Lectia 67

LECŢIA 67

"Iubirea m-a creat ca pe Sine Însăşi."

Ideea de astăzi constituie o afirmare completă şi exactă a ceea

ce eşti. Iată de ce eşti lumina lumii. Iată de ce te-a numit

Dumnezeu mântuitor al lumii. Iată de ce Fiul lui Dumnezeu îşi

aşteaptă de la tine mântuirea. El este mântuit prin ceea ce eşti. Nu

vom precupeţi astăzi nici un efort pentru a ajunge la acest adevăr

despre tine şi pentru a ne da seama pe deplin, chiar numai dacă

pentru o clipă, de faptul că acesta este adevărul.

În perioada mai lungă de exersare, ne vom gândi la realitatea ta

şi la natura ei total neschimbată şi neschimbătoare. Vom începe prin

a repeta acest adevăr despre tine, după care vom petrece câteva

minute adăugând câteva gânduri relevante, cum ar fi:

"Sfinţenia m-a creat sfânt."

"Bunătatea m-a creat bun."

"Folosul m-a creat folositor."

"Perfecţiunea m-a creat perfect."

Orice atribut care este în acord cu Dumnezeu, aşa cum El însuşi

se defineşte, este potrivit pentru a fi folosit. Încercăm astăzi să

desfacem definiţia lui Dumnezeu făcută de tine şi s-o înlocuim cu

propria Lui definiţie. Vom mai încerca să scoatem în evidenţă faptul

că tu eşti parte din definiţia Lui despre Sine Însuşi.

După ce ai mai adăugat câteva asemenea gânduri înrudite,

încearcă, în cadrul unui scurt interval pregătitor, să laşi deoparte

toate gândurile, ca apoi să tinzi dincolo de toate imaginile şi

preconcepţiile pe care le ai despre tine însuţi şi să ajungi la adevărul

din tine. Dacă iubirea te-a creat ca pe Sine Însăşi, acest Sine

trebuie să se afle în tine. Se află undeva în mintea ta, unde îl poţi

găsi.

Vei constata, poate, că va trebui să repeţi ideea de astăzi din

când în când, pentru a înlocui gândurile care te distrag. Vei mai

constata, poate, că aceasta nu este suficient şi că ai nevoie să

continui adăugarea altor gânduri referitoare la adevărul despre tine

însuţi. Probabil că vei reuşi totuşi să treci de acestea, străbătând

intervalul lipsit de gânduri spre conştienţa unei lumini vii în care te

recunoşti aşa cum te-a creat Iubirea. Fii convins că astăzi vei face

atât de mult pentru a aduce această conştienţă mai aproape,

indiferent dacă simţi că ai reuşit sau nu.

Va fi deosebit de folositor astăzi să exersezi ideea zilei cât se

poate de des. Ai mare nevoie să auzi cât mai frecvent adevărul

despre tine însuţi, deoarece mintea îţi este atât de preocupată cu

false imagini de sine. Va fi cât se poate de salutar să-ţi reaminteşti

de patru sau cinci ori pe oră, poate chiar mai des, că Iubirea te-a

creat ca pe Sine Însăşi. Ascultă, în această idee, adevărul despre

tine însuţi.

În timpul perioadelor mai scurte de exersare, încearcă să-ţi dai

seama că toate acestea nu ţi le spune vocea ta firavă şi singuratică.

Aici este Vocea pentru Dumnezeu, aducându-ţi aminte de Tatăl şi de

Sinele tău. Aici este Vocea Adevărului, înlocuind tot ceea ce îţi

spune ego-ul despre tine cu simplul adevăr despre Fiul lui

Dumnezeu. Ai fost creat de Iubire asemenea Ei Însăşi.

Lectia 66

LECŢIA 66

"Fericirea mea şi funcţia mea sunt una."

Ai remarcat, desigur, accentul pe care l-am pus în decursul

lecţiilor noastre recente pe conexiunea dintre îndeplinirea funcţiilor

tale şi realizarea fericirii. Am făcut-o pentru că, de fapt, nu îţi dai

seama de această conexiune. Totuşi, între ele există mai mult decât

doar o conexiune: sunt unul şi acelaşi lucru. Formele lor sunt

diferite, însă conţinutul lor este cu desăvârşire acelaşi.

Ego-ul se află într-o continuă dispută cu Sfântul Spirit în

problema fundamentală a funcţiei tale. De asemenea, el dă o bătălie

continuă cu Sfântul Spirit pentru a stabili care este fericirea ta.

Bătălia nu se dă de ambele părţi. Egoul atacă şi Sfântul Spirit nu

ripostează. El ştie care îţi este funcţia. Ştie că fericirea este funcţia

ta.

Vom încerca astăzi să lăsăm această bătălie lipsită de sens în

urma noastră, ca să ajungem la adevărul despre funcţia ta. Nu ne

vom angaja în nişte dispute fără sens pentru a-l stabili. Nu ne vom

implica în mod iremediabil în definirea fericirii şi în stabilirea

mijloacelor pentru realizarea ei. Nu vom face pe placul ego-ului,

ascultându-i atacurile îndreptate asupra adevărului. Vom fi, pur şi

simplu, bucuroşi că putem afla adevărul.

Perioada de exersare mai lungă de astăzi are ca scop, pentru

tine, acceptarea faptului că între funcţia pe care ţi-a dăruit-o

Dumnezeu şi fericirea ta nu numai că există o conexiune foarte

reală, dar ele sunt, de fapt, identice. Dumnezeu îţi dăruieşte numai

fericire. Prin urmare, funcţia pe care ţi-a dăruit-o El trebuie să fie

fericirea, chiar dacă pare a fi altceva. Exerciţiile de astăzi constituie

o încercare de a trece dincolo de aceste deosebiri în aparenţă şi de

a recunoaşte un conţinut comun acolo unde el există în adevăr.

Începe perioada de exersare de zece până la cincisprezece

minute reconsiderând aceste gânduri:

"Dumnezeu îmi dăruieşte numai fericire. El mi-a dăruit funcţia.

Prin urmare, funcţia mea trebuie să fie fericirea."

Încearcă să vezi logica acestei secvenţe, chiar dacă încă nu

accepţi concluzia. Concluzia ar putea fi falsă numai dacă primele

două gânduri sunt eronate. Aşadar, să ne gândim un răstimp la

premize, în timp ce exersăm.

Prima premiză este aceea că Dumnezeu îţi dăruieşte numai

fericire. Ea ar putea fi falsă, desigur, dar pentru a fi falsă, este

necesar să definim pe Dumnezeu drept ceva ce El nu este. Iubirea

nu poate dărui răul, iar ceea ce nu este fericire este rău. Dumnezeu

nu poate dărui ceea ce nu are, iar El nu poate avea ceea ce El nu

este. Dacă nu îţi dă numai fericire, Dumnezeu trebuie să fie rău. Şi

crezi tocmai această definiţie a Lui, dacă nu accepţi prima premiză.

A doua premiză este că Dumnezeu ţi-a dăruit funcţia. Am văzut

că nu există decât două părţi ale minţii tale. Una este stăpânită de

ego şi alcătuită din iluzii. Cealaltă este patria Sfântului Spirit, locul

unde sălăşluieşte adevărul. Nu ai de ales decât între aceste călăuze,

iar ca rezultat al alegerii tale nu sunt posibile alte consecinţe în

afară de teama pe care ego-ul o produce întotdeauna şi iubirea pe

care Sfântul Spirit o oferă mereu pentru a o înlocui.

De aici rezultă, în mod necesar, fie că funcţia ta este stabilită de

Dumnezeu prin Vocea Lui, fie că este plăsmuită de ego, pe care tu lai

plăsmuit pentru a-l înlocui pe El. Care este cea adevărată? Dacă

nu ţi-a dăruit Dumnezeu funcţia, ea trebuie să fie darul ego-ului.

Oare ego-ul are într-adevăr daruri de dat, de vreme ce el însuşi este

o iluzie şi oferă numai iluzia unor daruri?

Gândeşte-te la toate acestea în timpul exerciţiilor mai lungi de

astăzi. Mai gândeşte-te şi la numeroasele forme pe care iluzia

funcţiei tale le-a luat în propria-ţi minte şi la numeroasele feluri în

care ai încercat să găseşti mântuirea sub îndrumarea ego-ului. Ai

găsit-o? Ai fost fericit? Ţi-au adus pacea? Avem nevoie astăzi de

multă onestitate. Adu-ţi aminte de rezultate în mod cinstit şi

gândeşte-te, de asemenea, dacă a fost vreodată rezonabil să aştepţi

fericirea de la un singur lucru pe care ego-ul ţi l-a propus vreodată.

Cu toate acestea, ego-ul este singura alternativă la Vocea Sfântului

Spirit.

Vei asculta glasul nebuniei sau vei auzi adevărul. Încearcă să

faci această alegere, gândindu-te la premizele pe care se bazează

concluzia noastră. La această concluzie putem fi părtaşi, la alta însă

nicidecum. Căci însuşi Dumnezeu o împărtăşeşte cu noi. Ideea de

astăzi este un alt pas uriaş spre perceperea a ceea ce este la fel ca

fiind la fel şi a ceea ce este diferit, ca diferit. De o parte stau toate

iluziile. Întreg adevărul stă de cealaltă parte. Să încercăm astăzi să

ne dăm seama că numai adevărul este adevărat.

În perioadele mai scurte de exersare, care vor fi astăzi de cel

mai mare ajutor dacă vor fi întreprinse de două ori pe oră, este

sugerată această formă de aplicare:

"Fericirea mea şi funcţia mea sunt una,

Pentru că Dumnezeu mi le-a dat pe amândouă."

Nu va dura mai mult de un minut, poate chiar mai puţin, să

repeţi, rar, aceste cuvinte, gândindu-te la ele un răstimp pe măsură

ce le rosteşti.