Lectia 184 - sambata, 23 aprilie

Lectia 184

Numele lui Dumnezeu e moştenirea mea

Trăieşti prin simboluri. Ai inventat nume pentru tot ce vezi. Fi­ecare lucru devine o entitate separată, identificată prin propriul ei nume. Prin asta îl tai afară din unitate. Prin asta îi desemnezi atribute speciale şi îl distingi de alte lucruri reliefând spaţiul care îl înconjoară. Spaţiul acesta îl pui între toate lucrurile cărora le dai un nume diferit; toate întâmplările privind locul şi timpul; toate trupurile salutate cu un nume. 

Spaţiul acesta pe care îl vezi distingând toate lucrurile între ele e mijlocul prin care se realizează percepţia lumii. Vezi ceva unde nu e nimic şi, totodată, nu vezi nimic unde este unitate; un spaţiu între toate lucrurile, între toate lucrurile şi tine. Aşa consideri că ai dat viaţă în separare. Prin această dezbinare consideri că te constitui ca unitate care funcţionează cu o voinţă independentă. 

Ce sunt aceste nume prin care lumea devine o serie de întâmplări distincte, de lucruri neunificate, de trupuri despărţite, având drept conştiinţe separate nişte frânturi de minte? Tu le-ai dat aceste nume, înfiinţând percepţia aşa cum ai dorit să fie. Lucrurile fără nume au primit nume, primind astfel şi realitate. Căci ce primeşte un nume primeşte şi un înţeles, şi îl vei vedea apoi ca având un înţeles; o cauză a unui efect adevărat, cu consecinţe care îi sunt inerente. 

Aşa se face realitatea prin viziune parţială, în contrast deliberat cu adevărul dat. Duşmanul ei e întregimea. Căci concepe lucruri mărunte şi le vede apoi. Şi ne-spaţiul, simţul unităţii sau viziunea care vede diferit devin ameninţările pe care trebuie să le înfrângă, să le contrazică şi să le nege. 

Totuşi, această altă viziune continuă să rămână, pentru minte, o direcţie firească în care să îşi îndrepte percepţia. E greu să înveţi mintea mii şi mii de nume străine. Dar tocmai asta crezi că înseamnă a învăţa; unicul obiectiv esenţial al învăţării prin care are loc comuni­carea şi pot fi împărtăşite cu înţeles concepte. 

Aceasta e suma moştenirii pe care o lasă lumea. Şi cine învaţă să creadă că aşa şi e acceptă semnele şi simbolurile care afirmă că lumea e reală. Ele tocmai asta şi reprezintă. Şi nu lasă nicio îndoială că ce-a primit un nume şi există. Poate fi văzut, după cum s-a prevăzut. Ce neagă veridicitatea lui nu e decât iluzie, căci el e realitate a ultimă. A-l pune sub semnul întrebării e o nebunie; a-i accepta prezenţa e dovada sănătătii mintale. 

Iată ce predă lumea. E o fază a învăţării prin care trebuie să treacă toţi cei ce vin. Dar, cu cât percep mai repede ce stă la baza ei, cât de discutabile sunt premisele ei, cât de îndoielnice rezultatele, cu ­atât îi pune mai repede la îndoială efectele. Învăţarea care se opreşte la ce îţi predă lumea se opreşte înainte de-a ajunge la semnificaţie.

In locul ce i se cuvine, ea serveşte doar ca punct de plecare de unde poate începe un alt mod de-a învăţa, poate fi dobândit un nou mod de-a percepe şi pot fi retrase, de îndată ce sunt puse la îndoială, toate numele arbitrare pe care le acordă lumea. 

Să nici nu te gândeşti că tu ai făcut lumea. Iluziile, da! Dar ce e adevărat pe pământ şi în Cer e mai presus de numirile date de tine. Când îţi chemi un frate, îi invoci numai trupul. Adevărata lui Identitate ţi-e ascunsă de ceea ce crezi că este el. Trupul lui răspunde la numele cu care îţi chemi fratele, căci mintea lui consimte să îşi însuşească numele pe care i l-ai dat. În felul acesta, unitatea lui e de două ori negată, căci îl percepi separat de tine, iar el acceptă şi îşi însuşeşte acest nume separat. 

      Ar fi chiar ciudat dacă ţi s-ar cere să treci de toate simbolurile lumii, uitându-le pentru totdeauna, şi să îţi asumi totodată o func­ţie didactică. Ai nevoie să foloseşti un timp simbolurile lumii. Dar nu te lăsa amăgit şi tu de ele. Ele nu reprezintă absolut nimic şi, în exerciţiile tale, tocmai gândul acesta te va elibera de ele. Ele devin un simplu mijloc prin care poţi comunica în moduri pe care lumea le poate înţelege, dar care recunoşti că nu e unitatea în care poate fi găsită adevărata comunicare.

Ai nevoie, aşadar, de intervale zilnice în care învăţarea lumii devine o fază tranzitorie, o închisoare din care ieşi la lumina soarelui şi uiţi de întuneric. Aici înţelegi Cuvântul, Numele pe care ţi l-a dat Dumnezeu, singura Identitate pe care o împărtăşesc lucrurile toate, ­singura adeverire a ce e adevărat. Şi apoi te întorci în întuneric, nu pentru că îl crezi real, ci doar ca să îi proclami irealitatea în termeni care au încă înţeles în lumea dominată de întuneric. 

Foloseşte toate numele şi simbolurile mărunte care delinează lumea întunericului. Dar nu le accepta ca realitatea ta. Spiritul Sfânt le foloseşte pe toate, dar nu uită: creaţia are un singur Nume, un singur înţeles şi o singură Sursă, care unifică în Ea lucrurile toa­te. Foloseşte toate numele pe care le atribuie lumea acestor lucruri doar de convenienţă, dar nu uita că ele împărtăşesc Numele lui Dumnezeu laolaltă cu tine. 

      Dumnezeu nu are nume. Şi totuşi, Numele Lui devine lecţia finală că toate lucrurile sunt un tot unitar şi, cu această lecţie, toată învăţarea se încheie. Toate numele sunt unificate, tot spaţiul e umplut cu reflecţia adevărului. Fiecare gol e astupat, iar separarea vindecată. Numele lui Dumnezeu e moştenirea pe care le-a dat-o El celor care au ales să lase învăţătura lumii să ia locul Cerului. În exerciţiile noastre, urmărim să ne lăsăm minţile să accepte ce-a dat Dumnezeu ca răspuns la moştenirea jalnică pe care ai făurit-o tu ca tribut demn de Fiul pe care îl iubeşte. 

Cine caută să ajungă la înţelesul Numelui lui Dumnezeu nu poa­te să nu reuşească. Trăirea trebuie să vină să suplimenteze Cuvân­tul. Mai întâi însă, trebuie să accepţi Numele pentru toată realitatea şi să realizezi că numeroasele nume pe care le-ai dat aspectelor ei au distorsionat ce vezi, dar nu au perturbat nicidecum adevărul. Un singur Nume aducem în exerciţiile noastre. Un singur Nume folo­sim pentru a ne unifica vederea. 

Şi, deşi folosim un alt nume pentru fiecare conştienţă a unui aspect al Fiului lui Dumnezeu, înţelegem că ele au un singur Nume, dat de El. E Numele pe care Il folosim în exerciţii. Şi, prin folosirea Lui, toate separările prosteşti care ne-au ţinut orbi dispar. Şi ni se dă puterea de-a vedea dincolo de ele. Acum văzul ne e binecuvântat cu binecuvântări pe care le putem da aşa cum le primim.

Tată, Numele nostru e al Tău. În El suntem uniţi cu toate făpturile, şi cu Tine, Care eşti singurul lor Creator. Ce am făurit noi şi ce numim cu multe nume diferite nu e decât o umbră pe care am încercat să o aruncăm peste Propria Ta realitate. Suntem bucuroşi şi recunoscători că am greşit. Îţi dăm toate erorile noastre, să fim absolviţi de toate efectele pe care au părut să le aibă greşelile noastre. Şi acceptăm adevărul pe care îl dai Tu, în locul fiecărei greşeli. Numele Tău ne este mântuirea şi izbăvirea de ce am făurit noi. Numele Tău ne uneşte în unitatea care e moştenirea şi pacea noastră. Amin.