LECŢIA 136
"Boala este o strategie defensivă împotriva adevărului."
Nimeni nu poate vindeca dacă nu înţelege scopul pe care boala
pare să-l servească. Fiindcă atunci înţelege, de asemenea, că scopul
bolii este lipsit de sens. Neavând vreo cauză şi lipsită de orice scop
care să aibă sens, ea nu poate fi de fel. Odată ce sunt înţelese toate
acestea, vindecarea este automată. Ea risipeşte această iluzie lipsită
de sens prin acelaşi mod de abordare care duce toate iluziile înaintea
adevărului, lăsându-le acolo să dispară.
Boala nu este un accident. Ca toate sistemele defensive, ea este
un mecanism de autoamăgire. Şi, ca tot restul, scopul ei să ascundă
realitatea, să o atace, să o schimbe, să o incapaciteze, să o
distorsioneze, să o răstălmăcească, sau să o reducă la o grămăjoară
de părţi neasamblate. Ţelul tuturor acţiunilor defensive a acela de a
împiedica adevărul să fie între. Părţile sunt văzute ca şi cum fiecare ar
fi întreagă în sine.
Acţiunile defensive nu sunt involuntare, şi nici nu se desfăşoară în
mod inconştient. Sunt nişte baghete secrete, pe care le fluturi atunci
când adevărul pare să ameninţe ceea ce ai vrea să crezi. Ele par să fie
inconştiente doar din cauza rapidităţii cu care te hotărăşti să le
foloseşti. În acea secundă, sau chiar fracţiune de secundă, în care iei
decizia să faci uz de ele, îţi dai seama exact de ceea ce îţi propui să
faci, ca apoi să crezi că sa şi împlinit.
Cine altul decât tu însuţi evaluezi o ameninţare, decizi că trebuie
să scapi de ea şi ticluieşti o serie de sisteme defensive pentru a reduce
ameninţarea care a fost judecată ca fiind reală? Toate acestea nu pot fi
făcute în mod inconştient. Dar odată pus la cale, planul tău pretinde că
trebuie să uiţi că tu eşti cel care la făcut, ca astfel să pară străin
propriei tale intenţii; o întâmplare fără nici o legătură cu starea ta
mentală, un rezultat ce are efect real asupra ta, şi nu unul efectuat de
tine însuţi.
Rapiditatea cu care uiţi rolul pe care îl joci în plăsmuirea "realităţii"
tale, te face să crezi că acţiunile defensive nu se află sub propriu-ţi
control. Dar ceea ce ai uitat poate fi rechemat în memorie, dacă eşti
dispus să reconsideri decizia care este dublu ecranată de către unitare.
Faptul că nu-ţi aduci aminte nu este altceva decât un indiciu că această
decizie mai rămâne în vigoare în ceea ce te priveşte. Nu confunda asta
cu un fapt. Acţiunile defensive trebuie să facă faptele de nerecunoscut.
Asta urmăresc, iar asta şi fac.
Fiecare sistem ia nişte fragmente ale întregului, le asamblează fără
a ţine cont de adevărata relaţie ce există între ele şi, în felul acesta,
ţese iluzii ale unui întreg care nu există. Acest proces produce senzaţia
de ameninţare, şi nu rezultatul lui, oricare ar fi el. Atunci când se
smulg nişte părţi din întreg şi se consideră ca fiind separate şi întregi
ele însele, se transformă în simboluri ce reprezintă un atac împotriva
întregului; atacul fiind o reuşită doar datorită efectului său: întregul nu
va mai fi considerat ca fiind întreg. Dar tu ai uitat că aceste simboluri
reprezintă doar propria ta decizie privitor la ceea ce ar trebui să fie
real, luând locul a ceea ce este într-adevăr real.
Boala este o decizie. Nu este ceva ce ţi se întâmplă fără s-o fi cerut,
care te slăbeşte şi îţi aduce suferinţă. Boala este o alegere pe care o
faci, un plan pe care îl întocmeşti atunci când, pentru o clipă, adevărul
mijeşte în propria-ţi minte amăgită, şi toată lumea pare să se clatine şi
stă să se prăbuşească. Acum te-ai îmbolnăvit, pentru ca adevărul să se
ducă şi să nu-ţi mai ameninţe castelele de nisip.
Oare de ce crezi că boala poate reuşi să te scutească de adevăr?
Deoarece ea dovedeşte că trupul nu este separat de tine şi, prin
urmare, tu trebuie să fii separat de adevăr. Înduri chinuri deoarece
trupul le îndură, iar în acest chin ajungi să fii una cu el. Astfel este
perpetuată "adevărata" ta identitate şi este redus la tăcere şi înăbuşit
acel gând curios şi tulburător, că sar putea să fii ceva m decât această
grămăjoară de pulbere. Căci iată, această pulbere te poate face să
suferi, să te chirceşti şi poate să-ţi oprească inima, poruncindu-ţi să mori
şi să încetezi a mai fi.
Astfel trupul este mai tare decât adevărul, care te roagă să
trăieşti, dar care nu poate trece peste hotărârea ta de a muri. Aşa că
trupul este mai puternic decât viaţa veşnică. Cerul mai fragil decât
iadul, iar ceea ce a hărăzit Dumnezeu pentru mântuirea Fiului Său se
loveşte de împotrivirea unei decizii mai puternice decât Voia Sa. Fiul
Său este pulbere, Tatăl nedesăvârşit, iar haosul se aşează triumfător
pe tronul Său.
Aşa arată plănuirile tale pentru propria-ţi apărare. Şi eşti convins că
Cerul se cutremură înaintea unor astfel de atacuri nebuneşti, că
Dumnezeu este orbit de iluziile tale, că adevărul este preschimbat în
minciuni şi tot universul este înrobit unor legi pe care sistemele tale
defensive vor să i le impună. Dar cin crede în iluzii, decât cel care le-a
plăsmuit? Cine altul poate să le vadă şi să reacţioneze faţă de ele ca şi
cum ar fi chiar adevărul?
Dumnezeu nu ştie nimic de planurile tale de a-I schimba Voia.
Universul rămâne indiferent la legile prin care te-ai decis să-l guvernezi.
Iar Cerul nu sa plecat între faţa iadului, nici viaţa în faţa morţii. Nu poţi
decât să preferi să crezi că mori, că înduri boala sau că stâlceşti
adevărul într-un fel sau altul. Creaţia este cu totul aparte de toate
acestea. Strategiile defensive sunt nişte planuri de a nimici ceea ce nu
poate fi atacat. Inalterabilul nu se poate schimba. Iar ceea ce este pe
de-a-ntregul neprihănit nu poate păcătui.
Iată simplul adevăr. El nu recurge nici la forţă, nici la triumf. Nu
porunceşte supunere, nici nu încearcă să dovedească cât de
lamentabile şi futile sunt încercările tale de a pune la cale nişte acţiuni
defensive care să-l altereze. Adevărul doreşte numai şi numai să-ţi
dăruiască fericire, căci acesta îi este rostul. Poate că suspină un pic
atunci când îi nesocoteşti darurile, ştiind totuşi, cu o certitudine
perfectă, că ceea ce Dumnezeu voieşte pentru tine trebuie să fie
primit.
Tocmai acest fapt demonstrează că timpul este o iluzie. Căci
timpul îţi permite să crezi că ceea ce Dumnezeu ţi-a dăruit nu este
adevărat chiar acum, precum trebuie să fie. Gândurile lui Dumnezeu
sunt cu totul aparte de timp. Căci timpul nu este decât un alt sistem
defensiv lipsit de sens pe care lai urzit împotriva adevărului. Cu toate
acestea, ceea ce El voieşte este aici, iar tu rămâi aşa cum tea creat El.
Adevărul are o putere mai presus de orice apărare, căci nici o
iluzie nu poate rămâne acolo unde adevărului i sa îngăduit să intre. Şi
răsare în orice minte care îşi va depune armele şi va înceta să se joace
cu nebunia. Adevărul poate fi găsit oricând; chiar astăzi, dacă vei
decide să exersezi cum săi dai bunvenit.
Acesta este astăzi obiectivul nostru. Vom dedica de două ori câte
un sfert de oră ca să rugăm adevărul să vină şi să ne pună în libertate.
Iar adevărul va vei, căci nu a fost vreodată aparte de noi. Nu aşteaptă
decât această invitaţie pe care io adresăm astăzi. Deschidem invitaţia
cu o rugăciune vindecătoare care ne va ajuta să ne ridicăm deasupra
atitudinii noastre defensive, îngăduind adevărului să fie aşa cum a fost
mereu:
"Boala este o strategie îndreptată împotriva adevărului.
Voi accepta adevărul a ceea ce sunt.
şi voi îngădui ca mintea mea să fie astăzi pe deplin vindecată."
Vindecarea va fulgera prin mintea ta deschisă, pe măsură ce pacea
şi adevărul se vor înălţa pentru a lua locul războiului şi imaginilor
deşarte. Nu va mai fi nici un colţ întunecat pe care boala să-l poată
ascunde şi apăra de lumina adevărului. Nu va mai rămâne în mintea ta
nici una dintre figurile sumbre din visele tale şi nici căutările lor
obscure şi lipsite de sens, constând în urmărirea dementă a unor ţeluri
duble. Mintea îţi va fi vindecată de toate dorinţele bolnave, întru
ascultarea cărora ea a încercat să împuternicească trupul.
Acum trupul este vindecat, căci sursa bolii a fost deschisă
ajutorului despovărător. Vei recunoaşte că ai exersat bine după
următoarele: trupul nu trebuie să fie deloc resimţit. Dacă ai reuşit, nu
vei avea nici senzaţia că te simţi bine sau rău, nici senzaţia de durere
sau plăcere. În minte nu este nici o reacţie faţă de ceea ce face trupul.
Utilitatea sa este singurul lucru care rămâne, şi nimic mai mult.
Poate nu-ţi dai seama că acesta elimină limitele pe care le-ai impus
prin scopurile pe care i le-ai atribuit. Pe măsură ce ele sunt
abandonate, forţa de care dispune corpul este mereu suficientă pentru
a servi toate scopurile cu adevărat utile. Sănătatea sa este pe deplin
garantată, el nemaifiind limitat de timp, de vreme sau oboseală, de
mâncare şi băutură, sau de orice lege pe care lai făcut să o slujească
înainte. Acum nu mai trebuie să întreprinzi nimic ca să-l faci bine, căci
boala a devenit imposibilă.
Dar această proiecţie se cere prezervată printr-o vigilenţă plină de
păsare. Dacă-i vei îngădui minţii să întreţină gânduri de atac, să cedeze
judecării sau să facă planuri pentru a contracara incertitudinile
viitoare, te-ai pus iarăşi într-o poziţie falsă, plăsmuind o entitate
trupească care va ataca corpul, căci acum mintea este bolnavă.
Dacă se întâmplă asta, aplică instantaneu remediul,
nemaipermiţând atitudinii tale defensive să-ţi facă rău. Şi nu rămâi
nelămurit în privinţa a ceea ce trebuie vindecat, ci spuneţi:
"Am uitat ceea ce sunt cu adevărat,
căci mi-am confundat trupul cu mine însumi.
Boala este o strategie defensivă îndreptată împotriva adevărului.
Dar nu sunt un trup. Şi mintea mea nu poate ataca.
Aşa că nu pot fi bolnav."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu