Lectia 68

LECŢIA 68

"Iubirea nu reproşează nimic."

Tu, care ai fost creat de către Iubire asemenea Ei Însăşi, nu

poţi, în acelaşi timp, să reproşezi şi să-ţi recunoşti Sinele. A reproşa

înseamnă a uita cine eşti. A reproşa înseamnă a te considera un

corp. A reproşa înseamnă a lăsa ego-ul să-ţi stăpânească mintea şi

să condamne corpul la moarte. Poate că nu îţi dai încă bine seama

ce efect au reproşurile asupra minţii tale. Ele par să te rupă de

Sursa ta şi să te facă neasemănător Lui. Te fac să crezi că El este

asemănător cu ceea ce crezi că ai devenit, pentru că nimeni nu îşi

poate concepe Creatorul neasemănător lui însuşi.

Desprins de Sinele tău, care rămâne conştient de asemănarea

cu Creatorul Său, Sinele tău pare să doarmă, în timp ce acea parte

din mintea ta care, în somnul ei, urzeşte iluzii, pare a fi trează. S-ar

putea ca toate acestea să pornească de la reproşuri? O, da! Pentru

că cel care reproşează neagă faptul că a fost creat de Iubire, iar

Creatorul său a devenit pentru el înspăimântător în visul de ură.

Cine poate visa la ură, fără a se teme de Dumnezeu?

Pe cât este de sigur că cei care reproşează îl vor redefini pe

Dumnezeu după propria lor imagine, pe atât este de cert că

Dumnezeu i-a creat pe toţi asemenea Lui, definindu-i ca parte din

El. Pe cât este de sigur că cei care reproşează vor suferi de

vinovăţie, pe atât este de cert că cei care vor ierta vor găsi pacea.

Pe cât este de sigur că cei care reproşează vor uita cine sunt, pe

atât este de cert că cei care vor ierta îşi vor aduce aminte.

Oare nu te-ai învoi să-ţi abandonezi reproşurile, dacă ai crede că

aşa stau lucrurile? Poate că nu crezi că poţi să renunţi la reproşuri.

Asta însă este o simplă problemă de motivaţie. Astăzi vom încerca

să aflăm cum te-ai simţi fără ele. Dacă vei reuşi cât de puţin, nu va

mai exista niciodată problema motivaţiei.

Începe perioada mai extinsă de exersare prin a-ţi cerceta

mintea şi a-i afla pe cei faţă de care nutreşti ceea ce consideri a fi

reproşuri majore. Unele dintre acestea vor fi uşor de găsit. Apoi

gândeşte-te la aşa-zisele reproşuri minore, pe care le ai faţă de cei

pe care îi placi, ba pe care chiar crezi că îi iubeşti. Te vei lămuri

repede că nu există cineva faţă de care să nu nutreşti reproşuri, de

un fel sau altul. Acest fapt, în propria-ţi percepţie, te-a lăsat singur

în întreg universul. Hotărăşte-te acum să-i vezi pe toţi aceşti

oameni ca fiindu-ţi prieteni. Spune-le tuturor, cu gândul la fiecare în

parte, atunci când te adresezi lor:

"Vedea-te-aş ca fiindu-mi prieten,

Ca să-mi aduc aminte că eşti parte din mine

Şi să-mi ajung să mă cunosc pe mine însumi. "

Petrece restul perioadei de exersare încercând să gândeşti

despre tine însuţi ca fiind întru totul împăcat cu oricine şi orice, în

siguranţă într-o lume care te ocroteşte şi pe care o iubeşti, la rândul

tău. Încearcă să simţi cum te înconjoară ocrotirea, plutind deasupra

ta şi susţinându-te. Încearcă să crezi, pentru un timp cât de scurt,

că nimic nu te poate ofensa nicidecum. Spune în sinea ta, la

sfârşitul perioadei de exersare:

"Iubirea nu reproşează nimic.

Atunci când îmi voi lăsa deoparte toate reproşurile

Voi şti că sunt în deplină siguranţă."

Perioadele scurte de exersare vor cuprinde o aplicare repetată a

ideii de astăzi în forma următoare, ori de câte ori apare un gând de

reproş la adresa cuiva, fie el prezent fizic sau nu:

"Iubirea nu reproşează nimic. Să nu-mi trădez Sinele."

În completare, repetă ideea de câteva ori pe oră în această

formă:

"Iubirea nu reproşează nimic.

Vreau să mă trezesc la Sinele meu,

Lăsându-mi deoparte toate reproşurile

Şi deşteptându-mă în El."

Lectia 67

LECŢIA 67

"Iubirea m-a creat ca pe Sine Însăşi."

Ideea de astăzi constituie o afirmare completă şi exactă a ceea

ce eşti. Iată de ce eşti lumina lumii. Iată de ce te-a numit

Dumnezeu mântuitor al lumii. Iată de ce Fiul lui Dumnezeu îşi

aşteaptă de la tine mântuirea. El este mântuit prin ceea ce eşti. Nu

vom precupeţi astăzi nici un efort pentru a ajunge la acest adevăr

despre tine şi pentru a ne da seama pe deplin, chiar numai dacă

pentru o clipă, de faptul că acesta este adevărul.

În perioada mai lungă de exersare, ne vom gândi la realitatea ta

şi la natura ei total neschimbată şi neschimbătoare. Vom începe prin

a repeta acest adevăr despre tine, după care vom petrece câteva

minute adăugând câteva gânduri relevante, cum ar fi:

"Sfinţenia m-a creat sfânt."

"Bunătatea m-a creat bun."

"Folosul m-a creat folositor."

"Perfecţiunea m-a creat perfect."

Orice atribut care este în acord cu Dumnezeu, aşa cum El însuşi

se defineşte, este potrivit pentru a fi folosit. Încercăm astăzi să

desfacem definiţia lui Dumnezeu făcută de tine şi s-o înlocuim cu

propria Lui definiţie. Vom mai încerca să scoatem în evidenţă faptul

că tu eşti parte din definiţia Lui despre Sine Însuşi.

După ce ai mai adăugat câteva asemenea gânduri înrudite,

încearcă, în cadrul unui scurt interval pregătitor, să laşi deoparte

toate gândurile, ca apoi să tinzi dincolo de toate imaginile şi

preconcepţiile pe care le ai despre tine însuţi şi să ajungi la adevărul

din tine. Dacă iubirea te-a creat ca pe Sine Însăşi, acest Sine

trebuie să se afle în tine. Se află undeva în mintea ta, unde îl poţi

găsi.

Vei constata, poate, că va trebui să repeţi ideea de astăzi din

când în când, pentru a înlocui gândurile care te distrag. Vei mai

constata, poate, că aceasta nu este suficient şi că ai nevoie să

continui adăugarea altor gânduri referitoare la adevărul despre tine

însuţi. Probabil că vei reuşi totuşi să treci de acestea, străbătând

intervalul lipsit de gânduri spre conştienţa unei lumini vii în care te

recunoşti aşa cum te-a creat Iubirea. Fii convins că astăzi vei face

atât de mult pentru a aduce această conştienţă mai aproape,

indiferent dacă simţi că ai reuşit sau nu.

Va fi deosebit de folositor astăzi să exersezi ideea zilei cât se

poate de des. Ai mare nevoie să auzi cât mai frecvent adevărul

despre tine însuţi, deoarece mintea îţi este atât de preocupată cu

false imagini de sine. Va fi cât se poate de salutar să-ţi reaminteşti

de patru sau cinci ori pe oră, poate chiar mai des, că Iubirea te-a

creat ca pe Sine Însăşi. Ascultă, în această idee, adevărul despre

tine însuţi.

În timpul perioadelor mai scurte de exersare, încearcă să-ţi dai

seama că toate acestea nu ţi le spune vocea ta firavă şi singuratică.

Aici este Vocea pentru Dumnezeu, aducându-ţi aminte de Tatăl şi de

Sinele tău. Aici este Vocea Adevărului, înlocuind tot ceea ce îţi

spune ego-ul despre tine cu simplul adevăr despre Fiul lui

Dumnezeu. Ai fost creat de Iubire asemenea Ei Însăşi.

Lectia 66

LECŢIA 66

"Fericirea mea şi funcţia mea sunt una."

Ai remarcat, desigur, accentul pe care l-am pus în decursul

lecţiilor noastre recente pe conexiunea dintre îndeplinirea funcţiilor

tale şi realizarea fericirii. Am făcut-o pentru că, de fapt, nu îţi dai

seama de această conexiune. Totuşi, între ele există mai mult decât

doar o conexiune: sunt unul şi acelaşi lucru. Formele lor sunt

diferite, însă conţinutul lor este cu desăvârşire acelaşi.

Ego-ul se află într-o continuă dispută cu Sfântul Spirit în

problema fundamentală a funcţiei tale. De asemenea, el dă o bătălie

continuă cu Sfântul Spirit pentru a stabili care este fericirea ta.

Bătălia nu se dă de ambele părţi. Egoul atacă şi Sfântul Spirit nu

ripostează. El ştie care îţi este funcţia. Ştie că fericirea este funcţia

ta.

Vom încerca astăzi să lăsăm această bătălie lipsită de sens în

urma noastră, ca să ajungem la adevărul despre funcţia ta. Nu ne

vom angaja în nişte dispute fără sens pentru a-l stabili. Nu ne vom

implica în mod iremediabil în definirea fericirii şi în stabilirea

mijloacelor pentru realizarea ei. Nu vom face pe placul ego-ului,

ascultându-i atacurile îndreptate asupra adevărului. Vom fi, pur şi

simplu, bucuroşi că putem afla adevărul.

Perioada de exersare mai lungă de astăzi are ca scop, pentru

tine, acceptarea faptului că între funcţia pe care ţi-a dăruit-o

Dumnezeu şi fericirea ta nu numai că există o conexiune foarte

reală, dar ele sunt, de fapt, identice. Dumnezeu îţi dăruieşte numai

fericire. Prin urmare, funcţia pe care ţi-a dăruit-o El trebuie să fie

fericirea, chiar dacă pare a fi altceva. Exerciţiile de astăzi constituie

o încercare de a trece dincolo de aceste deosebiri în aparenţă şi de

a recunoaşte un conţinut comun acolo unde el există în adevăr.

Începe perioada de exersare de zece până la cincisprezece

minute reconsiderând aceste gânduri:

"Dumnezeu îmi dăruieşte numai fericire. El mi-a dăruit funcţia.

Prin urmare, funcţia mea trebuie să fie fericirea."

Încearcă să vezi logica acestei secvenţe, chiar dacă încă nu

accepţi concluzia. Concluzia ar putea fi falsă numai dacă primele

două gânduri sunt eronate. Aşadar, să ne gândim un răstimp la

premize, în timp ce exersăm.

Prima premiză este aceea că Dumnezeu îţi dăruieşte numai

fericire. Ea ar putea fi falsă, desigur, dar pentru a fi falsă, este

necesar să definim pe Dumnezeu drept ceva ce El nu este. Iubirea

nu poate dărui răul, iar ceea ce nu este fericire este rău. Dumnezeu

nu poate dărui ceea ce nu are, iar El nu poate avea ceea ce El nu

este. Dacă nu îţi dă numai fericire, Dumnezeu trebuie să fie rău. Şi

crezi tocmai această definiţie a Lui, dacă nu accepţi prima premiză.

A doua premiză este că Dumnezeu ţi-a dăruit funcţia. Am văzut

că nu există decât două părţi ale minţii tale. Una este stăpânită de

ego şi alcătuită din iluzii. Cealaltă este patria Sfântului Spirit, locul

unde sălăşluieşte adevărul. Nu ai de ales decât între aceste călăuze,

iar ca rezultat al alegerii tale nu sunt posibile alte consecinţe în

afară de teama pe care ego-ul o produce întotdeauna şi iubirea pe

care Sfântul Spirit o oferă mereu pentru a o înlocui.

De aici rezultă, în mod necesar, fie că funcţia ta este stabilită de

Dumnezeu prin Vocea Lui, fie că este plăsmuită de ego, pe care tu lai

plăsmuit pentru a-l înlocui pe El. Care este cea adevărată? Dacă

nu ţi-a dăruit Dumnezeu funcţia, ea trebuie să fie darul ego-ului.

Oare ego-ul are într-adevăr daruri de dat, de vreme ce el însuşi este

o iluzie şi oferă numai iluzia unor daruri?

Gândeşte-te la toate acestea în timpul exerciţiilor mai lungi de

astăzi. Mai gândeşte-te şi la numeroasele forme pe care iluzia

funcţiei tale le-a luat în propria-ţi minte şi la numeroasele feluri în

care ai încercat să găseşti mântuirea sub îndrumarea ego-ului. Ai

găsit-o? Ai fost fericit? Ţi-au adus pacea? Avem nevoie astăzi de

multă onestitate. Adu-ţi aminte de rezultate în mod cinstit şi

gândeşte-te, de asemenea, dacă a fost vreodată rezonabil să aştepţi

fericirea de la un singur lucru pe care ego-ul ţi l-a propus vreodată.

Cu toate acestea, ego-ul este singura alternativă la Vocea Sfântului

Spirit.

Vei asculta glasul nebuniei sau vei auzi adevărul. Încearcă să

faci această alegere, gândindu-te la premizele pe care se bazează

concluzia noastră. La această concluzie putem fi părtaşi, la alta însă

nicidecum. Căci însuşi Dumnezeu o împărtăşeşte cu noi. Ideea de

astăzi este un alt pas uriaş spre perceperea a ceea ce este la fel ca

fiind la fel şi a ceea ce este diferit, ca diferit. De o parte stau toate

iluziile. Întreg adevărul stă de cealaltă parte. Să încercăm astăzi să

ne dăm seama că numai adevărul este adevărat.

În perioadele mai scurte de exersare, care vor fi astăzi de cel

mai mare ajutor dacă vor fi întreprinse de două ori pe oră, este

sugerată această formă de aplicare:

"Fericirea mea şi funcţia mea sunt una,

Pentru că Dumnezeu mi le-a dat pe amândouă."

Nu va dura mai mult de un minut, poate chiar mai puţin, să

repeţi, rar, aceste cuvinte, gândindu-te la ele un răstimp pe măsură

ce le rosteşti.

Lectia 65

LECŢIA 65

"Singura mea funcţie este cea hărăzită mie de Dumnezeu."

Ideea de astăzi îţi reafirmă angajamentul faţă de mântuire. De

asemenea, îţi reaminteşte că nu ai altă funcţie decât aceasta.

Ambele gânduri sunt evident necesare unui angajament total.

Mântuirea nu poate fi singurul scop pe care îl ai, atât timp cât te

mai dedici altora. Deplina acceptare a mântuirii ca singura ta funcţie

aduce după sine, în mod necesar, două faze: recunoaşterea

mântuirii ca funcţia ta şi abandonarea tuturor celorlalte ţeluri pe

care le-ai inventat pentru tine însuţi.

Acesta este singurul mod de a-ţi putea ocupa locul de drept

printre mântuitorii lumii. Acesta este singurul mod de a putea spune

cu convingere: "Singura mea funcţie este cea hărăzită mie de

Dumnezeu". Acesta este singurul mod de a găsi pacea minţii.

Astăzi, cât şi într-un şir de zile care vor urma, rezervă-ţi zece

până la cincisprezece minute în vederea unor perioade de exersare

mai susţinute, în care vei încerca să înţelegi şi să accepţi ceea ce

înseamnă de fapt ideea zilei. Ea îţi oferă eliberarea de toate

dificultăţile percepute. Îţi înmânează cheia pentru uşa păcii, uşa pe

care ţi-ai trântit-o singur în nas. Îţi dă răspunsul la toate căutările

pe care le-ai întreprins de la începuturile timpului încoace.

Încearcă, pe cât posibil, să întreprinzi exerciţiile zilnice mai lungi

aproximativ la aceleaşi ore în fiecare zi. Încearcă, de asemenea, să

stabileşti acest timp în prealabil, pentru ca apoi să te încadrezi cât

se poate de riguros. Scopul celor de mai sus este de a-ţi aranja în

aşa fel ziua, încât să ai pusă deoparte vremea pentru Dumnezeu,

cât şi pentru toate rosturile şi ţelurile banale pe care le vei urma.

Aceasta face parte dintr-un antrenament disciplinar cu bătaie lungă,

de care are nevoie mintea ta, pentru ca Sfântul Spirit să o poată

folosi în mod neîntrerupt pentru rostul pe care îl împărtăşeşte cu

tine.

În vederea perioadei mai lungi de exersare, începe cu

recapitularea ideii zilei. Apoi închide-ţi ochii, repetă încă o dată

ideea în sinea ta şi observă-ţi mintea cu atenţie, pentru a remarca

fiecare gând care îţi vine. La început, nu încerca să te concentrezi

numai asupra gândurilor aferente ideii de astăzi. Încearcă,

dimpotrivă, să demaşti fiecare gând care pare să interfereze cu ea.

Remarcă-l pe fiecare în timp ce îţi apare, însă cu cât mai puţină

implicare şi grijă, clasându-l pe fiecare şi spunând în sinea ta:

"Acest gând reflectă un ţel care mă împiedică

să-mi accept singura mea funcţie."

După o vreme, gândurile interferente vor fi mai greu de găsit.

Încearcă, totuşi, să mai continui timp de aproximativ un minut,

urmărind să prinzi câteva dintre gândurile deşarte care ţi s-au

sustras atenţiei mai înainte, fără a-ţi bate capul însă şi fără vreun

efort neavenit. Spune-ţi apoi în sinea ta:

"Fie ca adevărata mea funcţie să-mi fie scrisă pe acest fond

curat."

Nu este nevoie să foloseşti exact aceste cuvinte, dar încearcă să

dobândeşti sentimentul că eşti dispus ca iluziile privind rostul tău să

fie înlocuite de adevăr.

În sfârşit, repetă încă odată ideea pentru astăzi şi dedică restul

perioadei de exersare încercării de a te concentra asupra

importanţei sale pentru tine, asupra uşurării pe care ţi-o va aduce

acceptarea ei prin rezolvarea, odată pentru totdeauna, a conflictelor

tale, precum şi asupra măsurii în care vrei, într-adevăr, mântuirea,

în pofida ideilor tale nebuneşti care vor contrariul.

În perioadele mai scurte de exersare, care vor fi întreprinse cel

puţin odată pe oră, foloseşte această formulare în aplicarea ideii de

astăzi:

"Singura mea funcţie este cea hărăzită mie de Dumnezeu.

Nu vreau alta şi nu am alta."

Uneori, închide-ţi ochii în timp ce exersezi, iar alteori, ţine-i

deschişi şi priveşte în jur. Tocmai ceea ce vezi acum va fi total

schimbat atunci când vei accepta pe de-a-ntregul ideea de astăzi.

Lectia 64

LECŢIA 64

"Fie să nu-mi uit funcţia."

Ideea de astăzi este doar un alt mod de a spune "Fie să nu mă

duc în ispită." Rostul lumii pe care o vezi este ascunderea funcţiei

tale de iertare şi furnizarea unei justificări pentru uitarea ei; este

ispita de a-L abandona pe Dumnezeu şi pe Fiul Său, optând pentru o

apariţie fizică. La aceasta se uită ochii trupeşti.

Tot ce par să vadă ochii trupului nu poate fi decât o formă de

ispită, de vreme ce ispita a fost rostul corpului însuşi. Însă noi am

învăţat că Sfântul Spirit are o altă întrebuinţare pentru toate iluziile

plăsmuite de tine şi, ca atare, El le atribuie alt rost. Pentru Sfântul

Spirit, lumea este un loc unde înveţi să-ţi ierţi ceea ce consideri că

ar fi păcatele tale. În această percepere, apariţia fizică a ispitei

devine recunoaşterea spirituală a mântuirii.

Pentru a recapitula ultimele noastre lecţii, funcţia ta de aici este

să fii lumina lumii, o funcţie dăruită ţie de Dumnezeu. Numai

aroganţa ego-lui te îndeamnă să pui la îndoială aceste fapt şi numai

teama ego-ului te îndeamnă să te consideri nevrednic de sarcina

încredinţată ţie de Însuşi Dumnezeu. Mântuirea lumii este în

aşteptarea iertării tale, pentru că, prin ea, Fiul lui Dumnezeu poate

scăpa de toate iluziile şi, astfel, de toată ispita. Fiul lui Dumnezeu

eşti tu.

Numai îndeplinindu-ţi funcţia dată de Dumnezeu vei fi fericit.

Pentru că funcţia ta este aceea de a fi fericit, folosind mijloacele prin

care fericirea devine inevitabilă. Altă cale nu există. De aceea, de

fiecare dată când alegi să-ţi îndeplineşti sau nu funcţia, alegi, de

fapt, să fii fericit sau nefericit. Să nu uităm astăzi toate acestea. Să

ni le aducem aminte dimineaţa, din nou seara şi, de asemenea, de-a

lungul întregii zile. Pregăteşte-te dinainte pentru toate deciziile pe

care le vei lua astăzi, reamintindu-ţi că ele sunt, de fapt, foarte

simple. Fiecare dintre ele va duce fie la fericire, fie la nefericire. Să

fie chiar atât de greu de luat o decizie atât de simplă? Nu te lăsa

înşelat de forma deciziei. Complexitatea formei nu implică

complexitatea conţinutului. Este imposibil ca vreo decizie de pe

pământ să poată avea un conţinut diferit de tocmai această unică,

simplă alegere. Este singura alegere pe care o sesizează Sfântul

Spirit. Este singura alegere care există.

Astăzi, să exersăm, aşadar, aceste gânduri:

"Fie să nu-mi uit funcţia mea.

Fie să nu substitui funcţia mea funcţiei lui Dumnezeu.

Fie să iert şi să fiu fericit."

Astăzi consacră reflectării asupra celor de mai sus, cu ochii

închişi, cel puţin odată, zece sau cincisprezece minute. Dacă îţi

reaminteşti importanţa crucială a funcţiei tale, atât pentru tine, cât

şi pentru lume, gândurile aferente îţi vor veni în ajutor.

În timpul aplicărilor frecvente ale ideii de astăzi de-a lungul

zilei, dedică mai multe minute recapitulării acestor gânduri,

gândindu-te apoi la ele şi la nimic altceva. Va fi greu, mai ales la

început, întrucât nu eşti încă deprins cu disciplina mentală impusă

aici. S-ar putea să fie nevoie să repeţi "Fie să nu-mi uit funcţia"

destul de des, pentru a te ajuta să te concentrezi.

Sunt necesare două forme de perioade practice mai scurte.

Uneori, fă exerciţiile cu ochii închişi, încercând să te concentrezi

asupra gândurilor pe care le foloseşti. Alteori, după ce ai recapitulat

gândurile, ţine ochii deschişi, privind în jur, fără grabă şi neselectiv,

spunând în sinea ta:

 "Iată lumea a cărei mântuire este funcţia mea."

Lectia 63

LECŢIA 63

"Lumina lumii aduce pace fiecărei minţi prin iertarea mea."

Cât de sfânt eşti tu, care ai puterea de a aduce pace fiecărei

minţi! Cât de binecuvântat eşti tu, care poţi învăţa să recunoşti

mijlocul care va permite acestui lucru să se înfăptuiască prin tine!

Ce alt rost ai putea avea, care să-ţi aducă o mai mare fericire?

Cu o astfel de funcţie, eşti, într-adevăr, lumina lumii. Fiul lui

Dumnezeu îşi aşteaptă de la tine răscumpărarea. Tu îi dăruieşti

răscumpărarea ta, căci îţi aparţine. Nu accepta vreun rost banal ori

vreo dorinţă fără sens în locul ei, căci, astfel îţi vei uita funcţia şi-l

vei lăsa în iad pe Fiul lui Dumnezeu. Nu ţi se cere un lucru oarecare.

Ţi se cere să accepţi mântuirea, pentru ca, aparţinându-ţi, să o poţi

dărui, la rândul tău.

Recunoscând importanţa acestei funcţii, vom fi fericiţi să ne-o

reamintim foarte des astăzi. Vom începe ziua luând cunoştinţă de ea

şi vom încheia ziua cu gândul la ea. Iar, de-a lungul zilei, vom

repeta cât putem de des:

"Lumina lumii aduce pace fiecărei minţi prin iertarea mea.

Eu sunt mijlocul pe care Dumnezeu l-a desemnat pentru

mântuirea lumii."

Închiderea ochilor îţi va uşura, poate, venirea gândurilor

pertinente în timpul perioadei de un minut sau două pe care ar

trebui să o dedici reflectării asupra celor de mai sus. Să nu stai însă

să aştepţi o astfel de ocazie. Nu trebuie pierdută nici o şansă de a-ţi

întări ideea de astăzi. Adu-ţi aminte că Fiul lui Dumnezeu îşi

aşteaptă de la tine mântuirea. Şi cine altul, dacă nu Sinele tău,

trebuie să fie Fiul Său?

Lectia 62

LECŢIA 62

"Iertarea îmi este funcţia ca lumină a lumii."

Ceea ce va aduce lumea întunericului la lumină este iertarea ta.

Iertarea ta te va face să recunoşti lumina în care vezi. Iertarea este

demonstrarea faptului că tu eşti lumina lumii. Prin iertarea ta

adevărul despre tine se întoarce în amintirea ta. Aşadar, în iertare ţi

se află mântuirea.

Iluziile despre tine sunt una cu iluziile despre lume. Iată de ce

toată iertarea este un dar pe care ţi-l faci ţie însuţi. Ţelul tău este

de a afla cine eşti, deoarece ţi-ai negat Identitatea, atacând creaţia

şi Creatorul ei. Acum înveţi cum să-ţi aduci aminte de adevăr. Căci

acest atac trebuie înlocuit cu iertare, astfel încât gândurile vieţii să

poată înlocui gândurile morţii.

Ţine minte că în fiecare atac faci apel la propria-ţi slăbiciune, în

timp ce, de fiecare dată când ierţi, faci apel la tăria Christului din

tine. Nu începi atunci să înţelegi ce va face iertarea pentru tine? Îţi

va înlătura din minte orice sentiment de slăbiciune, tensiune şi

oboseală. Va duce cu sine toată teama, vinovăţia şi durerea. Ea va

restitui conştienţei tale invulnerabilitatea şi puterea pe care

Dumnezeu le-a dăruit Fiului Său.

Să fim bucuroşi să începem şi să sfârşim această zi prin

exersarea ideii de astăzi şi să o folosim cât se poate de des de-a

lungul zilei. Ea va ajuta să-ţi facă ziua atât de fericită, pe cât de

fericit te vrea Dumnezeu să fii. Şi îi va ajuta atât pe cei din jurul

tău, cât şi pe cei ce par a fi departe, în spaţiu şi timp, să-ţi

împărtăşească fericirea.

De câte ori poţi, dacă e posibil cu ochii închişi, spune astăzi în

sinea ta:

"Iertarea îmi este funcţia ca lumină a lumii.

Îmi voi îndeplini funcţia, pentru a putea fi fericit."

Apoi dedică un minut sau două aprecierii funcţiei tale şi a fericirii

şi eliberării pe care ţi le va aduce. Lasă gândurile aferente ideii să-ţi

vină nestingherite, căci inima ta va recunoaşte aceste cuvinte, iar în

mintea ta se află conştienţa că ele sunt adevărate. În cazul în care

atenţia ta va devia de la idee, repet-o şi adaugă:

 "Îmi voi aduce aminte de acest lucru pentru că vreau să fiu fericit."

Lectia 61

LECŢIA 61

"Eu sunt lumina lumii."

Cine este lumina lumii, dacă nu Fiul lui Dumnezeu? Această

afirmaţie, atunci, nu este decât o afirmare a adevărului despre tine

însuţi. Este opusul afirmării orgoliului, aroganţei sau autodecepţiei.

Ea nu descrie conceptul sinelui plăsmuit de tine. Nu se referă la nici

una din caracteristicile cu care ţi-ai înzestrat idolii. Se referă la tine,

aşa cum ai fost creat de Dumnezeu. Ea, pur şi simplu, afirmă

adevărul.

Pentru ego, ideea de astăzi este chintesenţa preamăririi de sine.

Numai că ego-ul nu înţelege smerenia, confundând-o cu înjosirea de

sine. Smerenia constă în a-ţi accepta rolul în mântuire şi în a-ţi

asuma altul. A insista pe ideea că nu poţi fi lumina lumii, dacă

aceasta este funcţia pe care Dumnezeu ţi-a încredinţat-o, nu este

smerenie. Numai aroganţa ar declara că această funcţie nu poate fi

pentru tine, iar aroganţa este întotdeauna a ego-ului.

Adevărata smerenie îţi cere să accepţi ideea de astăzi, pentru că

Vocea lui Dumnezeu este Cea care îţi spune că ea este adevărată.

Acesta este un prim pas în acceptarea funcţiei tale reale pe pământ.

Este un pas uriaş spre asumarea locului tău drept de mântuire. Este

o aserţiune fermă a dreptului tău la mântuire şi, deopotrivă, o

adeverire a puterii care îţi este dată pentru a-i mântui pe alţii.

Vei dori să te gândeşti astăzi cât mai des la această idee. Ea

constituie răspunsul perfect la toate iluziile şi, ca atare, la toată

ispita. Ea aduce în faţa adevărului toate imaginile pe care le-ai

plăsmuit despre tine şi te ajută să porneşti la drum în pace,

despovărat şi sigur de rostul tău.

Se vor întreprinde cât mai multe perioade de exersare, cu toate

că fiecare nu e nevoie să depăşească un minut sau două. Ele vor

începe prin a-ţi spune:

"Eu sunt lumina lumii. Aceasta este singura mea funcţie. 
De aceea mă aflu aici."

Apoi gândeşte-te o vreme la aceste declaraţii, preferabil cu ochii

închişi, dacă situaţia o permite. Lasă câteva gânduri aferente să-ţi

vină în minte şi repetă ideea în sinea ta, dacă mintea se

îndepărtează de la gândul central.

Ia aminte să începi, dar să şi sfârşeşti ziua cu o perioadă de

exersare. Astfel te vei trezi cu adeverirea adevărului despre tine, îl

vei întări de-a lungul zilei şi vei adormi reafirmându-ţi funcţia şi

singurul tău rost aici. Aceste două perioade de exersare pot fi mai

lungi decât celelalte, dacă le găseşti utile şi vrei să le extinzi. Ideea

de astăzi depăşeşte cu mult părerile meschine ale ego-ului despre

ceea ce eşti şi despre rostul tău. Fiind aducătoare de mântuire,

acest lucru este în mod evident necesar. Cel de faţă este primul

dintr-un număr de paşi uriaşi pe care îi vom face în următoarele

câteva săptămâni. Încearcă să construieşti încă de astăzi o temelie

solidă pentru aceste avansuri. Eşti lumina lumii. Dumnezeu Şi-a

clădit planul de mântuire a Fiului Său pe tine.

Lectia 60

LECŢIA 60

Iată ideile pentru recapitularea de astăzi:

<46> "Dumnezeu este Iubirea în care iert."

Dumnezeu nu iartă, deoarece niciodată nu a condamnat. Cel fără vină nu poate învinovăţi, iar cei care şi-au acceptat inocenţa nu văd nimic care trebuie iertat. Şi totuşi, iertarea este mijlocul prin care îmi voi recunoaşte inocenţa. Ea este răsfrângerea Iubirii lui Dumnezeu pe pământ. Mă va aduce destul de aproape de Cer, pentru ca Iubirea lui Dumnezeu să se poată apleca spre mine, pentru a mă înălţa la El.

<47> "Dumnezeu este Tăria în care mă încred."

Nu prin propria mea tărie, ci prin tăria lui Dumnezeu din mine, de care, iertând, îmi aduc aminte. Pe măsură ce încep să văd, recunosc răsfrângerea Lui pe pământ. Iert toate lucrurile, deoarece simt în mine freamătul Tăriei Sale. Şi încep să-mi reamintesc Iubirea pe care hotărâsem să o uit, dar care nu m-a uitat pe mine.

<48> "Nu e nimic de care să mă tem."

Cât de neprimejdioasă mi se va părea lumea atunci când o voi putea vedea! Nu se va asemăna cu nimic din ce îmi imaginez că văd acum. Fiecare fiinţă şi fiecare lucru pe care le voi vedea se vor apleca spre mine pentru a mă binecuvânta. Voi recunoaşte în fiecare pe Prietenul meu cel mai drag. De cine sau de ce m-aş teme într-o lume pe care am iertat-o şi care m-a iertat?

<49> "Vocea lui Dumnezeu îmi vorbeşte în fiecare clipă a zilei."

Vocea lui Dumnezeu nu încetează nici o clipă să apeleze la iertarea mea ca să mă mântuiască. Nu este o clipă în care Vocea Lui să înceteze să-mi îndrume gândurile, să-mi conducă faptele şi să-mi călăuzească paşii. Păşesc cu paşi siguri spre adevăr. Nu mă pot duce altundeva, fiindcă Vocea lui Dumnezeu este singura voce şi singura călăuză care i-au fost date Fiului Său.

<50> "Sunt susţinut de Iubirea lui Dumnezeu."

Când ascult Vocea lui Dumnezeu sunt susţinut de Iubirea Lui. Când deschid ochii, Iubirea Lui luminează lumea, ca eu să pot vedea. Când iert, Iubirea Lui îmi aduce aminte că Fiul Său este neprihănit. Iar când privesc lumea cu viziunea pe care El mi-a dat-o, îmi aduc aminte că sunt Fiul Lui.

Lectia 59

LECŢIA 59

Astăzi avem de recapitulat următoarele idei:

<41> "Dumnezeu merge cu mine oriunde mă duc."

Cum aş putea fi singur, de vreme ce Dumnezeu merge mereu cu mine? Cum aş putea fi ros de îndoieli şi nesigur de mine, de vreme ce desăvârşita certitudine sălăşluieşte în El? Cum m-ar putea deranja ceva, de vreme ce El odihneşte în mine în pace absolută? Cum aş putea fi suferind, de vreme ce, prin El, iubirea şi bucuria mă înconjoară? Fie ca iluziile despre mine să nu îmi mai fie atât de scumpe. Sunt desăvârşit, deoarece Dumnezeu este cu mine oriunde mă duc.

<42> "Dumnezeu îmi este Tăria. Viziunea este darul Său."

Fie ca astăzi să mă bizui pe proprii mei ochi. Să fiu dispus să-mi schimb jalnica mea iluzie de a vedea cu viziunea care este dată de Dumnezeu. Viziunea Christului este darul Său, iar El mi l-a dat mie. Fie ca astăzi să apelez la acest dar, astfel încât această zi să mă ajute să înţeleg eternitatea.

<43> "Dumnezeu îmi este Sursa Nu pot vedea lipsit de El."

Ceea ce vrea Dumnezeu să văd, eu pot vedea. Nu pot vedea nimic altceva. Dincolo de Voia Sa nu se află decât iluzii. Tocmai pe acestea le aleg atunci când cred că pot vedea lipsit de El. Pe acestea le aleg atunci când încerc să văd prin ochii trupului. Mi-a fost dată însă viziunea Christului, pentru a le înlocui. Apelând la această viziune, eu fac alegerea de a vedea.

<44> "Dumnezeu este lumina în care văd."

Nu pot vedea în întuneric. Dumnezeu este singura lumină. De aceea, dacă e să văd, acest lucru trebuie să se întâmple prin El. Am încercat să definesc faptul de a vedea şi am greşit. Acum îmi este dat să înţeleg faptul că Dumnezeu este Lumina în care văd. Fie ca să primesc cu bucurie viziunea şi lumea fericită pe care mi-o va arăta.

<45> "Dumnezeu este Mintea cu care gândesc."

Nu am gânduri pe care să nu le împărtăşesc cu Dumnezeu. Nu am gânduri lipsite de El, deoarece nu am o minte lipsită de El. Ca parte a Minţii Sale, gândurile mele sunt ale Lui şi Gândurile Lui sunt ale mele.

Lectia 58

LECŢIA 58

Astăzi recapitulăm următoarele idei:

<36> "Sfinţenia mea învăluie tot ce văd."

Din sfinţenia mea se trage perceperea lumii reale. Deoarece am iertat, nu mă mai văd ca fiind vinovat. Pot accepta inocenţa, ea fiind adevărul despre mine. Văzută prin ochi înţelegători, sfinţenia lumii este tot ce văd, deoarece nu pot da chip decât gândurilor pe care le am despre mine însumi.

<37> "Sfinţenia mea binecuvântează lumea."

Perceperea sfinţeniei mele nu mă binecuvântează doar pe mine. Pe oricine şi orice văd în lumina ei îl fac părtaş la bucuria pe care mi-o aduce. Nu există nimic care să nu-mi împărtăşească sfinţenia. În aceeaşi măsură în care eu îmi recunosc sfinţenia, sfinţenia lumii străluceşte mai tare, ca fiecare să o vadă.

<38> "Nimic nu este cu neputinţă pentru sfinţenia mea."

Sfinţenia mea este nelimitată în puterea ei de a vindeca, deoarece este nelimitată în puterea ei de mântui. Ce altceva de care să fii mântuit mai există, în afară de iluzii? Şi ce sunt toate iluziile, decât nişte idei false despre mine însumi? Sfinţenia mea le desface pe toate, afirmând adevărul despre mine. În prezenţa sfinţeniei mele, pe care o împărtăşesc cu Însuşi Dumnezeu, toţi idolii dispar.

<39> "Sfinţenia îmi este mântuirea."

De vreme ce sfinţenia mea mă mântuieşte de toată vinovăţia, recunoaşterea sfinţeniei mele înseamnă recunoaşterea mântuirii mele. Înseamnă, de asemenea, recunoaşterea mântuirii lumii. Odată ce mi-am acceptat sfinţenia, nimic nu-mi mai poate provoca frică. Şi pentru că sunt neînfricat, fiecare trebuie să-mi împărtăşească înţelegerea, care este darul lui Dumnezeu pentru mine şi pentru lume.

<40> "Sunt binecuvântat ca Fiu a lui Dumnezeu."

De aceea îmi revendic dreptul la tot ce este bun şi numai la aceasta. Sunt binecuvântat ca Fiu al lui Dumnezeu. Toate cele bune îmi aparţin, pentru că Dumnezeu mi le-a hărăzit mie. Nu pot suferi nici un fel de pierdere sau deposedare, nu pot avea parte de chin din cauza identităţii mele. Tatăl meu mă susţine, mă protejează şi mă îndrumă în toate. Atenţia Lui iubitoare faţă de mine este fără margini, fiind cu mine pentru totdeauna. Sunt veşnic binecuvântat ca Fiul Său.

Lectia 57

LECŢIA 57

Să recapitulăm aceste idei:

<31> "Nu sunt victima lumii pe care o văd."

Cum aş putea fi victima unei lumi care poate fi complet desfăcută, dacă aşa hotărăsc? Lanţurile-mi sunt slăbite. Le pot scutura prin simpla dorinţă de a o face. Uşa închisorii este deschisă. Pot pleca, păşind, pur şi simplu, în afară. Nimic nu mă reţine în această lume. Numai dorinţa mea de a rămâne mă poate ţine prizonier. Voi renunţa la dorinţele mele şi voi păşi, în sfârşit, în lumina soarelui.

<32> "Eu am inventat lumea pe care o văd."

Eu am născocit închisoarea în care mă văd. Tot ce am de făcut este să recunosc acest lucru şi de îndată sunt liber. M-am amăgit crezând că este posibil să-l întemniţezi pe Fiul lui Dumnezeu. M-am înşelat amarnic în această credinţă, credinţă pe care nu o mai vreau. Fiul lui Dumnezeu trebuie să fie liber pentru totdeauna. El este aşa cum l-a creat Dumnezeu şi nu ceea ce vreau eu să fac din el. El este acolo unde îl vrea Dumnezeu şi nu acolo unde credeam eu că îl ţin prizonier.

<33> "Există un alt mod de a privi lumea."

De vreme ce rostul lumii nu este cel pe care i l-am conferit eu, trebuie să existe o altă cale de a o privi. Văd totul pe dos şi gândurile mele sunt opusul adevărului. Văd lumea ca pe o închisoare pentru Fiul lui Dumnezeu. Rezultă că lumea este, de fapt, un loc unde el poate fi eliberat. Vreau să privesc lumea aşa cum este de fapt, văzând-o ca un loc unde Fiul lui Dumnezeu îşi găseşte libertatea.

<34> "Aş putea vedea pace în loc de ce văd."

Văzând lumea ca pe un loc al libertăţii, îmi dau seama că ea reflectă legile lui Dumnezeu în locul regulilor pe care le-am născocit pentru ca ea să li se supună. Şi voi percepe că pacea sălăşluieşte, de asemenea, în inimile tuturor celor ce împărtăşesc acest loc cu mine.

<35> "Mintea mea este parte din Mintea lui Dumnezeu. Sunt foarte sfânt."

Pe măsură ce împărtăşesc pacea lumii cu fraţii mei, încep să înţeleg că această pace vine din adâncul meu lăuntric. Lumea pe care o privesc s-a îmbrăcat în lumina iertării mele şi reflectă iertare, înapoi, spre mine. În această lumină încep să văd ce au ţinut ascuns iluziile mele despre mine însumi. Încep să înţeleg sfinţenia tuturor vietăţilor, incluzându-mă pe mine şi faptul că ele sunt una cu mine.

Lectia 56

LECŢIA 56

Recapitularea noastră pentru astăzi parcurge următoarele:

<26> "Gândurile mele de atac îmi atacă invulnerabilitatea."

Cum pot să ştiu cine sunt, de vreme ce mă văd supus unui atac neîntrerupt? Durerea, boala, pierderile, vârsta şi moartea par să mă ameninţe. Toate speranţele, dorinţele şi planurile mele par a fi la cheremul unei lumi pe care nu o pot controla. Cu toate acestea, siguranţa perfectă şi împlinirea totală îmi sunt moştenirea. Am încercat să-mi dau moştenirea în schimbul lumii pe care o văd. Însă Dumnezeu mi-a păstrat moştenirea intactă. Propriile mele gânduri reale mă vor învăţa în ce constă ea.

<27> "Mai presus de toate, vreau să văd."

Recunoscând că ceea ce văd reflectă ceea ce socot că sunt, îmi dau seama că cea mai mare nevoie a mea este viziunea. Lumea pe care o văd atestă natura temătoare a imaginii de sine pe care am plăsmuit-o. Dacă vreau să-mi amintesc cine sunt, este esenţial să mă lepăd de această imagine despre mine însumi. Pe măsură ce este înlocuită de adevăr, viziunea îmi va fi dată cu siguranţă. Şi cu această viziune, voi privi lumea şi pe mine însumi cu caritate şi iubire.

<28> "Mai presus de toate, vreau să văd lucrurile altfel."

Lumea pe care o văd îmi ţine pe loc imaginea de sine înfricoşată, garantându-i continuitatea. În timp ce văd lumea aşa cum o văd acum, adevărul nu poate să-mi pătrundă în conştienţă. Voi lăsa uşa dindărătul acestei lumi să-mi fie deschisă, pentru a putea privi dincolo de ea, spre lumea care reflectă Iubirea lui Dumnezeu.

<29> "Dumnezeu este în tot ce văd."

Îndărătul fiecărei imagini pe care am plăsmuit-o, adevărul rămâne neschimbat. Îndărătul fiecărui lucru pe care l-am coborât peste faţa iubirii, lumina ei rămâne la fel de strălucitoare. Dincolo de toate dorinţele mele demente se află voia mea, unită cu Voia Tatălui meu. Dumnezeu este, în continuare, pretutindeni şi în toate, pentru totdeauna. Iar noi, care suntem parte din El, vom privi, dincolo de toate aparenţele, recunoscând adevărul dincolo de ele toate.

<30> "Dumnezeu este în tot ce văd, deoarece Dumnezeu este în mintea mea."

În propria mea minte, îndărătul tuturor gândurilor mele demente de separare şi atac, se află cunoaşterea faptului că toate sunt una mereu. Nu mi-am pierdut cunoaşterea identităţii numai pentru că am uitat-o. Ea s-a păstrat pentru mine în Mintea lui Dumnezeu, care nu Şi-a părăsit Gândurile. Iar eu, care sunt printre ele, sunt una cu El.

Lectia 55

LECŢIA 55
Recapitularea de astăzi include următoarele:


<21> Sunt hotărât să văd lucrurile altfel."
Ceea ce văd acum nu sunt altceva decât semnele bolii, semnele dezastrului şi ale morţii. Nu se poate să fii creat Dumnezeu asta pentru Fiul Său preaiubit. Însuşi faptul că văd asemenea lucruri constituie dovada că nu Îl înţeleg pe Dumnezeu. De aceea nu îl înţeleg nici pe Fiul Său. Ceea ce văd îmi spune că nu ştiu cine sunt. Sunt hotărât să văd mărturiile adevărului în mine, şi nu mărturiile care îmi arată o iluzie despre mine însumi.


<22> "Ceea ce văd este o formă de răzbunare."
Lumea pe care o văd este departe de a fi reprezentarea gândurilor iubitoare. Ea este o imagine în care orice atacă orice. Este orice în afara unei reflectări a Iubirii lui Dumnezeu şi a iubirii Fiului Său. Propriile mele gânduri de atac dau naştere acestei imagini. Gândurile mele iubitoare mă vor mântui de această percepţie a lumii şi îmi vor da pacea pe care Dumnezeu mi-a hărăzit-o.


<23> "Mă pot desprinde de această lume renunţând la gândurile de atac."
În aceasta constă mântuirea şi în nimic altceva. Fără gânduri de atac nu aş putea vedea o lume a atacului. Pe măsură ce iertarea va permite iubirii să se reîntoarcă în conştienţa mea, voi vedea o lume a păcii, a siguranţei şi a bucuriei. Pe aceasta o aleg ca să o văd, în locul celei pe care o privesc acum.


<24> "Nu îmi percep propriile interese."
Cum mi-aş putea recunoaşte propriile interese, de vreme ce nu ştiu cine sunt? Ceea ce socot eu că-mi sunt interesele mă va lega încă şi mai strâns de lumea iluziilor. Sunt dispus să urmez Călăuza pe care mi-a dat-o Dumnezeu, pentru a afla care îmi sunt propriile interese, recunoscând că nu le pot percepe cu de la mine putere.


<25> "Nu cunosc menirea nici unui lucru."
Pentru mine, rostul tuturor lucrurilor este de a dovedi că iluziile mele despre mine însumi sunt reale. În acest scop, încerc să-i folosesc pe toţi şi pe toate. Aceasta, cred eu, este menirea lumii. De aceea, nu îi recunosc adevăratul rost. Rostul pe care l-am atribuit lumii a condus la o imagine înfricoşătoare a ei. Fie să îmi deschid mintea spre a realiza adevăratul rost a lumii, retractându-l pe cel pe care i l-am atribuit şi aflând adevărul despre el.

Lectia 54

LECŢIA 54
Acestea sunt ideile de revăzut pentru astăzi:


<16> "Nu am nici un gând neutru."
Gândurile neutre sunt imposibile, deoarece toate gândurile au putere. Ele fie plăsmuiesc o lume falsă, fie mă conduc la cea reală. Gândurile însă nu pot fi fără efecte. Aşa cum lumea pe care o văd răsare din erorile mele de gândire, tot aşa va răsări şi lumea reală în faţa ochilor mei, pe măsură ce permit corectarea erorilor mele. Gândurile mele nu pot să nu fie nici adevărate, nici false. Ele trebuie să fie ori una, ori alta. Ceea ce văd îmi arată de care fel sunt gândurile mele.


<17> "Nu văd lucruri neutre."
Ceea ce văd atestă ceea ce gândesc. Dacă nu aş gândi, nu aş exista, deoarece viaţa este gând. Să privesc lumea pe care o văd ca fiind reprezentarea stării propriei mele minţi. Ştiu că starea minţii mele se poate schimba. Şi astfel, mai ştiu că lumea pe care o văd se poate schimba şi ea.


<18> "Nu resimt de unul singur efectele vederii mele."
De vreme ce nu am gânduri particulare, nu pot vedea o lume particulară. Până şi ideea nebunească a separării a trebuit să fie mai întâi împărtăşită, înainte de a putea alcătui baza lumii pe care o văd. Dar această împărtăşire a fost împărtăşirea nimicului. Pot, de asemenea, să apelez la gândurile mele reale, care împărtăşesc totul cu fiecare. Aşa cum gândurile mele de separare apelează la gândurile de separare ale celorlalţi, tot aşa gândurile mele reale trezesc gândurile reale din ei. Şi zorile lumii pe care mi-o arată gândurile mele reale vor miji atât în văzul lor, cât şi în al meu.


<19> "Nu resimt de unul singur efectele gândurilor mele."
Nu sunt de unul singur, orice aş face. Tot ce gândesc, spun sau fac constituie o lecţie demonstrativă pentru întregul univers. Un Fiu al lui Dumnezeu nu poate gândi, vorbi sau acţiona în van. Orice ar face, el nu poate fi de unul singur. De aceea, stă în puterea mea să preschimb fiecare minte împreună cu a mea, căci puterea mea este puterea lui Dumnezeu.


<20> "Sunt hotărât să văd."
Recunoscând natura împărtăşită a gândurilor mele, sunt hotărât să văd. Voi căuta cu privirea mărturiile care îmi arată că gândirea lumii a fost schimbată. Voi contempla dovada că ceea ce s-a făcut prin mine a îngăduit iubirii să înlocuiască teama, râsului să înlocuiască lacrimile şi abundenţei să ia locul lipsurilor. Voi privi lumea reală, lăsând-o să mă înveţe că voia mea este una cu cea a lui Dumnezeu.