LECŢIA 124
"Fie să-mi aduc aminte că sunt una cu Dumnezeu."
Astăzi vom aduce din nou mulţumiri pentru identitatea noastră
în Dumnezeu. Căminul nostru este în siguranţă, ocrotirea este
garantată în tot ce facem, puterea şi tăria se află la dispoziţia
noastră în tot ce întreprindem. Nu putem da greş în nimic. Tot ce
atingem capătă o lumină strălucitoare care binecuvântează şi
vindecă. Una cu Dumnezeu şi cu Universul ne vedem de drum
bucurându-ne, cuprinşi de gândul că Dumnezeu Însuşi ne însoţeşte
pretutindeni.
Cât de sfinte ne sunt minţile! Şi tot ceea ce vedem reflectă
sfinţenia dinlăuntru minţii care este una cu Dumnezeu şi cu ea
însăşi. Cât de uşor dispar erorile, şi cât de uşor moartea cedează
locul vieţii veşnice. Urmele strălucitoare ale paşilor noştri arată
calea către adevăr, căci Dumnezeu ne este acum Tovarăşul de
drum, când păşim prin lume pentru o vreme. Iar cei ce ne vor urma
vor recunoaşte calea, fiindcă lumina pe care o purtăm rămâne în
urma noastră, cu toate că ea continuă drumul împreună cu noi.
Ceea ce dobândim este darul nostru etern atât pentru cei care
urmează după noi, cât şi pentru cei care ne-au precedat sau au stat
o vreme cu noi. Şi Dumnezeu, Cel care ne iubeşte cu iubirea
nepărtinitoare în care am fost creaţi, ne zâmbeşte şi ne oferă
fericirea pe care am dăruito la rândul nostru.
Astăzi nu ne vom îndoi de iubirea Sa pentru noi, nici nu vom
pune la îndoială ocrotirea şi grija Sa. Între încrederea noastră şi
conştienţa Prezenţei Sale nu se pot interpune nici un fel de nelinişti
lipsite de sens. Astăzi suntem una cu El, în recunoaştere şi
reamintire. Îl simţim în inimile noastre. Minţile noastre conţin
Gândurile Sale; ochii noştri contemplă, în tot ce privim, Minunăţia
Sa. Astăzi vedem numai ceea ce este iubitor şi vrednic de iubire.
Asta vedem în aparenţele durerii, şi durerea face loc păcii. Asta
vedem în cei frenetici, în cei trişti şi necăjiţi, în cei singuratici şi
înfricoşaţi, ce sunt restituiţi calmului şi păcii minţii întru care au fost
creaţi. Şi tot asta vedem în cei muribunzi, precum şi în cei morţi.
Nici un miracol nu poate fi vreodată refuzat celor care ştiu că sunt
una cu Dumnezeu. Nu există gând al lor care să nu aibă puterea de
a vindeca toate formele suferinţei în oricine, în vremuri trecute şi
vremuri ce vor să vină, la fel de uşor precum în cei care păşesc
acum alături de ei. Gândurile lor sunt acum atemporale, dincolo de
distanţe şi dincolo de timp.
Atunci când spunem că suntem una cu Dumnezeu ne alăturăm
acestei conştienţe. Căci prin aceste cuvinte spunem, de asemenea,
că suntem mântuiţi şi vindecaţi; că putem, în consecinţă, să
mântuim şi să vindecăm. Am acceptat darul, iar acum vom dărui.
Căci vrem să păstrăm darurile pe care ni le-a dat Tatăl nostru. Astăzi
vom resimţi starea de a fi una cu El, astfel încât lumea să poată
împărtăşi recunoaşterea de către noi a realităţii. În trăirea noastră
lumea este eliberată. În măsura în care ne negăm separarea faţă de
Tatăl nostru, ea este vindecată odată cu noi.
Pace ţie astăzi! Consolidează-ţi pacea exersând conştienţa că
eşti una cu Creatorul tău, precum El este cu tine. Cândva dea lungul
zilei de astăzi, când ţi se pare mai potrivit, dedică o jumătate de oră
gândului că eşti una cu Dumnezeu. Iată prima noastră tentativă de
a aborda o perioadă mai extinsă, pentru care nu oferim nici un fel
de reguli, nici cuvinte speciale care să-ţi conducă meditaţia. Ne vom
lăsa în seama Vocii lui Dumnezeu pentru a ne vorbi după cum crede
El de cuviinţă, siguri că El nu va întârzia să o facă. Zăboveşte
împreună cu El în această jumătate de oră. El va face restul.
Beneficul tău nu se va diminua dacă crezi că nu întâmplă nimic.
Sar putea să nu fii gata să accepţi câştigul astăzi. Şi totuşi cândva,
undeva, acesta îţi va parveni şi nu vei întârzia să-l recunoşti atunci
când pogoară cu certitudine în mintea ta. Această jumătate de oră
va fi înrămată cu aur, fiecare minut fiind asemenea unui diamant
încrustat în jurul oglinzii pe care acest exerciţiu ţi-o va oferi. Şi în
această oglindă vei vedea, ca reflexie a feţei tale, faţa Christului.
Poate astăzi, poate mâine, îţi vei zări propria transfigurare în
oglinda pe care această jumătate de oră sfântă ţi-o întinde ca să te
priveşti pe tine însuţi. Când eşti gata o vei găsi acolo, înăuntrul
minţii tale, aşteptând să fie găsită. Atunci îţi vei aduce aminte de
gândul căruia i-ai dăruit această jumătate de oră, conştientizând plin
de recunoştinţă că niciodată timpul nu a fost petrecut cu mai mare
folos.
Poate astăzi, poate mâine, vei privi în această oglindă şi vei
înţelege că lumina neprihănită pe care o vezi îţi aparţine, minunăţia
pe care o priveşti este propria ta minunăţie. Socoteşte această
jumătate de oră ca un dar făcut lui Dumnezeu, cu certitudinea că
darul pe care ţi-l va întoarce va fi un sentiment de iubire pe care nul
poţi înţelege, o bucurie mult prea adâncă pentru a fi cuprinsă, o
privelişte prea sfântă pentru vederea ochilor trupeşti. Dar poţi fi
sigur că într-o zi, poate azi, poate mâine, vei pricepe şi vei vedea.
Adaugă alte giuvaere la rama de aur care susţine oglinda oferită
ţie astăzi, repetând, oră de oră, în sinea ta:
"Fie ca să-mi aduc aminte că sunt una cu Dumnezeu
Una cu toţi fraţii mei şi cu Sinele meu,
În veşnică sfinţenie şi pace."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu