Lectia 221 - marti, 21 iunie

PARTEA a II-a

Introducere

Cuvintele  vor însemna puţin acum. Le folosim doar ca repere de care nu mai depindem acum. Căci căutăm numai trăirea directă a adevărului. Lecţiile ce-au mai au rămas nu sunt decât simple prefeţe la momentele în care vom părăsi lumea durerii şi vom intra în inima păcii. Acum începem să atingem obiectivul stabilit de curs, şi să găsim deznodământul spre care au tins întotdeauna exerciţiile noastre.

            Ne propunem acum să lăsăm exerciţiile să fie un simplu început. Căci ne aşteptăm cu nădejde liniştită Tatăl şi Dumnezeul. Ne-a făgăduit că va face chiar El ultimul pas. Şi suntem siguri că făgăduinţele Lui se îndeplinesc. Am parcurs o mare parte din drum şi acum îl aşteptăm pe El. Vom continua să ne petrecem obişnuitul timp cu El în fiecare dimineaţă şi seară atât cât ne face fericiţi. Acum nu vom considera timpul o chestiune de durată. Vom folosi atât cât vom avea nevoie pentru rezultatul pe care îl dorim. Şi nu vom uita, în rest, să ne amintim oră de oră să Îl chemăm pe Dumnezeu când suntem tentaţi să ne uităm obiectivul.

            Vom continua să avem un gând principal în toate zilele care urmează, şi vom folosi gândul respectiv pentru a ne prefaţa momentele de odihnă şi a ne calma minţile la nevoie. Dar nu ne vom mulţumi cu simpla exersare în clipele sfinte care au mai rămas în încheierea anului dat lui Dumnezeu. Spunem câteva cuvinte simple de bun venit şi aşteptăm să ni Se reveleze Tatăl, după cum ne-a făgăduit. L-am chemat, iar El a făgăduit că Fiul Lui  nu va rămâne fără răspuns când Îi invocă Numele.

            Acum venim la El doar cu Cuvântul Lui în minţi şi inimi, şi Îl aşteptăm să facă spre noi pasul despre care ne-a spus, prin Vocea Lui, că nu va ezita să Îl facă atunci când Îl vom invita. El nu Şi-a lăsat Fiul în toată nebunia lui, nici nu i-a înşelat încrederea în El. Oare credinţa Lui nu L-a făcut să merite invitaţia pe care o caută ca să ne facă fericiţi? O  vom oferi, şi va fi acceptată. Asă ne vom petrece acum momentele cu El. Rostim cuvintele de invitaţie pe care ni le sugerează Vocea Lui şi apoi îl aşteptăm să vină.

            Acum se împlineşte profeţia. Acum se ţin şi se împlinesc toate făgăduinţele străvechi. Nu mai rămâne niciun pas pe care să îl separe timpul de săvârşirea lui. Căci nu putem acum să nu izbutim. Şezi în linişte şi aşteaptă-ţi Tatăl. El a voit să vină la tine când recunoşti că este voia ta să vină. Şi nu ai fi putut ajunge atât de departe dacă nu ai vedea, oricât de vag, că este voia ta.

            Sunt atât de aproape de tine, încât nu putem să nu izbutim. Tată, Îţi dăm aceste momente sfinte, drept recunoştinţă faţă de Cel Ce ne-a învăţat cum să lăsăm lumea durerii în schimbul înlocuitorului ei, dat nouă de către Tine. Acum nu privim înapoi. Privim înainte şi ne aţintim ochii asupra sfârşitului călătoriei. Acceptă aceste mici daruri de mulţumire de la noi, în timp ce, prin viziunea lui Cristos, întrezărim o lume dincolo de cea pe care am făurit-o noi, şi acceptăm ca lumea respectivă să fie înlocuitorul total al lumii noastre.

            Şi acum aşteptăm în linişte, netemători şi siguri de venirea Ta. Am cătat să ne găsim calea urmând Călăuza pe care ne-ai trimis-o Tu. Nu am ştiut calea, dar Tu nu ne-ai uitat. Şi ştim că nu ne vei uita acum. Nu cerem decât să se împlinească făgăduinţele Tale străvechi, care e Voia Ta să se împlinească. Cerând asta, voia noastră este una cu a Ta. Tatăl şi Fiul, a Căror Voie sfântă a creat tot ce există, nu pot da greş în nimic. Cu această certitudine, facem aceşti ultimi câţiva paşi spre Tine şi ne bazam cu încredere pe Iubirea Ta, care nu va înşela aşteptările Fiului care Te cheamă. Aşa începem ultima parte a acestui an sfânt, pe care l-am petrecut împreună în căutarea adevărului şi a lui Dumnezeu, Care e singurul lui Creator. Am găsit calea pe care ne-a ales-o Elşi am ales să o urmăm după cum vrea El să mergem. Mâna Lui ne-a susţinut. Gândurile Lui au luminat întunericul minţilor noastre. Iubirea Lui ne-a chemat neîncetat de la începuturile timpului.

            Am dorit ca Dumnezeu să nu aibă parte de Fiul pe care Şi l-a creat. Am vrut ca Dumnezeu să Se schimbe şi să fie ce vrem să facem noi din El. Şi am crezut că dorinţele noastre demente sunt purul adevăr. Acum ne bucurăm că toate acestea se desfac şi nu mai considerăm iluziile purul adevăr. Amintirea lui Dumnezeu licăreşte de-a lungul vastelor orizonturi ale minţilor noastre. Încă o clipită, şi va răsări din nou. Încă o clipită, şi noi, Fiii lui Dumnezeu, suntem cu bine acasă, unde vrea El să fim.

            

            Acum, nevoia de-a exersa e pe sfârşite. Căci, în această secţiune de sfârşit vom ajunge să înţelegem că nu e nevoie decât să Îl chemăm pe Dumnezeu ca toate tentaţiile să dispară. În loc de cuvinte, nu trebuie decât să simţim Iubirea Lui. În loc de rugăciuni, nu trebuie decât să invocăm Numele Lui. În loc să judecăm, nu trebuie decât să stăm liniştiţi şi să lăsăm toate lucrurile să fie vindecate. Vom accepta modul în care se va încheia planul lui Dumnezeu, după cum am primit şi modul în care a început. Acum a ajuns la îndeplinire. Anul acesta ne-a adus la veşnicie. Mai folosim cuvintele într-un alt scop. Din când în când, presărate printre lecţiile noastre zilnice şi intervalele de trăire profundă, fără cuvinte, care urmează după ele, vor apărea instrucţiuni de relevaţă deosebită. Aceste gânduri speciale trebuie recapitulate în fiecare zi, ţinând-o tot aşa cu fiecare în parte până ţi se dă gândul următor. Citeşte-le pe îndelete şi gândeşte-te un pic la fiecare înaintea uneia dintre clipele sfinte şi binecuvâtate ale zilei. Iată acum prima dintre aceste instrucţiuni.

1. Ce este iertarea?

Iertarea recunoaşte că ceea ce ai crezut că a făcut fratele tău nu s-a produs. Ea nu se apucă să ierte la păcate, făcând din ele o realitate. Ci vede că nu a fost niciun păcat. Şi, în această viziune, toate păcatele îţi sunt iertate. Ce e păcatul, decât o idee falsă despre Fiul lui Dumnezeu? Iertarea îi vede pur şi simplu falsitatea şi, prin urmare, îi dă drumul. Şi ce poate atunci să îi ia locul e Voia lui Dumnezeu.

O gândire neiertătoare e una care emite o judecată pe carenu o va pune la îndoială, deşi nu e adevărată. Mintea e închisă şi nu va fi eliberată. Gândirea protejează proiecţia, strângând lanţurile în aşa fel încât distorsiunile sunt mai voalate şi mai obscure, mai greu accesibile îndoielii, şi ţinute mai departe de raţiune. Ce poate interveni într-o proiecţie fixă şi ţelul pe care şi l-a ales ca obiectiv dorit?

O gândire neiertătoare face multe lucruri. Îşi urmăreşte obiectivul cu o activitate frenetică, stâlcind şi răsturnând ce consideră că vine în conflict cu drumul pe care şi l-a ales. Distorsiunea este scopul ei şi, totdată, mijlocul prin care vrea să îl atingă. Se lansează în încercări furibunde de-a zdrobi realitatea, fără să îi pese de orice ar părea să îi contrazică punctul de vedere.

Iertarea, pe de altă parte, stă liniştită şi, plină de seninătate, nu face absolut nimic. Nu ofensează niciun aspect al realităţii, nici nu caută să o stâlcească în aparenţe care îi plac. Se uită pur şi simplu, aşteaptă şi nu judecă. Cel ce nu vrea să ierte trebuie să judece, căci trebuie să justifice de ce nu iartă. Dar cel ce vrea să se ierte trebuie ă înveţe să primească adevărul exact aşa cum este.

Nu fă nimic, atunci, şi lasă iertarea să îţi arate ce să faci, prin Cel Care e Călăuza ta, Mântuitorul şi Ocrotitorul tău, tare în speranţă şi sigur de reuşita ta finală. El te-a iertat deja, căci asta e funcţia Lui, dată Lui de Dumnezeu. Acum trebuie să Îi împărtăşeşti funcţia şi să îl ierţi pe cel pe care El l-a mântuit, a cărui nepăcăoşenie o vede şi pe care îl cinsteşte ca Fiul lui Dumnezeu.

Lecţia 221

Pace minţii mele. Să mi se potolească toate gândurile

Tată, vin la Tine astăzi să caut pacea pe care numai Tu o poţi da. Vin în tăcere. În liniştea inimii mele, în străfundurile minţii mele, aştept şi ascult Vocea Ta. Tatăl meu, voreşte-mi azi. Vin să aud Vocea Ta în tăcere, cu certitudine şi cu iubire, sigur că îmi vei auzi chemarea şi îmi vei răspunde.

Acum aşteptăm în linişte. Dumnezeu e aici, pentru că aşteptăm împreună. Sunt sigur că El îţi va vorbi şi că vei auzi. Acceptă-mi încrederea, căci e a ta. Minţile noastre sunt îngemănate. Aşteptăm cu un singur scop: acela de-a auzi răspunsul Tatălui nostru la chemarea noastră, de-a lăsa gândurile să ni se potolească şi de-a găsi pacea Lui, de a-L auzi vorbindu-ne despre ce suntem şi de-a i Se revela Fiului Său.