Lectia 109 - vineri, 28 ianuarie

LECŢIA 109

"Mă odihnesc în Dumnezeu."

Astăzi cerem odihnă şi tihnă, netulburate de aparenţele lumii.

Cerem pace şi linişte în toiul zbuciumului iscat de vise contradictorii.

Cerem siguranţă şi fericire, deşi pare că vedem primejdii şi necaz.

Suntem în posesia gândului care va răspunde solicitării noastre cu

lucru cerut.

"Mă odihnesc în Dumnezeu."

Acest gând îţi va aduce odihna şi tihna, pacea şi liniştea, siguranţa

 şi fericirea pe care le cauţi.

"În Dumnezeu îmi aflu odihna."

Acest gând are puterea să trezească adevărul ce doarme în tine,

a cărui viziune priveşte, participativ,

dincolo de toate aparenţele, la acelaşi adevăr aflat în oricine şi orice

există. Aici se află sfârşitul suferinţei pentru lumea întreagă şi

pentru oricine a venit vreodată sau va mai veni să mai zăbovească

aici pentru o vreme. Aici se află gândul în care Fiul lui Dumnezeu se

naşte din nou, pentru a se recunoaşte pe sine însuşi.

"Mă odihnesc în Dumnezeu." Cu desăvârşire neînfricat, acest

gând te va purta prin furtună şi vicisitudine, dincolo de mizerie şi

chin, dincolo de pierdere şi moarte, tot înainte către certitudinea de

Dumnezeu. Nu există suferinţă pe care acest gând să nu o poată

rezolva. Şi nu există aparenţă care să nu se preschimbe în adevăr

sub ochii tăi, cel care te odihneşti în Dumnezeu.

Aceasta este ziua păcii. Te odihneşti în Dumnezeu şi, în timp ce

lumea este sfâşiată de suflarea urii, odihna ta rămâne pe de-a-ntregul

netulburată. A ta este odihna într-adevăr. Aparenţele nu te pot

deranja. Pe toţi îi chemi să ţi se alăture în odihna ta, iar ei te vor

auzi şi vor veni, căci te odihneşti în Dumnezeu. Nu vor auzi altă

voce decât a ta însăţi, fiindcă ţi-ai dăruit vocea lui Dumnezeu, iar

acum te odihneşti în El şi Îl laşi să vorbească prin tine.

În Dumnezeu nu ai nici un fel de griji, preocupări, poveri, nici o

spaimă, nici o durere, nici teamă de viitor şi nici regret pentru

trecut. Te odihneşti în atemporalitate, timpul scurgându-se fără aşi

lăsa amprenta asupraţi, căci odihna ta nu se poate schimba

vreodată. Astăzi te odihneşti. Şi, odată cu închiderea ochilor, te

adânceşti în linişte. Îngăduie acestor perioade de odihnă şi răgaz

să-ţi încurajeze din nou mintea, asigurând-o că toate fanteziile-i

frenetice au fost doar halucinaţiile febrei care a trecut. Îngăduie-i să

fie liniştită şi să-şi accepte cu recunoştinţă vindecarea. Acum, când

odihneşti în Dumnezeu, nici unde vis nu va mai apare. Fă-ţi timp

astăzi să scapi de sub vraja viselor şi să păşeşti pragul păcii.

La fiecare oră când te odihneşti astăzi, o minte obosită este

dintr-o dată bucuroasă, o pasăre cu aripi frânte izbucneşte în cântec,

un pârâu demult secat începe iarăşi să curgă. Lumea este renăscută

de fiecare dată când te odihneşti şi îţi aduce aminte, oră de oră, că

ai venit să aduci pacea lui Dumnezeu în lume, ca ea să-şi capete

odihna împreună cu tine.

Cu fiecare cinci minute în care te odihneşti astăzi, lumea este

mai aproape de trezire. Iar vremea când odihna va fi singurul lucru

care există se apropie pentru toate minţile ponosite şi istovite, prea

obosite acum pentru aşi urma singure calea. Aceste minţi vor auzi şi

ele pasărea izbucnind în cântec şi vor vedea pârâul începând să

curgă din nou, iar cu speranţa renăscută şi energia restituită vor

păşi cu paşi înaripaţi pe calea ce, dintr-odată, pare uşor de străbătut.

Te odihneşti astăzi în pacea lui Dumnezeu şi din odihna ta îţi

chemi fraţii, îmbiindu-i să-şi caute propria odihnă, împreună cu tine.

Astăzi vei fi credincios însărcinării tale, neuitând pe nimeni,

aducându-i pe toţi în cercul nemărginit al păcii tale, sanctuarul sfânt

în care te odihneşti. Deschide porţile templului şi lasă-i să vină, din

toate colţurile îndepărtate ale lumii, cât şi de aproape; fraţii tăi mai

îndepărtaţi, ca şi prietenii tăi cei mai apropiaţi; pe toţi pofteşte-i să

intre aici şi să se odihnească cu tine.

Te odihneşti astăzi întru pacea lui Dumnezeu, tihnit şi

netemător. Fiecare frate vine să-şi aibă partea de odihnă şi să ţi-o

ofere ţie. Împreună ne odihnim aici, căci astfel odihna ne devine

deplină, iar ceea ce astăzi dăruim, am dobândit deja. Timpul nu

poate fi păzitorul a ceea ce dăruim astăzi. Dăruim celor nenăscuţi şi

celor care au trecut pe aici, fiecărui gând al lui Dumnezeu, precum

şi Minţii în care aceste gânduri sau născut şi unde se odihnesc. Şi le

aducem aminte de locul lor de odihnă de fiecare dată când spunem

în sinea noastră:

"Mă odihnesc în Dumnezeu."