Lectia 181 - duminica, 17 aprilie

Introducere la lecţiile 181 - 200

Următoarele câteva lecţii vizează în mod deosebit consolidarea bunăvoinţei tale de-a-ţi întări angajamentul firav şi de a-ţi contopi obiectivele răsfirate într-un singur ţel. Nu ţi se cere încă dăruire totală tot timpul. Dar ţi se cere să exersezi acum pentru a dobândi sentimentul de pace pe care ţi-l va da acest angajament unificat, chiar şi intermitent. Tocmai trăirea acestui sentiment te asigură că îţi vei da toată bunăvoinţa să urmezi făgaşul trasat de curs.

Lecţiile noastre sunt îndreptate acum în mod concret spre orizonturi tot mai largi şi abordări tot mai directe ale obstacolelor speciale are îţi ţin viziunea îngustă şi prea limitată să te lase să vezi valoarea obiectivului nostru. Încercăm acum să înlăturăm aceste obstacole, chiar şi pentru scurtă vreme. Cuvintele singure nu pot exprima sentimentul de eliberare pe care îl aduce înlăturarea acestora. Dar trăirea sentimentului de libertate şi de pace care vine când renunţi la felul tău rigid de-a controla ce vezi vorbeşte de la sine. Motivaţia ţi se va intensifica atât de mult, încât cuvintele devin de mică importanţă. Vei fi sigur de ce vrei şi de ce e lipsit de valoare. ­­

Aşa ne începem călătoria dincolo de cuvinte concentrându-ne mai întâi asupra obstacolelor din calea progresului tău. Trăirea existenţei de dincolo de defensivitate rămâne de neatins cât timp o negi. Ea poate fi prezentă, dar nu îi poţi accepta prezenţa. De aceea, încercăm acum să depăşim - câte un pic în fiecare zi - toate mecanismele de apărare. Mai mult de atâta nu se cere, pentru că nu e nevoie de mai mult. Atât va fi de ajuns să garanteze că va veni şi restul.

LECŢIA 181

Am  încredere în fraţii mei, care sunt una cu mine

Este esenţial să ai încredere în fraţii tăi pentru a-ţi stabili şi a-ţi susţine credinţa în capacitatea ta de-a depăşi îndoiala şi lipsa convingerii ferme în tine însuţi. Când îţi ataci un frate, proclami că este limitat de ce ai perceput în el. Nu te uiţi dincolo de greşelile lui. Ci le amplifici, făcând din ele nişte obstacole în calea conştientizării ­Sinelui care stă mai presus de propriile tale greşeli şi dincolo de păcatele aparente atât ale lui, cât şi ale tale. 

Percepţia are un punct focal. Acesta face tot ce vezi să dea dovadă de consecvenţă. Schimbă-ţi acest punct focal, şi ce vezi se va schimba în consecinţă. Viziunea ţi se va muta acum să îţi acorde sprijinul ţelului care ţi l-a înlocuit pe cel anterior. Mută-ţi focalizarea de pe păcatele fratelui tău, şi vei simţi pacea care vine din credinţa în ­nepăcătoşenie. Această credinţă îşi primeşte singurul sprijin sigur din ce vezi în alţii dincolo de păcatele lor. Căci greşelile lor, dacă te focalizezi pe ele, sunt mărturii ale păcatelor în tine. Şi nu vei trece de vederea lor şi nu vei vedea nepăcătoşenia de dincolo de ele.

De aceea, în exerciţiile de azi, lăsăm mai întâi toate aceste mici puncte focale să cedeze în faţa marii noastre nevoi de-a ne lăsa ne­păcătoşenia să devină evidentă. Ne instruim minţile că asta căutăm şi numai asta, doar o bucată de timp. Nu ne preocupă evenimentele noastre viitoare. Şi, în acest interval de timp în care exersăm schimbarea ţelului nostru, ce am văzut cu o clipă mai devreme nu prezintă interes pentru noi. Căutăm inocenţa şi nimic altceva. O căutăm fără nicio altă preocupare decât acum. 

Înglodarea ta în obiectivele tale trecute şi viitoare ţi-a compromis şansele de succes. Te-a preocupat foarte mult diferenţa extremă dintre obiectivele pentru care pledează acest curs şi cele pe care le-ai avut înainte. Şi te-ai îngrozit la gândul deprimant şi restrictiv că te vei rătăci din nou, inevitabil, chiar dacă se va întâmpla să reuşeşti.

Cum poate asta să conteze? Căci trecutul nu mai e, iar viitorul e doar imaginat. Preocupările acestea nu sunt decât nişte ­mecanisme de apărare împotriva unei prezente refocalizări perceptuale. Şi ni­mic mai mult. Lăsăm deoparte pentru o vreme aceste limitări fără rost. Nu apelăm la credinţe din trecut şi ce vom crede nu va tăbărî acum peste noi. Ne începem intervalele practice cu un singur ţel: acela de-a vedea nepăcătoşenia lăuntrică. 

Recunoaştem că am pierdut acest obiectiv dacă mânia ne împiedică sub orice formă. Şi, dacă ni se năzăresc păcatele vreunui frate, focalizarea noastră îngustată ne va restrânge vederea şi ne va îndrep­ta ochii spre propriile noastre greşeli, pe care le vom amplifica şi le vom numi „păcatele” noastre. Aşa că, pentru o bucată de vreme, fără să ţinem seama de trecut sau viitor, dacă vor apărea asemenea obstacole, le vom depăşi instruindu-ne minţile să se refocalizeze, în timp ce spunem:

Nu asta vreau să văd.

Am încredere în fraţii mei, care sunt una cu mine.

Şi vom mai folosi gândul acesta pentru a ne proteja pe tot par­cursul zilei. Nu urmărim obiective de lungă bătaie. De fiecare dată când pare să se pună câte un impediment în calea viziunii nepăcătoşeniei noastre, nu căutăm decât o suspendare de o clipă a nefericirii pe care o va aduce focalizarea asupra păcatului şi care, necorectată, rămâne. 

Nici fantezii nu cerem. Căci ce căutăm să vedem este cu adevă­rat. Şi, focalizându-ne dincolo de greşeli, vom întrezări o lume total lipsită de păcat. Când asta e tot ce vrem să vedem, când e tot ce că­utăm în numele percepţiei adevărate, ochii lui Cristos vor fi, inevitabil, ochii noştri. Şi Iubirea pe care o simte El pentru noi devine şi ea a noastră. Acesta va deveni singurul lucru pe care îl vedem reflectat în lume şi în noi înşine. 

Lumea care ne-a proclamat păcatele odinioară devine dovada că suntem nepăcătoşi. Şi iubirea noastră pentru toţi cei pe care îi vedem adevereşte că ne aducem aminte de sfântul Sine care nu cunoaşte niciun păcat şi nu ar putea să conceapă niciodată ceva lipsit de nepăcătoşenia Sa. Căutăm această aducere aminte când ne apucăm azi de exersat. Nu ne uităm nici înainte, nici înapoi. Ne uităm de-a dreptul în prezent. Şi ne încredem în trăirea pe care o cerem acum. Nepăcătoşenia noastră nu e decât Voia lui Dumnezeu. În clipa aceasta, vrerea noastră e una cu a Lui.