Lectia 154 - luni, 14 martie

LECTIA 154

Mă număr printre slujitorii lui Dumnezeu

Să nu fim azi nici aroganţi, nici plini de falsă umilinţă.  Am depăşit asemenea prostii. Nu ne putem judeca pe noi înşine, şi nici nu nevoie să o facem.  Acestea nu sunt decât încercări de-a nu lua o decizie şi de-a amâna asumarea funcţiei noastre. Nu e rostul nostru să ne judecăm valoarea, şi nici nu putem şti care e cel mai bun rol entru noi; ce putem face în cadrul unui plan mai amplu, pe care nu îl putem vedea în întregimea lui. Rolul nostru ne e distribuit în Cer, nu în iad. Iar ce credem că e slăbiciune poate fi putere, iar ce credem că e puterea noastră este adesea aroganţă.

Indiferent care ţi-e rolul desemnat, a fost selectat de Vocea pentru Dumnezeu, a Cărui funcţie e să vorbească şi pentru tine. Văzându-ti capacităţile exact aşa cum sunt şi conştientizând, în egală măsură, unde pot fi aplicate cel mai bine, la ce anume, cui şi când, El alege şi acceptă pentru tine rolul tău. El nu lucrează fără consimţământul tău. Dar nu e amăgit în legătură cu ce eşti, şi ascultă doar de Vocea Lui din tine.

Tocmai prin capacitatea Lui de-a auzi o singură Voce care e a Lui devii, în sfârşit, conştient că există o singură Voce în tine. Iar Vocea aceasta îţi desemnează funcţia şi ţi-o transmite, dându-ţi puterea să o înţelegi, să faci ce comportă ea şi să reuşeşti în tot ce faci în legătură cu ea. Dumnezeu S-a îngemănat cu Fiul Lui în această privinţă, aşa că Fiul Lui devine Propriul Lui mesager al unităţii cu El.

Tocmai această îngemănare a Tatălui şi a Fiului prin Vocea pentru Dumnezeu distinge mântuirea de lume. Tocmai această Voce vorbeşte de legi la care lumea nu se supune, şi făgăduieşte mântuirea de toate păcatele, vinovăţia fiind atunci abolită în mintea pe care Dumnezeu a creat-o lipsită de păcat. Acum mintea aceasta devine din nou conştientă de Cel Care a creat-o şi de veşnica Lui uniune cu ea. Sinele ei este, aşadar, singura realitate în care voia ei şi a lui Dumnezeu sunt îngemănate.

Nu mesagerul e cel ce scrie mesajul pe care îl poartă. Şi nici nu pune la îndoială dreptul celui care îl scrie, nici nu întreabă de ce i-a ales acesta tocmai pe cei ce vor primi mesajul pe care îl aduce el. E de ajuns să îl accepte, să îl dea celor cărora le este destinat şi să îşi îndeplinească rolul în transmiterea lui. Dacă determină care să fie mesajele, care să fie scopul lor sau unde să fie duse, nu îşi exercită rolul legitim de purtător de Cuvânt.

Există o diferenţă majoră în rolul mesagerilor Cerului, care îi distinge de cei pe care îi desemnează lumea. Mesajele pe care le trimit ei le sunt destinate în primul rând lor. Şi numai când le pot acepta pentru ei înşişi devin capabili să le ducă mai departe şi să le dea oriunde au fost menite să ajungă. Ca mesagerii tereştri, nu ei au scris mesajele pe care le poartă, dar devin primii receptori ai acestora în cel mai adevărat sens, primind pentru a se pregăti să dea.

Un mesager terestru îşi îndeplineşte rolul dându-şi în primire toate mesajele. Mesagerii lui Dumnezeu îşi duc la îndeplinire atribuţia acceptând mesajele Lui ca pentru ei înşişi, şi arată că înţeleg  mesajele dându-Ie mai departe. Nu îşi aleg roluri care nu li s-au dat prin autoritatea Lui. Şi câştigă, de aceea, din fiecare mesaj pe care îl dau mai departe.

Vrei să primeşti mesajele lui Dumnezeu? Căci aşa devii mesagerul Lui. Eşti desemnat acum. Şi totuşi, întârzii cu datul mesajelor pe care le-ai primit.  Aşa că nu cunoşti că sunt ale tale şi nu le recunoşti. Nimeni nu poate să primească şi să înţeleagă că a primit până nu dă. Căci tocmai dând acceptă ce a primit.

Tu, care eşti acum mesagerul lui Dumnezeu, primeşte-I mesajele. Căci face parte din rolul care ţi s-a desemnat. Dumnezeu nu a pregetat să îţi ofere cele trebuincioase, şi nici ele nu au rămas neacceptate. Dar mai ai de îndeplinit încă o parte a sarcinii desemnate. Cel Care a primit pentru tine mesajele lui Dumnezeu vrea să fie primite  şi de tine. Căci aşa te identifici cu El şi revendici ce e al tău.

Astăzi ne propunem să recunoaştem tocmai această îngemănare. Nu vom căuta să ne ţinem minţile separate de Cel Care vorbeşte pentru noi, căci ascultându-L nu ne auzim decât propria voce. Numai El ne poate vorbi nouă şi pentru noi, îngemănând într-o singură Voce primirea şi dăruirea Cuvântului lui Dumnezeu, dăruirea şi primirea Vocii Sale.

Exersăm cum să Îi dăm ce vrea să aibă, ca să putem recunoaşte darurile pe care ni le dă El. Are nevoie de vocea noastră să poată vorbi prin noi. Are nevoie de mâinile noastre să Îi ţină mesajele şi să le ducă celor desemnaţi de El. Are nevoie de picioarele noastre să ne ducă unde voieşte El, ca făpturile care aşteaptă în chinuri să fie izbăvite în sfârşit. Şi are nevoie de voia noastră unită cu a Lui, să fim adevăraţii receptori ai darurilor pe care le dă El.

Să învăţăm azi o lecţie: că nu vom recunoaşte darul pe care îl primim până nu îl dăm. Ai auzit lucrul acesta în sute de feluri, de sute de ori, şi totuşi, încă îţi lipseşte credinţa. Dar un lucru este cert: cât timp nu îi dai crezare, vei primi o mie de miracole, şi apoi încă o mie, dar nu vei şti că Dumnezeu Însuşi nu a lăsat nici un dar pe dinafara celor pe care le ai deja, şi nu i-a refuzat Fiului Său nici cea mai mică binecuvântare. Ce poate să îmsemne asta pentru tine, până nu Te identifici cu El şi cu ai Săi?

Lecţia noastră de astăzi sună în felul următor:

Mă număr printre slujitorii lui Dumnezeu şi sunt recunoscător că dispun de mijloacele prin care voi recunoaşte că sunt liber.

Lumea se retrage când ne luminăm minţile şi ne dăm seama câte cuvinte sfinte sunt adevărate. Ele sunt mesajul pe care ni-l trimite astăzi Creatorul nostru. Acum demonstrăm cum ne-au schimbat mentalitatea despre ce suntem şi ce funcţie avem. Căci, dovedind că nu acceptăm nici o voie pe care nu o împărtăşim, numeroasele daruri primite de la Creatorul nostru ne vor ţâşni în faţa ochilor şi vor sări în braţe, şi vom recunoaşte ce am primit.