LECŢIA 134
"Fie să percep iertarea aş cum este ea."
Să recapitulăm astăzi semnificaţia verbului "a ierta", fiind foarte
uşor de distorsionat şi perceput ca ceva ce implică o nedreaptă
renunţare la o mânie îndreptăţită, un dar nejustificat şi nemeritat, şi o
negare completă a adevărului. Dintr-o astfel de perspectivă, iertarea nu
poate să nu fie văzută ca o prostie extravagantă, iar acest curs să pară
a lăsa mântuirea la cheremul unei toane.
Această perspectivă distorsionată a ceea ce înseamnă iertare se
corectează uşor, dacă poţi accepta faptul că scuzele nu se cer pentru a
ceva adevărat. Iertarea trebuie să se mărginească la ceea ce este fals.
Este irelevantă faţă de orice în afară de iluzii. Adevărul este creaţia lui
Dumnezeu, iar a scuza aceasta este lipsit de sens. Tot adevărul Îi
aparţine, Îi reflectă legile, Îi radiază Iubirea. Oare acestea au nevoie
de scuze? Cum ai putea ierta neprihănirea şi milostenia veşnică?
Dificultatea cea mai mare pe care o întâmpini faţă de aplicarea de
către tine a iertării veritabile se datorează faptului că încă mai crezi că
trebuie să ierţi adevărul, şi nu iluziile. Crezi că a scuza reprezintă o
încercare deşartă de ignorare a ceea ce se află acolo, de a trece cu
vederea adevărul, într-un efort neîntemeiat de a te amăgi singur,
conferind realitate unei iluzii. Acest punct de vedere distorsionat nu
face decât să reflecte influenţa pe care o mai are încă ideea păcatului
asupra minţii tale, reflectând imaginea pe care o ai despre tine însuţi.
Deoarece eşti de părere că păcatele tale sunt adevărate, ai
impresia că a scuza înseamnă amăgire. Căci este imposibil să te
gândeşti la păcat ca fiind adevărat, şi să nu crezi că iertarea este o
minciună. Astfel, iertarea realmente nu este altceva decât un păcat, ca
toate celelalte. Ea afirmă că adevărul este fals, zâmbindu-le celor
corupţi ca şi cum ar fi la fel de neprihăniţi ca iarba, la fel dacă
imaculaţi ca zăpada. Se înşeală în privinţa a ceea ce crede că poate
înfăptui. Consideră corect ceea ce este evident greşit, şi ia scârboşenia
ca pe ceva bun.
Dintr-un asemenea punct de vedere, scuza nu este o scăpare. Este
un semn în plus că păcatul este de neiertat, putând, cel mult, să fie
ascuns, negat sau altfel denumit, căci a scuza este trădare faţă de
adevăr. Vina nu poate fi iertată. Dacă păcătuieşti, vina ta este
atotdăinuitoare. Cei iertaţi dintr-un punct de vedere din care păcatele
lor sunt reale, sunt batjocoriţi ca vai de ei şi de două ori condamnaţi:
odată de ei înşişi, pentru ceea ce consideră că au făcut, şi încă o dată
de către cei care îi scuză.
Tocmai realitatea păcatului face ca iertarea să fie naturală şi pe
de-a-ntregul sănătoasă, o profundă uşurare pentru cei care o oferă, o
tăcută binecuvântare acolo unde este primită. Iertarea nu încurajează
iluziile, ci le adună graţios, cu un râset uşor, aşternându-le cu blândeţe
la picioarele adevărului. Iar acolo ele dispar cu totul.
Iertarea este singurul lucru care reprezintă adevărul în toiul
iluziilor lumii. Ea îşi dă seama de nimicnicia lor, privind dea dreptul
(neabătută) prin miile de forme în care acestea ar putea apare. Ea
priveşte păcatele, dar nu se lasă amăgită. Nu ia în seamă ţipetele
autoacuzatoare ale păcătoşilor înnebuniţi de vinovăţie. Se uită la ei cu
ochi liniştiţi, spunându-le doar atât:
"Frate ale meu, ceea ce crezi nu este adevărul."
Tăria iertării constă în onestitatea ei, care este atât de
incoruptibilă încât vede iluziile ca iluzii, şi nu ca fiind adevărul. Tocmai
de aceea, în faţa minciunilor, ea devine cea care dezamăgeşte; marele
restaurator al simplului adevăr. Prin capacitatea sa de a trece cu
vederea ceea ce nu se află acolo, ea deschide drumul către adevăr,
drum ce a fost blocat de către visele vinovăţiei. Acum eşti liber să
urmezi calea care ţi-o deschide adevărata ta iertare. Căci dacă un
singur frate a primit acest dar de la tine, uşa este deschisă şi pentru
tine.
Există un mod foarte simplu de a găsi uşa către adevărata iertare
şi de o percepe ca fiind larg deschisă, în semn de bun venit. Dacă te
simţi ispitit să acuzi pe cineva de vreun păcat, indiferent sub ce formă,
nu-i permite minţii să stăruie asupra a ceea ce crezi că a făcut acea
persoană, căci înseamnă să te amăgeşti singur. Întreabă-te, în schimb:
"M-aş acuza eu oare de acest lucru?"
Astfel vei vedea alternativele între care ai de ales, în termeni care
dau sens alegerii şi îţi păstrează mintea liberă de vinovăţie şi durere,
precum Dumnezeu Însuşi a rânduito să fie, după cum este ea
într-adevăr. Numai minciunile vor condamna. Într-adevăr, inocenţa este
singurul lucru care există. Iertarea se aşează între iluzii şi adevăr, între
lumea pe care o vezi şi cea care se află dincolo de ea; între iadul
vinovăţiei şi poarta Cerului.
Peste această punte, la fel de puternică precum Iubirea care şi-a
întins binecuvântările peste ea, toate visele despre rău, ură şi atac
sunt tăcut aduse în faţa adevărului. Ele nu sunt reţinute ca să
intensifice, să intimideze şi să îngrozească pe nesăbuitul visător care
crede în ele. El a fost deja trezit, cu blândeţe, din visul său, prin
înţelegerea faptului că ceea ce i sa părut că vede nu a existat niciodată
iar acum el nu mai poate gândi că i sa refuzat orice posibilitate de
scăpare.
Nu trebuie să lupte pentru aşi afla mântuirea. Nu trebuie să ucidă
balaurii de care se credea urmărit. Şi nici nu trebuie să înalţe groasele
ziduri de piatră şi uşile de fier despre care credea că îl vor pune în
siguranţă. El acum poate să-şi îndepărteze armura greoaie şi inutilă,
făurită pentru ai lega mintea cu lanţul fricii şi suferinţei. Pasul îi este
uşor şi, de cum se aşterne la drum, o stea rămâne în urma sa, pentru
a arăta calea celor cel urmează.
Iertarea trebuie exersată, căci lumea nu îi poate percepe sensul, şi
nici nu poate pune la dispoziţie o călăuză care să-ţi demonstreze
eficienţa ei benefică. Nu există în toată lumea vreun gând care să
conducă măcar la o cât de mică înţelegerea legilor pe care le urmează,
nici a Gândului pe care-l reflectă. Iertarea este la fel de străină de
această lume precum este propria ta realitate. Totuşi, ea împreunează
mintea cu realitatea din tine.
Astăzi exersăm adevărata iertare, pentru ca vremea împreunării să
nu mai fie amânată. Căci vrem să ne întâlnim cu realitatea noastră în
libertate şi pace. Exersarea se preschimbă în paşii ce luminează calea
pentru fraţii noştri, care ne vor urma către realitatea pe care o
împărtăşim cu ei. Pentru ca se înfăptuiască aceasta, haideţi să
dedicăm câte un sfert de oră, de două ori pe zi, pe care să-l petrecem
alături de Îndrumătorul Care înţelege sensul iertării, şi Care nea fost
trimis spre a ni-l revela. Să-L rugăm aşadar:
"Fă-mă să percep iertarea aşa cum este ea."
Apoi alege un frate, conform îndrumării pe care El ţi-o va da, şi
cataloghează-i "păcatele", pe măsură ce îţi vin în minte, unul câte unul.
Să nu zăboveşti asupra nici unuia dintre le, ci realizează că îi foloseşti
"ofensele" numai şi numai pentru a salva lumea de toate ideile
păcătuirii. Consideră, pe scurt, tot ce ai gândit rău despre el şi, de
fiecare dată, întreabă-te: "M-aş condamna eu oare pentru toate
acestea?"
Îngăduie-i să fie eliberat de toate gândurile pe care le-ai nutrit
referitor la păcatul din el. Acum tu eşti pregătit pentru libertate. Dacă
până acum ai exersat cu bunăvoinţă şi onestitate, vei începe să
conştientizezi o senzaţie de înălţare, o uşurare a greutăţii ce o simţeai
dea lungul pieptului, un cert şi profund sentiment de uşurare. Timpul
ce a mai rămas trebuie consacrat resimţirii sentimentului de eliberare
de toate lanţurile împovărătoare cu care ai încercat să-l încătuşezi pe
fratele tău, dar pe care le-ai aruncat asupra ta însăţi.
Iertarea trebuie practicată dea lungul întregii zile, căci vor fi încă
multe ocazii când îi vei uita sensul şi te vei ataca pe tine însuţi. Dacă
se întâmplă asta, îngăduie-i minţii tale să nu se lase păcălită de această
iluzie, spunând în sinea ta:
"Fie să percep iertarea aşa cum este ea.
M-aş acuza oare de acest lucru?
Nu mă voi încătuşa singur."
Orice ai face, adu-ţi aminte:
"Nimeni nu este răstignit de unul singur, tot aşa cum
nimeni nu poate pătrunde Cerul de unul singur."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu