Lectia 73 - joi, 23 decembrie

LECŢIA 73

"Voiesc să fie lumină."

Astăzi ne oprim asupra voii pe care o împărtăşeşti cu

Dumnezeu. Ea nu este de-o seamă cu dorinţele deşarte ale egoului,

din care se nasc întunericul şi nimicul. Voia pe care o

împărtăşeşti cu Dumnezeu are toată puterea creaţiei în ea.

Dorinţele deşarte ale ego-ului sunt neîmpărtăşite, şi de aceea nu au

nici o putere. Dorinţele lui nu sunt deşarte în sensul că nu pot face o

lume a iluziilor, iar credinţa ta în această lume poate fi foarte

puternică. Sunt în schimb cu adevărat deşarte în ceea ce priveşte

creaţia. Ele nu fac nimic real.

Dorinţele deşarte şi reproşurile sunt parteneri sau coproducători

în reprezentarea lumii pe care o vezi. Dorinţele ego-ului i-au dat

naştere, iar nevoia de reproşuri a ego-ului, care este necesară

pentru a o menţine, o populează cu figuri care par să te atace şi

care strigă după "dreapta" judecată. Aceste figuri devin

intermediarii angajaţi de ego în traficul de reproşuri. Ele stau între

conştienţa ta şi realitatea fraţilor tăi. Contemplându-le, nu îţi

cunoşti fraţii şi nici Sinele.

În acest troc bizar, în care vina este negociată de infinite ori, iar

reproşurile cresc cu fiecare târg pe care îl închei, ţi-a dispărut voia.

Poate o astfel de lume să fi fost creată prin voia pe care Fiul lui

Dumnezeu o împărtăşeşte cu Tatăl său? A creat oare Dumnezeu

dezastru pentru fiul Său? Creaţia este Voia amândurora, împreună.

Ar crea Dumnezeu o lume care să-L ucidă pe El însuşi?

Astăzi vom încerca încă odată să ajungem la lumea care este în

concordanţă cu voia ta. Lumina se află în ea, deoarece ea nu se

opune Voii lui Dumnezeu. Ea nu este Cerul, dar lumina Cerului o

luminează. Întunericul s-a risipit. Dorinţele deşarte ale ego-ului au

fost retrase. Însă lumina care se revarsă asupra acestei lumi îţi

reflectă voia, şi ca atare în tine, acolo unde ea trebuie să se afle, o

vom căuta.

Tabloul tău despre lume poate oglindi ce este înăuntru. Nici

sursa luminii, nici cea a întunericului nu poate fi găsită în afară.

Reproşurile îţi întunecă mintea şi te uiţi, înspre afară, la o lume

întunecată. Iertarea face întunericul să se ridice, îţi reafirmă voia,

lăsându-te să priveşti o lume a luminii. Am subliniat în mai multe

rânduri că bariera reproşurilor se trece uşor şi nu poate sta între

tine şi mântuirea ta. Motivul este foarte simplu. Chiar vrei să fii în

iad? Chiar vrei să plângi, să suferi şi să mori?

Uită argumentele ego-ului, care caută să dovedească că toate

acestea sunt într-adevăr Cerul. Ştii că nu este aşa. Nu se poate să-ţi

doreşti aşa ceva. Există un punct dincolo de care iluziile nu pot

trece. Suferinţa nu este fericire, iar tu fericire vrei cu adevărat. Aşa

îţi este voia în adevăr. Şi astfel, mântuirea este de asemenea voia

ta. Vrei să reuşeşti în ceea ce încercăm să facem astăzi. Vom

întreprinde totul cu binecuvântarea şi cu acordul tău bucuros.

Astăzi vom reuşi, dacă îţi reaminteşti că îţi doreşti mântuirea.

Vrei să accepţi planul lui Dumnezeu, deoarece eşti părtaş la el. Nu

ai nici o voie care i sar putea opune cu adevărat şi nu doreşti să i te

opui. Mântuirea este pentru tine. Mai presus de orice altceva,

doreşti libertatea de a-ţi reaminti cine eşti cu adevărat. Astăzi, egoul

e cel care stă neputincios în faţa voii tale. Voia ta e liberă şi nimic

nu o poate birui.

Întreprindem de aceea exerciţiile de astăzi cu fericită încredere,

siguri că vom găsi ceea ce voieşti să găseşti şi că ne vom aduce

aminte de ceea ce voieşti să-ţi aduci aminte. Nici o dorinţă deşartă

nu ne poate reţine, nici nu ne poate amăgi cu o iluzie a tăriei. Facă-se

voia ta astăzi şi sfârşească-se pentru totdeauna credinţa

dementă că ai ales iadul în locul Cerului.

Ne vom începe perioadele mai lungi de practică prin

recunoaşterea faptului că planul lui Dumnezeu pentru mântuire, şi

numai al Său, este pe de-a-ntregul în acord cu voia ta. El nu

constituie scopul unei puteri străine, pe care ai fost obligat să-l

accepţi; ci este unicul scop de aici în care tu şi Tatăl tău sunteţi în

perfect acord. Vei reuşi astăzi, căci astfel s-a împlinit vremea pentru

liberarea Fiului lui Dumnezeu din iad şi de toate dorinţele deşarte.

Voia sa îi este acum restituită conştienţei sale. Iar el binevoieşte

chiar azi să privească lumina din el şi să fie mântuit.

După ce îţi pomeneşti toate acestea, hotărât fiind să-ţi păstrezi

voia limpede în minte, spune în sinea ta, cu fermitate blândă şi

siguranţă liniştită:

"Voiesc să fie lumină.

Fie să contemplu lumina

Care reflectă Voia lui Dumnezeu şi a mea."

Lasă-ţi apoi voia să se afirme, împreunată fiind cu puterea lui

Dumnezeu şi unită cu Sinele tău. Pune restul perioadei de exersare

sub îndrumarea Lor. Alătură-te Lor în timp ce Ei arată calea.

În perioadele mai scurte de exersare, fă din nou o declaraţie a

ceea ce vrei cu adevărat. Spune:

"Voiesc să fie lumină.

Întunericul nu este voia mea."

Acestea se vor repeta de câteva ori pe oră. E însă foarte

important să aplici ideea de astăzi în această formă, imediat ce eşti

tentat să nutreşti oarecare reproş. Asta te va ajuta să-ţi abandonezi

reproşurile, în loc să le cocoleşti şi să le ascunzi în întuneric.

Lectia 72 - miercuri, 22 decembrie

LECŢIA 72

"Reproşurile mele sunt un atac la adresa planului de mântuire al

lui Dumnezeu."

Deşi am recunoscut faptul că planul de mântuire al ego-ului este

opus planului de mântuire al lui Dumnezeu, încă nu am stabilit

faptul că acesta este un atac activ asupra planului Său şi o încercare

deliberată de a-l distruge. În acest atac, lui Dumnezeu i se atribuie

însuşirile care sunt de fapt asociate egoului, în timp ce ego-ul pare

să preia atributele lui Dumnezeu.

Dorinţa fundamentală a ego-ului este aceea de a-L înlocui pe

Dumnezeu. De fapt, ego-ul este întruparea fizică a acestei dorinţe.

Căci tocmai această dorinţă pare să împrejmuiască mintea cu un

trup, ţinând-o separată şi singură, incapabilă să ajungă la alte

minţi, altfel decât prin intermediul trupului care a fost făcut ca să o

întemniţeze. Limita pusă comunicării nu poate fi cel mai bun mijloc

de a o dezvolta. Cu toate acestea, ego-ul vrea să te facă să crezi

contrariul.

Deşi încercarea de a păstra limitările pe care un trup tinde să le

impună este deci evidentă, poate nu este la fel de vădit de ce

reproşurile constituie un atac la adresa planului de mântuire al lui

Dumnezeu. Dar hai să examinăm mai atent pentru ce fel de lucruri

eşti în stare să porţi pică? Nu-i aşa că sunt asociate întotdeauna cu

ceva ce face un trup? O persoană spune ceva ce nu îţi este pe plac.

Face ceva ce îţi displace. Îşi "trădează" gândurile ostile prin

comportamentul său.

Nu ai de a face aici cu ceea ce este persoana. Dimpotrivă, eşti

exclusiv ocupat cu ceea ce face ea într-un trup. Nu numai că nu

reuşeşti să o ajuţi să se elibereze de limitările corpului. Dar şi

încerci să o ţii legată de corp, confundând-o cu acesta, judecându-i

ca fiind unul şi acelaşi lucru. Într-aceasta este atacat Dumnezeu,

fiindcă, dacă Fiul Său este doar un trup, la fel trebuie să fie şi El. Un

Creator total diferit de creaţia sa este de neconceput.

Dacă Dumnezeu este un trup, care trebuie să-I fie planul de

mântuire? Care altul ar putea fi, dacă nu moartea? Încercând să se

prezinte pe Sine ca Autor al Vieţii şi nu al morţii, El este un mincinos

şi un înşelător, plin de promisiuni false, oferind iluzii în locul

adevărului. Realitatea aparentă a corpului face de-a dreptul

convingător acest fel de a-L vedea pe Dumnezeu. De fapt, dacă

corpul ar fi real, ar fi într-adevăr dificil să eviţi această concluzie. Iar

fiecare reproş insistă asupra faptului că trupul este real, trecând

total cu vederea ceea ce este fratele tău; îţi întăreşte credinţa că el

este un corp şi îl condamnă pentru aceasta; şi afirmă că mântuirea

sa trebuie să fie moartea, proiectând acest atac asupra lui

Dumnezeu şi făcându-L pe El răspunzător de aceasta.

În această arenă pregătită cu grijă, unde animale întărâtate îşi

caută prada şi unde graţierea nu are ce căuta, vine ego-ul să te

mântuiască. Dumnezeu te-a făcut trup. Foarte bine. Să acceptăm

asta şi să ne bucurăm. Trup fiind, nu te lăsa lipsit de ceea ce oferă

trupul, ia puţinul pe care-l poţi căpăta. Dumnezeu nu ţi-a dat nimic.

Trupul este singurul tău mântuitor. El este moartea lui Dumnezeu şi

mântuirea ta.

Aceasta este credinţa universală a lumii pe care o vezi. Unii

urăsc trupul şi încearcă să-l vatăme şi să-l umilească. Alţii îl iubesc

şi încearcă să-l ridice în slăvi şi să-l exalte. Însă câtă vreme trupul

stă în centrul conceptului tău despre tine însuţi, ataci planul lui

Dumnezeu pentru mântuire şi nutreşti reproşuri la adresa Lui şi a

creaţiei Sale, ca nu cumva să auzi Vocea adevărului şi să O saluţi cu

bucurie, ca pe un Prieten. Mântuitorul ales îi ia, în schimb, locul. El

este prietenul tău; Dumnezeu îţi este vrăjmaş.

Astăzi vom încerca să oprim aceste atacuri lipsite de sens la

adresa mântuirii. Vom încerca, în schimb, să primim mântuirea cum

se cuvine. Percepţia ta răsturnată a fost dezastruoasă pentru pacea

minţii tale. Te-ai văzut pe tine într-un trup, iar adevărul în afara ta,

devenit inaccesibil conştienţei tale, zăvorât fiind de limitările

corpului. Acum vom încerca să vedem altfel toate acestea.

Lumina adevărului e în noi, acolo unde a fost pusă de

Dumnezeu. Trupul e cel care este în afara noastră, şi nu se află în

grija noastră. A fi fără trup înseamnă a fi în starea noastră firească.

A recunoaşte înseamnă a fi în starea noastră firească. A recunoaşte

lumina adevărului din noi înseamnă a ne recunoaşte aşa cum

suntem. A ne vedea Sinele ca separat de trup înseamnă capătul

atacului asupra planului lui Dumnezeu pentru mântuire şi

acceptarea Lui, în schimb. Iar acolo unde planul Lui este acceptat,

este înfăptuit deja.

