vesteşte o trăire nouă, un alt fel de-a simţi şi de a conştientiza. Ţi-ai petrecut lungi nopŢi şi zile sărbătorind moartea. Astăzi înveţi să simţi bucuria vietii.

Acesta e un alt punct de răscruce în programa noastră. Adăuagăm acum o nouă dimensiune: o trăire nouă care pune în lumină ce am învăţat până acum şi ne pregăteşte pentru ce mai avem de învăţat. Ne duce la uşa unde învăţarea se sfârşeşte şi întrezărim ce e colo de cele mai înalte culmi pe care le poate atinge. Ne lasă aici o cipă, iar noi îi trecem pragul, siguri de direcţie şi de unicul nostru obiectiv.

Astăzi îţi va fi dat să simţi un pic de Cer, deşi vei reveni pe cărările învăţării. Dar ai străbătut destul de mult din drum să poţi modifica timpul într-atât cât să te ridici deasupra legilor lui şi să intri un picuţ în veşnicie. Vei învăţa să o faci din ce în ce mai bine, pe măsură ce fiecare lecţie, fidel exersată, te aduce mai repede la locul acesta sfânt şi te lasă, timp de o clipită, la Sinele tău.

El îţi va îndruma exerciţiile azi, căci ce ceri acum e ce voieşte El. Şi, odată ce ţi-ai îngemănat azi voia cu a Lui, ce ceri trebuie să ţi se dea. Nu ai nevoie decât de ideea de azi pentru a-ţi lumina mintea şi o lăsa să stea într-o aşteptare senină şi o bucurie liniştită, în care laşi rapid lumea în urmă.

Începând de azi, slujirea pe care o înfăptuieşti capătă o sinceră devoţiune şi o incandescenţă care trece din vârful degetelor tale la cei pe care îi atingi, şi îi binecuvântează pe cei pe care îi priveşti. O viziune ajunge la toţi pe care îi întâlneşti, la toţi la care te gândeşti sau care se gândesc la tine. Căci trăirea ta de azi îţi va transforma mintea într-o asemenea măsură, încât devine piatra de încercare pentru sfintele Gânduri dumnezeieşti.

Astăzi trupul tău va fi sfinţit, singurul lui rost fiind acum acela de-a aduce viziune a trăirii tale de azi să lumineze lumea. O trăire ca aceasta nu putem să dăm direct. Dar ne lasă în ochi o viziune pe care le-o putem oferi tuturor, ca să ajungă fiecare mai curând la aceeaşi trăire în care uită lumea liniştit şi îşi aminteşte Cerul o bucată de vreme.

Pe măsură ce trăirea aceasta se intensifică şi toate obiectivele cu excepţia acestuia, îşi pierd din valoare, lumea la care te vei reîntoarce devine un pic mai aproape de sfârşitul timpului, un pic mai asemănătoare Cerului în uzanţele ei, un pic mai aproape de izbăvirea ei. Iar tu, care îi aduci lumină, vei ajunge să vezi lumina mai sigur , viziunea, mai distinct. Va sosi o vreme în care nu te vei întoarce aceeaşi formă în care apari acum, căci nu vei mai avea nevoie deea. Dar acum are un scop şi va servi acestui scop foarte bine.

Astăzi o pornim pe un făgaş nevisat. Sfântul însă, Dătătorul, fericitelor vise de viaţă, Traducătorul percepţiei în adevăr, sfânta Călăuză la Cer Ce ţi s-a dat, a visat pentru tine această călătorie pe care o faci şi o începi astăzi, cu trăire a pe care ţi-o oferă ziua de azi, să fie, ta.

Vom intra acum în Prezenţa lui Cristos, senin inconştienţi de toate, cu excepţia radioasei Sale feţe şi a desăvârşitei Sale Iubiri. Viziunea feţei Sale îţi va rămâne, dar va veni o clipă ce transcende toată vizunea, chiar şi pe aceasta, cea mai sfântă. Pe aceasta nu o vei preda nicicând, căci nu ai obţinut-o prin învăţare. Dar viziune a e o dovadă grăitoare că îţi aminteşti ce ai cunoscut în clipa respectivă şi ce vei cunoaşte din nou negreşit.

