marți, 22 martie 2011

Lectia 167 - duminica, 27 martie


LECTIA 167
Există o singură viaţă, şi pe aceasta o împărtăşesc cu Dumnezeu

Nu există diferite feluri de viaţă, căci viaţa e ca adevărul. Nu are gradaţii. E singura condiţie pe care o împărtăşeşte tot ce a creat Dumnezeu. Ca toate Gândurile Lui, nu are opus. Nu există moarte pentru că ce a creat Dumnezeu împărtăşeşte viaţa Lui. Nu există moarte pentru că nu există opus la Dumnezeu. Nu există moarte pentru că Tatăl şi Fiul una sunt.

In lumea aceasta pare să existe o stare care e opusul vieţii. Tu o numeşti moarte. Dar am învăţat că ideea morţii ia multe forme. E singura idee subiacentă tuturor sentimentelor care nu sunt suprem de fericite. E semnalul de alarmă la care răspunzi cu orice reacţe care nu e bucurie deplină. Toată mâhnirea, pierderea, nelinişea, suferinţa  durerea, chiar şi un mic suspin de istovire, o uşoră jenă sau cea mai mică încruntare adeveresc moartea. Şi neagă astfel faptul că trăieşti.

Crezi că moartea ţine de trup. Dar nu e decât o idee, irelevantă pentru tot ce e considerat de natură fizică. Un gând este în minte. Şi poate fi aplicat apoi după cum îl dirijează mintea. Dar originea lui e Jocul unde trebuie schimbat, dacă se petrece vreo schimbare. Ideile  nu îşi părăsesc sursa. Accentul pus pe această idee în cursul acesta se datorează poziţiei ei centrale în încercările noastre de-a-ţi schimba mentalitatea despre tine. Este motivul pentru care poţi vindeca. Este cauza vindecării. Iată de ce nu poţi să mori.  Adevărul ei a stabilit că eşti una cu Dumnezeu.

Moartea e gândul că eşti separat de Creatorul tău. E credinţa potrivit căreia condiţiile se schimbă, sentimentele alternează datoirită unor cauze pe care nu le poţi controla, pe care nu le-ai făcut tu şi pe care nu le poţi schimba niciodată. E credinţa fixă că ideile îşi pot părăsi sursa şi că pot prelua calităţi pe care nu le conţine sursa, devenind diferite de originea lor, deosebite de ea atât calitativ, cât şi ca distanţă, timp şi formă.

Moartea nu poate decurge din viaţă. Ideile rămân unite cu sursa lor. Ele pot extinde tot ce conţine sursa lor. În această privinţă, ele se pot întrece cu mult pe ele înseşi. Dar nu pot da naştere la ceva ce nu le-a fost dat niciodată.  Aşa cum sunt făcute, tot aşa vor şi face.  Aşa  cum s-au născut, tot aşa vor şi naşte. Şi, de unde au venit, acolo se vor şi întoarce.

Mintea poate socoti că doarme, dar atâta tot. Ea nu poate schimba ce e starea ei de trezie. Nu poate face un trup, nici nu poate sta într-un trup. Ce e străin de minte nu există, pentru că nu are Sursă. Căci mintea creează toate lucrurile care sunt şi nu le poate conferi atribute care îi lipsesc ei, nici nu îşi poate schimba veşnica stare mentală. Ea nu poate face ce e fizic. Ce pare să moară nu e decât indiciul că mintea doarme.

Opusul vieţii nu poate fi decât o altă formă de viaţă. Ca atare, poate fi reconciliată cu ce a creat-o, pentru că nu e opusul ei în adevăr. Forma ei se poate schimba; poate să pară a fi ce nu e. Dar mintea este minte, trează sau dormind. Nu e opusul ei nici în cele create, nici în ce pare să făurească atunci când crede că doarme.

Dumnezeu crează numai minte trează. EI nu doarme, iar creaţiile Lui nu pot nici să împărtăşească ce nu dă El, nici să făurească nişte condiţii pe care nu le împărtăşeşte El cu ele. Gândul morţii nu e opusul gândurilor vieţii. De-a pururi neopuse de opuşi de orice fel, Gândurile lui Dumnezeu rămân de-a pururi imuabile, cu puterea de-a se extinde de-a pururi imuabil, şi totuşi în cadrul lor, căci ele sunt pretutindeni.

Ce pare a fi opusul vieţii pur şi simplu doarme. Când mintea alege să fie ce nu e şi să îşi aroge o putere străină pe care nu o are, o stare străină în care nu poate intra sau o condiţie falsă care nu e în Sursa ei,ea pare pur şi simplu să aţipească un pic. In somn, visează timpul, un interval în care ce pare să se întâmple nu s-a petrecut nicicând, schimbările pricinuite sunt lipsite de substanþă şi toate întâmplările nu sunt niciunde. Când se trezeşte, mintea continuă să fie cum a fost mereu.

Să fim azi copii ai adevărului şi să nu ne negăm sfânta moştenire.Viaţa noastră nu e cum ne-o închipuim. Oare cine schimbă viaţa doar pentru că îşi închide ochii, sau cine se preface în ce nu e pentru că doarme şi vede în vise un opus la ce e el? Astăzi nu vom cere moarte sub nicio formă. Şi nu vom lăsa nişte închipuiţi opuşi ai vieţii să stea nici măcar o clipă acolo unde Gândul vieţii veşnice a fost pus de Insuşi Dumnezeu.

Azi ne străduim să Îi păstrăm sfântul cămin aşa cum l-a stabilit şi cum îl voieşte în vecii vecilor. El e Domn peste ce gândim azi. Şi, în Gândurile Lui, care nu au opus, înţelegem că există o singură viaţă şi că pe aceasta o împărtăşim cu El, cu toată creaţia şi, totodată, cu gândurile celor pe care i-a creat într-o unitate a vieţii ce nu se poate separa prin moarte, părăsind Sursa vieţii din care a venit.

Impărtăşim o singură viaţă pentru că avem o singură Sursă, o Sursă din care ne provine perfecţiunea, rămânând mereu în minţile sfinte pe care El le-a creat perfecte. Suntem aceiaşi, azi, ieri şi în veci.

O minte adormită trebuie să se trezească atunci când îşi vede perfecţiunea oglindindu-L pe Domnul vieţii într-un mod atât de perfect, încât trece firesc în ce e reflectat acolo. Iar acum nu mai e o simplă reflecţie. Căci devine lucrul reflectat şi lumina care face reflecţia posibilă.  Acum nu mai e nevoie de nicio viziune. Căci mintea trezită este o minte care îşi cunoaşte Sursa, Sinele, Sfinţenia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu