Lectia 183 - joi, 21 aprilie

Lectia 183

Invoc Numele lui Dumnezeu şi al meu

Numele lui Dumnezeu e sfânt, dar nu mai sfânt decât al tău. Să Îi invoci Numele nu înseamnă decât să îl invoci pe al tău. Un tată îşi dă numele fiului său şi identifică astfel fiul cu el. Fraţii lui îi împăr­tăşesc numele şi sunt astfel uniţi într-o legătură din care îşi derivă identitatea. Numele Tatălui tău îţi aminteşte cine eşti, chiar şi într-o lume care nu ştie şi chiar dacă nu ţi-ai amintit. 

Numele lui Dumnezeu nu poate fi auzit fără a stârni o reacţie, şi nici nu poate fi rostit fără a trezi în minte un ecou care te cheamă să îţi aminteşti. Rosteşte-I Numele, şi inviţi îngerii să înconjoare pă­mântul pe care stai şi să îţi cânte în timp ce îşi desfac aripile să te ocrotească şi să te adăpostească de fiecare gând lumesc care s-ar vârî peste sfinţenia ta. 

Repetă Numele lui Dumnezeu, şi toată lumea răspunde lepădân­du-şi iluziile. Fiecare vis la care ţine lumea a dispărut subit şi, unde a părut să fie, găseşti o stea, un miracol de har. Bolnavii se scoală, tămăduiţi de gândurile lor nesănătoase. Orbii pot să vadă, surzii pot să audă. Cei întristaţi îşi leapădă jalea, iar lacrimile de durere se şterg în timp ce un hohot vesel vine să binecuvânteze lumea. 

Repetă Numele lui Dumnezeu, şi numele mărunte şi-au pierdut înţelesul. Nu există tentaţie care să nu devină un lucru fără nume şi nedorit înaintea Numelui lui Dumnezeu. Repetă-I Numele, şi vezi cât de uşor vei uita numele tuturor dumnezeilor pe care i-ai preţuit. Fiecare şi-a pierdut numele de dumnezeu pe care i l-ai dat. Devin anonimi şi fără valoare pentru tine, deşi înainte de-a lăsa Numele lui Dumnezeu să înlocuiască măruntele lor nume, te-ai închinat în faţa lor, numindu-i dumnezei. 

Repetă Numele lui Dumnezeu, şi îţi invoci Sinele, al Cărui Nume e al Său. Repetă-I Numele, şi toate lucrurile infime şi fără nume pe pământ trec rapid în corectă perspectivă. Cei ce invocă Numele lui Dumnezeu nu pot confunda fără-de-numele cu Numele, nici păcatul cu harul, nici trupurile cu sfântul Fiu al lui Dumnezeu. Şi, de se întâmplă să te alături unui frate, şezând în linişte cu el şi repetând cu el Numele lui Dumnezeu în tăcerea minţii tale, ai înfiinţat acolo un altar care ajunge până la Dumnezeu şi la al Său Fiu. 

Exersează azi doar următorul lucru: repetă, fără grabă şi fără încetare, Numele lui Dumnezeu. Uită orice alt nume în afară de al Său. Să nu auzi altceva. Lasă-ţi toate gândurile să devină ancorate în acesta. Nu folosim alt cuvânt decât la început, când rostim ideea zilei o singură dată. Şi apoi, Numele lui Dumnezeu devine singurul nostru gând, singurul nostru cuvânt, singurul lucru care ne ocupă minţile, singura dorinţă pe care o avem, singurul sunet cu înţeles şi singurul Nume pe care îl deţine tot ce dorim să vedem, tot ce am vrea să numim al nostru. ­­­

Adresăm astfel o invitaţie care nu poate fi refuzată niciodată. Iar Dumnezeu va veni şi îi va răspunde chiar El. Să nu crezi că aude micile rugăciuni ale celor ce Îl invocă folosind numele idolilor la care ţine lumea. Nu pot să ajungă la El în felul acesta. El nu le poate auzi rugăminţile care Îi cer să nu fie El Însuşi sau ca Fiul Său să primească alt nume decât al Său. ­­

Repetă Numele lui Dumnezeu, şi Îl vei recunoaşte ca singurul Creator al realităţii. Şi vei mai recunoaşte că Fiul Său face parte din El, creând în Numele Său. Şezi liniştit şi lasă-I Numele să devină ideea atotcuprinzătoare care îţi captează mintea. Lasă toate gândurile să tacă, cu excepţia acestuia. Şi tuturor celorlalte gânduri răspunde-le cu acesta, şi vei vedea cum Numele lui Dumnezeu înlocuieşte miile de nume mărunte pe care le-ai dat gândurilor tale, fără să realizezi că există un singur Nume pentru tot ce există şi tot ce va exista. 