Lectia 156 - miercuri, 16 martie

LECTIA 156

Merg cu Dumnezeu într-o sfinţenie desăvârşită

Ideea de astăzi declară simplul adevăr care face gândul păcatului să fie imposibil. Ea promite că vinovă’ia nu are cauză şi că, neavând cauză, nu există. Ideea decurge negreşit din gândul fundamental menţionat atât de des în text: ideile nu îşi părăsesc sursa. Dacă acesta e adevărat, cum poţi să fii separat de Dumnezeu? Cum ai putea cutreiera lumea singur şi separat de Sursa ta?

Gândurile pe care le prezentăm în acest curs nu sunt lipsite de consecventă. Adevărul, dacă e să fie adevărat, trebuie să fie adevărat de la cap ia coadă. Nu se poate contrazice singur, nici nu poate fi incert pe alocuri şi cert în alte părţi. Nu poţi să cutreieri lumea separat de Dumnezeu, pentru că nu ai putea să exişti fără El. El e ce e viaţa ta. Unde eşti tu este şi El. Există o singură viaţă. Şi pe aceasta o împărtăşeşti cu El. Nimic nu poate să fie separat de El şi să se afle în viată.

Dar, unde este El, trebuie să fie atât sfinţenie, cât şi viaţă. Nici un tribut de-al Lui nu rămâne neîmpărtăşit de tot ce are viaţă. Ce are viaţă e la fel de sfânt ca El, căci ce împărtăşeşte viaţa Lui face parte din Sfinţenie şi nu poate să fie păcătos, aşa cum nici soarele nu poate hotărî să fie de gheaţă, nici marea să se separe de apă, nici iarba să crească cu rădăcinile suspendate în aer.

Există în tine o lumină care nu poate muri; a cărei prezenţă e atât de sfântă, încât lumea e sfinţită datorită ţie. Toate făpturile îţi aduc daruri, punându-ţi-Ie cu recunoştinţă şi cu bucurie la picioare. Mireasma florilor e darul pe care ţi-l aduc ele. Valurile se închină în faţa ta, pomii îşi întind braţele să te ferească de căldură şi îşi aştern frunzele pe pământul dinaintea ta să îţi fie moale sub picior, în timp e vântul abia adie, ca o şoaptă în jurul capului tău sfânt.

Lumina din tine e cea pe care tânjeşte să o vadă universul. Toate făpturile stau liniştite înaintea ta, căci recunosc Cine merge cu tine. Lumina pe care o porţi e propria lor lumină. Aşa că în tine îşi văd sfinţenia, salutându-te ca mântuitor şi Dumnezeu. Acceptă-le revenţa, căci se datorează Sfinţeniei Însăşi, care merge cu tine, transformând - în blânda Ei lumină -lucrurile toate în asemănarea Ei şi puritatea Ei.

Aşa lucrează mântuirea. Când te dai la o parte, lumina din tine o ia înainte şi cuprinde lumea. Ea nu vesteşte sfârşitul păcatului prin pedeapsă şi moarte. Păcatul a dispărut în lejeritate şi hohote de râs, pentru că i se vede absurditatea bizară. E un gând nesăbuit, un vis prostesc, neînspăimântător, poate ridicol, dar cine şi-ar irosi o clipită din sosirea la Dumnezeu pentru un moft atât de necugetat?

Şi totuşi, ţi-ai irosit mulţi, mulţi ani tocmai pe gândul acesta nesăbuit. Trecutul s-a dus, cu toate fanteziile lui. Ele nu te mai ţin legat. Sosirea la Dumnezeu e pe aproape. Şi, în micul interval de îndoială care a mai rămas, se poate să îţi pierzi din vedere Tovarăşu şi să Îl confunzi cu visul străvechi, necugetat, care a trecut  acum.

"Cine merge cu mine?" Iată întrebarea pe care ar trebui s-o pui de o mie de ori pe zi, până când certitudinea pune capăt îndoielii şi instaurează pacea. Pune capăt îndoielii astăzi. Dumnezeu vorbeşte pentru tine când îţi răspunde la întrebare cu următoarele cuvinte:

„Merg cu Dumnezeu într-o sfinţenie desăvârşită. Luminez lumea, îmi luminez mintea şi toate minţile pe care Dumnezeu le-a creat una cu mine.”