Lectia 162 - marti, 22 martie

LECTIA 162

Sunt aşa cum m-a creat Dumnezeu

Ţinut cu fermitate în minte, gândul acesta - de unul singur - ar mântui lumea. Îl vom repeta din când în când, de câte ori trecem Ia un alt nivel de învăţare. Va însemna mult mai mult pentru tine pe măsură ce avansezi. Cuvintele acestea sunt sacre, căci sunt cuvintele date de Dumnezeu ca răspuns la lumea pe care ai făcut-o. Prin ele ea dispare, şi toate lucrurile văzute în norii ei ceţoşi şi în iluziile ei vaporoase dispar la rostirea acestor cuvinte. Căci ele vin de la Dumnezeu.

Iată Cuvântul prin care Fiul a devenit fericirea Tatălui său, Iubirea Lui şi întregirea Lui. Iată creaţia proclamată şi cinstită aşa cum este. Nu există vis pe care să nu îl spulbere cuvintele acestea; nici gând al păcatului şi nici iluzie cuprinse în vis care să nu pălească în faţa puterniciei lor. Ele sunt trâmbiţa trezirii care răsună de jur împrejurul lumii. Morţii se trezesc ca răspuns la chemarea ei. Iar viii care aud acest răsunet nu vor mai vedea moarte niciodată.

Sfânt e într-adevăr cel care îşi însuşeşte aceste cuvinte, trezindu-se cu ele în minte, amintindu-şi-Ie în cursul zilei şi ducându-Ie cu el noaptea, când adoarme. Visele îi sunt fericite, odihna ocrotită, siguranţa certă şi trupul vindecat, pentru că doarme şi se trezeşte mereu cu adevărul dinainte. EI va mântui lumea, pentru că dă lumii ce  primeşte de fiecare dată când exersează cuvintele adevărului.

Astăzi exersăm foarte simplu. Căci cuvintele pe care le folosim  sunt puternice şi nu au nevoie de alte gânduri mai presus de ele să schimbe mintea celui ce le foloseşte. Şi atât de total ajunge să se schimbe, încât devine acum vistieria în care Dumnezeu Îşi depune toate darurile şi toată Iubirea, pentru a fi distribuite lumii întregi, sporite prin împărţirea ei; rămasă tot întreagă pentru că puterea ei de împărtăşire este nelimitată. Aşa înveţi să gândeşti cu Dumnezeu. Viziunea lui Cristos ţi-a restituit vederea salvându-ţi mintea.

Astăzi te cinstim pe tine. Ai dreptul la sfinţenia  desăvârşită pe care o accepţi acum. Prin această acceptare, mântuirea se aduce fiecăruia, căci cine ar preţui păcatul când o sfinţenie ca aceasta a bine-cuvântat lumea? Cine ar putea să dispere când bucuria desăvârşită e a ta, la îndemâna tuturor ca remediu pentru mâhnire şi nefericire, pentru orice senzaţie de pierdere, şi pentru scăparea deplină de păcat şi de vinovăţie?

Şi cine nu ar vrea să îţi fie frate acum, ţie, izbăvitorul şi mântuitorul său? Cine ar putea să nu te poftească în inima sa cu o invitaţie plină de iubire, dornic să se unească cu cel care i se aseamănă în sfinţenie? Eşti aşa cum te-a creat Dumnezeu. Aceste cuvinte împrăştie noaptea, şi întunericul nu mai e. Lumina a venit astăzi să binecuvânteze lumea. Căci l-ai recunoscut pe Fiul lui Dumnezeu şi,  în recunoaşterea aceasta, este şi a lumii.