LECŢIA 46
"Dumnezeu este iubirea în care iert."
Dumnezeu nu iartă, deoarece El nu a condamnat niciodată. Iar înainte de a fi necesară iertarea, trebuie să fie condamnare.
Iertarea este nevoia cea mare a acestei lumi, iar aceasta se datorează faptului că este o lume a iluziilor. Cei care iartă se eliberează astfel de iluzii, în timp ce aceia care refuză iertarea, se leagă de ele. Aşa cum te condamni numai pe tine, tot astfel numai pe tine te ierţi.
Cu toate că Dumnezeu nu iartă, iubirea Sa este, totuşi, baza iertării. Teama condamnă, iar iubirea iartă. Astfel, iertarea desface ceea ce teama a produs, readucând mintea la conştienţa lui Dumnezeu. Din acest motiv, iertarea poate fi cu adevărat numită mântuire. Ea constituie mijlocul prin care dispar iluziile.
Exerciţiile de astăzi reclamă cel puţin trei perioade de practică, de câte cinci minute încheiate, şi cât mai multe perioade scurte posibil. Începe perioadele mai lungi de exersare prin repetarea ideii de astăzi, în sinea ta, ca de obicei. Închide ochii în acest timp şi cercetează-ţi mintea pentru cei pe care nu i-ai iertat. Nu contează "cât de mult" nu i-ai iertat. Ori i-ai iertat de tot, ori nu i-ai iertat deloc.
Dacă faci corect exerciţiile, nu-ţi va fi greu să găseşti o mulţime de persoane pe care nu le-ai iertat. O regulă care nu dă greş: oricine nu-ţi place este un subiect potrivit. Menţionează numele fiecăruia şi spune:
"Dumnezeu este Iubirea în care te iert, (numele)."
Scopul primei faze a perioadelor de practică a zilei este de a te pune în situaţia de a te ierta pe tine însuţi. După ce ai aplicat ideea la toţi cei care ţi-au venit în minte, spune-ţi următoarele:
"Dumnezeu este Iubirea în care mă iubesc pe mine însumi."
"Dumnezeu este Iubirea în care sunt binecuvântat."
Forma aplicării poate varia considerabil, numai să nu se piardă din vedere ideea centrală. Ai putea spune, de exemplu:
"Nu pot fi vinovat, deoarece sunt un Fiu al lui Dumnezeu."
"Am fost deja iertat."
"Nici o teamă nu este posibilă într-o minte iubită de Dumnezeu."
"Nu e nevoie să atac, pentru că iubirea m-a iertat."
Perioada de exersare se va încheia totuşi cu repetarea ideii de astăzi în formularea ei iniţială. Perioadele de practică mai scurte pot consta dintr-o repetare a ideii pentru astăzi, fie în forma originală, fie într-o formă înrudită, după preferinţă. Însă nu uita să faci multe aplicaţii specificatoare, dacă e nevoie. Va fi nevoie de ele la orice oră a zilei când devii conştient de vreun fel de reacţie negativă faţă de oricine, fie el prezent sau nu. În acest caz, spune-i în tăcere: "Dumnezeu este Iubirea în care te iert."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu