Lectia 203 - vineri, 3 iunie

Lectia 203

Nu sunt un trup. Sunt liber.

Căci sunt tot aşa cum m-a creat Dumnezeu.

(183) Invoc Numele lui Dumnezeu şi al meu.

Numele lui Dumnezeu este eliberarea mea de fiecare gând de rău şi de păcat, pentru că este deopotrivă al meu şi al Său.

Nu sunt un trup. Sunt liber.

Căci sunt tot aşa cum m-a creat Dumnezeu.

Lectia 202 - joi, 2 iunie

Lectia 202

Nu sunt un trup. Sunt liber.

Căci sunt tot aşa cum m-a creat Dumnezeu.

(182) Voi sta liniştit o clipă şi voi merge acasă.

De ce aş alege să mai stau o clipă unde nu îmi este locul, când Dumnezeu Însuşi mi-a dat Vocea Lui să mă cheme acasă?

Nu sunt un trup. Sunt liber.

Căci sunt tot aşa cum m-a creat Dumnezeu.

Lectia 201 - miercuri, 1 iunie

RECAPITULAREA a VI-a

Introducere

În această recapitulare, luăm o idee în fiecare zi şi o exersăm cât mai des posibil. Pe lângă intervalul pe care i-l acorzi dimineaţa şi seara, timp de cincisprezece minute cel puţin, şi rapelurile din oră în oră pe tot parcursul zilei, foloseşte ideea între ore cât de des. Fiecare idee în parte ar fi suficientă pentru mântuire. Fiecare ar fi de ajuns să te elibereze şi să elibereze lumea de fiecare formă de robie, şi să invite amintirea lui Dumnezeu să revină.

Ţinând cont de aceste lucruri, să începem exersarea, recapitulând cu atenţie gândurile pe care ni le-a oferit Spiritul Sfânt în ultimele douăzeci de lecţii. Fiecare în parte conţine întregul curs dacă o înţelegi, o practice, o accepţi şi o aplici la toate întâmplările care par să aibă loc pe parcursul zilei. Una e de ajuns. Dar de la ea nu trebuie să faci nicio excepţie. De aceea, trebuie să le folosim pe toate şi să le lăsăm să se contopească într-un tot unitar, fiecare contribuind la întregul pe care îl învăţăm.

Ca în interpretare precedent, şi aceste interval practice sunt concepute în jurul unei teme principale cu care ne începem şi ne încheiem fiecare lecţie. Iat-o:

Nu sunt un trup. Sunt liber.

Căci sunt tot aşa cum m-a creat Dumnezeu.

Cu asta ne începem şi ne încheiem ziua. Şi o repetăm la cumpăna dintre ore sau când ne amintim, în rest, că avem o funcţie care transcende lumea pe care o vedem. În afară de aceasta şi de repetarea gândului special pe care îl exersăm în ziua respectivă, nu se prevede nicio formă de exerciţiu, cu excepţia renunţării profunde la tot ce ţi se învălmăşeşte în mintefăcând-o surdă în faţa raţiunii, a sănătăţii mintale şi a simplului adevăr.

În această recapitulare vom încerca să trecem de toate cuvintele şi de toate formele speciale de exersare. Căci încercăm, de data aceasta, să ajungem – cu un ritm accelerat, pe o cale mai scurtă – la seninătatea şi pacea lui Dumnezeu. Ne închidem pur şi simplu ochii, şi uităm tot ce am crezut că ştim şi că înţelegem. Căci aşa ni se dă să ne eliberăm de tot ce nu am ştiut şi nu am reuşit să înţelegem.

Există o singură excepţie de la această lipsă de structură. Nu lăsa nicuin gând deşert să treacă necontestat. Dacă observe vreunul, neagă-i înstăpânirea şi grăbeşte-te să îţi asiguri mintea că nu e ce vrea să aibă. Apoi las-o încetişor să renunţe la gândul pe care l-ai negat, înlocuindu-l sigur şi rapid cu ideea pe care o exersăm în ziua respectivă.

Când eşti tentat, grăbeşte-te să îţi proclaim libertatea de ispită, spunând:

Nu vreau gândul acesta. Aleg în schimb …….

Repetă apoi ideea zilei şi las-o să înlocuiască ce-ai gândit. În afara acestor aplicaţii speciale ale ideii fiecărei zile, nu vom mai adăuga decât câteva expresii formale sau gânduri concrete pentru a facilita exersarea. Dăm, în schimb, aceste moment de tihnă Profesorului Care ne învaţă în linişte, ne vorbeşte despre pace şi dă gândurilor noastre to înţelesul pe care îl au.

Lui Îi ofer această recapitulare pentru tine. Te pun în grija lui şi Îl las să te înveţe ce să faci, să spui şi să gândeşti, de fiecare dată când apelezi la El. El nu va ezita să îţi stea la dispoziţie de fiecare dată când îl chemi într-ajutor. Să Îi oferim toată recapitularea pe care o pornim acum, şi să nu uităm Cui I s-a dat, în timp ce exersăm zi de zi, înaintând spre obiectivul pe care ni l-a stabilit El; lăsându-l pe El să ne înveţe cum să mergem şi având deplină încredere în El că ne va arăta modalitatea cea mai bună în care fiecare interval practice poate deveni un dar de iubire şi libertate închinat lumii întregi.

Lectia 201

Nu sunt un trup. Sunt liber.

Căci sunt tot aşa cum m-a creat Dumnezeu.

(181) Am încredere în fraţii mei, care sunt una cu mine.

Nu există cineva care să nu îmi fie frate. Sunt binecuvântat să fiu una cu universul şi cu Dumnezeu, Tatăl meu, unic Creator al întregului care e Sinele meu, de-a pururi Una cu mine.

Nu sunt un trup. Sunt liber.

Căci sunt tot aşa cum m-a creat Dumnezeu.

Lectia 200 - duminica, 29 mai

Lecţia 200

Nu există altă pace decât pacea lui Dumnezeu

Nu mai căuta. Nu vei găsi altă pace decât pacea lui Dumnezeu. Acceptă faptul acesta şi scuteşte-te de agonia şi mai multor decepţii amare, a disperării crunte, şi a senzaţiei de neputinţă împietrită şi îndoială. Nu mai căuta. Nu ai altceva de găsit decât pacea lui Dumnezeu, dacă nu cumva cauţi nefericire şi durere.

Iată punctul final la care trebuie să ajungă în cele din urma fiecare, să lepede toată speranţa de-a-şi găsi fericirea acolo unde niciuna nu există; de-a fi mântuit de ceva ce poate numai să rănească; de-a face pace din haos, bucurie din durere şi Cer din iad. Nu mai încerca să câştigi prin pierdere, nici să mori ca să trăieşti. Nu faci decât să ceri înfrângere.

Dar poţi să ceri la fel de uşor iubire, fericire şi viaţă veşnică în ­pace fără de sfârşit. Cere asta, şi nu poţi decât să câştigi. Cerând ce ai deja nu poţi decât să reuşeşti. Cerând să fie adevărat ce este flas nu poţi decât să dai greş. Iartă-ţi închipuirile deşarte şi nu mai poţi căuta ce nu poţi să găseşti. Căci ce poate să fie mai ridicol decât să tot cauţi iadul, când tot ce trebuie să faci e să îţi deschizi ochii ca să realizezi că Cerul se află în faţa ta, printr-o uşă care se deschide uşor să te pri­mească?

Vino acasă. Nu ţi-ai găsit fericirea în locuri străine şi în forme străine care nu au pentru tine niciun înţeles, deşi ai încercat să le dai un înţeles. Nu de lumea asta aparţii. Eşti un străin aici. Dar ţi-e dat să găseşti mijloacele prin care lumea nu mai pare să fie o temniţă sau o închisoare pentru nimeni.

Ţi se dă libertate acolo unde ai văzut numai lanţuri şi uşi de fier. Dar trebuie să îţi schimbi mentalitatea despre rostul lumii, dacă vrei ­să îţi găseşti scăparea. Vei fi înlănţuit până vei vedea lumea întreagă binecuvântată, şi îl vei elibera de greşelile tale pe fiecare în parte şi îl ­vei cinsti aşa cum e. Nu tu l-ai făcut pe el şi nici el pe tine. Şi, în timp ce îl eliberezi pe unul, celălalt e acceptat aşa cum este.

Ce face iertarea? De fapt, nu are funcţie şi nu face nimic. Căci e necunoscută în Cer. Numai în iad e nevoie de ea, şi trebuie să îndeplinească o funcţie măreaţă. Oare nu e un scop demn scăparea preaiubitului Fiu al lui Dumnezeu de visele rele pe care şi le imaginează, dar pe care le consideră adevărate? Cine poate spera mai mult, cât ­timp pare să aibă de ales între succes şi eşec, iubireşi frică?

Nu există altă pace decât pacea lui Dumnezeu, pentru că El are un singur Fiu, care nu poate făuri o lume în opoziţie cu Voia lui Dumnezeu şi a lui, aceeaşi cu a Lui. Ce ar putea spera să găsească într-o lume ca aceasta? Ea nu poate avea realitate, pentru că nu a fost creată niciodată. Tocmai aici vrea să îşi caute pacea? Sau trebuie să vadă că, aşa cum o priveşte el, lumea nu poate decât să amă­gească? Dar poate să înveţe să o privească altfel şi să găsească pacea lui Dumnezeu.

Pacea e puntea pe care o va trece fiecare, să lase în urmă lumea aceasta. Dar pacea începe în lumea percepută a fi altfel şi duce, de la această nouă percepţie, la poarta Cerului şi mai departe. Pacea e răspunsul la obiective conflictuale, la călătorii fără rost, la căutări înne­bunite şi deşarte, şi la strădanii fără înţeles. Acum, drumul e uşor şi coboară lin spre puntea unde stă libertatea în pacea lui Dumnezeu.

 Să nu ne rătăcim astăzi din nou. Mergem la Cer şi drumul este drept. Numai dacă încercăm să ne abatem de la el pot să apară amâ­nări şi timpi irosiţi în zadar pe poteci înspinate. Numai Dumnezeu e sigur, şi El ne va îndruma paşii. Nu Îşi va părăsi Fiul la nevoie, nici nu îl va lăsa să rătăcească la nesfârşit departe de casă. Tatăl cheamă; Fiul va auzi. Şi asta-i tot ce e de spus despre ce pare a fi o lume sepa­rată de Dumnezeu, unde trupurile au realitate.

Acum e linişte. Nu mai căuta. Ai ajuns la locul unde drumul e acoperit cu frunzele falselor dorinţe, căzute din copacii neputinţei pe care ai căutat-o înainte. Le ai acum sub picioare. Şi îţi ridici privirile spre Cer, ochii trupului mai servindu-ţi doar o clipă. Pacea e deja recunoscută, în sfârşit, şi poţi să îi simţi îmbrăţişarea moale învăluindu-ţi inima şi mintea cu mângâiere şi iubire.

Astăzi nu căutăm idoli. Pacea nu poate fi găsită în ei. Pacea lui Dumnezeu este a noastră, şi numai asta vom accepta şi vom dori. Pace nouă astăzi. Căci am găsit o cale simplă şi voioasă de-a părăsi lumea ambiguităţii şi de-a ne înlocui obiectivele labile şi visurile so­litare cu un scop neîmpărţit şi cu tovărăşie. Căci pacea este uniune, dacă e pacea lui Dumnezeu. Nu mai căutăm. Suntem aproape de casă şi ne apropiem tot mai mult de fiecare dată când spunem:

Nu există altă pace decât pacea lui Dumnezeu;

Şi sunt bucuros şi recunoscător că e aşa.

Lectia 199 - joi, 26 mai

Lecţia 199

      Nu sunt un trup. Sunt liber

Libertatea trebuie să fie imposibilă cât timp te percepi ca trup. Trupul e o limită. Cine vrea să îşi caute libertatea într-un trup o caută unde nu poate fi găsită. Mintea poate fi eliberată când nu se mai ­vede într-un trup, ferm legată de acesta şi adăpostită de prezenţa lui. Dacă acesta ar fi adevărul, mintea chiar ar fi vulnerabilă!

Mintea pusă în slujba Spiritului Sfânt este nelimitată de-a pururi, în toate felurile, dincolo de legile timpului şi spaţiului, neîngrădită de orice preconcepţii, dotată cu puterea şi tăria de-a face orice i se cere. Gândurile de atac nu pot să intre într-o minte ca aceasta, pentru că i s-a dat Sursei iubirii, şi frica nu poate să pătrundă niciodată într-o minte care s-a ataşat iubirii. Ea odihneşte în Dumnezeu. Şi cine poate să se teamă când trăieşte în Inocenţă şi iubeşte doar?

Este esenţial pentru progresul tău în acest curs să accepţi ideea de azi şi să îţi fie foarte dragă. Să nu te preocupe că eul o consideră dementă. Trupul i-e drag eului pentru că locuieşte în el şi trăieşte unit cu casa pe care a făcut-o. El face parte din iluzia care îl păzeşte să nu fie văzut el însuşi iluzoriu.

Aici se ascunde şi aici poate fi văzut ce e. Declară-ţi inocenţa, şi eşti liber. Trupul dispare, pentru că nu ai altă nevoie de el decât cea pe care o vede Spiritul Sfânt. Pentru aceasta, trupul va apărea ca formă utilă pentru ce trebuie să facă mintea. El devine astfel un mijloc ce ajută la extinderea iertării până la obiectivul atotcuprinzător pe care trebuie să îl atingă, potrivit planului dumnezeiesc.

Ţine la ideea de astăzi, şi exerseaz-o azi şi în fiecare zi. Fă din ea o parte din fiecare interval practic pe care îl întreprinzi. Nu există gând care să nu îşi sporească astfel puterea de-a ajuta lumea, şi nici care să nu câştige şi mai multe daruri pentru tine. Cu această idee ­facem să răsune chemarea libertăţii în toată lumea. Chiar ai vrea să ­te scuteşti de la acceptarea darurilor pe care le dai?

Spiritul Sfânt e casa minţilor care îşi caută libertatea. În El au găsit ce-au căutat. Rostul trupului acum e neambiguu. Şi devine perfect în capacitatea de-a se pune în slujba unui scop neîmpărţit. Răspunzând fără conflict şi fără echivoc la mintea care are doar gândul ­libertăţii ca obiectiv, trupul slujeşte şi îşi îndeplineşte scopul foarte bine. Fără puterea de-a înrobi, e un vrednic slujitor al libertăţii pe care caută să o găsească mintea din Spiritul Sfânt.

Fii liber astăzi. Şi du-le libertatea în dar celor care mai cred că ­sunt înrobiţi într-un trup. Liber să fii, ca Spiritul Sfânt să poată folosi scăparea ta din robie pentru a elibera mulţimea care se percepe înlănţuită, neputincioasă şi înfricoşată. Lasă iubirea să le înlocuiască fricile prin tine. Acceptă mântuirea acum şi oferă-ţi mintea Celui Ce te cheamă să Îi faci acest dar. Căci vrea să îţi dea libertate deplină, bucurie deplină şi speranţa care îşi găseşte deplina împlinire în Dumnezeu.

Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. În nemurire trăieşti de-a pururi. Nu vrei să îţi readuci mintea la această stare? Atunci exersează bine gândul pe care ţi-l dă Spiritul Sfânt pentru astăzi. Fraţii tăi stau în el eliberaţi odată cu tine, lumea e binecuvântată laolaltă cu tine, Fiul lui Dumnezeu nu va mai plânge şi Cerul aduce mulţumiri pentru sporul de bucurie pe care i-l aduce exersarea ta chiar şi lui. Iar Dumnezeu Însuşi Îşi extinde Iubirea şi fericirea de fiecare dată când spui:

Nu sunt un trup. Sunt liber. Aud Vocea pe care mi-a dat-o Dumnezeu, singura de care ascultă mintea mea.

Lectia 198 - marti, 24 mai

Lecţia 198

Numai condamnarea mea mă lezează

Lezarea e imposibilă. Şi totuşi, iluzia naşte iluzie. Dacă poţi con­damna, poţi fi lezat. Căci ai crezut că poţi leza, iar dreptul pe care l-ai stabilit pentru tine poate fi folosit acum în contra ta, până îl laşi ca pe ceva nevaloros, nedorit şi ireal. Atunci iluzia nu mai are efecte, iar cele pe care a părut să le aibă vor fi desfăcute. Atunci eşti liber, căci libertatea e darul tău, şi poţi primi acum darul ce l-ai dat.

Condamnă, şi eşti încarcerat. Iartă, şi eşti eliberat. Iată legea care domină percepţia. Nu e o lege pe care o înţelege cunoaşterea, căci libertatea e o parte din cunoaştere. De aceea, e imposibil să condamni în adevăr. Pretinsa ei influenţă şi părelnicele ei efecte nu s-au produs deloc. Dar noi trebuie să ne ocupăm un pic de ele ca şi cum s-ar fi produs. Iluzia naşte iluzie. Cu o singură excepţie. Iertarea e iluzia care dă răspunsul la toate celelalte.

Iertarea înlătură toate celelalte vise şi, deşi este şi ea un vis, nu dă naştere la altele. Cu această singură excepţie, toate iluziile trebuie să se multiplice înmiit. Dar aici iluziile iau sfârşit. Iertarea este sfârşitul viselor, pentru că e un vis de trezire. Nu e ea însăşi adevărul. Dar îţi indică unde trebuie să fie adevărul, şi te îndrumă cu certitu­dinea lui Dumnezeu Însuşi. Este un vis în care Fiul lui Dumnezeu se trezeşte la Sinele lui şi la Tatăl lui, ştiind că Ei sunt una.

Iertarea este singurul drum care scoate din dezastru, dincolo de toată suferinţa, şi duce, în final, în direcţia opusă morţii. Cum ar pute­a să existe un alt făgaş, când acesta e planul lui Dumnezeu Însuşi? Şi de ce i te-ai opune, de ce i-ai găsi nod în papură, de ce ai căuta o mie de moduri în care trebuie să fie greşit, o mie de alte posibilităţi?

Nu e oare mai înţelept să te bucuri că ai în mână răspunsul la pro­blemele tale? Nu e oare mai inteligent să Îi mulţumeşti Celui Ce dă mântuire şi să Îi accepţi darul cu recunoştinţă? Şi nu e oare un gest de blândeţe faţă de tine însuţi să Îi auzi Vocea şi să înveţi simplele lecţii pe care vrea să le predea, în loc să încerci să Îi respingi cuvintele ­şi să le înlocuieşti cu ale tale?

Cuvintele Lui vor da rezultate. Cuvintele Lui vor mântui. Cuvintele Lui conţin toată speranţa, toată binecuvântarea şi toată bucu­ria care se pot găsi vreodată pe acest pământ. Cuvintele Lui se nasc în Dumnezeu şi vin la tine cu iubirea Cerului pe ele. Cei ce Îi aud cuvintele au auzit cântecul Cerului. Căci acestea sunt cuvintele în care toate se contopesc într-un tot unitar, în sfârşit. Iar, când se va şterge acesta, Cuvântul lui Dumnezeu va veni să îi ia locul, căci va fi amintit atuncea şi iubit.

Lumea aceasta are multe locuri aparent separate unde îndurarea nu are înţeles şi atacul pare justificat. Dar toate sunt unul singur: un loc în care moartea e oferită Fiului lui Dumnezeu şi Tatălui său. Crezi poate că Ei au acceptat. Dar, dacă mai priveşti o dată locul unde ai zărit sângele Lor, vei percepe în schimb un miracol. Ce ­prostie să crezi că ar putea să moară! Ce prostie să crezi că poţi să ataci! Ce nebunie să crezi că poţi fi condamnat şi că sfântul Fiu al lui Dumnezeu poate să moară!

Tihna Sinelui tău rămâne neperturbată, neatinsă de gânduri ca ­acestea şi inconştientă de orice condamnare ce poate avea nevoie de iertare. Visele de orice fel sunt ciudate şi străine de adevăr. Şi ce altceva decât adevărul ar putea să aibă un Gând care clădeşte o punte până la el, să treacă iluziile de cealaltă parte?

Astăzi exersăm lăsarea libertăţii să vină să îşi facă o casă cu tine. Adevărul oferă aceste cuvinte minţii tale, ca să găseşti cheia luminii şi să laşi întunericul să înceteze:

Numai condamnarea mea mă lezează.

Numai propria mea iertare mă eliberează.

Nu uita astăzi că nu poate să existe nicio formă de suferinţă care să nu ascundă un gând neiertător. Şi că nu poate să existe nicio formă de durere pe care iertarea să nu o poată vindeca.  

     

      Acceptă singura iluzie care proclamă că nu există condamnare în Fiul lui Dumnezeu, şi Cerul va fi amintit pe dată, lumea va fi uitată, toate convingerile ei ciudate vor fi uitate odată cu ea, în timp ce faţa lui Cristos apare dezvăluită în sfârşit în acest singur vis. ­Iată darul pe care îl ţine pentru tine Spiritul Sfânt de la Dumnezeu, Tatăl tău. ­Lasă ziua de azi să fie sărbătorită atât pe pământ, cât şi în casa ta cea sfântă. Fii bun cu Amândoi, când ierţi greşelile de care I-ai crezut vinovaţi, şi vezi cum ţi se răsfrânge inocenţa asupra ta de pe faţa lui Cristos.

S-a făcut tăcere acum pe tot cuprinsul lumii. S-a făcut linişte acum unde era înainte un iureş înnebunit de gânduri fără sens. ­S-a făcut lumină senină acum pe toată faţa pământului, liniştită într-un somn fără vise. Şi rămâne acum pe faţa lui numai lui numai Cuvântul lui Dumnezeu. Numai acesta mai poate fi perceput încă o clipă. Şi ­apoi se termină cu simbolurile, şi tot ce ai crezut vreodată că ai făurit va dispărea complet din mintea pe care Dumnezeu o cunoaşte de-a pururi ca aparţinând unicului Său Fiu.

Nu există nicio condamnare în el. E perfect în sfinţenia lui. Nu are nevoie de gânduri de îndurare. Cine i-ar putea aduce daruri când totul e al lui? Şi cine ar putea visa să îi ofere iertare Fiului Ne­păcătoşeniei Înseşi, atât de asemănător Celui al Cărui Fiu e, încât să priveşti Fiul înseamnă să nu mai percepi, ci numai să cunoşti Tatăl? În această viziune a Fiului, atât de scurtă încât nicio clipă nu stă între această singură imagine şi veşnicie, îţi vezi viziunea de sine şi apoi dispari pe veci în Dumnezeu.

Astăzi ne apropiem şi mai mult de sfârşitul tuturor lucrurilor care mai stau între această viziune şi văzul nostru. Şi ne bucurăm că am ajuns până aici, şi recunoaştem că Cel Ce ne-a adus aici nu ne va părăsi acum. Căci vrea să ne dea astăzi darul pe care ni l-a dat Dumnezeu prin El. Acum e clipa eliberării tale. A sosit clipa. As­tăzi a sosit clipa.

Lectia 197 - vineri, 20 mai

Lecţia 197

De câştigat, pot câştiga numai recunoştinţa mea

Iată al doilea pas pe care îl facem pentru a-ţi elibera mintea de credinţa într-o forţă exterioară ridicată împotriva alei tale. Faci sfor­ţări să fii bun şi iertător. Dar le prefaci din nou în atacuri, dacă nu găseşti gratitudine exterioară şi recunoştinţă din belşug. Darurile tale trebuie primite cu cinste, altfel ţi le iei înapoi. Şi aşa ajungi să crezi că darurile lui Dumnezeu sunt nişte împrumuturi, în cazul cel mai bun, şi, în cazul cel mai rău, nişte înşelătorii care ţi-ar fura mecanismele de apărare, pentru a garanta că, atunci când dă El lovitura, va ucide fără doar şi poate.

Cât de uşor Îl confundă pe Dumnezeu cu vinovăţia cei care nu ştiu ce pot face gândurile lor. Neagă-ţi puterea, şi slăbiciunea tre­buie să devină mântuire pentru tine. Percepe-te încătuşat, şi gratiile devin casa ta. Şi nu îţi vei părăsi închisoarea, nici nu îţi vei reclama puterea, până nu vei vedea că vinovăţia şi mântuire a nu sunt totuna, şi până nu vei percepe că libertatea şi mântuirea sunt îngemănate, cu puterea alături de ele, să fie căutate şi revendicate, găsite şi recunos­cute pe deplin.

Lumea trebuie să îţi aducă mulţumiri când o eliberezi de iluziile tale. Dar mulţumirile tale îţi revin şi ţie, căci eliberarea ei poate doar să o reflecte pe a ta. Recunoştinţa ta e tot ce cer darurile tale, pentru a fi un prinos de durată unei inimi recunoscătoare, eliberate din iad pentru totdeauna. Oare asta vrei să desfaci când îţi iei darurile în­apoi, pentru că nu ţi-au fost cinstite? Tu eşti cel ce le cinsteşte şi le aduce mulţumirile ce se cuvin, căci tu eşti cel care a primit darurile.

Nu contează dacă altul îţi crede darurile lipsite de valoare. În mintea lui există o parte care se uneşte cu a ta să îţi aducă mulţumiri. Nu contează dacă darurile tale par pierdute şi lipsite de efect. Se primesc unde se dau. Prin recunoştinţa ta, sunt acceptate universal şi adeverite cu mulţumită chiar de Inima lui Dumnezeu. Chiar vrei să ţi le iei înapoi, când El le-a acceptat cu atâta recunoştinţă?

Dumnezeu binecuvântează fiecare dar pe care i-1 dai Lui, şi fieca­re dar I se dă Lui, pentru că ţi se poate da numai ţie. Iar ce Îi aparţine lui Dumnezeu trebuie să fie al Lui. Dar, cât timp ierţi doar ca să ataci din nou, nu vei realiza niciodată că darurile Lui sunt sigure, veşnice, neschimbătoare, nelimitate, dăruind mereu, acordând iubire şi sporind ­bucuria ta fără sfârşit.

Ia înapoi darurile pe care le dai, şi vei considera că ţi s-a luat în­apoii ce ţi s-a dat. Dar învaţă să laşi iertarea să înlăture păcatele pe care consideri că le vezi în afara ta, şi nu vei putea considera nicicând că darurile lui Dumnezeu îţi sunt împrumutate doar o vreme, înainte de-a ţi le smulge iar prin moarte. Căci moartea nu va avea pentru tine niciun înţeles atunci.

Şi, cu isprăvirea acestei credinţe, frica se sfârşeşte pentru totdeauna. Multumeşte-I Sinelui tău pentru asta, căci Îi este recunoscător numai lui Dumnezeu şi Îşi aduce mulţumiri Lui Însuşi pentru tine. Cristos va veni la toţi cei ce trăiesc, căci fiecare trebuie să vieţuiască şi să se mişte în El. Fiinţa Lui în Tatăl Lui este în siguranţă, pentru că Voia Lor e Una singură. Recunoştinţa Lor faţă de tot ce au creat este neţărmurită, căci recunoştinţa rămâne o parte din iubire.

Mulţumiri ţie, sfinte Fiu al lui Dumnezeu. Căci, aşa cum ai fost creat, conţii lucrurile toate în Sinele tău. Eşti tot aşa cum te-a creat Dumnezeu. Şi nu poţi face să pălească lumina perfecţiunii tale. În inima ta e pusă Inima lui Dumnezeu. Şi Îi eşti drag, pentru că eşti chiar El. Toată recunoştinţa îţi revine ţie, pentru ce eşti.

Adu mulţumiri după cum le şi primeşti. Fii liber de toată nerecunoştinţa faţă de oricine îţi întregeşte Sinele. Şi nimeni nu e lăsat pe dinafara acestui Sine. Adu mulţumiri pentru toate canalele nenumărate care extind acest Sine. Tot ce faci I se dă Lui. Tot ce gândeşti poate fi doar Gândurile Lui, împărtăşind cu El sfintele Gânduri ale ­lui Dumnezeu. Câştigă acum recunoştinţa pe care ţi-ai negat-o când ţi-ai uitat funcţia ce ţi-a dat-o Dumnezeu. Dar să nu crezi niciodată că El a încetat vreodată să îţi aducă mulţumiri.