Lectia 182
Voi sta liniştit o clipă şi voi merge acasă
Nu eşti acasă în lumea aceasta în care pari să trăieşti. Undeva în mintea ta ştii că asta e adevărat. Te tot bântuie amintirea locului de acasă, ca şi când ar exista un loc care te cheamă să revii, deşi nu recunoşti nici vocea, nici de ce anume îţi aminteşte. Şi totuşi, aici te simţi chiar un străin, venit de undeva total necunoscut. Nimic atât de desluşit să poţi să spui cu certitudine că eşti un exilat aici. Doar un sentiment stăruitor, uneori un mic fior, alteori o slabă amintire, pe care o alungi din răsputeri, dar care îţi va reveni cu siguranţă în minte.
Nu e nimeni care să nu ştie despre ce vorbim. Dar unii încearcă să îşi nesocotească suferinţa prin jocuri cu care se întreţin pentru a-şi ocupa timpul şi a-şi evita tristeţea. Alţii neagă că sunt trişi şi nu îşi recunosc deloc lacrimile. Iar alţii susţin că lucrul de care vorbim e o iluzie şi nu merită să fie considerat decât un vis. Dar cine – cu toată sinceritatea, fără defensivitate şi fără să se amăgească – ar nega că înţelege cuvintele pe care le rostim?
Vorbim astăzi pentru toţi care cutreieră această lume, căci nicicare nu este acasă. Căutând la nesfârşit în beznă, fiecare umblă la voia întâmplării după ce nu poate să găsească, şi nu realizează ce anume caută. Îşi face o mie de case unde să se simtă ca acasă, daar niciuna nu îi satisface mintea plină de nelinişte. Nu înţelege că clădeşte în zadar. Casa pe care o caută nu şi-o poate face el. Nu există substitut pentru Cer. Tot ce a făcut el vreodată a fost doar iad.
Poate crezi că vrei să regăseşti casa copilăriei. Copilăria trupului tău şi locul în care s-a adăpostit sunt acum o amintire atât de distorsionată, încât nu ai în faţa ta decât imaginea unui trecut ce nu s-a întâmplat. Există însă în tine un Copil Care caută casa Tatălui Său şi ştie că e un străin aici. Copilăria aceasta e veşnică, de o inocenţă care va dăinui de-a pururi. Unde va merge acest Copil este pământ sfânt. Tocmai sfinţenia Lui luminează Cerul şi aduce pe pământ pura reflecţie a luminii de sus, în care pământul şi Cerul sunt un tot unitar.
Tocmai pe acest Copil din tine Îl ştie Tatăl tău de Fiu. Tocmai acest Copil Îşi cunoaşte Tatăl. EI vrea să Se întoarcă acasă atât de profund şi de necontenit, încât vocea Lui te imploră să Îl laşi să Se Îl odihnească un pic. Nu îţi cere decât câteva clipe de răgaz, un interval în care să Se poată întoarce să respire din nou aerul sfânt care umple casa Tatălui Său. Şi tu eşti casa Lui. Şi Se va întoarce. Dar dă-I un pic de timp să fie El, în pacea unde e acasă, odihnindu-Se în linişte şi pace şi iubire.
Acest Copil are nevoie de ocrotirea ta. E departe de casă. E atât de mic, încât pare atât de uşor de uitat pe afară, vocea lui mititică atât de uşor de acoperit, strigătul Lui de ajutor aproape de neauzit printre râcâielile, scrâşniturile şi zăngăniturile lumii. Şi totuşi, El ştie că în tine continuă să îşi aibă locul singura Lui protecţie. Nu Îi vei înşela aşteptările. Va merge acasă, şi tu odată cu El.
Acest Copil este neapărarea ta, puterea ta. Are încredere în tine. A venit pentru că ştia că nu vei da greş. Îţi şopteşte neîncetat de casa Lui. Căci vrea să te ducă înapoi cu El, ca El Însuşi să rămână şi să nu Se mai întoarcă unde nu Îi este locul şi unde trăieşte ca un surghiunit intr-o lume de gânduri străine. Răbdarea Lui nu are limite. Va aştepta până auzi Vocea blândă în tine, chemându-te să Îl laşi să Se ducă în pace, odată cu tine, acolo unde e acasă şi tu aşişderea cu El.
Când vei sta liniştit o clipă, când lumea se va retrage de la tine, când ideile fără valoare vor înceta să aibă valoare în mintea ta neliniştită, vei auzi Vocea Lui. Atât de sfâşietor te strigă, încât nu Îi vei mai rezista. În clipa aceea, te va lua la casa Lui, şi vei sta cu El în linişte deplină, tăcut şi împăcat, dincolo de toate cuvintele, neatins de frică şi îndoială, cu certitudinea sublimă că eşti la casa ta.
Odihneşte-te astăzi cât de des cu El. Căci a fost dispus să devină un Copilaş, ca săpoţi învăţa de la El cât de puternic este cel ce vine fără mecanisme de apărare, oferindu-le numai mesajele iubirii celor care cred că e duşmanul lor. El ţine în mână puternicia Cerului, îi consideră prieteni şi le dă puterea Lui, să vadă că vrea să le fie Prieten. Îi roagă să Îl protejeze, căci casa Lui este departe şi nu vrea să se întoarcă acolo singur.
Cristos renaşte ca mic Copilaş de fiecare dată câte un hoinar care vrea să plece de acasă. Căci trebiue să înveţe că vrea să protejeze doar acest Copil, Care vine fără apărare şi Care e protejat prin lipsa Lui de apărare. Mergi cu El acasă din când în când astăzi. Eşti tot de străin aici ca El.
Fă-ţi timp astăzi să îţi laşi deoparte scutul care nu foloseşte la nimic, şi să pui jos sabia şi lancea pe care le-ai ridicat împotriva unui duşman inexistent. Cristos te-a numit frate şi prieten. Şi a venit chiar să îţi ceară ajutorul să Îl laşi să meargă acasă azi, întregit şi pe de-a-ntregul. A venit cum vine un copilaş care trebuie să implore ocrotirea şi iubirea tatălui său. El conduce universul, şi totuşi, te roagă neîncetat să te întorci cu El şi să nu îţi mai iei iluziile drept dumnezei. Nu ţ-ai pierdut inocenţa. După asta tânjeşti. Asta e dorinţa inimii tale. Asta e vocea pe care o auzi şi, tot asta, chemarea care nu poate fi tăgăduită. Copilul sfânt rămâne cu tine. Casa Lui este a ta.
Astăzi îţi dă neapărarea Lui, şi o accepţi în schimbul tuturor jucăriilor de luptă pe care le-ai făcut. Şi acum drumul ţi-e deschis, iar călătoria are un final în sfârşit vizibil. Stai liniştit o clipă şi mergi cu El acasa, şi ai pace o vreme.