Astăzi poţi să atingi o stare în care vei resimţi darul de har. Poţi ­scăpa de toată robia lumii şi poţi da lumii aceeaşi eliberare pe care ai găsit-o tu. Îţi poţi aminti ce a uitat lumea şi îi poţii oferi propria ta aducere aminte. Poţi accepta astăzi rolul pe care îl joci în mântuirea ei şi a ta.  Amândouă pot fi realizate perfect. ­

Recurge la Numele lui Dumnezeu pentru eliberarea ta, şi ţi-e dată. În afara acesteia, nu e nevoie de nicio rugăciune, căci le cuprinde în ea pe toate. Cuvintele sunt lipsite de înţeles şi toate rugăminţile sunt de prisos când Fiul lui Dumnezeu invocă Numele Tatălui său. Gândurile Tatălui său devin ale sale. El îşi revendica tot ce a dat, dă şi va da de-a pururi Tatăl lui. Şi Îl invocă să lase acum fără nume toate lucrurile pe care a crezut că le-a făcut; şi, în locul lor, Numele sfânt al lui Dumnezeu devine propria lui judecată a lipsei lor de valoare.

Toate lucrurile mărunte tac. Sunetele mărunte au amuţit acum. Măruntele lucruri pământeşti au dispărut. Universul nu constă decât din Fiul lui Dumnezeu, care îşi invocă Tatăl. Iar Vocea Tatălui său răspunde în Numele sfânt al Tatălui său. În această relaţie veşnică şi calmă, în care comunicarea transcende cu mult toate cuvintele, şi ­totuşi, depăşeşte în profunzime şi înălţime orice ar putea transmite ­cuvintele vreodată, e pace veşnică. In Numele Tatălui nostru, vrem să resimţim această pace azi. Şi, în Numele Lui, ni se va da.

Lectia 182 - marti, 19 aprilie

Lectia 182

Voi sta liniştit o clipă şi voi merge acasă

Nu eşti acasă în lumea aceasta în care pari să trăieşti. Undeva în mintea ta ştii că asta e adevărat. Te tot bântuie amintirea locului de acasă, ca şi când ar exista un loc care te cheamă să revii, deşi nu recunoşti nici vocea, nici de ce anume îţi aminteşte. Şi totuşi, aici te simţi chiar un străin, venit de undeva total necunoscut. Nimic atât  de desluşit să poţi să spui cu certitudine că eşti un exilat aici. Doar un sentiment stăruitor, uneori un mic fior, alteori o slabă amintire, pe care o alungi din răsputeri, dar care îţi va reveni cu siguranţă în minte. 

Nu e nimeni care să nu ştie despre ce vorbim. Dar unii încearcă să îşi nesocotească suferinţa prin jocuri cu care se întreţin pentru a-şi ocupa timpul şi a-şi evita tristeţea. Alţii neagă că sunt trişi şi nu îşi recunosc deloc lacrimile. Iar alţii susţin că lucrul de care vorbim e o iluzie şi nu merită să fie considerat decât un vis. Dar cine – cu toată ­sinceritatea, fără defensivitate şi fără să se amăgească – ar nega că înţelege cuvintele pe care le rostim? 

Vorbim astăzi pentru toţi care cutreieră această lume, căci nicicare nu este acasă. Căutând la nesfârşit în beznă, fiecare umblă la voia întâmplării după ce nu poate să găsească, şi nu realizează ce anume caută. Îşi face o mie de case unde să se simtă ca acasă, daar niciuna nu îi satisface mintea plină de nelinişte. Nu înţelege că clădeşte în zadar. Casa pe care o caută nu şi-o poate face el. Nu există substitut pentru Cer. Tot ce a făcut el vreodată a fost doar iad. 

Poate crezi că vrei să regăseşti casa copilăriei. Copilăria trupului tău şi locul în care s-a adăpostit sunt acum o amintire atât de distorsionată, încât nu ai în faţa ta decât imaginea unui trecut ce nu s-a întâmplat. Există însă în tine un Copil Care caută casa Tatălui Său şi ştie că e un străin aici. Copilăria aceasta e veşnică, de o inocenţă care va dăinui de-a pururi. Unde va merge acest Copil este pământ sfânt. Tocmai sfinţenia Lui luminează Cerul şi aduce pe pământ pura reflecţie a luminii de sus, în care pământul şi Cerul sunt un tot unitar.

Tocmai pe acest Copil din tine Îl ştie Tatăl tău de Fiu. Tocmai acest Copil Îşi cunoaşte Tatăl. EI vrea să Se întoarcă acasă atât de profund şi de necontenit, încât vocea Lui te imploră să Îl laşi să Se Îl odihnească un pic. Nu îţi cere decât câteva clipe de răgaz, un interval în care să Se poată întoarce să respire din nou aerul sfânt care umple casa Tatălui Său. Şi tu eşti casa Lui. Şi Se va întoarce. Dar dă-I un pic de timp să fie El, în pacea unde e acasă, odihnindu-Se în linişte şi pace şi iubire.

Acest Copil are nevoie de ocrotirea ta. E departe de casă. E atât de mic, încât pare atât de uşor de uitat pe afară, vocea lui mititică atât de uşor de acoperit, strigătul Lui de ajutor aproape de neauzit printre râcâielile, scrâşniturile şi zăngăniturile lumii. Şi totuşi, El ştie că în tine continuă să îşi aibă locul singura Lui protecţie. Nu Îi vei înşela aşteptările. Va merge acasă, şi tu odată cu El.

Acest Copil este neapărarea ta, puterea ta. Are încredere în tine. A venit pentru că ştia că nu vei da greş. Îţi şopteşte neîncetat de casa Lui. Căci vrea să te ducă înapoi cu El, ca El Însuşi să rămână şi să nu Se mai întoarcă unde nu Îi este locul şi unde trăieşte ca un surghiunit intr-o lume de gânduri străine. Răbdarea Lui nu are limite. Va aştepta până auzi Vocea blândă în tine, chemându-te să Îl laşi să Se ducă în pace, odată cu tine, acolo unde e acasă şi tu aşişderea cu El.

Când vei sta liniştit o clipă, când lumea se va retrage de la tine, când ideile fără valoare vor înceta să aibă valoare în mintea ta neliniştită, vei auzi Vocea Lui. Atât de sfâşietor te strigă, încât nu Îi vei mai rezista. În clipa aceea, te va lua la casa Lui, şi vei sta cu El în linişte deplină, tăcut şi împăcat, dincolo de toate cuvintele, neatins de frică şi îndoială, cu certitudinea sublimă că eşti la casa ta.

Odihneşte-te astăzi cât de des cu El. Căci a fost dispus să devină un Copilaş, ca săpoţi învăţa de la El cât de puternic este cel ce vine fără mecanisme de apărare, oferindu-le numai mesajele iubirii celor care cred că e duşmanul lor. El ţine în mână puternicia Cerului, îi consideră prieteni şi le dă puterea Lui, să vadă că vrea să le fie Prieten. Îi roagă să Îl protejeze, căci casa Lui este departe şi nu vrea să se întoarcă acolo singur.

Cristos renaşte ca mic Copilaş de fiecare dată câte un hoinar care vrea să plece de acasă. Căci trebiue să înveţe că vrea să protejeze doar acest Copil, Care vine fără apărare şi Care e protejat prin lipsa Lui de apărare. Mergi cu El acasă din când în când astăzi. Eşti tot de străin aici ca El.

Fă-ţi timp astăzi să îţi laşi deoparte scutul care nu foloseşte la nimic, şi să pui jos sabia şi lancea pe care le-ai ridicat împotriva unui duşman inexistent. Cristos te-a numit frate şi prieten. Şi a venit chiar să îţi ceară ajutorul să Îl laşi să meargă acasă azi, întregit şi pe de-a-ntregul. A venit cum vine un copilaş care trebuie să implore ocrotirea şi iubirea tatălui său. El conduce universul, şi totuşi, te roagă neîncetat să te întorci cu El şi să nu îţi mai iei iluziile drept dumnezei. Nu ţ-ai pierdut inocenţa. După asta tânjeşti. Asta e dorinţa inimii tale. Asta e vocea pe care o auzi şi, tot asta, chemarea care nu poate fi tăgăduită. Copilul sfânt rămâne cu tine. Casa Lui este a  ta.

 Astăzi îţi dă neapărarea Lui, şi o accepţi în schimbul tuturor jucăriilor de luptă pe care le-ai făcut. Şi acum drumul ţi-e deschis, iar călătoria are un final în sfârşit vizibil. Stai liniştit o clipă şi mergi cu El acasa, şi ai pace o vreme.