Ţelul nostru în perioadele de exersare mai lungi este astăzi acela

de a deveni conştienţi de faptul că planul lui Dumnezeu pentru

mântuire a fost deja înfăptuit în noi. Altfel, noi atacăm ceea ce nu

recunoaştem. Vom încerca acum să lăsăm deoparte judecata şi vom

întreba care este planul lui Dumnezeu pentru noi:

"Ce este mântuirea, Părinte? Eu nu ştiu. Spune-mi, ca să pot înţelege."

Vom aştepta apoi în linişte răspunsul Lui. Am atacat planul lui

Dumnezeu pentru mântuire, fără a aştepta să auzim care este

acesta. Ne-am strigat atât de tare reproşurile, încât nu I-am mai

ascultat Vocea. Ne-am folosit reproşurile ca să ne închidem ochii şi

să ne astupăm urechile.

Acum însă vrem să vedem, să auzim şi să aflăm. "Ce este

mântuirea, Părinte?" Întreabă şi ţi se va răspunde. Caută şi vei

găsi. Nu mai întrebăm ego-ul ce este mântuirea şi unde să o găsim.

Întrebăm adevărul. Fii sigur, atunci, că răspunsul va fi adevărat,

datorită Celui pe care Îl întrebi.

Ori de câte ori simţi că încrederea ţi se destramă şi speranţa în

reuşită abia mai pâlpâie, gata să se stingă, repetă-ţi întrebarea şi

rugămintea, reamintindu-ţi că o adresezi Creatorului nemărginit al

nemărginirii, care te-a creat asemenea Lui:

"Ce este mântuirea, Părinte? Eu nu ştiu. Spune-mi ca să pot înţelege."

Îţi va răspunde. Fii hotărât să auzi.

Una sau două perioade de exersare mai scurte pe oră vor fi de

ajuns astăzi, de vreme ce vor fi ceva mai lungi decât de obicei.

Aceste exerciţii vor începe cu:

"Reproşurile sunt un atac la adresa planului de mântuire al lui

Dumnezeu.

Fie ca, în loc să-l atac, să-l accept.

Ce este mântuirea, Părinte?"

Aşteaptă apoi aproximativ un minut în tăcere, preferabil cu ochii

închişi, şi ascultă să-I auzi răspunsul.

Lectia 71 - marti, 21 decembrie

LECŢIA 71

"Numai planul de mântuire al lui Dumnezeu va izbuti."

S-ar putea să nu îţi dai seama că ego-ul a alcătuit un plan de

mântuire opus planului lui Dumnezeu. Tocmai în acest plan crezi tu.

De vreme ce este opusul planului lui Dumnezeu, crezi, de

asemenea, că a accepta planul lui Dumnezeu în locul celui oferit de

ego înseamnă a fi damnat. Pare, desigur, absurd. Însă după ce vom

fi examinat mai cu atenţie în ce constă, de fapt, planul ego-ului,

poate vei realiza că, oricât de absurd ar fi, chiar crezi în el.

Planul de mântuire al ego-ului gravitează în jurul purtării

reproşurilor. El susţine că, dacă altcineva ar vorbi sau ar acţiona

diferit, dacă vreo împrejurare sau întâmplare exterioară s-ar

schimba, ai fi mântuit. Astfel, sursa mântuirii este percepută

constant ca exterioară ţie. Fiecare reproş este o declaraţie şi o

aserţiune în care crezi, care spune:

"Dacă acest lucru (această situaţie) ar fi altfel, aş fi mântuit."

Schimbarea minţii, răzgândirea,

necesară pentru dobândirea mântuirii, este astfel cerută de la toţi şi

toate, cu excepţia ta.

Rolul pe care îl desemnezi propriei tale minţi în acest plan este

aşadar, pur şi simplu, acela de a determina ce anume, în afara ei

însăşi, trebuie să se schimbe, dacă este să fii mântuit. Conform

acestui plan dement, orice sursă de mântuire percepută este

acceptabilă, cu condiţia să nu izbutească. Acest lucru garantează

continuarea căutării neroditoare, întrucât persistă iluzia că, deşi

aceste speranţe au fost mereu înşelate, există încă motive de

speranţă în alte locuri şi în alte lucruri. O altă persoană îţi va sluji

mai bine; o altă situaţie îţi va oferi totuşi succes.

