Lectia 186 - miercuri, 27 aprilie

Lecţia 186

Mântuirea lumii depinde de mine

Iată afirmatia care va alunga într-o zi toată aroganţa din fiecare minte. Iată gândul adevăratei umilinţe, care nu acceptă altă funcţie pentru tine decât cea care ţi s-a dat. Îţi exprimă acceptarea rolului atribuit, fără a insista asupra altui rol. Nu judecă ce rol ţi se cuvine. Ci doar adevereşte că Voia lui Dumnezeu s-a făcut precum în Cer şi pe pământ. Şi uneşte toate voile de pe pământ în planul Cerului de mântuire a lumii, readucând-o la pacea Cerului. 

Să nu ne împotrivim funcţiei noastre. Nu noi am stabilit-o. Nu e ideea noastră. Mijloacele prin care va fi perfect îndeplinită ni s-au dat. Tot ce ni se cere să facem este să ne acceptăm rolul cu adevărată umilinţa şi să nu negăm cu aroganţă autoamăgitoare că suntem demni de el. Avem puterea să facem ce ne e dat să facem. Minţile noastre sunt cât se poate de adecvate să preia rolul pe care ni l-a atribuit Cel Ce ne cunoaşte foarte bine. 

Ideea de azi poate să pară destul de dez-îmbătătoare până îi vezi semnificaţia. Tot ce spune este că Tatăl tău te ţine minte încă şi că îţi oferă încrederea deplină pe care o are în tine, Fiul Lui. Ideea de azi nu îţi cere nicidecum să fii altfel de cum eşti. Ce altceva ar pu­tea umilinţa să îţi ceară? Şi ce altceva ar putea aroganţa să îţi nege? Astăzi nu ne vom da înapoi de la sarcina pe care o avem, pe făţarnicul motiv că ne insultă modestia. Tocmai orgoliul vrea să nege Chemarea pentru Dumnezeu. 

Ne lepădăm azi toată falsa umilinţă, ca să putem asculta Vocea lui Dumnezeu dezvăluindu-ne ce vrea să facem. Nu ne îndoim de capacitatea noastră de-a îndeplini funcţia pe care ne-o va oferi. Vom fi siguri doar că ne cunoaşte aptitudinile, înţelepciunea şi sfinţenia. Iar, dacă ne consideră demni de ea, aşa şi suntem. Numai aroganţa judecă altfel. 

Există o singură modalitate - numai una - de-a te elibera din în­carcerarea pe care ţi-a adus-o planul tău de-a demonstra că falsul e adevărat. Acceptă în schimb planul nefăcut de tine. Să nu judeci ce valoare ai pentru el. Dacă Vocea lui Dumnezeu te asigură că mântu­irea are nevoie de partea ta şi că întregul depinde de tine, fii sigur că aşa şi este. Cei aroganţi trebuie să se agaţe de cuvinte, temându-se să treacă dincolo de ele şi să ajungă la o trăire care le-ar putea contraria poziţia. Dar cei umili sunt liberi să audă Vocea care le spune ce sunt şi ce să facă. 

Aroganţa îţi face o imagine de sine care nu e reală. Şi imaginea aceasta tremură şi se retrage îngrozită când Vocea pentru Dumnezeu te asigură că ai puterea, înţelepciunea şi sfinţenia să treci de toate imaginile. Nu eşti slab, cum ţi-e imaginea de sine. Nu eşti ignorant şi neputincios. Păcatul nu poate păta adevărul din tine, iar nefericirea nu se poate apropia de sfânta casă a lui Dumnezeu. 

Vocea pentru Dumnezeu îţi spune toate aceste lucruri. Şi, în timp ce îţi vorbeşte, imaginea tremură şi caută să atace ameninţarea pe care nu o ştie, simţind că i se fărâmă temelia. Dă-i drumul. Mântuirea lumii depinde de tine, şi nu de acest mic boţ de humă, praf din pământ. Ce îi poate spune ea sfântului Fiu al lui Dumnezeu. De ce-ar trebui să se sinchisească el de ea? 

Şi aşa ne găsim pacea. Vom accepta funcţia pe care ne-a dat-o Dumnezeu, căci toate iluziile au la bază convingerea bizară că ne ­putem face alta. Rolurile pe care ni le-am făcut noi sunt labile şi par să se schimbe de la bocitoare la beatitudinea extatică a dragostei şi a iubirii. Putem râde sau plânge, şi putem întâmpina ziua cu bucurie ­sau cu lacrimi. Însăşi fiinţa noastră pare să se schimbe în cursul miilor de schimbări de dispoziţie, iar sentimentele prin care trec înalţă foarte sus sau ne trântesc la pământ în plină disperare. 

Acesta să fie oare Fiul lui Dumnezeu? Ar crea El o asemenea instabilitate şi ar numi-o Fiu? Cel Ce e neschimbător împărtăşeşte atributele Sale cu creaţia Sa. Toate imaginile pe care pare să le facă Fiul Său nu afectează nicidecum ce este el. Ele se vântură prin mintea lui ca nişte frunze suflate de vânt, grupându-se într-un fel o clipă, risipindu-se ca să se regrupeze şi apoi împrăştiindu-se total. Sau ca mirajele percepute deasupra unui deşert, înălţându-se din pulbere şi praf. 

Imaginile acestea lipsite de substanţă vor trece şi îţivor lăsa mintea liniştită şi înseninată, când vei accepta funcţia care ţi s-a dat. Imaginile pe care le faci tu dau naştere la obiective conflictuale, efemere şi vagi, incerte şi ambigue. Cine ar putea să depună eforturi constante sau să îşi îndrepte toată energia concentrată în slujba unor asemenea obiective? Funcţiile pe care le apreciază lumea sunt atât de incerte, încât se schimbă de zece ori pe oră când sunt cel mai sigure. Ce speranţă de izbândă se poate baza pe asemenea obiective?

Prin minunat contrast, la fel de cert ca revenirea soarelui să împrăştie noaptea în fiecare dimineaţă, funcţia care ţi s-a dat cu adevărat se distinge clar şi fără pic de ambiguitate. Nu e nicio îndoială în privinţa validităţii ei. Vine de la Cel Ce nu cunoaşte greşeală, iar Vocea Lui e sigură de mesajele Ei. Ele nu se vor schimba, şi nici nu vor intra în conflict. Toate indică un singur obiectiv, unul pe care îl poţi atinge. Planul tău poate fi imposibil, dar planul lui Dumnezeu nu poate da greş nicicând pentru că El e Sursa lui. 

Fă cum te îndrumă Vocea lui Dumnezeu. Şi, dacă îţi cere un lu­cru ce pare imposibil, adu-ţi aminte Cine îl cere şi cine l-ar refuza. Apoi gândeşte-te la următorul lucru: care are dreptate mai degrabă? Vocea care vorbeşte pentru Creatorul tuturor lucrurilor, Care cu­noaşte toate lucrurile exact aşa cum sunt, sau distorsionata ta imagi­ne sine, derutată, uluită, inconsecventă şi nesigură de toate? Nu lăsa să te îndrume vocea ei. Ascultă în schimb o Voce sigură, care îţi vorbeşte de o funcţie pe care ţi-a dat-o Creatorul tău, Care Îşi aduce aminte de tine şi te îndeamnă să îţi aduci aminte acum de El. 

Chemarea blândei Lui Voci vine de la cunoscut la necunoscători. El vrea să te mângâie, deşi nu cunoaşte întristare. Vrea să facă o restituţie, deşi e întreg; să îţi facă un dar, deşi ştie că ai deja totul. El are Gânduri care satisfac toate nevoile percepute de Fiul Lui, deşi El nu le vede. Căci Iubirea trebuie să dea, iar ce e dat în Numele Lui ia forma cea mai utilă într-o lume a formei. 

Acestea sunt formele care nu pot amăgi nicicând, pentru că pro­vin chiar din Neformitate. Iertarea e o formă pământească de iubire, care - aşa cum e în Cer - nu are formă. Dar de ce este nevoie aici se dă după nevoie. În forma aceasta, îţi poţi îndeplini funcţia chiar şi aici, deşi ce va însemna iubirea pentru tine când ţi se va reda nefor­mitatea e ceva şi mai măreţ. Mântuirea lumii depinde de tine care poţi să ierţi. Aceasta este funcţia pe care o ai aici.