LECŢIA 121
"Iertarea este cheia fericirii."
Aici se află răspunsul căutărilor tale de a găsi pacea. Aici se află
cheia semnificaţiei unei lumi ce pare lipsită de sens. Aici se află
calea către siguranţă în mijlocul primejdiilor aparente care par să te
ameninţe la fiecare colţ şi care strecoară nesiguranţă în toate
încercările tale de a găsi vreodată liniştea şi pacea. Aici îşi găsesc
răspunsul toate întrebările tale, aici se află, în sfârşit, certitudinea
sfârşitului tuturor incertitudinilor.
Mintea neiertătoare este plină de teamă, nelăsând loc iubirii să
fie ea însăşi, să-şi desfacă aripile în pace şi să se avânte deasupra
zbuciumului lumii. Mintea neiertătoare este tristă, lipsită de
speranţa alinării şi izbăvirii de chin. Ea suferă şi stăruie în mizerie,
orbecăind prin beznă fără să vadă, fiind totuşi convinsă de primejdia
ce o pândeşte acolo.
Mintea neiertătoare este sfâşiată de îndoială, nelămurită atât în
ce-o priveşte, cât şi faţă de tot ce vede, temătoare şi mânioasă,
slabă şi fudulă, temându-se să meargă înainte, temându-se să stea
pe loc, temându-se să se trezească sau să adoarmă, temându-se de
fiecare sunet, dar şi cu mai mare teamă de tăcere; îngrozită de
întuneric, dar şi mai îngrozită de apropierea luminii. Ce altceva
poate percepe mintea neiertătoare decât propria ei osândă? Ce
altceva poate contempla decât dovada că toate păcatele ei sunt
reale?
Mintea neiertătoare nu vede greşeli, ci numai păcate. Se uită la
lume cu ochi nevăzători şi ţipă atunci când îşi contemplă propriile
proiecţii ivindu-se pentru ai ataca jalnica parodie a vieţii. Vrea să
trăiască, dar îşi doreşte să fi fost moartă. Vrea iertare, dar nu vede
nici o speranţă. Doreşte scăpare, dar nu poate concepe vreuna,
pentru că pretutindeni îi vede numai pe cei păcătoşi.
Mintea neiertătoare este cuprinsă de disperare, fără nici o
perspectivă de viitor, care nu iar putea oferi decât şi mai multă
disperare. Cu toate acestea, ea îşi consideră judecata pronunţată
asupra lumii ca fiind ireversibilă, neputând înţelege că sa
condamnat ea însăşi la această disperare. Ea consideră că nu se
poate schimba, căci ceea ce vede stă mărturie că judecata ei este
corectă. Nu întreabă, căci crede că ştie. Nu pune la îndoială, sigură
fiind că are dreptate.
Iertarea este însuşită. Nu este inerentă minţii, ea neputând
păcătui. Precum păcatul este o idee pe care singur ţi-ai însuşito, tot
aşa trebuie să înveţi şi iertarea, dar de la un Învăţător, altul decât
tine însuţi, Cel care reprezintă celălalt Sine din tine. Prin El înveţi
cum să ierţi sinele pe care gândeşti că lai făcut, lăsându-l să dispară.
Astfel îţi redai mintea, devenită una, Celui care îţi este Sinele, şi
Care nu poate păcătui niciodată.
Fiecare minte neiertătoare îţi oferă ocazia de aţi instrui propria
minte cum să ierte. Fiecare dintre aceste minţi aşteaptă izbăvirea
de iad prin tine şi se întoarce către tine, implorându-te săi dai Cerul
aici şi acum. Nu are nici o speranţă, dar tu devii speranţa ei. Şi fiind
speranţa ei, devii propria ta speranţă. Mintea neiertătoare trebuie să
înveţe prin iertarea ta că a fost mântuită de iad. Şi după cum
demonstrezi tu mântuirea, aşa ţi-o vei însuşi. Însă practicarea şi
învăţarea nu vor veni de la tine, ci de la Învăţătorul Care ţi-a fost
menit ca să-ţi arate calea.
Astăzi exersăm cum să învăţăm să iertăm. Dacă ai bunăvoinţa,
poţi învăţa astăzi să dobândeşti cheia fericirii, făcând uz de ea spre
folosul tău. Vom dedica zece minute dimineaţa şi alte zece seara,
opt a învăţa cum să dăruim iertare şi cum, să o dobândim.
Mintea neiertătoare nu crede că a dărui este totuna cu a
dobândi. Totuşi, astăzi vom încerca să învăţăm că sunt unul şi
acelaşi lucru, practicând iertarea faţă de cineva pe care îl consideri
ca fiindu-ţi duşman, precum şi faţă de cineva pe care îl consideri ca
fiindu-ţi prieten. Şi pe măsură ce vei învăţa săi vezi pe amândoi ca
unul, vom extinde lecţia asupra ta însăţi şi vei vedea că scăparea lor
a incluso şi pe a ta.
Începe perioadele mai lungi de exersare gândindu-te la cineva
care nu-ţi place, care pare să te irite sau pe care nu ţi-ar conveni să-l
întâlneşti, cineva pe care îl dispreţuieşti dea binelea sau pur şi
simplu încerci să-l treci cu vederea. Nu contează ce formă îmbracă
mânia ta. Probabil că te-ai şi oprit asupra lui. Este exact cine trebuie.
Acum închide ochii, fixează-l în mintea ta şi uită-te la el pentru o
vreme. Încearcă să vezi ceva lumină în el; o mică licărire pe care nu
ai observato niciodată. Încearcă să găseşti o mică rază de
înseninare luminând imaginea urâtă pe care o ai despre el. Priveşte
această imagine până zăreşti o lumină undeva în cuprinsul ei, iar
apoi încearcă să laşi această lumină să se extindă, până când îl
acoperă, făcând imaginea să devină frumoasă şi bună.
Uită-te o vreme la această percepţie preschimbată, apoi
îndreaptă-ţi mintea spre cineva pe care îl consideri prieten. Încearcă
să transferi asupra lui lumina pe care ai învăţat să o vezi în jurul
fostului tău "duşman". Percepe-l acum ca fiindu-ţi mult mai mult
decât prieten, căci în această lumină sfinţenia sa ţi-l înfăţişează pe
mântuitorul tău, mântuit şi mântuind, vindecat şi întreg.
Lasă-l apoi să-ţi ofere lumina pe care o vezi în el, şi lasă-l pe
duşmanul şi pe prietenul tău să se unească întru a te binecuvânta
cu ceea ce ai dăruit. Acum eşti una cu ei, şi ei cu tine. Iertat ai fost
acum de tine însuţi. Nu uita, dea lungul zilei, de rolul pe care îl
joacă iertarea în a aduce fericire fiecărei minţi neiertătoare, a ta
fiind printre ele. Spuneţi la fiecare oră:
"Iertarea este cheia fericirii. Mă voi trezi
din visul în care se face că sunt muritor, supus greşelilor şi plin
de păcat, şi voi cunoaşte că sunt Fiul perfect al lui Dumnezeu."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu