LECŢIA 68
"Iubirea nu reproşează nimic."
Tu, care ai fost creat de către Iubire asemenea Ei Însăşi, nu
poţi, în acelaşi timp, să reproşezi şi să-ţi recunoşti Sinele. A reproşa
înseamnă a uita cine eşti. A reproşa înseamnă a te considera un
corp. A reproşa înseamnă a lăsa ego-ul să-ţi stăpânească mintea şi
să condamne corpul la moarte. Poate că nu îţi dai încă bine seama
ce efect au reproşurile asupra minţii tale. Ele par să te rupă de
Sursa ta şi să te facă neasemănător Lui. Te fac să crezi că El este
asemănător cu ceea ce crezi că ai devenit, pentru că nimeni nu îşi
poate concepe Creatorul neasemănător lui însuşi.
Desprins de Sinele tău, care rămâne conştient de asemănarea
cu Creatorul Său, Sinele tău pare să doarmă, în timp ce acea parte
din mintea ta care, în somnul ei, urzeşte iluzii, pare a fi trează. S-ar
putea ca toate acestea să pornească de la reproşuri? O, da! Pentru
că cel care reproşează neagă faptul că a fost creat de Iubire, iar
Creatorul său a devenit pentru el înspăimântător în visul de ură.
Cine poate visa la ură, fără a se teme de Dumnezeu?
Pe cât este de sigur că cei care reproşează îl vor redefini pe
Dumnezeu după propria lor imagine, pe atât este de cert că
Dumnezeu i-a creat pe toţi asemenea Lui, definindu-i ca parte din
El. Pe cât este de sigur că cei care reproşează vor suferi de
vinovăţie, pe atât este de cert că cei care vor ierta vor găsi pacea.
Pe cât este de sigur că cei care reproşează vor uita cine sunt, pe
atât este de cert că cei care vor ierta îşi vor aduce aminte.
Oare nu te-ai învoi să-ţi abandonezi reproşurile, dacă ai crede că
aşa stau lucrurile? Poate că nu crezi că poţi să renunţi la reproşuri.
Asta însă este o simplă problemă de motivaţie. Astăzi vom încerca
să aflăm cum te-ai simţi fără ele. Dacă vei reuşi cât de puţin, nu va
mai exista niciodată problema motivaţiei.
Începe perioada mai extinsă de exersare prin a-ţi cerceta
mintea şi a-i afla pe cei faţă de care nutreşti ceea ce consideri a fi
reproşuri majore. Unele dintre acestea vor fi uşor de găsit. Apoi
gândeşte-te la aşa-zisele reproşuri minore, pe care le ai faţă de cei
pe care îi placi, ba pe care chiar crezi că îi iubeşti. Te vei lămuri
repede că nu există cineva faţă de care să nu nutreşti reproşuri, de
un fel sau altul. Acest fapt, în propria-ţi percepţie, te-a lăsat singur
în întreg universul. Hotărăşte-te acum să-i vezi pe toţi aceşti
oameni ca fiindu-ţi prieteni. Spune-le tuturor, cu gândul la fiecare în
parte, atunci când te adresezi lor:
"Vedea-te-aş ca fiindu-mi prieten,
Ca să-mi aduc aminte că eşti parte din mine
Şi să-mi ajung să mă cunosc pe mine însumi. "
Petrece restul perioadei de exersare încercând să gândeşti
despre tine însuţi ca fiind întru totul împăcat cu oricine şi orice, în
siguranţă într-o lume care te ocroteşte şi pe care o iubeşti, la rândul
tău. Încearcă să simţi cum te înconjoară ocrotirea, plutind deasupra
ta şi susţinându-te. Încearcă să crezi, pentru un timp cât de scurt,
că nimic nu te poate ofensa nicidecum. Spune în sinea ta, la
sfârşitul perioadei de exersare:
"Iubirea nu reproşează nimic.
Atunci când îmi voi lăsa deoparte toate reproşurile
Voi şti că sunt în deplină siguranţă."
Perioadele scurte de exersare vor cuprinde o aplicare repetată a
ideii de astăzi în forma următoare, ori de câte ori apare un gând de
reproş la adresa cuiva, fie el prezent fizic sau nu:
"Iubirea nu reproşează nimic. Să nu-mi trădez Sinele."
În completare, repetă ideea de câteva ori pe oră în această
formă:
"Iubirea nu reproşează nimic.
Vreau să mă trezesc la Sinele meu,
Lăsându-mi deoparte toate reproşurile
Şi deşteptându-mă în El."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu