Lectia 185 - luni, 25 aprilie

Lecţia 185

Vreau pacea lui Dumnezeu

Simpla rostire a acestor cuvinte nu e nimic. Dar rostirea lor cu toată convingerea e totul. Dacă ai putea să le spui cu toată convinger­ea chiar şi o clipă, nu ar mai fi posibil să fii întristat, sub nici o formă, niciunde şi nicicând. Cerul ar fi complet redat conştienţei depline; amintirea lui Dumnezeu, total restabilită; învierea întregii creaţii, pe deplin recunoscută. 

Nimeni nu poate să rostească cuvintele acestea cu toată convingerea şi să nu se vindece. Nu poate să se joace cu vise, nici nu se poate considera el însuşi un vis. Nu poate să facă un iad şi să îl considere real. Vrea pacea lui Dumnezeu, şi i se dă. Căci este tot ce vrea şi tot ce va primi. Mulţi au rostit aceste cuvinte. Dar chiar puţini le-au spus cu toată convingerea. Nu trebuie decât să priveşti lumea pe care o vezi în jur ca să te convingi cât de puţini sunt aceştia. Lumea ar fi complet schimbată, dacă s-ar întâmpla să cadă doi la învoială că afirmaţia aceasta exprimă singurul lucru pe care îl vor. 

Două minţi cu un singur ţel devin atât de puternice, încât ce voiesc ele devine Voia lui Dumnezeu. Căci minţile pot fi îngemănate numai în adevăr. În vise, nu sunt doi care să împărtăşească acelaşi ţel. Pentru fiecare în parte, eroul visului e altul, iar rezultatul dorit nu e acelaşi pentru amândoi. Pierzătorul şi câştigătorul alternează pur şi simplu în configuraţii schimbătoare, în funcţie de aspectul diferit sau forma diferită pe care o ia raportul câştig-pierdere şi pierdere-câştig. 

Dar visul poate aduce numai compromis. Uneori, acesta ia forma uniunii, dar numai forma ei. Înţelesul trebuie să eludeze visul, căci compromisul este obiectivul visării. Minţile nu se pot uni în vise. Pot doar să cadă la învoială. Dar ce învoială le-ar putea da pacea lui Dumnezeu? Iluziile vin să Îi ia locul. Şi ce înseamnă El scapă minţilor adormite puse pe compromis, fiecare fiind pornit dupa popriul lui câştig şi pierderea altcuiva. 

Să spui cu toată convingerea că vrei pacea lui Dumnezeu înseamnă să renunţi la toate visele. Căci nimeni nu spune cu convingere cuvintele acestea dacă vrea iluzii şi caută, prin urmare, mijloacele care aduc iluzii. Le-a privit şi le-a găsit nesatisfăcătoare. Acum încearcă să treacă de ele, recunoscând că un alt vis nu i-ar oferi cu nimic mai mult decât toate celelalte. Visele sunt una pentru el. Şi a învăţat că ­singura diferenţă dintre ele e una de formă, căci unul va aduce aceeaşi disperare şi nefericire ca toate celelalte. 

Mintea care crede cu convingere că tot ce vrea e pace trebuie să se unească cu alte minţi, căci aşa se obţine pacea. Iar, când dorinţa de pace e autentică, mijloacele de-a o găsi se dau într-o formă pe care o poate înţelege, cu toată sinceritatea, fiecare minte care o caută. Indi­ferent ce formă ia lecţia, e concepută pentru el în aşa fel încât să nu o poată interpreta greşit, dacă cere cu sinceritate. Dar, dacă cere fără sinceritate, lecţia nu va fi acceptată şi învăţată cu adevărat sub nicio formă. 

Să consacrăm exerciţiile de astăzi recunoaşterii că spunem într-adevăr cu toată convingerea cuvintele pe care le rostim. Noi vrem pacea lui Dumnezeu. Nu e o dorinţă deşartă. Cuvintele aces­tea nu cer să ni se dea alt vis. Nu cer compromis şi nici nu încearcă să cadă la altă învoială, în speranţa că poate mai există una care să izbutească acolo unde celelalte nu au izbutit. Rostirea acestor cuvin­te cu toată convingerea adevereşte că iluziile sunt în zadar, cerând veşnicul în locul viselor labile care par să ofere fiecare altceva, dar sunt totuna: nimic. 

Astăzi, consacră-ţi intervalele practice cercetării atente a minţii să gaseşti visele la care mai ţii. Ce ceri în inima ta? Uită cuvintele pe care le foloseşti la formularea cerinţelor. Gândeşte-te doar la ce crezi că te va alina şi îţi va aduce fericire. Dar să nu te îngrozească iluzi­ile care ţi-au mai rămas, căci nu forma lor contează acum. Nu lăsa unele vise să fie mai acceptabile, păstrând ruşinea şi tăinuirea pentru celelalte. Ele sunt una. Şi, una fiind, ar trebui să li se pună tuturor o singură întrebare: "Oare asta vreau să am în loc de Cer şi de pacea lui Dumnezeu?" 

Iată alegerea pe care o faci. Nu te amăgi că ar fi altfel. În asta, niciun compromis nu e posibil. Alegi pacea lui Dumnezeu sau ai cerut vise. Iar visele vor veni aşa cum le-ai cerut. Dar pacea lui Dumnezeu va veni la fel de sigur, ca să rămână cu tine de-a pururi. Nu va dispărea la fiecare cot şi cotitură a drumului, ca să reapară, nerecunoscută, în forme care se modifică şi se schimbă la fiecare pas pe care îl faci. 

Tu vrei pacea lui Dumnezeu. Şi asta vor toţi care par să caute vise. Pentru ei şi pentru tine, doar asta ceri când îţi exprimi această rugăminte cu sinceritate profundă. Căci aşa ajungi la ce vor ei cu adevărat şi îţi uneşti propriul ţel cu ce caută ei mai presus de toate, un lucru poate necunoscut pentru ei, dar cert pentru tine. Ai fost slab uneori, lipsit de certitudinea finalităţii şi nesigur ce anume vrei, unde să cauţi şi de unde să aştepţi ajutor în această încercare. Ajuto­rul ţi s-a dat. Nu vrei să te foloseşti de el împărtăşindu-1 cu ceilalţi? 

Cine caută cu adevărat pacea lui Dumnezeu nu poate să nu o gă­sească. Căci cere doar să nu se mai amăgească negându-şi ce e Voia lui Dumnezeu. Cine poate rămâne nesatisfăcut cerând ce are deja? Cine ar putea rămâne fără răspuns cerând un răspuns pe care îl are să îl dea? Pacea lui Dumnezeu este a ta. 

Pentru tine a fost creată pacea, dată ţie de Creatorul ei şi instituită ca Propriul Lui dar veşnic. Cum poţi să nu reuşeşti, când ceri doar ce voieşte El să ai? Şi cum ţi s-ar putea limita rugămintea doar la ­tine? Niciun dar dumnezeiesc nu poate fi neîmpărtăşit. Iată atributul care distinge darurile lui Dumnezeu de fiecare vis care a părut vreodată să înlocuiască adevărul. 

Nimeni nu poate să piardă şi toţi trebuie să câştige ori de câte ori s-a cerut şi s-a primit un dar dumnezeiesc. Dumnezeu dă doar ca să unească. Pentru El, a lua nu are înţeles. Şi, când ajunge la fel de lipsit de înţeles şi pentru tine, poţi să fii sigur că eşti de o Voie cu El, şi El cu tine. Şi vei şti, deopotrivă, că eşti de o Voie cu toţi fraţii tăi, al căror ţel este al tău. 

Iată singurul ţel pe care îl urmărim astăzi, unindu-ne dorinţele cu nevoia fiecărei inimi, cu chemarea fiecărei minţi, cu speranţa care stă mai presus de disperare, cu iubirea pe care atacul vrea să o ascundă, cu frăţia pe care ura a încercat să o dezbine, dar care continuă să rămână cum a creat-o Dumnezeu. Cu un asemenea Ajutor alături, putem oare să nu reuşim azi când cerem să ni se dea pacea lui Dumnezeu.