Astfel se prezintă planul de mântuire al ego-ului. Poţi vedea,

desigur, cât de bine este în strictă concordanţă cu doctrina de bază

a ego-ului: "Caută, dar nu găsi." Fiindcă, ce altceva ar putea

garanta mai sigur că nu vei găsi mântuirea decât prin canalizarea

tuturor eforturilor tale spre căutarea ei acolo unde nu se află?

Planul de mântuire al lui Dumnezeu izbuteşte tocmai pentru că,

urmându-i îndrumarea, cauţi mântuirea acolo unde se află. Însă

dacă este să reuşeşti, Dumnezeu promiţându-ţi că aşa va fi, trebuie

să binevoieşti să o cauţi numai acolo. Altfel scopul îţi este împărţit şi

vei încerca să urmezi două planuri de mântuire care sunt diametral

opuse în toate privinţele. Rezultatul îţi poate aduce numai derută,

mizerie şi un sentiment profund al ratării şi disperării.

Cum poţi scăpa de toate acestea? Foarte simplu. Ideea de astăzi

este răspunsul. Numai planul de mântuire al lui Dumnezeu va izbuti.

Nu poate exista nici un conflict real în această privinţă, deoarece nu

există nici o alternativă posibilă la planul lui Dumnezeu, care să te

mântuiască. Al Său este unicul plan a cărui rezolvare este certă. Al

Său este unicul plan care trebuie să reuşească.

Să exersăm astăzi recunoaşterea acestei certitudini. Şi să ne

bucurăm că există un răspuns la ceea ce pare să fie un conflict fără

nici o rezolvare posibilă. Toate lucrurile Îi sunt posibile lui

Dumnezeu. Mântuirea trebuie să fie a ta, datorită planului Său, care

nu poate da greş.

Începe cele două perioade de exersare mai lungi, gândindu-te la

ideea de astăzi şi dându-ţi seama că ea conţine două părţi, fiecare

aducându-şi contribuţia la întreg în mod egal. Planul lui Dumnezeu

pentru mântuirea ta va izbuti, alte planuri nu. Nu te lăsa pradă

disperării sau mâniei pentru a doua parte a afirmaţiei; ea este

inerentă primei părţi. Iar în prima parte se află deplina eliberare de

toate încercările tale demente şi de propunerile nebuneşti pentru a

te elibera. Ele au dus la deprimare şi mânie; însă planul lui

Dumnezeu va reuşi. Va duce la eliberare şi bucurie.

Amintindu-ţi acestea, să dedicăm restul perioadelor de practică

mai lungi rugăminţii adresate lui Dumnezeu de a ne dezvălui planul

Său. Întreabă-l foarte concret:

"Ce ai vrea să fac?"

"Unde ai vrea să mă duc?"

"Ce ai vrea să spun şi cui?"

Acordă-I Lui toată iniţiativa pe tot restul perioadei de practică şi

lasă-L să-ţi spună ce ai de făcut în planul Său pentru mântuirea ta.

Îţi va răspunde pe măsura bunăvoinţei tale de a-I auzi Vocea. Nu

refuza să auzi. Însăşi faptul că faci exerciţiile dovedeşte că

binevoieşti, într-o oarecare măsură, să auzi. Este suficient pentru aţi

revendica dreptul la răspunsul lui Dumnezeu.

În perioadele de exersare mai scurte, spune deseori în sinea ta

că planul de mântuire al lui Dumnezeu, şi numai al Său, va izbuti.

Răspunde prompt la toate ispitele de a reproşa şi răspunde-le cu

această formă a ideii de astăzi:

"Reproşurile sunt opusul planului de mântuire al lui Dumnezeu.

Însă numai planul Lui va izbuti."

Încearcă să-ţi reaminteşti ideea zilei de vreo şase sau şapte ori

pe oră. Nici nu ar putea exista un mod mai bun de a petrece o

jumătate de minut (sau mai puţin), decât reamintindu-ţi Sursa

mântuirii tale, văzând-o acolo unde se află.