Lectia 96 - sambata, 15 ianuarie 2011

LECŢIA 96

"Mântuirea vine de la Unicul meu Sine."

Deşi eşti Unicul Sine, tu trăieşti experienţa stării de a fi doi:

deopotrivă bun şi rău, iubitor şi urâcios, minte şi trup. Această

senzaţie de a fi scindat în părţi contrarii induce sentimente de

conflict acut şi constant, şi conduce la încercări frenetice de a

reconcilia aspectele contradictorii ale acestei perceperi de sine. Ai

căutat multe soluţii de acest gen, şi nici una din ele nu a izbutit.

Contrariile pe care le găseşti în tine nu vor fi niciodată compatibile.

Doar Unul există.

Faptul că adevărul şi iluzia nu pot fi reconciliate oricât de mult

şi oricum am încerca, indiferent ce mijloace foloseşti şi indiferent

cum vezi problema trebuie acceptat, dacă vrei să fii mântuit. Până

când nu vei fi acceptat aceasta, vei încerca realizarea unui şir

nesfârşit de ţeluri pe care nu le poţi atinge; vei întreprinde serii

absurde de cheltuieli de timp şi de efort, de speranţă şi de îndoială,

fiecare la fel de inutilă ca cea precedentă şi la fel de sortită eşecului

ca şi cea următoare.

Problemele care nu au nici un înţeles nu pot fi rezolvate în

cadrul în care au fost puse. Două sine-uri care se află în conflict nu

pot fi puse în concordanţă, iar binele şi răul nu au nici un termen

comun. Acel sine pe care tu l-ai făcut nu poate fi niciodată Sinele

tău, după cum Sinele tău nu poate fi scindat, fără a mai înceta să

mai fie Ceea Ce este şi Ceea Ce trebuie să fie pentru totdeauna. O

minte şi un trup nu pot coexista. Nu încerca să le împaci, pentru că

una neagă realitatea celuilalt. Dacă eşti trup fizic, mintea ta a ieşit

din propriu-ţi concept despre sine, fiindcă nu mai are loc pentru a

mai face cu adevărat parte din tine. Dacă eşti spirit, atunci trupul

trebuie să fie lipsit de sens pentru realitatea ta.

Spiritul face uz de minte ca mijloc pentru a-I găsi o expresie

Sinelui său. Iar mintea care serveşte spiritul, este împăcată şi plină

de bucurie. Puterea ei vine din spirit, ea îndeplinindu-şi astfel funcţia

cu bucurie. Însă, mintea se poate, de asemenea, considera

despărţită de spirit, percepându-se înăuntrul unui trup pe care îl

confundă cu ea însăşi. În afara funcţiei sale, mintea nu-şi află pacea

şi fericirea este străină gândurilor sale.

Cu toate acestea, mintea despărţită de spirit nu poate gândi. Ea

şi-a renegat Sursa tăriei şi se vede neajutorată, limitată şi slabă.

Disociată de propria ei funcţie, ea socoteşte că este singură şi

separată, atacată de armate întregi care se îndreaptă împotriva ei,

ascunzându-se de acestea la adăpostul fragil al trupului. Acum ea

este constrânsă să împace ceea ce este de-o seamă cu ceea ce nu

este de-o seamă ("capra cu varza"), crezând că acesta îi este rostul.

Nu mai pierde timpul cu asta. Cine poate rezolva conflictele

stupide pe care ni le prezintă un vis? Ce ar putea însemna

rezolvarea lor, privind în lumina adevărului? Cărui scop ar putea

servi? Care este rostul rezolvării lor? Mântuirea nu poate preface

iluziile în realitate, nici rezolva o problemă care nu există. Tu speri,

pesemne, că mântuirea poate să facă toate acestea. Ai vrea ca

planul lui Dumnezeu pentru izbăvirea scumpului Său Fiu săi aducă

durere, în loc să-l pună în libertate?

Sinele tău reţine gândurile Sale, şi acestea rămân în propria-ţi

minte şi în mintea lui Dumnezeu. Sfântul Spirit păstrează mântuirea

în mintea ta, oferindu-i calea către pace. Mântuirea este un gând pe

care îl împărtăşeşti cu Dumnezeu, deoarece Vocea Sa l-a acceptat

pentru tine şi a răspuns în numele tău că aceasta s-a şi împlinit.

Astfel, mântuirea este păstrată printre gândurile pe care Sinele tău

le îndrăgeşte şi le nutreşte pentru tine.

Vom încerca astăzi să găsim acest gând, a cărui prezenţă în

mintea ta este garantată de Cel care îţi vorbeşte de Unicul tău Sine.

Cele cinci minute de exersare ale fiecărei ore vor constitui o căutare

a Sa înăuntrul minţii tale. Mântuirea vine de la acest Unic Sine prin

intermediul Aceluia care este puntea între mintea ta şi acest Sine.

Aşteaptă cu răbdare, şi lasă-L pe el să-ţi vorbească de Sinele tău şi

despre toate câte le poate face propria-ţi minte, odată restituită

acestui Sine şi liberă să slujească Voii Sale.

Începe prin a spune:

"Mântuirea vine de la Unicul meu Sine.

Gândurile Sale îmi stau la dispoziţie."

Caută apoi gândurile Sinelui şi revendică-le, ele aparţinându-ţi.

Acestea sunt propriile tale gânduri adevărate, pe care le-ai renegat,

lăsându-ţi mintea să rătăcească printr-o lume a viselor, pentru a găsi

nişte iluzii cu care să le înlocuiască. Aici se află gândurile tale,

singurele pe care le ai. Mântuirea este unul dintre aceste gânduri;

găseşte-o acolo.

Dacă reuşeşti, gândurile care îţi vin, îţi vor spune că eşti salvat

şi că mintea şi-a găsit funcţia pe care a căutat s-o piardă. Sinele tău o

va saluta cu bucurie şi îi va dărui pacea. Restabilită în tărie, ea se

va revărsa, din nou, dinspre spirit către spiritul din toate lucrurile,

create de Spirit ca fiind El Însuşi. Mintea ta va binecuvânta toate

lucrurile. Odată confuzia terminată, tu eşti restabilit, căci ţi-ai regăsit

Sinele.

Sinele tău ştie că astăzi nu poţi da greş. Poate că mintea ta va

mai rămâne o scurtă vreme nesigură. Asta să nu te înspăimânte.

Sinele tău va păstra pentru tine bucuria pe care o resimte, tu

devenind cât de curând pe deplin conştient că ea îţi aparţine. De

fiecare dată când petreci cinci minute din oră căutându-L pe Cel care

îţi împreunează mintea cu Sinele, tu îi oferi altă comoară în păstrare

pentru tine.

De fiecare dată când îi spui minţii tale frenetice că mântuirea

vine de la Unicul tău Sine, vei mai adăuga o comoară belşugului tău

în creştere.

Şi tot belşugul va fi dăruit oricui îl cere şi voieşte să accepte

darul. Reflectează, numai, cât de mult ţi se dăruieşte astăzi ca să

dăruieşti, pentru a-ţi fi dăruit!

Lectia 95 - vineri, 14 ianuarie 2011

LECŢIA 95

Sunt Unicul Sine, unit cu Creatorul meu

Ideea de astăzi te descrie cu acurateţe aşa cum tea creat Dumnezeu. Eşti unul în cuprinsul tău şi unit cu El. A ta este unitatea întregii creaţii. Unitatea ta desăvârşită face ca schimbarea să fie imposibilă în tine. Tu nu accepţi acest fapt şi întârzii să-ţi dai seama că aşa este, numai datorită credinţei tale că deja te-ai schimbat.

Te vezi pe tine însuţi ca fiind o parodie ridicolă după creaţia lui Dumnezeu: slab, vicios, urât şi păcătos, mizerabil, asaltat de durere. Aşa arată versiunea ta despre tine însuţi: un sine divizat în multe părţi beligerante, separate de Dumnezeu şi abia ţinute laolaltă de făcătorul lui eratic şi capricios, căruia i te închini. Acesta nu aude rugăciunile tale, căci este surd. Nu vede unitatea în tine, căci este orb. Nu înţelege că tu eşti Fiul lui Dumnezeu, căci este fără simţire şi nu înţelege nimic.

Astăzi vom încerca să fim conştienţi doar de ceea ce are putinţa de a auzi şi vedea, de ceea ce este clar ca bună ziua. Vom îndrepta din nou exerciţiile către atingerea Unicului tău Sine, care este unit cu Creatorul său. 

Încercăm azi din nou, cu răbdare şi speranţă. Folosirea primelor cinci minute ale fiecărei ore active pentru a exersa ideea zilei prezintă avantaje speciale pentru stadiul de învăţare în care te afli în prezent. E dificil în acest moment să nu-ţi laşi mintea să hoinărească, atunci când este pusă la exerciţii prelungite. Desigur, ţi-ai dat deja seama de aceasta. Ai observat în ce măsură îţi lipseşte disciplina mentală şi în ce măsură ai nevoie de antrenarea minţii. Este necesar să fii conştient de acest lucru, deoarece constituie un obstacol serios în calea avansării tale. Perioadele de exersare mai scurte, dar frecvente, prezintă în acest moment alte avantaje pentru tine. Pe lângă recunoaşterea dificultăţilor pe care le ai în susţinerea atenţiei, trebuie să fi observat de asemenea că, dacă nu ţi se aduce aminte în mod frecvent de ţelul tău, ai tendinţa să-l dai uitării pentru lungi perioade de timp. Adesea nu reuşeşti să-ţi aminteşti aplicaţiile scurte ale ideii zilei, şi nu ţi-ai format încă obiceiul de a folosi ideea ca reacţie automată la ispită.

În această etapă, o structură îţi este, aşadar, necesară, planificată astfel încât să cuprindă frecvente aduceri aminte ale ţelului tău, precum şi încercări regulate de al atinge. Regularitatea în termeni de timp nu este cerinţa ideală pentru cea mai salutară formă de exersare în ale mântuirii. Totuşi, este avantajoasă pentru cei a căror motivaţie este inconsistentă şi care opun mare rezistenţă învăţării. De aceea, ne vom ţine, pentru o vreme, de perioadele de exersare a câte cinci minute pe oră, îndemnându-te să omiţi cât mai puţine cu putinţă. Utilizarea primelor cinci minute ale orei va fi deosebit de folositoare, de vreme ce impune o structură mai fermă. Nu folosi, însă, abaterile ocazionale de la acest program ca scuză de a nu reveni la el cât mai repede cu putinţă. S-ar putea, foarte probabil, să existe tentaţia de a considera ziua ca pierdută, dat fiind că ai omis să faci lucrul cerut. Dar această tentaţie trebuie doar recunoscută ca fiind ceea ce este: refuzul tău de a permite ca greşelile să-ţi fie corectate, precum şi absenţa bunăvoinţei de a încerca din nou.

Sfântul Spirit nu este încurcat de greşelile tale în funcţia Sa de Învăţător. El poate fi reţinut numai de către lipsa disponibilităţii tale în a te detaşa de ele. Hai să fim hotărâţi; de aceea, mai ales pentru următoarea săptămână şi ceva, să avem bunăvoinţa de a ne ierta scăderile în sârguinţă şi neglijarea instrucţiunilor pentru exersarea ideii zilei. Această toleranţă faţă de slăbiciune ne va permite mai curând să o trecem cu vederea, decât săi acordăm puterea de a ne întârzia procesul de învăţare. Dacă-i acordăm slăbiciunii puterea de a face astfel, noi o privim ca pe o tărie şi confundăm tăria cu slăbiciunea.

Când nu reuşeşti să te conformezi cerinţelor acestui curs, nu înseamnă decât că ai făcut o greşeală. Aceasta se cere corectată, şi atât. A permite unei greşeli să continue, înseamnă a face greşeli în plus, bazate pe prima şi întărind-o pe aceasta. Tocmai acest proces trebuie înlăturat, fiind un alt mod de a apăra iluziile împotriva adevărului.

Abandonează aceste erori, recunoscându-le drept ceea ce sunt. Sunt tentative de a te ţine în inconştienţa faptului că eşti Unicul Sine, unit cu Creatorul tău, una cu fiecare aspect al creaţiei, nelimitat în putere şi pace. Acesta este adevărul, şi nimic altceva nu este adevărat. Astăzi vom afirma din nou acest adevăr, încercând să ajungem în acel loc din tine unde nu există nici o îndoială că numai asta este adevărat.

Începe perioadele de exersare de astăzi cu această asigurare încurajatoare, oferită minţii tale cu toată certitudinea de care eşti în stare:

Sunt Unicul Sine, unit cu Creatorul meu,

Una cu fiecare aspect ale creaţiei, nelimitat în putere şi pace.

Închide apoi ochii şi spuneţi din nou, încet, cu profunzime, străduindu-te să laşi înţelesul cuvintelor să ţi se afunde în minte, înlocuind false idei:

Sunt Unicul Sine.

Repetă aceasta de câteva ori, apoi încearcă să simţi înţelesul pe care îl evocă cuvintele.

Eşti Unicul Sine, unit şi în siguranţă, în lumină, bucurie şi pace. 
Eşti Fiul lui Dumnezeu, Unicul Sine, cu Un Creator şi un ţel: de a aduce conştienţa acestei Unităţi tuturor minţilor, astfel încât adevărata creaţie să poată extinde Totalitatea şi Unitatea lui Dumnezeu. Eşti Unicul Sine, complet, vindecat şi întreg, având puterea de a ridica giulgiul întunericului de pe faţa lumii şi de a scoate la iveală lumina din tine, pentru a demonstra lumii adevărul despre tine însuţi.

Eşti Unicul Sine, în armonie perfectă cu tot ce este, şi cu tot ce va fi. Eşti Unicul Sine, Fiul cel sfânt al lui Dumnezeu, unit cu toţi fraţii tăi într-acest Sine; unit cu Tatăl tău întru Voia Sa. Simte în tine acest Unic Sine, lasă-L să risipească în strălucirea Sa toate iluziile şi îndoielile tale. Acesta este Sinele tău, Fiul lui Dumnezeu Însuşi, neprihănit precum Creatorul său, tăria Sa aflându-se înăuntrul tău şi iubirea Lui fiind a ta pentru totdeauna. Eşti Unicul Sine şi-ţi este dat să simţi acest Sine înăuntrul tău şi să-ţi alungi toate iluziile din această singură Minte, care este chiar acest Sine, adevărul cel sfânt din tine.

Nu te lăsa astăzi pradă uitării. Avem nevoie de ajutorul tău; de mica ta contribuţie în a aduce fericire întregii lumi. Şi Cerul se bizuie pe tine, având încrederea că astăzi te vei strădui. Împărtăşeşte-i aşadar, certitudinea, căci a ta este. Fii vigilent. Nu te lăsa pradă uitării. Pe parcursul zilei nu uita de ţelul tău. Repetă ideea de astăzi cât mai des cu putinţă şi înţelege că, de fiecare dată când o faci, cineva aude glasul speranţei, freamătul adevărului în mintea sa, foşnetul blând al aripilor păcii.

Recunoaşterea, de către tine, a faptului că eşti Unicul Sine, unit cu Tatăl tău, este o chemare adresată întregii lumi de a fi una cu tine. Cu oricine te întâlneşti astăzi, nu uita săi împărtăşeşti făgăduinţa ideii de astăzi, spunându-i:

Eşti Unicul Sine, împreună cu mine, Unit cu Creatorul nostru în acest Sine.

Te cinstesc datorită a Ceea Ce Sunt, si datorită a Ceea Ce este El, Cel care ne iubeşte pe amândoi ca pe unul.

Lectia 94 - joi, 13 ianuarie 2011

LECŢIA 94

Sunt aşa cum m-a creat Dumnezeu

Continuăm astăzi cu acea idee care aduce mântuirea deplină; acea afirmaţie care dezarmează orice formă de tentaţie; acel gând care reduce Egoul la tăcere, desfăcându-l pe de-a-ntregul. Eşti aşa cum tea creat Dumnezeu. Sunetele acestei lumi amuţesc, priveliştile acestei lumi dispar, şi toate gândurile pe care această lume le-a conţinut vreodată sunt şterse pentru totdeauna de această singură idee. Iată mântuirea îndeplinită. Iată luciditatea restabilită.

Adevărata lumină este tărie, iar tăria este neprihănire. Dacă rămâi aşa cum tea creat Dumnezeu, trebuie să fii puternic şi lumina trebuie să fie în tine. Acela care ţi-a asigurat neprihănirea trebuie să-ţi fie, de asemenea, garanţia tăriei şi a luminii. Eşti aşa cum tea creat Dumnezeu. Întunericul nu poate umbri slava Fiului lui Dumnezeu. Tu stai în lumină, puternic prin neprihănirea în care ai fost creat şi în care vei rămâne pentru veşnicie.

Astăzi vom dedica din nou primele cinci minute ale fiecărei ore încercării de a simţi adevărul din tine. Începe aceste perioade ale cercetării cu aceste cuvinte:

Sunt aşa cum m-a creat Dumnezeu.

Sunt Fiul Său în eternitate.

Încearcă acum să dai de Fiul lui Dumnezeu din tine. Acesta este Sinele care nu a păcătuit niciodată, şi care nici na plăsmuit vreo imagine care să înlocuiască realitatea. Acesta este Sinele care nu şi-a părăsit patria în Dumnezeu pentru a rătăci prin lume. Acesta este Sinele care nu cunoaşte teama şi care nici nu poate concepe

pierderea, suferinţa sau moartea.

Pentru a atinge acest ţel, nu ai decât să laşi deoparte toţi idolii şi toate imaginile pe care ţi le-ai făcut despre tine; lasă în urma ta lista însuşirilor, bune sau rele, pe care ţi le-ai atribuit; aşteaptă adevărul într-o liniştită nădejde. Dumnezeu Însuşi a promis că acesta va fi revelat acelora care îl cer. Tu ceri acum. Nu poţi să nu reuşeşti, pentru că El nu poate să nu reuşească.

Dacă nu poţi răspunde cerinţei de a exersa în primele cinci minute ale fiecărui ceas, aminteşte-ţi măcar odată pe oră:

Sunt aşa cum m-a creat Dumnezeu.

Şi sunt Fiul Său în eternitate.

Spuneţi astăzi deseori că tu eşti aşa cum tea creat Dumnezeu. Şi nu întârzia să reacţionezi cu aceste cuvinte faţă de oricine pare să te irite:

Tu eşti aşa cum te-a creat Dumnezeu.

Şi eşti Fiul Său în eternitate.

Astăzi străduieşte-te să faci exerciţiile oră de oră. Fiecare dintre acestea va fi un pas uriaş către izbăvirea ta, şi un jalon important în asimilarea sistemului de gândire promovat de acest curs.

Lectia 93 - miercuri, 12 ianuarie 2011

LECŢIA 93

"Lumina, bucuria şi pacea sălăşluiesc în mine."

Tu ai convingerea că în tine locuiesc răul, întunericul şi păcatul.

Eşti convins că, dacă cineva ar vedea adevărul despre tine, ar fi

dezgustat şi sar feri de tine ca de un şarpe veninos. Ai convingerea

că, dacă ţi sar revela ceea ce este adevărat despre tine, te-ar apuca

o aşa groază, încât te-ai grăbi să-ţi curmi viaţa cu propriile tale mâini,

continuarea traiului după aşa privelişte fiind imposibilă.

Acestea sunt convingeri credinţe atât de ferm implantate,

încât cu greu poţi fi ajutat să-ţi dai seama că ele n-au nici un temei.

Este evident că ai făcut greşeli. Este limpede că ţi-ai căutat

mântuirea pe căi ciudate; că ai fost amăgit şi amăgitor, speriat de

fantezii prosteşti şi vise sălbatice; că te-ai închinat la idoli plăsmuiţi

din ţărână toate acestea sunt adevărate potrivit convingerilor

(credinţei) tale de acum.

Astăzi vom pune în discuţie toate acestea, nu din punctul de

vedere propriu gândirii tale, ci din cu totul alt punct de referinţă,

conform căruia asemenea gânduri deşarte sunt lipsite de înţeles.

Aceste gânduri nu sunt după Voia lui Dumnezeu. Aceste convingeri

credinţe caraghioase, El nu le împărtăşeşte cu tine. Atât este

suficient pentru a dovedi că ele sunt greşite, dat tu nu pricepi

(percepi) că ele este aşa.

De ce nu vrei să te laşi copleşit de bucurie, când eşti asigurat că

tot răul pe care crezi că lai făcut nu sa înfăptuit niciodată, că toate

păcatele tale nu au fost comise, că eşti la fel de curat şi sfânt

precum ai fost creat, că lumina, bucuria şi pacea sălăşluiesc în tine?

Imaginea ta despre tine însuţi nu poate ţine piept Voii lui

Dumnezeu. Tu crezi că asta înseamnă moarte, dar înseamnă viaţă.

Crezi că eşti distrus, dar eşti mântuit.

Căci sinele pe care lai plăsmuit nu este Fiul lui Dumnezeu. Prin

urmare, acest sine nici nu există. Iar tot ceea ce acest sine pare să

facă şi să gândească nu înseamnă nimic. Nu este nici bine, nici rău.

Este pur şi simplu ireal, nimic mai mult. Această plăsmuire nu se

războieşte cu Fiul lui Dumnezeu. Nici nu-i face rău, nici nu-i atacă

pacea. Nu a schimbat cu nimic creaţia, nici na redus eterna

neprihănire la păcat, nici iubirea la ură. Ce putere poate poseda

acest sine pe care lai plăsmuit, de vreme ce vrea să conteste Voia

lui Dumnezeu?

Neprihănirea ta este garantată de Dumnezeu. Acest gând se

cere repetat iar şi iar, până ce este acceptat. Este adevărat.

Neprihănirea ta este garantată de Dumnezeu. Nimic nu o poate

atinge, nimic nu poate schimba ceea ce Dumnezeu a creat ca fiind

etern. Acel sine pe care lai plăsmuit, rău şi plin de păcate, este lipsit

de înţeles (de sens). Neprihănirea ta este garantată de Dumnezeu,

iar lumina, bucuria şi pacea sălăşluiesc în tine.

Mântuirea necesită acceptarea unui singur gând: eşti precum

tea creat Dumnezeu, nu ceea ce ai făcut tu din tine. Oricât de multe

rele socoteşti că ai făcut, eşti precum tea creat Dumnezeu. Oricâte

greşeli ai fi comis, adevărul despre tine este neschimbat. Creaţia

este eternă şi inalterabilă. Neprihănirea ta este garantată de

Dumnezeu. Eşti şi vei fi dea pururea exact precum ai fost creat.

Lumina, bucuria şi pacea sălăşluiesc în tine, pentru că Dumnezeu

le-a pus acolo.

Începe perioadele mai lungi de exersare ale zilei de astăzi ar fi

de cel mai mare folos ca acestea să ocupe primele cinci minute ale

fiecărei ore active prin a afirma adevărul despre crearea ta:

"Lumina, bucuria şi pacea sălăşluiesc în mine.

Neprihănirea mea este garantată de Dumnezeu."

Lasă apoi deoparte imaginile tale prosteşti despre tine însuţi şi

petrece restul perioadei de exersare încercând să ai o trăire a celor

dăruite ţie de Dumnezeu, în locul celor pe care ţi le-ai adjudecat tu.

Tu eşti fie ceea ce Dumnezeu a creat, fie ceea ce tu ai plăsmuit.

Un Sine este adevărat; celălalt nu există. Încearcă să ai experienţa

unităţii Unicului tău Sine. Încearcă săi preţuieşti sfinţenia şi Iubirea

din care a fost creat. Încearcă să nu interferezi cu Sinele pe care

Dumnezeu La creat ca fiind tu însuţi, ascunzându-I măreţia în dosul

mărunţilor idoli ai răului şi păcătoşeniei, pe care i-ai făcut pentru aL

înlocui. Îngăduie-I să vină în ceea cei este propriu. Iată-te: Tu eşti

Acesta. Iar lumina, bucuria şi pacea sălăşluiesc în tine, fiindcă aşa

este.

Sar putea să nu ai bunăvoinţa sau chiar posibilitatea de a folosi

primele cinci minute ale fiecărei ore pentru aceste exerciţii. Încearcă

totuşi să le foloseşti atunci când îţi este cu putinţă. Aminteşte-ţi cel

puţin să repeţi la fiecare oră aceste gânduri:

"Lumina, bucuria şi pacea sălăşluiesc în mine.

Neprihănirea mea este garantată de Dumnezeu."

Încearcă apoi să-ţi acorzi un minut în care, stând cu ochii închişi,

să-ţi dai seama că acesta este o confirmare a adevărului despre tine.

Dacă apare cumva vreo situaţie care pare să fie tulburătoare,

împrăştie repede iluzia de teamă prin repetarea gândurilor de mai

sus. Dacă te simţi ispitit să te superi pe cineva, spune-i în gând:

"Lumina, bucuria şi pacea sălăşluiesc în tine.

Neprihănirea ta este garantată de Dumnezeu."

Astăzi poţi face multe pentru mântuirea lumii.

Poţi face multe pentru a te apropia de acea parte în mântuire,

care ţi-a fost încredinţată de Dumnezeu. Astăzi poţi face multe

pentru a aduce minţii tale convingerea că ideea zilei este pe deplin

adevărată.

Lectia 92 - marti, 11 ianuarie 2011

LECŢIA 92

"Miracolele se văd în lumină, iar lumina şi tăria sunt una."

Ideea de astăzi este o extensie a celei precedente. Tu nu te

gândeşti la lumină ca expresie a tăriei, iar la întuneric ca expresie a

slăbiciunii. Aceasta, deoarece noţiunea ta despre vedere este

asociată cu corpul, cu ochii acestuia, cu creierul său. Astfel, tu crezi

că poţi schimba ceea ce vezi, punându-ţi bucăţele de sticlă dinaintea

ochilor. Aceasta fiind una din numeroasele credinţe magice care se

trag din convingerea că eşti un trup şi că ochii trupului pot vedea.

Crezi, de asemenea, că creierul trupului poate gândi. Dacă ai

înţelege, câtuşi de puţin, natura gândirii, nu ai putea decât să râzi

de această idee dementă. Este ca şi cum te-ai gândi că ţii un chibrit

care luminează soarele şi care îi dă toată căldura sa; sau că ai toată

lumea în mâna ta, prinsă straşnic, până te hotărăşti s-o slobozeşti.

Şi totuşi, toate aceste închipuiri nu sunt mai nebuneşti decât a

crede că ochii trupului pot vedea, că creierul poate gândi.

Tăria lui Dumnezeu din tine este lumina în care vezi, precum

Mintea Sa este cea cu care gândeşti. Tăria sa îţi dezminte

slăbiciunea. Căci slăbiciunea ta priveşte ochii trupului, iscodind

întunericul pentru a contempla ceva asemenea ei: ce e mărunt,

slab, bolnăvicios şi muribund, nevoiaş, neajutorat şi înfricoşat, trist,

sărac, înfometat şi lipsit de bucurie. Toate acestea se văd prin ochi

care nu pot vedea şi care nu pot binecuvânta.

Tăria trece cu vederea aceste lucruri, privind dincolo de

aparenţe. Privirea ei statornică şi-o ţine îndreptată neclintit către

lumina dindărătul lor. Ea se uneşte cu lumina din care este parte.

Se vede pe sine. Tăria aduce lumina în care se iveşte Sinele tău. În

întuneric percepi un sine care nu este acolo (nu există). Tăria este

adevărul despre tine; slăbiciunea este un idol, cu falsitate venerat şi

adorat, pentru ca tăria să poată fi alungată, iar întunericul să

domnească acolo unde Dumnezeu a hotărât să fie lumină.

Tăria vine de la adevăr, strălucind cu lumina care ia dato Sursa

ei; slăbiciunea reflectă întunericul făcătorului ei. Este bolnavă şi nu

vede decât boala, care este asemenea ei însăşi. Adevărul este un

mântuitor ce poate voi numai fericire şi pace pentru fiecare.

Adevărul îşi dăruieşte tăria oricui o cere, într-o ofertă nelimitată. El

înţelege că o lipsă în cineva ar însemna o lipsă în toţi. Şi astfel,

adevărul îşi dăruieşte lumina pentru ca toţi să poată vedea şi

beneficia ca unul de ea. Tăria lui este împărtăşită, pentru a le aduce

tuturor miracolul, în care se vor uni întru rost, iertare şi iubire.

Slăbiciunea, care priveşte în întuneric, nu poate vedea vreun

rost în iertare şi iubire. Îi vede pe toţi ceilalţi ca fiind diferiţi de ea

însăşi, şi nu există în lumea toată lucru pe care ea să-l

împărtăşească. Ea judecă, condamnă, dar nu iubeşte. Rămâne în

întuneric, ascunzându-se, visându-se puternică, biruitoare, repurtând

victorii asupra limitărilor care, ascunse în întuneric, nu fac decât să

ia proporţii enorme.

Slăbiciunea se teme de ea însăşi, se atacă, se urăşte, iar

întunericul învăluie tot ce vede ea, lăsându-şi visele la fel de

înfricoşătoare. Nici un miracol nu găseşti aici, ci numai ură.

Slăbiciunea se separă de tot ce vede, pe când lumina şi tăria se

percep ca fiind una. Lumina tăriei nu este lumina pe care o vezi tu.

Ea nu se modifică, nu pâlpâie, nu se stinge. Ea nu se preschimbă

din noapte în zi şi iarăşi în beznă, până când zorile mijesc din nou.

Lumina tăriei este statornică, certă precum iubirea, dea pururi

bucuroasă de a se dărui, pentru că ea nu poate dărui decât sieşi. Nu

e nimeni care să ceară în zadar să aibă parte de vederea ei şi

nimeni, păşindu-i pragul, nu poate pleca fără ca ochii săi vadă

miracolul şi fără tăria şi lumina la adăpostul inimii sale.

Tăria din tine îţi va oferi lumina şi îţi va călăuzi vederea, astfel

încât să nu mai zăboveşti printre umbrele deşarte pe care ochii

trupului tău ţi le servesc spre propria ta amăgire. Tăria şi lumina se

unesc în tine, iar acolo unde ele se-ntâlnesc, Sinele tău te aşteaptă,

gata să te îmbrăţişeze ca pe Ceea ce-I aparţine. Astfel este locul de

întâlnire pe care încercăm astăzi să-l găsim şi unde încercăm să ne

odihnim, căci pacea lui Dumnezeu este acolo unde este Sinele tău,

adică Fiul Său, care acum aşteaptă pentru a se reîntâlni pe Sine

Însuşi şi pentru a fi precum unul.

Să ne acordăm astăzi de două ori câte douăzeci de minute

pentru a ne alătura acestei întâlniri. Lasă-te dus înăuntrul Sinelui

tău. Tăria Lui va constitui lumina în care îţi este oferit darul vederii.

Părăseşte astăzi, aşadar, întunericul, pentru o vreme, iar noi vom

exersa în lumină, închizând ochii trupului şi cerând adevărului să ne

arate locul de întâlnire al sinelui cu Sinele, acolo unde lumina şi

tăria sunt una.

Vom exersa astfel dimineaţa şi seara. După întâlnirea de

dimineaţă, vom folosi ziua pentru a ne pregăti de ceasul serii, când

ne vom întâlni din nou, cuprinşi de încredere. Să repetăm cât mai

des cu putinţă ideea pentru astăzi şi să ne dăm seama că suntem

introduşi în ale vederii, scoşi din întuneric la lumină, acolo unde

numai miracolele pot fi percepute.

Lectia 91

LECŢIA 91

"Miracolele se văd în lumină."

Este important să ne amintim că miracolele şi viziunea merg, în mod necesar, împreună. Acest fapt se cere repetat iar şi iar. Este o idee centrală în noul tău sistem de gândire şi în percepţia pe care acesta o produce. Miracolul este mereu prezent. Prezenţa sa nu este pricinuită de propria-ţi viziune; absenţa sa nu se datorează faptului că nu reuşeşti să vezi. Numai gradul în care eşti conştient de miracole este afectat. În lumină le vei vedea; nu le vei vedea în întuneric.

Pentru tine, lumina este, aşadar (de importanţă) crucială. Atâta vreme cât rămâi în întuneric, miracolul rămâne nevăzut. Astfel eşti convins că el nu este prezent. Aceasta decurge din premizele provenienţei întunericului. Negarea luminii conduce la neputinţa de a o percepe. Neputinţa de a percepe lumina înseamnă a percepe întunericul. Lumina nu-ţi este, aşadar, de nici un folos, cu toate că este prezentă. Nu te poţi folosi de ea, deoarece prezenţa ei îţi este necunoscută. Iar realitatea părelnică a întunericului face ca ideea să fie lipsită de sens (de înţeles).

Să ţi se spună că ceea ce nu vezi este totuşi prezent, sună a demenţă. Este foarte dificil să te convingi că demenţă este, de fapt, să nu vezi ceea ce este prezent. Tu nu ai nici o îndoială că ochii trupului pot vedea. Tu nu te îndoieşti că imaginile pe care aceştia ţi le arată sunt realitatea. Ţi-ai pus încrederea în întuneric, nu în

lumină. Cum am putea răsturna această stare de lucruri? Ţie îţi este imposibil, dar, din fericire, nu eşti de unul singur.

Eforturile tale, oricât de mici ar fi ele, sunt sprijinite cu tărie. Dacă ţi-ai da seama cât de mare este această tărie, îndoielile tale sar risipi. Astăzi ne vom dedica încercării de a te face să simţi această tărie. De îndată ce vei fi simţit tăria în tine, ea făcându-ţi toate miracolele uşor accesibile, nu te vei mai îndoi. Miracolele ceţi sunt ascunse de sentimentul tău de slăbiciune ţi se vor ivi în conştienţă de îndată ce vei simţi în tine tăria.

Oferă-ţi astăzi, de trei ori, câte zece minute de timp liniştit, în care vei încerca să-ţi laşi în urmă slăbiciunea. Aceasta se realizează cu uşurinţă, pe măsură ce înveţi că tu nu eşti un trup. Încrederea se îndreaptă spre ceea ce vrei şi-ţi instruieşti mintea în mod corespunzător. Voia ta continuă să-ţi fie învăţător şi ea are toată tăria să facă ceea ce doreşte. Te poţi desprinde de trup dacă aşa hotărăşti. Poţi să resimţi tăria din tine.

Începe perioadele mai lungi de exersare cu acest enunţ al adevăratelor relaţii cauză-efect:

"Miracolele se văd în lumină.

Ochii trupului nu percep lumina.

Dar eu nu sunt un trup. Ce sunt eu?"

Întrebarea ce încheie acest enunţ este necesară exerciţiilor noastre de astăzi. Ceea ce tu gândeşti că eşti, constituie o credinţă ce se cere desfăcută. Iar ceea ce eşti cu adevărat trebuie să-ţi fie revelat. Fiind o greşeală, credinţa că eşti un trup cere o corecţie.

Adevărul a ceea ce eşti face apel la tăria din tine, ca aceasta să-ţi aducă în conştienţă ceea ce îţi ascunde greşeala. Dacă nu eşti un trup, atunci ce eşti? Va trebui să sesizezi ceea ce foloseşte Sfântul Spirit pentru a înlocui imaginea trupului din mintea ta. Ai nevoie să simţi ceva în care să-ţi pui încrederea, pe măsură ce i-o retragi trupului. Ai nevoie de o trăire adevărată a ceva diferit, ceva mai solid, mai sigur; mai vrednic de încrederea ta, ceva cu adevărat prezent.

Dacă nu eşti un trup, atunci ce eşti? Pune această întrebare cu onestitate, apoi dedică-ţi câteva minute în care să îngădui gândurilor tale eronate despre propriileţi atribute să fie corectate şi contrariilor lor să le ia locul. 

Spune, de pildă:

"Eu nu sunt slab, ci puternic."

"Eu nu sunt neajutorat, ci atotputernic."

"Eu nu sunt limitat, ci nelimitat."

"Eu nu sunt cuprins de îndoială, ci sunt sigur."

"Eu nu sunt o iluzie, ci o realitate."

"Eu nu pot vedea în întuneric, ci în lumină."

În faza a doua a perioadei de exerciţiu, încearcă să resimţi aceste adevăruri despre tine însuţi. Concentrează-te mai ales pe resimţirea tăriei. Aminteşte-ţi că tot sentimentul de slăbiciune este asociat credinţei că eşti un trup, credinţă de altfel greşită şi nedemnă de încredere. Încearcă să-ţi retragi încrederea pe care ai acordato trupului, fie şi numai pentru o clipă. Te vei obişnui, pe măsură ce avansăm, să devii credincios părţii mai vrednice din tine.

Relaxează-te pe tot restul perioadei, având încrederea că eforturile tale, fie ele cât de slabe, sunt susţinute de tăria lui Dumnezeu şi de toate Gândurile Sale. Tocmai din aceste Gânduri îţi va proveni tăria. Datorită sprijinului Lor ferm vei simţi tăria în tine. Ele sunt unite cu tine în această perioadă de practică, în care împărtăşeşti un scop asemenea scopului Lor. A Lor este lumina în care vei vedea miracolele, fiindcă tăria Lor este a ta. Tăria Lor devine ochi pentru tine, ca să poţi vedea.

De cinci, şase ori pe oră, la intervale oarecum regulate, aminteşte-ţi că miracolele se văd în lumină. De asemenea, fii sigur că întâmpini cu ideea de astăzi orice tentaţie. Următoarea formulare va fi de folos pentru aceste scop anume:

"Miracolele se văd în lumină.

Fie să nu-mi închid ochii datorită acestei situaţii."

Lectia 90 - duminica, 9 ianuarie 2011

LECŢIA 90
Pentru această recapitulare, vom folosi următoarele idei:

<79> "Fie să recunosc problema ca să poată fi rezolvată."
Fie să-mi dau seama că problema este întotdeauna o formă de reproş care îmi scapă. Fie să înţeleg, de asemenea, că soluţia este întotdeauna un miracol prin care îngădui ca reproşul să fie înlocuit. Astăzi, îmi voi reaminti simplitatea mântuirii, întărind lecţia care ne învaţă că există o singură problemă şi o singură soluţie. Problema este un reproş, soluţia un miracol. Iar eu invit la mine soluţia, iertând reproşul şi primind cu bucurie miracolul care îi ia locul.
 

Aplicări concrete ale acestei idei ar putea lua următoarele forme:
"Acest lucru (această situaţie) îmi pune o problemă pe care o vreau rezolvată."
"Miracolul dindărătul acestui reproş va rezolva pentru mine această problemă."
"Răspunsul la această problemă este miracolul pe care îl ascunde problema."

<80> "Fie să recunosc faptul că problemele mi-au fost rezolvate."
Mi se pare că am probleme datorită faptului că folosesc timpul în mod eronat. Eu cred că mai întâi vine problema şi că trebuie să treacă un timp înainte ca ea să fie rezolvată. Nu sesizez problema şi răspunsul ca fiind simultane în prezenţa lor, şi aceasta pentru că încă nu îmi dau seama că Dumnezeu a aşezat răspunsul laolaltă cu problema, astfel încât să nu poată fi separate de timp. Sfântul Spirit mă va învăţa toate acestea, dacă Îl voi lăsa. Iar eu voi înţelege că este cu neputinţă să am o problemă care să nu fi fost rezolvată deja.
 

În aplicaţiile specifice vor fi utile aceste forme ale ideii:
"Nu trebuie să aştept să se rezolve acest lucru (această situaţie)."
"Răspunsul la această problemă mi s-a dat deja, dacă vreau să îl accept."
"Timpul nu poate separa această problemă de soluţia ei."

Lectia 89 - sambata, 8 ianuarie 2011

LECŢIA 89
Iată ideile pentru recapitularea de astăzi:


<77> "Sunt îndreptăţit la miracole."
Sunt îndreptăţit la miracole, deoarece nu sunt sub nici o lege, cu excepţia legilor lui Dumnezeu. Legile Lui mă eliberează de toate reproşurile şi le înlocuiesc cu miracole. Iar eu vreau să accept miracolele în locul reproşurilor, care nu sunt decât nişte iluzii ce ascund miracolele dindărătul lor. Voi accepta acum numai ceea ce legile lui Dumnezeu mă îndreptăţesc să am, ca să fac uz de aceasta în interesul funcţiei pe care El mi-a dat-o.

Ai putea folosi aceste sugestii în aplicaţiile concrete ale acestei idei:

"Îndărătul acestui lucru (acestei situaţii) se află un miracol la care sunt îndreptăţit."
"Fie să nu îţi port nici un reproş, (nume), ci să-ţi ofer miracolul care, în schimb, îţi aparţine."
"Văzut cu adevărat, acest lucru (această situaţie) îmi oferă un miracol."


<78> "Fie ca miracolele să înlocuiască toate reproşurile."
Prin această idee, îmi unesc, cu adevărat, voia cu cea a Sfântului Spirit, percepându-le ca fiind una. Prin această idee, îmi accept, cu adevărat, eliberarea mea din iad. Prin această idee, îmi exprim, cu adevărat, bunăvoinţa de a lăsa ca toate iluziile mele să fie înlocuite de adevăr, conform planului lui Dumnezeu pentru mântuirea mea. Nu voi face nici o excepţie şi nici o substituire.

Vreau tot Cerul şi numai Cerul, aşa cum Dumnezeu binevoieşte să-L am.
Forme concrete, utile pentru aplicarea acestor idei ar putea fi:

"Nu voi ţine acest reproş disociat de mântuirea mea."
"Fie ca reproşurile noastre să fie înlocuite de miracole, (nume)."
"Îndărătul acestui lucru (acestei situaţii) se află miracolul cu care sunt înlocuite toate reproşurile mele."

Lectia 88 - vineri, 7 ianuarie 2011

LECŢIA 88
Astăzi vom recapitula următoarele idei:

<75> "A venit lumina."
Optând pentru mântuire în locul atacului, optez pur şi simplu să recunosc ceea ce este deja ales. Mântuirea este o decizie care a fost deja luată. Atacul şi reproşurile nu se află printre opţiuni. De aceea, aleg întotdeauna între adevăr şi iluzie; între ceea ce este deja ales şi ceea ce nici nu este. A venit lumina. Nu pot să o aleg, pentru că nu are nici o alternativă. Ea a înlocuit întunericul, iar întunericul a dispărut.

Iată câteva forme care s-ar putea dovedi utile în aplicaţiile concrete ale zilei:
 

"Acest lucru (această situaţie) nu-mi poate demonstra întunericul, căci a venit lumina."
"Lumina din tine e tot ce vreau să văd."
"Vreau să văd în acest lucru (această situaţie) numai ceea ce este."

<76> "Nu sunt sub nici o lege, cu excepţia legilor lui Dumnezeu."
Iată declararea perfectă a libertăţii mele. Nu sunt sub nici o lege, cu excepţia legilor lui Dumnezeu. Sunt mereu tentat să născocesc alte legi şi să le confer putere asupra mea. Sufăr numai din cauza credinţei mele în ele. Ele nu au nici cel mai mic efect real asupra mea. Sunt cu desăvârşire liber de efectele tuturor legilor, cu excepţia legilor lui Dumnezeu. Iar legile Lui sunt legile libertăţii.

În ceea ce priveşte formele concrete ale aplicării acestei idei, ar putea fi utile următoarele:
 

"Perceperea acestui lucru (acestei situaţii) îmi arată că mai cred în legi care nu există."
"Văd numai lucrarea legilor lui Dumnezeu în acest lucru (această situaţie)."
"Fie să îngădui legilor lui Dumnezeu, şi nu alor mele, să lucreze în acest lucru (această situaţie).

Lectia 87 - joi, 6 ianuarie 2011

LECŢIA 87
Recapitularea noastră de astăzi va parcurge aceste idei:

<73> "Voiesc să fie lumină."
Astăzi voi putea face uz de puterea mea. Nu este voia mea să
orbecăiesc în întuneric, temându-mă de umbre, de lucruri nevăzute
şi ireale. Lumina să-mi fie azi călăuza. O voi urma acolo unde mă va
conduce şi voi privi numai ce îmi arată ea. Astăzi voi trăi pacea
percepţiei adevărate.
Următoarele forme ale acestei idei pot fi utile în aplicaţii
concrete:
" Acest lucru (această situaţie) nu poate ascunde
lumina pe care voiesc să o văd."
"Tu stai în lumină împreună cu mine, (nume)."
"În lumină, acest lucru (această situaţie) va arăta altfel."

<74> "Nu există nici o voie, cu excepţia Voii lui Dumnezeu."
Astăzi sunt în siguranţă, deoarece nu există nici o voie, cu
excepţia Voii lui Dumnezeu. Numai atunci când cred că există o altă
voie poate să mi se facă teamă. Încerc să atac numai când mi-e
teamă, şi numai când încerc să atac pot crede că siguranţa mea
veşnică îmi este ameninţată. Astăzi voi recunoaşte că toate acestea
nu s-au întâmplat. Sunt în siguranţă, deoarece nu există nici o voie,
cu excepţia Voii lui Dumnezeu.
Câteva forme utile ale acestei idei se pot aplica în situaţii
concrete, precum:
"Fie să percep acest lucru (această situaţie) conform Voii lui
Dumnezeu."
"Este Voia lui Dumnezeu, şi a mea, deopotrivă, să fii Fiul Lui
(nume)."
"Acest lucru (această situaţie) este parte din Voia lui Dumnezeu
pentru mine, oricum l-aş vedea (aş vedea-o)."
"Dumnezeu este în tot ce văd, deoarece Dumnezeu este în mintea
mea. "

Lectia 86 - miercuri, 5 ianuarie 2011

LECŢIA 86
Iată ideile de recapitulat pentru astăzi:


<71> "Numai planul de mântuire al lui Dumnezeu va izbuti."
Nu are nici un sens să caut mântuirea aiurea. Am văzut-o în
mulţi oameni şi în multe lucruri, dar când am întins mâna spre ea,
nu o aflam acolo. Greşisem, crezând că ştiu ce este. Nu voi mai
căuta aiurea, în van. Numai planul lui Dumnezeu pentru mântuire
va izbuti. Mă voi lăsa cuprins de bucuria faptului că planul Lui nu
poate niciodată da greş.
Iată câteva forme sugerate pentru aplicarea ideii de astăzi:


"Planul lui Dumnezeu pentru mântuire mă va mântui de felul
cum percep acest lucru (această situaţie)."


"Acest lucru (această situaţie) nu este o excepţie în planul lui
Dumnezeu pentru mântuirea mea."


"Fie să percep acest lucru (această situaţie) în lumina planului
de mântuire al lui Dumnezeu."


<72> "Reproşurile sunt un atac la adresa planului de mântuire
al lui Dumnezeu."
Reproşurile sunt o încercare de a dovedi că planul de mântuire
al lui Dumnezeu nu va izbuti. Însă numai planul Lui va izbuti.
Nutrind reproşuri, îmi exclud astfel din conştienţă singura mea
speranţă de mântuire. Nu mai vreau să-mi zădărnicesc propriile
interese în modul acesta dement. Vreau să accept planul de
mântuire al lui Dumnezeu şi să fiu fericit.
Aplicaţiile concrete ale ideii de astăzi ar putea lua următoarea
formă:


"În timp ce privesc acest lucru (această situaţie), aleg între o
percepţie eronată şi mântuire."


"Dacă văd motive de reproş în acest lucru (această situaţie), nu
voi vedea motive pentru mântuirea mea."


"Acest lucru (această situaţie) reclamă mântuire, nu atac."

Lectia 85 - marti, 4 ianuarie 2011

LECŢIA 85

Recapitularea de astăzi va parcurge următoarele idei:

<69> "Reproşurile mele ascund lumina lumii din mine."

Reproşurile mele îmi arată ceea ce nu se află nicăieri şi îmi

ascund ceea ce aş vrea să văd. Odată recunoscut acest lucru, ce

nevoie mai am de reproşurile mele? Ele mă ţin în întuneric şi ascund

lumina. Reproşurile şi lumina nu pot merge împreună, dar lumina şi

viziunea trebuie să fie împreunate, pentru ca eu să pot vedea.

Pentru a vedea, trebuie să mă lepăd de reproşuri. Vreau să văd, iar

acesta va fi mijlocul prin care voi reuşi.

Aplicaţii specifice ale acestei idei ar putea fi făcute sub aceste

forme:

"Să nu folosesc aceasta ca o piedică în calea văzului."

"Lumina lumii va risipi toate acestea."

"Nu am nevoie de aceasta. Vreau să văd."

<70> "Mântuirea mea vine de la mine."

Astăzi voi recunoaşte unde se află mântuirea mea. Se află în

mine, deoarece Sursa ei se află acolo. Nu şi-a părăsit Sursa şi, ca

atare, nu a putut să-mi părăsească mintea. Nu o voi căuta în afara

mea. Ea nu se găseşte afară, ca apoi să fie adusă înăuntru; ci

dinăuntrul meu, ea se va întinde dincolo de toate, iar tot ce văd va

reflecta numai şi numai lumina care străluceşte în mine şi în ea

însăşi.

Aceste forme ale ideii sunt adecvate pentru aplicaţii mai

specifice:

"Să nu mă las ispitit de acest lucru (această situaţie),

aşteptând din altă parte, şi nu de la mine, mântuirea mea."

"Nu voi îngădui acestui (acestei situaţii) să stea în calea

conştientizării Sursei mântuirii mele."

"Acest lucru (această situaţie) nu deţine nici o putere

pentru a îndepărta de la mine mântuirea."

Lectia 84 - luni, 3 ianuarie 2011

LECŢIA 84
Iată ideile pentru recapitularea de astăzi:

<67> "Iubirea m-a creat ca pe Sine Însăşi."
Sunt asemănător Creatorului meu. Nu pot pătimi, nu pot suferi
pierderi şi nu pot muri. Nu sunt trup. Vreau să recunosc astăzi
realitatea mea. Nu mă voi închina unor idoli şi nici nu-mi voi înălţa
propriul concept despre sine ca să-mi înlocuiască Sinele. Sunt
asemănător Creatorului meu. Iubirea m-a creat ca pe Sine Însăşi.
S-ar putea să găseşti aceste forme specifice folositoare în
aplicarea ideii:

"Să nu văd în acest lucru (această situaţie) o iluzie despre mine
însumi."

"În timp ce privesc acest lucru (această situaţie), să-mi aduc
aminte de Creatorul meu."

"Creatorul meu nu a creat acest lucru (această situaţie) aşa cum
le văd eu."

<68> "Iubirea nu reproşează nimic."
Reproşurile sunt cu totul şi cu totul străine de iubire. Reproşurile
atacă iubirea, ţinându-i lumina obscură. Dacă nutresc reproşuri,
atac iubirea şi, ca atare, Sinele meu. Sinele meu îmi devine, astfel,
străin. Sunt hotărât să nu îmi atac Sinele, ca să-mi pot aduce
aminte cine sunt.
Pentru aplicarea ideii de astăzi, ar fi utile aceste forme specifice:

"Acest lucru (această situaţie) nu este o justificare pentru a-mi
nega Sinele."

"Nu mă voi folosi de acest lucru (această situaţie) pentru a
ataca iubirea."

"Să nu mă las ispitit de acest lucru (această situaţie) ca să mă
atac pe mine însumi".

Lectia 83 - duminica, 2 ianuarie 2011

LECŢIA 83

Să recapitulăm astăzi aceste idei:

<65> "Singura mea funcţie este cea hărăzită mie de

Dumnezeu."

Nu am altă funcţie decât cea hărăzită mie de Dumnezeu.

Recunoaşterea acestui fapt mă eliberează de tot conflictul, întrucât

îmi dă de înţeles că nu pot avea ţeluri contradictorii. Cu un singur

scop, am mereu certitudinea a ceea ce să fac, ce să spun şi ce să

gândesc. Toată îndoiala trebuie să dispară, atunci când încuviinţez

faptul că singura mea funcţie este cea hărăzită mie de Dumnezeu.

Aplicaţii mai specifice ale acestei idei ar putea lua aceste forme:

"Perceperea acestui lucru (acestei situaţii) nu îmi schimbă

funcţia."

"Acest lucru (această situaţie) nu îmi dă altă funcţie decât cea

hărăzită mie de Dumnezeu."

"Să nu uzez de acest lucru (această situaţie),

ca să-mi justific o funcţie pe care Dumnezeu nu mi-a hărăzit-o."

<66> "Fericirea mea şi funcţia mea sunt una."

Toate lucrurile care vin de la Dumnezeu sunt unul. Ele vin de la

Cel Ce Este Unul şi trebuie primite ca fiind unul. Îndeplinirea funcţiei

mele este fericirea mea, întrucât ambele vin de la aceeaşi Sursă. Iar

eu trebuie să învăţ să recunosc ceea ce mă face fericit, dacă e să

găsesc fericirea.

Iată câteva forme folositoare pentru aplicări specifice:

"Acest lucru (această situaţie) nu îmi poate separa fericirea de

funcţia mea."

"Singularitatea fericirii şi funcţiei mele rămâne total neafectată

de aceasta."

"Nimic, inclusiv acest lucru (această situaţie),

nu poate justifica iluzia că fericirea mi-ar fi despărţită de funcţia

mea."

Lectia 82 - sambata, 1 ianuarie 2011

LECŢIA 82

Astăzi vom recapitula aceste idei:

<63> "Lumina lumii aduce pace fiecărei minţi prin iertarea

mea."

Iertarea mea este mijlocul prin care lumina lumii îşi găseşte

expresia prin mine. Iertarea mea este mijlocul prin care devin

conştient de lumina lumii din mine. Iertarea mea este mijlocul prin

care lumea este vindecată, împreună cu mine însumi. Fie, aşadar,

să iert lumea, ca ea să fie vindecată împreună cu mine.

Sugestii pentru forme specifice de aplicare a acestei idei:

"Fie ca pacea să se extindă de la mintea mea la a ta, (nume)."

"Eu împărtăşesc lumina lumii cu tine, (nume)."

"Prin iertarea mea pot vedea acest lucru (această situaţie ) aşa

cum sunt."

<64> "Fie să nu-mi uit funcţia."

Nu vreau să uit de funcţia mea, deoarece vreau să-mi aduc

aminte de Sinele meu. Nu îmi pot îndeplini funcţia dacă uit de ea.

Iar dacă nu îmi îndeplinesc funcţia, nu voi trăi bucuria pe care

Dumnezeu mi-o hărăzeşte.

Forme specifice adecvate acestei idei cuprind următoarele:

"Să nu fac uz de acest lucru (această situaţie)

pentru a-mi ascunde funcţia de mine."

"Voi folosi acest lucru (această situaţie)

ca prilej pentru a-mi îndeplini funcţia."

"Acest lucru (această situaţie) ar putea ameninţa ego-ul meu,

dar nu-mi poate schimba funcţia într-un fel sau altul."

Lectia 81 - vineri, 31 decembrie 2010

RECAPITULARE II

Suntem gata acum pentru o nouă recapitulare. Vom începe

acolo unde nea lăsat recapitularea precedentă, şi ne vom ocupa

zilnic de două idei. Prima parte a fiecărei zile va fi dedicată uneia

dintre aceste idei, pentru ca ultima parte a zilei să fie dedicată

celeilalte. Vom avea o perioadă mai lungă de exersare şi altele mai

scurte şi mai frecvente, în timpul cărora vom exersa fiecare dintre

cele două idei.

Perioadele mai lungi de exersare se vor conforma acestei forme

generale: rezervă-ţi cam cincisprezece minute pentru fiecare din ele

şi începe prin a te gândi la ideile zilei şi la comentariile incluse în

teme. Dedică între trei şi patru minute citirii lor fără grabă, chiar de

mai multe ori - dacă doreşti, apoi închide ochii şi ascultă.

Repetă prima frază a perioadei de exersare dacă simţi cumva că

mintea ţi-o ia razna, însă încearcă să-ţi petreci cea mai mare parte a

timpului ascultând liniştit, dar cu atenţie. Te aşteaptă un mesaj. Fii

încrezător că îl vei primi. Aminteşte-ţi că el îţi aparţine şi că îl vrei.

Nu-ţi lăsa intenţia să se clatine în faţa gândurilor care te distrag.

Dă-ţi seama că, oricare ar fi forma sub care ar apare, ele nu au nici

un înţeles şi nici o putere. Înlocuieşte-le cu afirmarea hotărârii tale

de a reuşi. Nu uita că voia ta are putere asupra tuturor fanteziilor şi

viselor. Încrede-te că ea te va scoate la liman, purtându-te dincolo

de toate acestea.

Priveşte toate aceste perioade de exersare ca fiind consacrate

căii, adevărului şi vieţii. Refuză să fii abătut din drum de digresiuni,

iluzii şi gândurile morţii. Te-ai consacrat mântuirii. Fii hotărât, zi de

zi, să nu îţi laşi funcţia neîndeplinită.

Reafirmă-ţi atitudinea hotărâtă şi în perioadele mai scurte de

exersare, folosind forma iniţială a ideii pentru aplicaţii generale,

precum şi forme mai specifice, dacă e nevoie. În comentariile care

urmează enunţării ideilor sunt incluse câteva forme specifice.

Acestea, totuşi, sunt numai nişte sugestii. Nu cuvintele anume pe

care le foloseşti contează.

LECŢIA 81

Ideile noastre de recapitulat pentru astăzi sunt:

<61> "Eu sunt lumina lumii."

Cât de sfânt sunt eu, căruia i-a fost dată funcţia de a lumina

lumea! Fie ca în faţa sfinţeniei mele să fiu cuprins de liniştea tăcerii.

În lumina ei blândă, fie ca toate conflictele mele să dispară. În

pacea ei, fie să-mi aduc aminte cine sunt.

Câteva forme specifice pentru aplicarea acestei idei atunci când

par să apară nişte dificultăţi anume, ar fi:

"Fie să nu ascund lumina lumii din mine."

"Fie ca lumina lumii să răzbată prin această aparenţă."

"Această umbră se va risipi în faţa luminii."

<62> "Iertarea îmi este funcţia ca lumină a lumii."

Tocmai prin acceptarea funcţiei mele voi vedea lumina lumii în

mine. Iar în această lumină, funcţia mea va sta, clar şi absolut

neambiguu, în faţa vederii mele. Acceptarea mea nu se bizuie pe

faptul că îmi dau seama sau nu de funcţia pe care o am, întrucât nu

înţeleg încă iertarea. Totuşi, sunt încredinţat că, în lumină, o voi

vedea aşa cum este.

Forme specifice pentru folosirea ideii ar putea include:

"Fie ca acest lucru (această situaţie) să mă ajute

să înţeleg ce înseamnă iertarea."

"Fie să nu îmi separ funcţia de voia mea."

"Nu voi folosi acest lucru (această situaţie) pentru un scop străin

mie."