LECŢIA 137
"Atunci când sunt vindecat, nu sunt singurul care se vindecă."
Ideea de astăzi rămâne gândul central pe care se întemeiază
mântuirea. Căci vindecarea este opusul ideilor lumii care se ocupă de
boală şi stări de separare. Boala este o retragere din faţa celorlalţi şi
un refuz al împreunării. Ea devine o uşă care se închide în urma unui
sine separat, ţinându-l izolat şi singur.
Boala înseamnă izolare. Căci pare să ţină un sine aparte de tot
restul, pentru a îndura ceea ce nu simt ceilalţi. Ea conferă trupului
puterea absolută de a face separarea reală şi de a ţine mintea într-un
regim de celulă, separată în bucăţi ce sunt ţinute laolaltă de un
straşnic zid de carne îmbolnăvită, pe care nul poate birui.
Lumea se supune legilor în slujba cărora se află boala, dar
vindecarea operează aparte de ele. Este important ca cineva să fie
vindecat de unul singur. Dar vindecarea este propria lui decizie de a fi
din nou Unul şi de aşi accepta Sinele cu toate părţile Sale intacte şi
nevătămate. Aflat în boală, Sinele său pare să fie dezmembrat şi lipsit
de unitatea care Îi dă viaţă. Dar vindecare se săvârşeşte atunci când el
vede că trupul nu are nici o putere de a ataca unitatea universală a Fiu
lui Dumnezeu.
Boala ţine să demonstreze că minciunile trebuie că sunt adevărul.
Dar vindecarea demonstrează că adevărul este adevărat. Separarea,
pe care boala ţine s-o impună în realitate nu a avut loc niciodată. A fi
vindecat înseamnă, pur şi simplu, a accepta ceea ce mereu a fost
simplul adevăr şi va rămâne mereu exact aşa cum a fost dintotdeauna.
Totuşi, ochilor obişnuiţi cu iluziile trebuie să li se arate că ceea ce ei
privesc este fals. Aşa se face că vindecarea, de care adevărul nu are
niciodată nevoie, trebuie să demonstreze că boala nu este reală.
Aşadar, vindecarea ar putea fi numită un contravis, ce anulează
visul bolii în numele adevărului, dar nu în însuşi adevărul. La fel cum
iertarea trece cu vederea toate păcatele ce nu au foarte niciodată
comise, vindecarea nu face decât să înlăture iluziile care nu au avut
loc. La fel cum lumea reală va răsări pentru a înlocui ceea ce nu a fost
niciodată, vindecarea oferă doar restauraţie pentru stări imaginare şi
idei false, din care visele brodează tablouri despre adevăr.
Să nu crezi totuşi că a vindeca este nedemn de funcţia ta aici. Căci
antiChrist devine mai puternic decât Christul pentru cei care visează că
lumea este reală. Trupul pare să fie mai solid şi mai stabil decât
mintea. Iar iubirea devine un vis, de vreme ce teama rămâne singura
realitate care poate fi văzută, justificată, şi pe deplin înţeleasă.
După cum iertarea risipeşte în strălucirea ei tot păcatul şi lumea
reală va ocupa locul a ceea ce ai plăsmuit, tot aşa vindecarea trebuie
să înlocuiască fanteziile bolii pe care le desfăşori în faţa simplului
adevăr, ascunzându-l. Când boala va fi văzută dispărând, în ciuda
tuturor legilor ce susţin că ea este cât se poate de reală, atunci toate
întrebările îşi vor fi găsit răspunsul. Iar legile nu vor mai putea fi
adorate şi nici respectate.
Vindecarea înseamnă libertate. Căci ea demonstrează că visele nu
vor triumfa asupra adevărului. Vindecarea este împărtăşită. Iar prin
acest atribut ea dovedeşte că acele legi, care sunt diferite de cele care
susţin că boala este inevitabilă, sunt mai puternice decât opusele lor
bolnăvicioase. Vindecarea înseamnă tărie. Căci prin mâna ei blândă,
slăbiciunea este biruită şi minţile, ce erau zidite înăuntrul unui trup,
sunt libere să se împreuneze cu alte minţi, pentru a fi dea pururea
veşnice.
Vindecarea, iertarea şi bucuroasa preschimbare a tot ce înseamnă
lumea durerii cu o lume unde tristeţea nu poate intra sunt mijloacele
prin care Sfântul Spirit te îmboldeşte să-L urmezi. Blândele Sale lecţii te
învaţă cât de uşor poţi dobândi mântuirea; cât de puţin exerciţiu îţi
trebuie ca să-I laşi legile să le înlocuiască pe cele făcute de tine pentru
a te face prizonier al morţii. Viaţa Sa devine propria ta viaţă, pe
măsură ce extinzi micul ajutor pe care El ţi-l cere spre a te elibera de
tot ce ţi-a pricinuit vreodată durere.
Iar acum, când te laşi vindecat, vezi cum toţi cei din jurul tău, cei
care îţi vin în minte, cei cu care ai contact sau cei care nu par să aibă
nici o legătură cu tine, sunt vindecaţi împreună cu tine. Probabil că nu
îi vei recunoaşte pe toţi, probabil că nu vei realiza cât de măreaţa îţi
este ofranda adusă lumii întregi, atunci când îngădui vindecării să
pogoare asupra ta. Dar niciodată nu eşti singurul care se vindecă. Şi
legiuni peste legiuni vor primi darul pe care îl primeşti tu atunci când
eşti vindecat.
Cei vindecaţi devin instrumentele vindecării. Între clipa în care ei
sunt vindecaţi şi cea în care le este dăruit harul vindecării, ca ei să-l
dăruiască la rândul lor, nu se interpune timpul. Ceea ce este opus lui
Dumnezeu nu există, iar cel care nu acceptă în mintea sa ceva ce nu
există, devine un liman unde cei obosiţi pot face un popas. Căci aici a
fost hărăzit adevărul, şi tot aici toate iluziile sunt aduse în fiinţa
adevărului.
Nu vrei să-I oferi adăpost Voii lui Dumnezeu? Căci prin aceasta nu
faci altceva decât să-ţi pofteşti Sinele să se simtă ca la El acasă. Şi
poate fi refuzată această invitaţie? Cere-i inevitabilului să se întâmple,
şi nu vei da greş niciodată. Cealaltă alegere înseamnă doar a cere ca
ceva să fie ceea ce nu poate fi, iar aşa ceva nu poate avea sorţi de
izbândă. Astăzi cerem ca numai adevărul să ne ocupe minţile; pentru
ca gânduri de vindecare să purceadă de la ceea ce este vindecat către
ceea ce mai trebuie vindecat, conştienţi fiind că se vor revela ca una.
La fiecare oră, ne vom aminti că funcţia noastră este să îngăduim
ca minţile să ne fie vindecate, spre a putea aduce vindecarea în lume,
schimbând blestemul cu vindecarea, durerea cu bucuria, şi separarea
cu pacea lui Dumnezeu. Oare nu merită să dăruieşti un minut dintr-o
oră pentru a dobândi un dar ca acesta? Oare nu reprezintă un pic de
timp o cheltuială neînsemnată pentru a fi oferită în schimbul darului ce
cuprinde totul?
Însă, trebuie să fim pregătiţi pentru un asemenea dar. Şi astfel,
vom începe ziua cu următoarele gânduri, dedicându-le zece minute, şi
tot cu aceste gânduri vom încheia ziua:
"Atunci când sunt vindecat, nu sunt singurul care se vindecă.
Vreau să-mi împărtăşesc vindecarea cu lumea întreagă,
pentru ca boala să fie alungată din mintea
Unicului Fiu al lui Dumnezeu, care este singurul meu Sine."
Îngăduie ca vindecarea să aibă loc prin tine chiar în această zi. Şi,
găsindu-ţi odihna în linişte, fii pregătit să dăruieşti pe măsură ce
dobândeşti, reţinând doar ceea ce dăruieşti şi primind Cuvântul lui
Dumnezeu ca să ia locul tuturor gândurilor nebuneşti care au fost
imaginate vreodată. Ne adunăm acum ca să face bine tot ceea ce a
fost bolnav şi să oferim binecuvântarea acolo unde domnea atacul. Şi
nu vom îngădui ca această funcţie să fie dată uitării cu trecerea orelor
zilei, amintindu-ne de rostul nostru cu ajutorul acestui gând:
"Atunci când sunt vindecat, nu sunt sigurul care se vindecă.
Şimi voi binecuvânta fraţii, căci voi fi vindecat împreună cu ei,aşa
cum şi ei sunt vindecaţi împreună cu mine."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu