miercuri, 17 noiembrie 2010

Lectia 37

LECŢIA 37
"Sfinţenia mea binecuvântează lumea."

Această idee conţine primele întrezăriri ale adevăratei tale funcţii în lume sau ale rostului tău aici. Menirea ta este să vezi lumea prin propria ta sfinţenie. Astfel tu şi cu lumea sunteţi împreună binecuvântaţi. Nu pierde nimeni; nimic nu se ia de la nimeni; fiecare câştigă prin viziunea ta sfântă. Această idee marchează sfârşitul sacrificiului, deoarece oferă fiecăruia din plin ceea ce i se cuvine. Nu există nici o altă cale prin care ideea de sacrificiu să poată fi îndepărtată din gândirea lumii. Oricare alt mod de a vedea va pretinde, în mod inevitabil, o plată de la cineva sau ceva. Ca rezultat, cel care percepe va pierde. Şi nici nu va bănui măcar de ce pierde. Însă prin viziunea ta, întregimea este redată conştiinţei sale.
Sfinţenia ta îl binecuvântează, necerându-i nimic. Cei care se văd ca fiind întregi nu au pretenţii.
Sfinţenia ta este mântuirea lumii. Ea te îndreptăţeşte să adevereşti lumii că este una cu tine, nu predicându-i, nu spunându-i ceva, ci pur şi simplu, prin recunoaşterea ta tăcută că în sfinţenia ta toate lucrurile sunt binecuvântate împreună cu tine.
Cele patru perioade de exerciţiu mai lungi ale zilei, din care fiecare va cuprinde trei până la cinci minute de exersare, încep cu repetarea ideii de astăzi şi vor fi urmate de aproximativ un minut în care te uiţi în jurul tău, în timp ce aplici ideea la cele văzute de tine:

"Sfinţenia mea binecuvântează acest scaun."
"Sfinţenia mea binecuvântează acea fereastră."
"Sfinţenia mea binecuvântează acest corp."

Închide apoi ochii şi aplică ideea la orice persoană care îţi vine în minte, folosindu-i numele şi spunând:

"Sfinţenia mea te binecuvântează, (numele)."

Poţi continua perioada de exersare cu ochii închişi; poţi redeschide ochii şi poţi aplica ideea de astăzi la lumea ta exterioară, dacă aşa doreşti; poţi alterna aplicarea ideii la cele pe care le vezi în jurul tău cu aplicarea ei la cele care se află în gândurile tale, sau poţi recurge la orice combinaţie pe care o preferi între aceste două faze de aplicare. Perioada de exersare se va încheia cu o repetare a ideii cu ochii închişi şi, urmându-i imediat, o alta, cu ochii deschişi. Exerciţiile mai scurte constau din repetarea ideii de cât mai multe ori poţi. A o aplica în tăcere la cei pe care îi întâlneşti, rostindu-le concomitent numele, este deosebit de folositor. Este esenţial să foloseşti ideea dacă cineva pare să ţi stârnească reacţii adverse. Oferă-i de îndată binecuvântarea sfinţeniei tale, căci astfel vei învăţa să o păstrezi în propria-ţi conştienţă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu