Lectia 75 - sambata, 25 decembrie

LECŢIA 75

"A venit lumina."

A venit lumina. Eşti vindecat şi poţi vindeca. A venit lumina. Eşti

mântuit şi poţi mântui. Eşti împăcat şi aduci cu tine pacea, oriunde

mergi. Au dispărut întunericul şi zbuciumul şi moartea. A venit

lumina.

Astăzi sărbătorim finalul fericit al lungului tău vis, visul

dezastrului. Nu mai există acum vise întunecate. A venit lumina.

Astăzi începe vremea luminii pentru tine şi pentru oricine. E o eră

nouă, în care se naşte o lume nouă. Cea veche, trecând, n-a lăsat

nici o urmă asupra ei. Astăzi vedem o lume diferită, căci a venit

lumina.

Exerciţiile noastre pentru astăzi vor fi pline de fericire; în ele

vom încerca să aducem mulţumire pentru trecerea celor vechi şi

începutul noului. Nici o umbră nu rămâne să ne umbrească vederea

şi să ascundă lumea pe care ne-o oferă iertarea. Astăzi vom accepta

lumea nouă drept ceea ce vrem să vedem. Ni se va da ceea ce

dorim. Voim să vedem lumina; lumina a venit.

Perioadele noastre mai lungi de exersare vor fi dedicate

cuprinderii cu privirea a lumii pe care ne-o arată iertarea noastră.

Aceasta şi numai aceasta vrem să vedem. Rostul nostru, care este

unul singur, face ca ţelul să fie inevitabil. Astăzi, lumea reală se

înalţă în faţa noastră cuprinsă de bucuria de a fi văzută, în sfârşit.

Acum că lumina a venit văzul ne este dăruit.

Nu vrem să vedem astăzi umbra ego-ului aruncată asupra lumii.

Vedem lumina şi în ea vedem reflectarea Cerului întinzându-se

peste lume. Începe perioadele mai lungi de exersare, spunându-ţi

vestea cea bună a eliberării tale:

"A venit lumina. Am iertat lumea."

Astăzi nu zăbovi asupra trecutului. Păstrează-ţi mintea complet

deschisă, spălată de toate ideile trecute şi curăţită de fiecare

concept pe care l-ai făurit. Astăzi ai iertat lumea. O poţi privi acum

ca şi când n-ai mai fi văzut-o niciodată. Încă nu ştii cum arată. Pur

şi simplu, aştepţi să-ţi fie arătată. În timp ce aştepţi, repetă de

câteva ori, rar şi cu desăvârşită răbdare:

"A venit lumina. Am iertat lumea."

Dă-ţi seama de faptul că iertarea te îndreptăţeşte la viziune.

Înţelege că Sfântul Spirit nu întârzie niciodată să dea harul văzului

celui ce iartă. El nu va întârzia să ţi-l dea acum. Ai iertat lumea.

Sfântul Spirit va fi cu tine în timp ce priveşti şi aştepţi. El îţi va arăta

ceea ce vede viziunea adevărată. Aşa Îi este Voia, iar tu I te-ai

alăturat. Aşteptă-L cu răbdare. Va fi acolo. A venit lumina. Ai iertat

lumea.

Spune-I Lui că ştii că nu poţi da greş, deoarece ai încredere în

El. Iar ţie spune-ţi că aştepţi în deplină certitudine să priveşti lumea

pe care ţi-a promis-o El. De acum înainte vei vedea altfel. Astăzi a

venit lumina. Şi vei vedea lumea care ţi-a fost făgăduită de când a

început timpul şi în care sfârşitul timpului este chezăşuit.

Şi perioadele mai scurte de exersare vor fi bucuroase aduceri

aminte ale eliberării tale. Reaminteşte-ţi, aproximativ la fiecare sfert

de oră, că astăzi este o zi de sărbătoare specială. Adu mulţumiri

Graţiei lui Dumnezeu. Aprinde-ţi bucuria în puterea iertării de a-ţi

vindeca vederea total. Fii încrezător că în această zi se află un nou

început. De vreme ce bezna trecutului nu-ţi mai apasă ochii, nu se

poate să nu vezi. Iar ceea ce vezi va fi atât de binevenit, încât vei

extinde mereu cu drag această zi.

Spune, deci;

"A venit lumina. Am iertat lumea."

Dacă cumva vei fi ispitit, spune oricui pare să te tragă înapoi în

întuneric:

"A venit lumina. Te-am iertat."

Dedicăm această zi seninătăţii în care Dumnezeu ar vrea să te

ştie. Păstreaz-o în conştienţa ta şi vezi-o pretutindeni, acum când

sărbătorim începutul viziunii tale şi al vederii lumii reale, care a

venit să înlocuiască lumea neiertată pe care ai crezut-o reală.

Lectia 74 - vineri, 24 decembrie

LECŢIA 74

"Nu există nici o voie, cu excepţia Voii lui Dumnezeu."

Ideea de astăzi poate fi considerată gândul central spre care

sunt îndreptate toate exerciţiile noastre. Voia lui Dumnezeu este

singura Voie. Dacă ai recunoscut acest fapt, ai recunoscut că voia ta

este a Lui. Credinţa în posibilitatea conflictului a dispărut. Pacea a

luat locul ideii bizare că eşti sfâşiat de ţeluri conflictuale. Ca o

expresie a Voii lui Dumnezeu, nu ai alt ţel decât pe al Său.

E o imensă pace în ideea de astăzi, iar exerciţiile pentru astăzi

sunt îndreptate spre a o găsi. Ideea însăşi este pe de-a-ntregul

adevărată. De aceea, ea nu poate da naştere la iluzii. Fără iluzii,

conflictul este imposibil. Să încercăm să recunoaştem astăzi lucrul

aceasta şi să trăim pacea pe care o aduce această recunoaştere.

Începe perioadele mai lungi de exersare, repetând de câteva ori

aceste gânduri, rar şi cu hotărârea fermă de a înţelege ce înseamnă

şi de a le păstra în minte:

"Nu există nici o voie, cu excepţia Voii lui Dumnezeu.

Nu pot să mă aflu în conflict cu Dumnezeu."

Petrece câteva minute, adăugând câteva gânduri înrudite, ca:

"Sunt împăcat."

"Nimic nu mă poate tulbura. Voia mea este Voia lui Dumnezeu."

"Voia mea şi Voia lui Dumnezeu sunt una."

"Dumnezeu voieşte pace pentru Fiul Său."

În timpul acestei faze introductive, încredinţează-te că te ocupi

rapid de toate gândurile conflictuale care s-ar putea să-ţi treacă prin

minte. Spune-ţi imediat:

"Nu există nici o voie, cu excepţia Voii lui Dumnezeu.

Aceste gânduri conflictuale sunt lipsite de sens."

Dacă există o singură zonă conflictuală care pare să fie deosebit

de greu de rezolvat, scoate-o în evidenţă pentru a-i da o atenţie

specială. Gândeşte-te la ea scurt, dar foarte concret, identifică

anume persoana şi situaţia sau situaţiile implicate, spunându-ţi:

"Nu există nici o voie, cu excepţia Voii lui Dumnezeu.

Pe aceasta o împărtăşesc împreună cu El.

Conflictele mele în legătură cu ....... nu pot fi reale."

După ce ţi-ai limpezit astfel mintea, închide-ţi ochii şi încearcă

să trăieşti pacea la care te îndreptăţeşte realitatea ta. Cufundă-te în

ea şi simte-o cuprinzându-te în întregime. S-ar putea să fii tentat să

iei aceste încercări drept acte de retragere sau renunţare, dar

diferenţa se poate detecta uşor. Dacă reuşeşti, vei avea un adânc

sentiment de bucurie şi o vioiciune sporită, şi nu un sentiment de

somnolenţă şi moleşire.

Bucuria caracterizează pacea. Prin trăirea bucuriei îţi vei da

seama că ai atins-o. Dacă simţi că aluneci către retragere sau

renunţare, repetă ideea pentru astăzi şi încearcă din nou. Fă-o de

câte ori este necesar. Există un cert câştig în refuzul alunecării către

retragere sau renunţare, chiar dacă nu trăieşti pacea pe care o

cauţi.

În perioadele mai scurte, care se vor întreprinde astăzi la

intervale regulate şi predeterminate, spune-ţi în sinea ta;

"Nu există nici o voie, cu excepţia Voii lui Dumnezeu.

Astăzi caut pacea Lui."

Încearcă apoi să găseşti ceea ce cauţi. Un minut sau două la

fiecare jumătate de oră, cu ochii închişi, dacă este posibil, vor fi

astăzi de mare folos în această încercare.

Lectia 73 - joi, 23 decembrie

LECŢIA 73

"Voiesc să fie lumină."

Astăzi ne oprim asupra voii pe care o împărtăşeşti cu

Dumnezeu. Ea nu este de-o seamă cu dorinţele deşarte ale egoului,

din care se nasc întunericul şi nimicul. Voia pe care o

împărtăşeşti cu Dumnezeu are toată puterea creaţiei în ea.

Dorinţele deşarte ale ego-ului sunt neîmpărtăşite, şi de aceea nu au

nici o putere. Dorinţele lui nu sunt deşarte în sensul că nu pot face o

lume a iluziilor, iar credinţa ta în această lume poate fi foarte

puternică. Sunt în schimb cu adevărat deşarte în ceea ce priveşte

creaţia. Ele nu fac nimic real.

Dorinţele deşarte şi reproşurile sunt parteneri sau coproducători

în reprezentarea lumii pe care o vezi. Dorinţele ego-ului i-au dat

naştere, iar nevoia de reproşuri a ego-ului, care este necesară

pentru a o menţine, o populează cu figuri care par să te atace şi

care strigă după "dreapta" judecată. Aceste figuri devin

intermediarii angajaţi de ego în traficul de reproşuri. Ele stau între

conştienţa ta şi realitatea fraţilor tăi. Contemplându-le, nu îţi

cunoşti fraţii şi nici Sinele.

În acest troc bizar, în care vina este negociată de infinite ori, iar

reproşurile cresc cu fiecare târg pe care îl închei, ţi-a dispărut voia.

Poate o astfel de lume să fi fost creată prin voia pe care Fiul lui

Dumnezeu o împărtăşeşte cu Tatăl său? A creat oare Dumnezeu

dezastru pentru fiul Său? Creaţia este Voia amândurora, împreună.

Ar crea Dumnezeu o lume care să-L ucidă pe El însuşi?

Astăzi vom încerca încă odată să ajungem la lumea care este în

concordanţă cu voia ta. Lumina se află în ea, deoarece ea nu se

opune Voii lui Dumnezeu. Ea nu este Cerul, dar lumina Cerului o

luminează. Întunericul s-a risipit. Dorinţele deşarte ale ego-ului au

fost retrase. Însă lumina care se revarsă asupra acestei lumi îţi

reflectă voia, şi ca atare în tine, acolo unde ea trebuie să se afle, o

vom căuta.

Tabloul tău despre lume poate oglindi ce este înăuntru. Nici

sursa luminii, nici cea a întunericului nu poate fi găsită în afară.

Reproşurile îţi întunecă mintea şi te uiţi, înspre afară, la o lume

întunecată. Iertarea face întunericul să se ridice, îţi reafirmă voia,

lăsându-te să priveşti o lume a luminii. Am subliniat în mai multe

rânduri că bariera reproşurilor se trece uşor şi nu poate sta între

tine şi mântuirea ta. Motivul este foarte simplu. Chiar vrei să fii în

iad? Chiar vrei să plângi, să suferi şi să mori?

Uită argumentele ego-ului, care caută să dovedească că toate

acestea sunt într-adevăr Cerul. Ştii că nu este aşa. Nu se poate să-ţi

doreşti aşa ceva. Există un punct dincolo de care iluziile nu pot

trece. Suferinţa nu este fericire, iar tu fericire vrei cu adevărat. Aşa

îţi este voia în adevăr. Şi astfel, mântuirea este de asemenea voia

ta. Vrei să reuşeşti în ceea ce încercăm să facem astăzi. Vom

întreprinde totul cu binecuvântarea şi cu acordul tău bucuros.

Astăzi vom reuşi, dacă îţi reaminteşti că îţi doreşti mântuirea.

Vrei să accepţi planul lui Dumnezeu, deoarece eşti părtaş la el. Nu

ai nici o voie care i sar putea opune cu adevărat şi nu doreşti să i te

opui. Mântuirea este pentru tine. Mai presus de orice altceva,

doreşti libertatea de a-ţi reaminti cine eşti cu adevărat. Astăzi, egoul

e cel care stă neputincios în faţa voii tale. Voia ta e liberă şi nimic

nu o poate birui.

Întreprindem de aceea exerciţiile de astăzi cu fericită încredere,

siguri că vom găsi ceea ce voieşti să găseşti şi că ne vom aduce

aminte de ceea ce voieşti să-ţi aduci aminte. Nici o dorinţă deşartă

nu ne poate reţine, nici nu ne poate amăgi cu o iluzie a tăriei. Facă-se

voia ta astăzi şi sfârşească-se pentru totdeauna credinţa

dementă că ai ales iadul în locul Cerului.

Ne vom începe perioadele mai lungi de practică prin

recunoaşterea faptului că planul lui Dumnezeu pentru mântuire, şi

numai al Său, este pe de-a-ntregul în acord cu voia ta. El nu

constituie scopul unei puteri străine, pe care ai fost obligat să-l

accepţi; ci este unicul scop de aici în care tu şi Tatăl tău sunteţi în

perfect acord. Vei reuşi astăzi, căci astfel s-a împlinit vremea pentru

liberarea Fiului lui Dumnezeu din iad şi de toate dorinţele deşarte.

Voia sa îi este acum restituită conştienţei sale. Iar el binevoieşte

chiar azi să privească lumina din el şi să fie mântuit.

După ce îţi pomeneşti toate acestea, hotărât fiind să-ţi păstrezi

voia limpede în minte, spune în sinea ta, cu fermitate blândă şi

siguranţă liniştită:

"Voiesc să fie lumină.

Fie să contemplu lumina

Care reflectă Voia lui Dumnezeu şi a mea."

Lasă-ţi apoi voia să se afirme, împreunată fiind cu puterea lui

Dumnezeu şi unită cu Sinele tău. Pune restul perioadei de exersare

sub îndrumarea Lor. Alătură-te Lor în timp ce Ei arată calea.

În perioadele mai scurte de exersare, fă din nou o declaraţie a

ceea ce vrei cu adevărat. Spune:

"Voiesc să fie lumină.

Întunericul nu este voia mea."

Acestea se vor repeta de câteva ori pe oră. E însă foarte

important să aplici ideea de astăzi în această formă, imediat ce eşti

tentat să nutreşti oarecare reproş. Asta te va ajuta să-ţi abandonezi

reproşurile, în loc să le cocoleşti şi să le ascunzi în întuneric.

Lectia 72 - miercuri, 22 decembrie

LECŢIA 72

"Reproşurile mele sunt un atac la adresa planului de mântuire al

lui Dumnezeu."

Deşi am recunoscut faptul că planul de mântuire al ego-ului este

opus planului de mântuire al lui Dumnezeu, încă nu am stabilit

faptul că acesta este un atac activ asupra planului Său şi o încercare

deliberată de a-l distruge. În acest atac, lui Dumnezeu i se atribuie

însuşirile care sunt de fapt asociate egoului, în timp ce ego-ul pare

să preia atributele lui Dumnezeu.

Dorinţa fundamentală a ego-ului este aceea de a-L înlocui pe

Dumnezeu. De fapt, ego-ul este întruparea fizică a acestei dorinţe.

Căci tocmai această dorinţă pare să împrejmuiască mintea cu un

trup, ţinând-o separată şi singură, incapabilă să ajungă la alte

minţi, altfel decât prin intermediul trupului care a fost făcut ca să o

întemniţeze. Limita pusă comunicării nu poate fi cel mai bun mijloc

de a o dezvolta. Cu toate acestea, ego-ul vrea să te facă să crezi

contrariul.

Deşi încercarea de a păstra limitările pe care un trup tinde să le

impună este deci evidentă, poate nu este la fel de vădit de ce

reproşurile constituie un atac la adresa planului de mântuire al lui

Dumnezeu. Dar hai să examinăm mai atent pentru ce fel de lucruri

eşti în stare să porţi pică? Nu-i aşa că sunt asociate întotdeauna cu

ceva ce face un trup? O persoană spune ceva ce nu îţi este pe plac.

Face ceva ce îţi displace. Îşi "trădează" gândurile ostile prin

comportamentul său.

Nu ai de a face aici cu ceea ce este persoana. Dimpotrivă, eşti

exclusiv ocupat cu ceea ce face ea într-un trup. Nu numai că nu

reuşeşti să o ajuţi să se elibereze de limitările corpului. Dar şi

încerci să o ţii legată de corp, confundând-o cu acesta, judecându-i

ca fiind unul şi acelaşi lucru. Într-aceasta este atacat Dumnezeu,

fiindcă, dacă Fiul Său este doar un trup, la fel trebuie să fie şi El. Un

Creator total diferit de creaţia sa este de neconceput.

Dacă Dumnezeu este un trup, care trebuie să-I fie planul de

mântuire? Care altul ar putea fi, dacă nu moartea? Încercând să se

prezinte pe Sine ca Autor al Vieţii şi nu al morţii, El este un mincinos

şi un înşelător, plin de promisiuni false, oferind iluzii în locul

adevărului. Realitatea aparentă a corpului face de-a dreptul

convingător acest fel de a-L vedea pe Dumnezeu. De fapt, dacă

corpul ar fi real, ar fi într-adevăr dificil să eviţi această concluzie. Iar

fiecare reproş insistă asupra faptului că trupul este real, trecând

total cu vederea ceea ce este fratele tău; îţi întăreşte credinţa că el

este un corp şi îl condamnă pentru aceasta; şi afirmă că mântuirea

sa trebuie să fie moartea, proiectând acest atac asupra lui

Dumnezeu şi făcându-L pe El răspunzător de aceasta.

În această arenă pregătită cu grijă, unde animale întărâtate îşi

caută prada şi unde graţierea nu are ce căuta, vine ego-ul să te

mântuiască. Dumnezeu te-a făcut trup. Foarte bine. Să acceptăm

asta şi să ne bucurăm. Trup fiind, nu te lăsa lipsit de ceea ce oferă

trupul, ia puţinul pe care-l poţi căpăta. Dumnezeu nu ţi-a dat nimic.

Trupul este singurul tău mântuitor. El este moartea lui Dumnezeu şi

mântuirea ta.

Aceasta este credinţa universală a lumii pe care o vezi. Unii

urăsc trupul şi încearcă să-l vatăme şi să-l umilească. Alţii îl iubesc

şi încearcă să-l ridice în slăvi şi să-l exalte. Însă câtă vreme trupul

stă în centrul conceptului tău despre tine însuţi, ataci planul lui

Dumnezeu pentru mântuire şi nutreşti reproşuri la adresa Lui şi a

creaţiei Sale, ca nu cumva să auzi Vocea adevărului şi să O saluţi cu

bucurie, ca pe un Prieten. Mântuitorul ales îi ia, în schimb, locul. El

este prietenul tău; Dumnezeu îţi este vrăjmaş.

Astăzi vom încerca să oprim aceste atacuri lipsite de sens la

adresa mântuirii. Vom încerca, în schimb, să primim mântuirea cum

se cuvine. Percepţia ta răsturnată a fost dezastruoasă pentru pacea

minţii tale. Te-ai văzut pe tine într-un trup, iar adevărul în afara ta,

devenit inaccesibil conştienţei tale, zăvorât fiind de limitările

corpului. Acum vom încerca să vedem altfel toate acestea.

Lumina adevărului e în noi, acolo unde a fost pusă de

Dumnezeu. Trupul e cel care este în afara noastră, şi nu se află în

grija noastră. A fi fără trup înseamnă a fi în starea noastră firească.

A recunoaşte înseamnă a fi în starea noastră firească. A recunoaşte

lumina adevărului din noi înseamnă a ne recunoaşte aşa cum

suntem. A ne vedea Sinele ca separat de trup înseamnă capătul

atacului asupra planului lui Dumnezeu pentru mântuire şi

acceptarea Lui, în schimb. Iar acolo unde planul Lui este acceptat,

este înfăptuit deja.

Ţelul nostru în perioadele de exersare mai lungi este astăzi acela

de a deveni conştienţi de faptul că planul lui Dumnezeu pentru

mântuire a fost deja înfăptuit în noi. Altfel, noi atacăm ceea ce nu

recunoaştem. Vom încerca acum să lăsăm deoparte judecata şi vom

întreba care este planul lui Dumnezeu pentru noi:

"Ce este mântuirea, Părinte? Eu nu ştiu. Spune-mi, ca să pot înţelege."

Vom aştepta apoi în linişte răspunsul Lui. Am atacat planul lui

Dumnezeu pentru mântuire, fără a aştepta să auzim care este

acesta. Ne-am strigat atât de tare reproşurile, încât nu I-am mai

ascultat Vocea. Ne-am folosit reproşurile ca să ne închidem ochii şi

să ne astupăm urechile.

Acum însă vrem să vedem, să auzim şi să aflăm. "Ce este

mântuirea, Părinte?" Întreabă şi ţi se va răspunde. Caută şi vei

găsi. Nu mai întrebăm ego-ul ce este mântuirea şi unde să o găsim.

Întrebăm adevărul. Fii sigur, atunci, că răspunsul va fi adevărat,

datorită Celui pe care Îl întrebi.

Ori de câte ori simţi că încrederea ţi se destramă şi speranţa în

reuşită abia mai pâlpâie, gata să se stingă, repetă-ţi întrebarea şi

rugămintea, reamintindu-ţi că o adresezi Creatorului nemărginit al

nemărginirii, care te-a creat asemenea Lui:

"Ce este mântuirea, Părinte? Eu nu ştiu. Spune-mi ca să pot înţelege."

Îţi va răspunde. Fii hotărât să auzi.

Una sau două perioade de exersare mai scurte pe oră vor fi de

ajuns astăzi, de vreme ce vor fi ceva mai lungi decât de obicei.

Aceste exerciţii vor începe cu:

"Reproşurile sunt un atac la adresa planului de mântuire al lui

Dumnezeu.

Fie ca, în loc să-l atac, să-l accept.

Ce este mântuirea, Părinte?"

Aşteaptă apoi aproximativ un minut în tăcere, preferabil cu ochii

închişi, şi ascultă să-I auzi răspunsul.

Lectia 71 - marti, 21 decembrie

LECŢIA 71

"Numai planul de mântuire al lui Dumnezeu va izbuti."

S-ar putea să nu îţi dai seama că ego-ul a alcătuit un plan de

mântuire opus planului lui Dumnezeu. Tocmai în acest plan crezi tu.

De vreme ce este opusul planului lui Dumnezeu, crezi, de

asemenea, că a accepta planul lui Dumnezeu în locul celui oferit de

ego înseamnă a fi damnat. Pare, desigur, absurd. Însă după ce vom

fi examinat mai cu atenţie în ce constă, de fapt, planul ego-ului,

poate vei realiza că, oricât de absurd ar fi, chiar crezi în el.

Planul de mântuire al ego-ului gravitează în jurul purtării

reproşurilor. El susţine că, dacă altcineva ar vorbi sau ar acţiona

diferit, dacă vreo împrejurare sau întâmplare exterioară s-ar

schimba, ai fi mântuit. Astfel, sursa mântuirii este percepută

constant ca exterioară ţie. Fiecare reproş este o declaraţie şi o

aserţiune în care crezi, care spune:

"Dacă acest lucru (această situaţie) ar fi altfel, aş fi mântuit."

Schimbarea minţii, răzgândirea,

necesară pentru dobândirea mântuirii, este astfel cerută de la toţi şi

toate, cu excepţia ta.

Rolul pe care îl desemnezi propriei tale minţi în acest plan este

aşadar, pur şi simplu, acela de a determina ce anume, în afara ei

însăşi, trebuie să se schimbe, dacă este să fii mântuit. Conform

acestui plan dement, orice sursă de mântuire percepută este

acceptabilă, cu condiţia să nu izbutească. Acest lucru garantează

continuarea căutării neroditoare, întrucât persistă iluzia că, deşi

aceste speranţe au fost mereu înşelate, există încă motive de

speranţă în alte locuri şi în alte lucruri. O altă persoană îţi va sluji

mai bine; o altă situaţie îţi va oferi totuşi succes.

Astfel se prezintă planul de mântuire al ego-ului. Poţi vedea,

desigur, cât de bine este în strictă concordanţă cu doctrina de bază

a ego-ului: "Caută, dar nu găsi." Fiindcă, ce altceva ar putea

garanta mai sigur că nu vei găsi mântuirea decât prin canalizarea

tuturor eforturilor tale spre căutarea ei acolo unde nu se află?

Planul de mântuire al lui Dumnezeu izbuteşte tocmai pentru că,

urmându-i îndrumarea, cauţi mântuirea acolo unde se află. Însă

dacă este să reuşeşti, Dumnezeu promiţându-ţi că aşa va fi, trebuie

să binevoieşti să o cauţi numai acolo. Altfel scopul îţi este împărţit şi

vei încerca să urmezi două planuri de mântuire care sunt diametral

opuse în toate privinţele. Rezultatul îţi poate aduce numai derută,

mizerie şi un sentiment profund al ratării şi disperării.

Cum poţi scăpa de toate acestea? Foarte simplu. Ideea de astăzi

este răspunsul. Numai planul de mântuire al lui Dumnezeu va izbuti.

Nu poate exista nici un conflict real în această privinţă, deoarece nu

există nici o alternativă posibilă la planul lui Dumnezeu, care să te

mântuiască. Al Său este unicul plan a cărui rezolvare este certă. Al

Său este unicul plan care trebuie să reuşească.

Să exersăm astăzi recunoaşterea acestei certitudini. Şi să ne

bucurăm că există un răspuns la ceea ce pare să fie un conflict fără

nici o rezolvare posibilă. Toate lucrurile Îi sunt posibile lui

Dumnezeu. Mântuirea trebuie să fie a ta, datorită planului Său, care

nu poate da greş.

Începe cele două perioade de exersare mai lungi, gândindu-te la

ideea de astăzi şi dându-ţi seama că ea conţine două părţi, fiecare

aducându-şi contribuţia la întreg în mod egal. Planul lui Dumnezeu

pentru mântuirea ta va izbuti, alte planuri nu. Nu te lăsa pradă

disperării sau mâniei pentru a doua parte a afirmaţiei; ea este

inerentă primei părţi. Iar în prima parte se află deplina eliberare de

toate încercările tale demente şi de propunerile nebuneşti pentru a

te elibera. Ele au dus la deprimare şi mânie; însă planul lui

Dumnezeu va reuşi. Va duce la eliberare şi bucurie.

Amintindu-ţi acestea, să dedicăm restul perioadelor de practică

mai lungi rugăminţii adresate lui Dumnezeu de a ne dezvălui planul

Său. Întreabă-l foarte concret:

"Ce ai vrea să fac?"

"Unde ai vrea să mă duc?"

"Ce ai vrea să spun şi cui?"

Acordă-I Lui toată iniţiativa pe tot restul perioadei de practică şi

lasă-L să-ţi spună ce ai de făcut în planul Său pentru mântuirea ta.

Îţi va răspunde pe măsura bunăvoinţei tale de a-I auzi Vocea. Nu

refuza să auzi. Însăşi faptul că faci exerciţiile dovedeşte că

binevoieşti, într-o oarecare măsură, să auzi. Este suficient pentru aţi

revendica dreptul la răspunsul lui Dumnezeu.

În perioadele de exersare mai scurte, spune deseori în sinea ta

că planul de mântuire al lui Dumnezeu, şi numai al Său, va izbuti.

Răspunde prompt la toate ispitele de a reproşa şi răspunde-le cu

această formă a ideii de astăzi:

"Reproşurile sunt opusul planului de mântuire al lui Dumnezeu.

Însă numai planul Lui va izbuti."

Încearcă să-ţi reaminteşti ideea zilei de vreo şase sau şapte ori

pe oră. Nici nu ar putea exista un mod mai bun de a petrece o

jumătate de minut (sau mai puţin), decât reamintindu-ţi Sursa

mântuirii tale, văzând-o acolo unde se află.

Lectia 70

LECŢIA 70

"Mântuirea mea vine de la mine."

Toată ispita nu este nimic altceva decât o formă sau alta a

ispitei primordiale de a nu crede ideea de astăzi. Mântuirea pare să

vină de oriunde, numai de la tine nu. La fel, sursa vinovăţiei. Nici

vinovăţia, nici mântuirea nu le vezi ca fiind în propria-ţi minte şi nu

altundeva. Când realizezi că toată vinovăţia este numai şi numai o

invenţie a minţii tale, îţi vei da, de asemenea, seama că vinovăţia şi

mântuirea trebuie să se afle în acelaşi loc. Înţelegând acest fapt eşti

mântuit.

Preţul aparent al acceptării ideii de astăzi este acesta: Ea

înseamnă că nimic din afara ta nu te poate mântui; nimic din afara

ta nu îţi poate da pacea. Dar mai înseamnă că nimic din afara ta nu

te poate vătăma, nu-ţi poate tulbura pacea sau nu te poate deranja

într-un fel sau altul. Ideea de astăzi te pune să domneşti peste

univers, căci acesta ţi-e locul, fiind ceea ce eşti. Acesta nu este un

rol care poate fi acceptat parţial. Desigur că începi să-ţi dai seama

că acceptarea lui înseamnă mântuire.

Totuşi, s-ar putea să nu-ţi fie clar de ce recunoaşterea faptului

că vinovăţia se află în mintea ta atrage după sine şi realizarea

faptului că mântuirea se află şi ea acolo. Dumnezeu nu ar fi plasat

remediul bolii acolo unde nu te poate ajuta. Aşa a funcţionat mintea

ta, însă nicidecum a Sa. El vrea să fii vindecat, prin urmare a

păstrat Sursa vindecării acolo unde se află nevoia de vindecare.

Tu ai încercat să faci exact contrariul, făcând încercări peste

încercări, care de care mai distorsionate şi fantastice, de a separa

vindecarea de boala care i-a fost menită, păstrând astfel boala.

Scopul tău era să garantezi că vindecarea nu se va produce. Scopul

lui Dumnezeu era să garanteze că ea va avea loc.

Astăzi exersăm să ne dăm seama că Voia lui Dumnezeu şi voia

noastră sunt chiar una şi aceeaşi în această chestiune. Dumnezeu

vrea ca noi să fim vindecaţi, iar noi, de fapt, nu vrem să fim bolnavi,

deoarece aceasta ne aduce nefericire. De aceea, acceptând ideea de

astăzi, suntem, realmente, de acord cu Dumnezeu. El nu vrea să

fim bolnavi. Nici noi. El vrea să fim vindecaţi. La fel vrem şi noi.

Pentru astăzi suntem gata de două perioade mai lungi de

exersare, fiecare dintre ele durând vreo zece-cincisprezece minute.

Totuşi, te vom lăsa să decizi singur când le vei întreprinde. Vom

continua un număr de lecţii cu această formă de exersare şi ar fi

bine să decizi în prealabil care ar fi timpul prielnic de alocat fiecărei

perioade, ţinându-te cât mai strict posibil de propriile-ţi decizii.

Începe aceste perioade de exersare cu repetarea ideii de astăzi,

adăugând o declaraţie ce anunţă recunoaşterea faptului că

mântuirea nu vine nicăieri din afara ta. Ai putea-o formula astfel:

"Mântuirea mea vine de la mine. Ea nu poate veni din altă parte."

Apoi, având ochii închişi, dedică câteva minute revizuirii câtorva

locuri externe unde, în trecut, ai căutat mântuirea: în alţi oameni, în

posesiuni, în diferite situaţii şi întâmplări, în concepţia despre sine,

pe care ai încercat să le faci reale. Recunoaşte că ea nu se află

acolo şi spune-ţi:

"Mântuirea mea nu poate veni de la nici unul din aceste lucruri.

Mântuirea mea vine de la mine şi numai de la mine."

Acum vom încerca din nou să ajungem la lumina din tine, care

se află acolo unde ţi-e mântuirea. Nu o poţi găsi în norii care

înconjoară lumina, deşi tocmai în ei ai căutat-o până acum. Nu se

află acolo. Este îndărătul norilor şi în lumina de dincolo de ei.

Aminteşte-ţi că va trebui să străbaţi norii înainte de a putea ajunge

la lumină. Mai aminteşte-ţi însă că în configuraţiile de nori pe care ţi

le-ai imaginat nu ai găsit niciodată nimic care să dăinuie, sau ce ţi-ai

dorit.

De vreme ce toate iluziile mântuirii te-au lăsat în pană, desigur

că nu vrei să rămâi în nori, umblând în van după idoli, când ai putea

atât de uşor să păşeşti în lumina adevăratei mântuiri. Încearcă să

treci de nori prin orice mijloace ţi se par potrivite. Dacă ţi-e de

folos, gândeşte-te că te ţin de mână şi te conduc. Şi te asigur că nu

va fi o închipuire deşartă.

Pentru perioadele de exersare de astăzi, scurte şi frecvente,

adu-ţi aminte că mântuirea ta vine de la tine şi nimic în afara

gândurilor tale nu te poate stingheri în progresul tău. Eşti eliberat

de orice interferenţă externă. Tu porţi sarcina propriei tale mântuiri.

Eşti însărcinat cu mântuirea lumii. Spune, deci:

"Mântuirea mea vine de la mine.

Nimic din afara mea nu mă poate reţine.

În mine se află mântuirea lumii şi mântuirea mea."

Lectia 69

LECŢIA 69

"Reproşurile mele ascund lumina lumii din mine."

Nimeni nu poate contempla ceea ce ascund reproşurile tale.

Deoarece reproşurile tale ascund lumina lumii din tine, fiecare stă în

întuneric, cu tine alături. Dar pe măsură ce vălul reproşurilor tale se

ridică, eşti eliberat împreună cu ceilalţi. Fă-l acum părtaş la

mântuirea ta pe cel ce ţi-a stat alături pe când erai în iad. El îţi este

frate în lumina lumii, care vă mântuieşte pe amândoi.

Să facem astăzi o nouă încercare sinceră de a ajunge la lumina

lumii din tine. Înainte de a întreprinde aceasta în cadrul perioadei de

exersare mai extinse, să dedicăm câteva minute reflectării asupra a

ceea ce încercăm să facem. Încercăm, literalmente, să venim în

contact cu mântuirea lumii. Încercăm să vedem dincolo de vălul de

întuneric care o ţine ascunsă. Încercăm să facem ca vălul să fie

ridicat şi să vedem lacrimile Fiului lui Dumnezeu dispărând în lumina

soarelui.

Să începem astăzi perioada mai lungă de exersare prin deplina

convingere că aşa este şi cu hotărârea sinceră să ajungem la ceea

ce ne este mai scump decât toate. Mântuirea este singura noastră

nevoie. Nu există alt rost aici şi nici o altă funcţie de îndeplinit.

Învăţarea mântuirii ne este singurul ţel. Să încheiem astăzi

străvechea căutare, găsind lumina din noi şi purtând-o la vedere, ca

oricine s-o vadă şi să se umple de bucurie.

Într-o mare de linişte, cu ochii închişi, încearcă să te desprinzi

de întregul conţinut care îţi ocupă, de obicei, conştienţa. Gândeşte

te la mintea ta ca la un vast cerc înconjurat de un strat de nori grei

şi întunecaţi. Nu poţi vedea decât norii, pentru că pari a sta în afara

cercului şi întru totul despărţit de el.

De unde stai, nu ai nici un motiv să crezi că există o lumină

strălucitoare ascunsă îndărătul norilor. Norii par a fi singura

realitate. Ei par a fi tot ce se poate vedea. Din acest motiv tu nu

încerci să treci prin ei şi dincolo de ei, acesta fiind singurul mod de a

te convinge cu adevărat de lipsa lor de substanţă. Vom face astăzi

această încercare.

După ce te-ai gândit la importanţa a ceea ce încerci să faci

pentru tine şi pentru lume, încearcă să te aşezi într-o linişte

desăvârşită, amintindu-ţi doar de cât de mult doreşti să ajungi la

lumina din tine, astăzi - acum! Hotărăşte-te să treci dincolo de nori.

Întinde-ţi mâna şi atinge-i, mental. Dă-i la o parte cu mâna: simte

cum ţi se aşează pe obraji, pe frunte, pe pleoape, pe măsură ce

treci prin ei. Mergi mai departe; norii nu te pot opri.

Dacă faci corect exerciţiile, vei începe să ai senzaţia de a fi

ridicat şi purtat înainte. Micul tău efort şi slaba ta hotărâre cheamă

puterea universului în ajutorul tău, iar Dumnezeu însuşi te va înălţa

din întuneric în lumină. Eşti în acord cu Voia Sa. Nu poţi da greş,

pentru că voia ta este şi a Lui.

Ai încredere astăzi în Tatăl tău şi fii sigur că te-a auzit şi ţi-a

răspuns. S-ar putea să nu Îi recunoşti deocamdată răspunsul, dar

poţi fi cum nu se poate mai sigur că el ţi se dă şi că îl vei primi cu

siguranţă. În timp ce încerci să treci prin nori spre lumină, caută să-ţi

păstrezi în minte această încredere. Caută să-ţi aduci aminte că îţi

împreunezi, în sfârşit, voia ta cu cea a lui Dumnezeu. Caută să-ţi

păstrezi limpede în minte gândul că ceea ce întreprinzi cu

Dumnezeu trebuie să reuşească. Apoi, lasă puterea lui Dumnezeu

să lucreze în tine şi prin tine, ca să se facă Voia Sa şi a ta.

În perioadele mai scurte de exersare, pe care vei vrea să le faci

cât mai des posibil, având în vedere importanţa ideii de astăzi

pentru tine şi fericirea ta, adu-ţi aminte că reproşurile tale ascund

lumina lumii de propria-ţi conştienţă. Adu-ţi aminte, de asemenea,

că nu o cauţi de unul singur şi că ştii cu siguranţă unde să o cauţi.

Spune, deci:

"Reproşurile mele ascund lumina lumii din mine.

Nu pot vedea ce am ascuns.

Dar vreau ce am ascuns să-mi fie revelat.

Pentru mântuirea mea şi mântuirea lumii."

De asemenea, ia aminte să-ţi spui:

"Dacă nutresc acest reproş, lumina lumii îmi va fi ascunsă"

dacă eşti ispitit să ai ceva împotriva cuiva de-a lungul zilei de

astăzi.

Lectia 68

LECŢIA 68

"Iubirea nu reproşează nimic."

Tu, care ai fost creat de către Iubire asemenea Ei Însăşi, nu

poţi, în acelaşi timp, să reproşezi şi să-ţi recunoşti Sinele. A reproşa

înseamnă a uita cine eşti. A reproşa înseamnă a te considera un

corp. A reproşa înseamnă a lăsa ego-ul să-ţi stăpânească mintea şi

să condamne corpul la moarte. Poate că nu îţi dai încă bine seama

ce efect au reproşurile asupra minţii tale. Ele par să te rupă de

Sursa ta şi să te facă neasemănător Lui. Te fac să crezi că El este

asemănător cu ceea ce crezi că ai devenit, pentru că nimeni nu îşi

poate concepe Creatorul neasemănător lui însuşi.

Desprins de Sinele tău, care rămâne conştient de asemănarea

cu Creatorul Său, Sinele tău pare să doarmă, în timp ce acea parte

din mintea ta care, în somnul ei, urzeşte iluzii, pare a fi trează. S-ar

putea ca toate acestea să pornească de la reproşuri? O, da! Pentru

că cel care reproşează neagă faptul că a fost creat de Iubire, iar

Creatorul său a devenit pentru el înspăimântător în visul de ură.

Cine poate visa la ură, fără a se teme de Dumnezeu?

Pe cât este de sigur că cei care reproşează îl vor redefini pe

Dumnezeu după propria lor imagine, pe atât este de cert că

Dumnezeu i-a creat pe toţi asemenea Lui, definindu-i ca parte din

El. Pe cât este de sigur că cei care reproşează vor suferi de

vinovăţie, pe atât este de cert că cei care vor ierta vor găsi pacea.

Pe cât este de sigur că cei care reproşează vor uita cine sunt, pe

atât este de cert că cei care vor ierta îşi vor aduce aminte.

Oare nu te-ai învoi să-ţi abandonezi reproşurile, dacă ai crede că

aşa stau lucrurile? Poate că nu crezi că poţi să renunţi la reproşuri.

Asta însă este o simplă problemă de motivaţie. Astăzi vom încerca

să aflăm cum te-ai simţi fără ele. Dacă vei reuşi cât de puţin, nu va

mai exista niciodată problema motivaţiei.

Începe perioada mai extinsă de exersare prin a-ţi cerceta

mintea şi a-i afla pe cei faţă de care nutreşti ceea ce consideri a fi

reproşuri majore. Unele dintre acestea vor fi uşor de găsit. Apoi

gândeşte-te la aşa-zisele reproşuri minore, pe care le ai faţă de cei

pe care îi placi, ba pe care chiar crezi că îi iubeşti. Te vei lămuri

repede că nu există cineva faţă de care să nu nutreşti reproşuri, de

un fel sau altul. Acest fapt, în propria-ţi percepţie, te-a lăsat singur

în întreg universul. Hotărăşte-te acum să-i vezi pe toţi aceşti

oameni ca fiindu-ţi prieteni. Spune-le tuturor, cu gândul la fiecare în

parte, atunci când te adresezi lor:

"Vedea-te-aş ca fiindu-mi prieten,

Ca să-mi aduc aminte că eşti parte din mine

Şi să-mi ajung să mă cunosc pe mine însumi. "

Petrece restul perioadei de exersare încercând să gândeşti

despre tine însuţi ca fiind întru totul împăcat cu oricine şi orice, în

siguranţă într-o lume care te ocroteşte şi pe care o iubeşti, la rândul

tău. Încearcă să simţi cum te înconjoară ocrotirea, plutind deasupra

ta şi susţinându-te. Încearcă să crezi, pentru un timp cât de scurt,

că nimic nu te poate ofensa nicidecum. Spune în sinea ta, la

sfârşitul perioadei de exersare:

"Iubirea nu reproşează nimic.

Atunci când îmi voi lăsa deoparte toate reproşurile

Voi şti că sunt în deplină siguranţă."

Perioadele scurte de exersare vor cuprinde o aplicare repetată a

ideii de astăzi în forma următoare, ori de câte ori apare un gând de

reproş la adresa cuiva, fie el prezent fizic sau nu:

"Iubirea nu reproşează nimic. Să nu-mi trădez Sinele."

În completare, repetă ideea de câteva ori pe oră în această

formă:

"Iubirea nu reproşează nimic.

Vreau să mă trezesc la Sinele meu,

Lăsându-mi deoparte toate reproşurile

Şi deşteptându-mă în El."