Lectia 65

LECŢIA 65

"Singura mea funcţie este cea hărăzită mie de Dumnezeu."

Ideea de astăzi îţi reafirmă angajamentul faţă de mântuire. De

asemenea, îţi reaminteşte că nu ai altă funcţie decât aceasta.

Ambele gânduri sunt evident necesare unui angajament total.

Mântuirea nu poate fi singurul scop pe care îl ai, atât timp cât te

mai dedici altora. Deplina acceptare a mântuirii ca singura ta funcţie

aduce după sine, în mod necesar, două faze: recunoaşterea

mântuirii ca funcţia ta şi abandonarea tuturor celorlalte ţeluri pe

care le-ai inventat pentru tine însuţi.

Acesta este singurul mod de a-ţi putea ocupa locul de drept

printre mântuitorii lumii. Acesta este singurul mod de a putea spune

cu convingere: "Singura mea funcţie este cea hărăzită mie de

Dumnezeu". Acesta este singurul mod de a găsi pacea minţii.

Astăzi, cât şi într-un şir de zile care vor urma, rezervă-ţi zece

până la cincisprezece minute în vederea unor perioade de exersare

mai susţinute, în care vei încerca să înţelegi şi să accepţi ceea ce

înseamnă de fapt ideea zilei. Ea îţi oferă eliberarea de toate

dificultăţile percepute. Îţi înmânează cheia pentru uşa păcii, uşa pe

care ţi-ai trântit-o singur în nas. Îţi dă răspunsul la toate căutările

pe care le-ai întreprins de la începuturile timpului încoace.

Încearcă, pe cât posibil, să întreprinzi exerciţiile zilnice mai lungi

aproximativ la aceleaşi ore în fiecare zi. Încearcă, de asemenea, să

stabileşti acest timp în prealabil, pentru ca apoi să te încadrezi cât

se poate de riguros. Scopul celor de mai sus este de a-ţi aranja în

aşa fel ziua, încât să ai pusă deoparte vremea pentru Dumnezeu,

cât şi pentru toate rosturile şi ţelurile banale pe care le vei urma.

Aceasta face parte dintr-un antrenament disciplinar cu bătaie lungă,

de care are nevoie mintea ta, pentru ca Sfântul Spirit să o poată

folosi în mod neîntrerupt pentru rostul pe care îl împărtăşeşte cu

tine.

În vederea perioadei mai lungi de exersare, începe cu

recapitularea ideii zilei. Apoi închide-ţi ochii, repetă încă o dată

ideea în sinea ta şi observă-ţi mintea cu atenţie, pentru a remarca

fiecare gând care îţi vine. La început, nu încerca să te concentrezi

numai asupra gândurilor aferente ideii de astăzi. Încearcă,

dimpotrivă, să demaşti fiecare gând care pare să interfereze cu ea.

Remarcă-l pe fiecare în timp ce îţi apare, însă cu cât mai puţină

implicare şi grijă, clasându-l pe fiecare şi spunând în sinea ta:

"Acest gând reflectă un ţel care mă împiedică

să-mi accept singura mea funcţie."

După o vreme, gândurile interferente vor fi mai greu de găsit.

Încearcă, totuşi, să mai continui timp de aproximativ un minut,

urmărind să prinzi câteva dintre gândurile deşarte care ţi s-au

sustras atenţiei mai înainte, fără a-ţi bate capul însă şi fără vreun

efort neavenit. Spune-ţi apoi în sinea ta:

"Fie ca adevărata mea funcţie să-mi fie scrisă pe acest fond

curat."

Nu este nevoie să foloseşti exact aceste cuvinte, dar încearcă să

dobândeşti sentimentul că eşti dispus ca iluziile privind rostul tău să

fie înlocuite de adevăr.

În sfârşit, repetă încă odată ideea pentru astăzi şi dedică restul

perioadei de exersare încercării de a te concentra asupra

importanţei sale pentru tine, asupra uşurării pe care ţi-o va aduce

acceptarea ei prin rezolvarea, odată pentru totdeauna, a conflictelor

tale, precum şi asupra măsurii în care vrei, într-adevăr, mântuirea,

în pofida ideilor tale nebuneşti care vor contrariul.

În perioadele mai scurte de exersare, care vor fi întreprinse cel

puţin odată pe oră, foloseşte această formulare în aplicarea ideii de

astăzi:

"Singura mea funcţie este cea hărăzită mie de Dumnezeu.

Nu vreau alta şi nu am alta."

Uneori, închide-ţi ochii în timp ce exersezi, iar alteori, ţine-i

deschişi şi priveşte în jur. Tocmai ceea ce vezi acum va fi total

schimbat atunci când vei accepta pe de-a-ntregul ideea de astăzi.

Lectia 64

LECŢIA 64

"Fie să nu-mi uit funcţia."

Ideea de astăzi este doar un alt mod de a spune "Fie să nu mă

duc în ispită." Rostul lumii pe care o vezi este ascunderea funcţiei

tale de iertare şi furnizarea unei justificări pentru uitarea ei; este

ispita de a-L abandona pe Dumnezeu şi pe Fiul Său, optând pentru o

apariţie fizică. La aceasta se uită ochii trupeşti.

Tot ce par să vadă ochii trupului nu poate fi decât o formă de

ispită, de vreme ce ispita a fost rostul corpului însuşi. Însă noi am

învăţat că Sfântul Spirit are o altă întrebuinţare pentru toate iluziile

plăsmuite de tine şi, ca atare, El le atribuie alt rost. Pentru Sfântul

Spirit, lumea este un loc unde înveţi să-ţi ierţi ceea ce consideri că

ar fi păcatele tale. În această percepere, apariţia fizică a ispitei

devine recunoaşterea spirituală a mântuirii.

Pentru a recapitula ultimele noastre lecţii, funcţia ta de aici este

să fii lumina lumii, o funcţie dăruită ţie de Dumnezeu. Numai

aroganţa ego-lui te îndeamnă să pui la îndoială aceste fapt şi numai

teama ego-ului te îndeamnă să te consideri nevrednic de sarcina

încredinţată ţie de Însuşi Dumnezeu. Mântuirea lumii este în

aşteptarea iertării tale, pentru că, prin ea, Fiul lui Dumnezeu poate

scăpa de toate iluziile şi, astfel, de toată ispita. Fiul lui Dumnezeu

eşti tu.

Numai îndeplinindu-ţi funcţia dată de Dumnezeu vei fi fericit.

Pentru că funcţia ta este aceea de a fi fericit, folosind mijloacele prin

care fericirea devine inevitabilă. Altă cale nu există. De aceea, de

fiecare dată când alegi să-ţi îndeplineşti sau nu funcţia, alegi, de

fapt, să fii fericit sau nefericit. Să nu uităm astăzi toate acestea. Să

ni le aducem aminte dimineaţa, din nou seara şi, de asemenea, de-a

lungul întregii zile. Pregăteşte-te dinainte pentru toate deciziile pe

care le vei lua astăzi, reamintindu-ţi că ele sunt, de fapt, foarte

simple. Fiecare dintre ele va duce fie la fericire, fie la nefericire. Să

fie chiar atât de greu de luat o decizie atât de simplă? Nu te lăsa

înşelat de forma deciziei. Complexitatea formei nu implică

complexitatea conţinutului. Este imposibil ca vreo decizie de pe

pământ să poată avea un conţinut diferit de tocmai această unică,

simplă alegere. Este singura alegere pe care o sesizează Sfântul

Spirit. Este singura alegere care există.

Astăzi, să exersăm, aşadar, aceste gânduri:

"Fie să nu-mi uit funcţia mea.

Fie să nu substitui funcţia mea funcţiei lui Dumnezeu.

Fie să iert şi să fiu fericit."

Astăzi consacră reflectării asupra celor de mai sus, cu ochii

închişi, cel puţin odată, zece sau cincisprezece minute. Dacă îţi

reaminteşti importanţa crucială a funcţiei tale, atât pentru tine, cât

şi pentru lume, gândurile aferente îţi vor veni în ajutor.

În timpul aplicărilor frecvente ale ideii de astăzi de-a lungul

zilei, dedică mai multe minute recapitulării acestor gânduri,

gândindu-te apoi la ele şi la nimic altceva. Va fi greu, mai ales la

început, întrucât nu eşti încă deprins cu disciplina mentală impusă

aici. S-ar putea să fie nevoie să repeţi "Fie să nu-mi uit funcţia"

destul de des, pentru a te ajuta să te concentrezi.

Sunt necesare două forme de perioade practice mai scurte.

Uneori, fă exerciţiile cu ochii închişi, încercând să te concentrezi

asupra gândurilor pe care le foloseşti. Alteori, după ce ai recapitulat

gândurile, ţine ochii deschişi, privind în jur, fără grabă şi neselectiv,

spunând în sinea ta:

 "Iată lumea a cărei mântuire este funcţia mea."

Lectia 63

LECŢIA 63

"Lumina lumii aduce pace fiecărei minţi prin iertarea mea."

Cât de sfânt eşti tu, care ai puterea de a aduce pace fiecărei

minţi! Cât de binecuvântat eşti tu, care poţi învăţa să recunoşti

mijlocul care va permite acestui lucru să se înfăptuiască prin tine!

Ce alt rost ai putea avea, care să-ţi aducă o mai mare fericire?

Cu o astfel de funcţie, eşti, într-adevăr, lumina lumii. Fiul lui

Dumnezeu îşi aşteaptă de la tine răscumpărarea. Tu îi dăruieşti

răscumpărarea ta, căci îţi aparţine. Nu accepta vreun rost banal ori

vreo dorinţă fără sens în locul ei, căci, astfel îţi vei uita funcţia şi-l

vei lăsa în iad pe Fiul lui Dumnezeu. Nu ţi se cere un lucru oarecare.

Ţi se cere să accepţi mântuirea, pentru ca, aparţinându-ţi, să o poţi

dărui, la rândul tău.

Recunoscând importanţa acestei funcţii, vom fi fericiţi să ne-o

reamintim foarte des astăzi. Vom începe ziua luând cunoştinţă de ea

şi vom încheia ziua cu gândul la ea. Iar, de-a lungul zilei, vom

repeta cât putem de des:

"Lumina lumii aduce pace fiecărei minţi prin iertarea mea.

Eu sunt mijlocul pe care Dumnezeu l-a desemnat pentru

mântuirea lumii."

Închiderea ochilor îţi va uşura, poate, venirea gândurilor

pertinente în timpul perioadei de un minut sau două pe care ar

trebui să o dedici reflectării asupra celor de mai sus. Să nu stai însă

să aştepţi o astfel de ocazie. Nu trebuie pierdută nici o şansă de a-ţi

întări ideea de astăzi. Adu-ţi aminte că Fiul lui Dumnezeu îşi

aşteaptă de la tine mântuirea. Şi cine altul, dacă nu Sinele tău,

trebuie să fie Fiul Său?

Lectia 62

LECŢIA 62

"Iertarea îmi este funcţia ca lumină a lumii."

Ceea ce va aduce lumea întunericului la lumină este iertarea ta.

Iertarea ta te va face să recunoşti lumina în care vezi. Iertarea este

demonstrarea faptului că tu eşti lumina lumii. Prin iertarea ta

adevărul despre tine se întoarce în amintirea ta. Aşadar, în iertare ţi

se află mântuirea.

Iluziile despre tine sunt una cu iluziile despre lume. Iată de ce

toată iertarea este un dar pe care ţi-l faci ţie însuţi. Ţelul tău este

de a afla cine eşti, deoarece ţi-ai negat Identitatea, atacând creaţia

şi Creatorul ei. Acum înveţi cum să-ţi aduci aminte de adevăr. Căci

acest atac trebuie înlocuit cu iertare, astfel încât gândurile vieţii să

poată înlocui gândurile morţii.

Ţine minte că în fiecare atac faci apel la propria-ţi slăbiciune, în

timp ce, de fiecare dată când ierţi, faci apel la tăria Christului din

tine. Nu începi atunci să înţelegi ce va face iertarea pentru tine? Îţi

va înlătura din minte orice sentiment de slăbiciune, tensiune şi

oboseală. Va duce cu sine toată teama, vinovăţia şi durerea. Ea va

restitui conştienţei tale invulnerabilitatea şi puterea pe care

Dumnezeu le-a dăruit Fiului Său.

Să fim bucuroşi să începem şi să sfârşim această zi prin

exersarea ideii de astăzi şi să o folosim cât se poate de des de-a

lungul zilei. Ea va ajuta să-ţi facă ziua atât de fericită, pe cât de

fericit te vrea Dumnezeu să fii. Şi îi va ajuta atât pe cei din jurul

tău, cât şi pe cei ce par a fi departe, în spaţiu şi timp, să-ţi

împărtăşească fericirea.

De câte ori poţi, dacă e posibil cu ochii închişi, spune astăzi în

sinea ta:

"Iertarea îmi este funcţia ca lumină a lumii.

Îmi voi îndeplini funcţia, pentru a putea fi fericit."

Apoi dedică un minut sau două aprecierii funcţiei tale şi a fericirii

şi eliberării pe care ţi le va aduce. Lasă gândurile aferente ideii să-ţi

vină nestingherite, căci inima ta va recunoaşte aceste cuvinte, iar în

mintea ta se află conştienţa că ele sunt adevărate. În cazul în care

atenţia ta va devia de la idee, repet-o şi adaugă:

 "Îmi voi aduce aminte de acest lucru pentru că vreau să fiu fericit."

Lectia 61

LECŢIA 61

"Eu sunt lumina lumii."

Cine este lumina lumii, dacă nu Fiul lui Dumnezeu? Această

afirmaţie, atunci, nu este decât o afirmare a adevărului despre tine

însuţi. Este opusul afirmării orgoliului, aroganţei sau autodecepţiei.

Ea nu descrie conceptul sinelui plăsmuit de tine. Nu se referă la nici

una din caracteristicile cu care ţi-ai înzestrat idolii. Se referă la tine,

aşa cum ai fost creat de Dumnezeu. Ea, pur şi simplu, afirmă

adevărul.

Pentru ego, ideea de astăzi este chintesenţa preamăririi de sine.

Numai că ego-ul nu înţelege smerenia, confundând-o cu înjosirea de

sine. Smerenia constă în a-ţi accepta rolul în mântuire şi în a-ţi

asuma altul. A insista pe ideea că nu poţi fi lumina lumii, dacă

aceasta este funcţia pe care Dumnezeu ţi-a încredinţat-o, nu este

smerenie. Numai aroganţa ar declara că această funcţie nu poate fi

pentru tine, iar aroganţa este întotdeauna a ego-ului.

Adevărata smerenie îţi cere să accepţi ideea de astăzi, pentru că

Vocea lui Dumnezeu este Cea care îţi spune că ea este adevărată.

Acesta este un prim pas în acceptarea funcţiei tale reale pe pământ.

Este un pas uriaş spre asumarea locului tău drept de mântuire. Este

o aserţiune fermă a dreptului tău la mântuire şi, deopotrivă, o

adeverire a puterii care îţi este dată pentru a-i mântui pe alţii.

Vei dori să te gândeşti astăzi cât mai des la această idee. Ea

constituie răspunsul perfect la toate iluziile şi, ca atare, la toată

ispita. Ea aduce în faţa adevărului toate imaginile pe care le-ai

plăsmuit despre tine şi te ajută să porneşti la drum în pace,

despovărat şi sigur de rostul tău.

Se vor întreprinde cât mai multe perioade de exersare, cu toate

că fiecare nu e nevoie să depăşească un minut sau două. Ele vor

începe prin a-ţi spune:

"Eu sunt lumina lumii. Aceasta este singura mea funcţie. 
De aceea mă aflu aici."

Apoi gândeşte-te o vreme la aceste declaraţii, preferabil cu ochii

închişi, dacă situaţia o permite. Lasă câteva gânduri aferente să-ţi

vină în minte şi repetă ideea în sinea ta, dacă mintea se

îndepărtează de la gândul central.

Ia aminte să începi, dar să şi sfârşeşti ziua cu o perioadă de

exersare. Astfel te vei trezi cu adeverirea adevărului despre tine, îl

vei întări de-a lungul zilei şi vei adormi reafirmându-ţi funcţia şi

singurul tău rost aici. Aceste două perioade de exersare pot fi mai

lungi decât celelalte, dacă le găseşti utile şi vrei să le extinzi. Ideea

de astăzi depăşeşte cu mult părerile meschine ale ego-ului despre

ceea ce eşti şi despre rostul tău. Fiind aducătoare de mântuire,

acest lucru este în mod evident necesar. Cel de faţă este primul

dintr-un număr de paşi uriaşi pe care îi vom face în următoarele

câteva săptămâni. Încearcă să construieşti încă de astăzi o temelie

solidă pentru aceste avansuri. Eşti lumina lumii. Dumnezeu Şi-a

clădit planul de mântuire a Fiului Său pe tine.

Lectia 60

LECŢIA 60

Iată ideile pentru recapitularea de astăzi:

<46> "Dumnezeu este Iubirea în care iert."

Dumnezeu nu iartă, deoarece niciodată nu a condamnat. Cel fără vină nu poate învinovăţi, iar cei care şi-au acceptat inocenţa nu văd nimic care trebuie iertat. Şi totuşi, iertarea este mijlocul prin care îmi voi recunoaşte inocenţa. Ea este răsfrângerea Iubirii lui Dumnezeu pe pământ. Mă va aduce destul de aproape de Cer, pentru ca Iubirea lui Dumnezeu să se poată apleca spre mine, pentru a mă înălţa la El.

<47> "Dumnezeu este Tăria în care mă încred."

Nu prin propria mea tărie, ci prin tăria lui Dumnezeu din mine, de care, iertând, îmi aduc aminte. Pe măsură ce încep să văd, recunosc răsfrângerea Lui pe pământ. Iert toate lucrurile, deoarece simt în mine freamătul Tăriei Sale. Şi încep să-mi reamintesc Iubirea pe care hotărâsem să o uit, dar care nu m-a uitat pe mine.

<48> "Nu e nimic de care să mă tem."

Cât de neprimejdioasă mi se va părea lumea atunci când o voi putea vedea! Nu se va asemăna cu nimic din ce îmi imaginez că văd acum. Fiecare fiinţă şi fiecare lucru pe care le voi vedea se vor apleca spre mine pentru a mă binecuvânta. Voi recunoaşte în fiecare pe Prietenul meu cel mai drag. De cine sau de ce m-aş teme într-o lume pe care am iertat-o şi care m-a iertat?

<49> "Vocea lui Dumnezeu îmi vorbeşte în fiecare clipă a zilei."

Vocea lui Dumnezeu nu încetează nici o clipă să apeleze la iertarea mea ca să mă mântuiască. Nu este o clipă în care Vocea Lui să înceteze să-mi îndrume gândurile, să-mi conducă faptele şi să-mi călăuzească paşii. Păşesc cu paşi siguri spre adevăr. Nu mă pot duce altundeva, fiindcă Vocea lui Dumnezeu este singura voce şi singura călăuză care i-au fost date Fiului Său.

<50> "Sunt susţinut de Iubirea lui Dumnezeu."

Când ascult Vocea lui Dumnezeu sunt susţinut de Iubirea Lui. Când deschid ochii, Iubirea Lui luminează lumea, ca eu să pot vedea. Când iert, Iubirea Lui îmi aduce aminte că Fiul Său este neprihănit. Iar când privesc lumea cu viziunea pe care El mi-a dat-o, îmi aduc aminte că sunt Fiul Lui.

Lectia 59

LECŢIA 59

Astăzi avem de recapitulat următoarele idei:

<41> "Dumnezeu merge cu mine oriunde mă duc."

Cum aş putea fi singur, de vreme ce Dumnezeu merge mereu cu mine? Cum aş putea fi ros de îndoieli şi nesigur de mine, de vreme ce desăvârşita certitudine sălăşluieşte în El? Cum m-ar putea deranja ceva, de vreme ce El odihneşte în mine în pace absolută? Cum aş putea fi suferind, de vreme ce, prin El, iubirea şi bucuria mă înconjoară? Fie ca iluziile despre mine să nu îmi mai fie atât de scumpe. Sunt desăvârşit, deoarece Dumnezeu este cu mine oriunde mă duc.

<42> "Dumnezeu îmi este Tăria. Viziunea este darul Său."

Fie ca astăzi să mă bizui pe proprii mei ochi. Să fiu dispus să-mi schimb jalnica mea iluzie de a vedea cu viziunea care este dată de Dumnezeu. Viziunea Christului este darul Său, iar El mi l-a dat mie. Fie ca astăzi să apelez la acest dar, astfel încât această zi să mă ajute să înţeleg eternitatea.

<43> "Dumnezeu îmi este Sursa Nu pot vedea lipsit de El."

Ceea ce vrea Dumnezeu să văd, eu pot vedea. Nu pot vedea nimic altceva. Dincolo de Voia Sa nu se află decât iluzii. Tocmai pe acestea le aleg atunci când cred că pot vedea lipsit de El. Pe acestea le aleg atunci când încerc să văd prin ochii trupului. Mi-a fost dată însă viziunea Christului, pentru a le înlocui. Apelând la această viziune, eu fac alegerea de a vedea.

<44> "Dumnezeu este lumina în care văd."

Nu pot vedea în întuneric. Dumnezeu este singura lumină. De aceea, dacă e să văd, acest lucru trebuie să se întâmple prin El. Am încercat să definesc faptul de a vedea şi am greşit. Acum îmi este dat să înţeleg faptul că Dumnezeu este Lumina în care văd. Fie ca să primesc cu bucurie viziunea şi lumea fericită pe care mi-o va arăta.

<45> "Dumnezeu este Mintea cu care gândesc."

Nu am gânduri pe care să nu le împărtăşesc cu Dumnezeu. Nu am gânduri lipsite de El, deoarece nu am o minte lipsită de El. Ca parte a Minţii Sale, gândurile mele sunt ale Lui şi Gândurile Lui sunt ale mele.

Lectia 58

LECŢIA 58

Astăzi recapitulăm următoarele idei:

<36> "Sfinţenia mea învăluie tot ce văd."

Din sfinţenia mea se trage perceperea lumii reale. Deoarece am iertat, nu mă mai văd ca fiind vinovat. Pot accepta inocenţa, ea fiind adevărul despre mine. Văzută prin ochi înţelegători, sfinţenia lumii este tot ce văd, deoarece nu pot da chip decât gândurilor pe care le am despre mine însumi.

<37> "Sfinţenia mea binecuvântează lumea."

Perceperea sfinţeniei mele nu mă binecuvântează doar pe mine. Pe oricine şi orice văd în lumina ei îl fac părtaş la bucuria pe care mi-o aduce. Nu există nimic care să nu-mi împărtăşească sfinţenia. În aceeaşi măsură în care eu îmi recunosc sfinţenia, sfinţenia lumii străluceşte mai tare, ca fiecare să o vadă.

<38> "Nimic nu este cu neputinţă pentru sfinţenia mea."

Sfinţenia mea este nelimitată în puterea ei de a vindeca, deoarece este nelimitată în puterea ei de mântui. Ce altceva de care să fii mântuit mai există, în afară de iluzii? Şi ce sunt toate iluziile, decât nişte idei false despre mine însumi? Sfinţenia mea le desface pe toate, afirmând adevărul despre mine. În prezenţa sfinţeniei mele, pe care o împărtăşesc cu Însuşi Dumnezeu, toţi idolii dispar.

<39> "Sfinţenia îmi este mântuirea."

De vreme ce sfinţenia mea mă mântuieşte de toată vinovăţia, recunoaşterea sfinţeniei mele înseamnă recunoaşterea mântuirii mele. Înseamnă, de asemenea, recunoaşterea mântuirii lumii. Odată ce mi-am acceptat sfinţenia, nimic nu-mi mai poate provoca frică. Şi pentru că sunt neînfricat, fiecare trebuie să-mi împărtăşească înţelegerea, care este darul lui Dumnezeu pentru mine şi pentru lume.

<40> "Sunt binecuvântat ca Fiu a lui Dumnezeu."

De aceea îmi revendic dreptul la tot ce este bun şi numai la aceasta. Sunt binecuvântat ca Fiu al lui Dumnezeu. Toate cele bune îmi aparţin, pentru că Dumnezeu mi le-a hărăzit mie. Nu pot suferi nici un fel de pierdere sau deposedare, nu pot avea parte de chin din cauza identităţii mele. Tatăl meu mă susţine, mă protejează şi mă îndrumă în toate. Atenţia Lui iubitoare faţă de mine este fără margini, fiind cu mine pentru totdeauna. Sunt veşnic binecuvântat ca Fiul Său.

Lectia 57

LECŢIA 57

Să recapitulăm aceste idei:

<31> "Nu sunt victima lumii pe care o văd."

Cum aş putea fi victima unei lumi care poate fi complet desfăcută, dacă aşa hotărăsc? Lanţurile-mi sunt slăbite. Le pot scutura prin simpla dorinţă de a o face. Uşa închisorii este deschisă. Pot pleca, păşind, pur şi simplu, în afară. Nimic nu mă reţine în această lume. Numai dorinţa mea de a rămâne mă poate ţine prizonier. Voi renunţa la dorinţele mele şi voi păşi, în sfârşit, în lumina soarelui.

<32> "Eu am inventat lumea pe care o văd."

Eu am născocit închisoarea în care mă văd. Tot ce am de făcut este să recunosc acest lucru şi de îndată sunt liber. M-am amăgit crezând că este posibil să-l întemniţezi pe Fiul lui Dumnezeu. M-am înşelat amarnic în această credinţă, credinţă pe care nu o mai vreau. Fiul lui Dumnezeu trebuie să fie liber pentru totdeauna. El este aşa cum l-a creat Dumnezeu şi nu ceea ce vreau eu să fac din el. El este acolo unde îl vrea Dumnezeu şi nu acolo unde credeam eu că îl ţin prizonier.

<33> "Există un alt mod de a privi lumea."

De vreme ce rostul lumii nu este cel pe care i l-am conferit eu, trebuie să existe o altă cale de a o privi. Văd totul pe dos şi gândurile mele sunt opusul adevărului. Văd lumea ca pe o închisoare pentru Fiul lui Dumnezeu. Rezultă că lumea este, de fapt, un loc unde el poate fi eliberat. Vreau să privesc lumea aşa cum este de fapt, văzând-o ca un loc unde Fiul lui Dumnezeu îşi găseşte libertatea.

<34> "Aş putea vedea pace în loc de ce văd."

Văzând lumea ca pe un loc al libertăţii, îmi dau seama că ea reflectă legile lui Dumnezeu în locul regulilor pe care le-am născocit pentru ca ea să li se supună. Şi voi percepe că pacea sălăşluieşte, de asemenea, în inimile tuturor celor ce împărtăşesc acest loc cu mine.

<35> "Mintea mea este parte din Mintea lui Dumnezeu. Sunt foarte sfânt."

Pe măsură ce împărtăşesc pacea lumii cu fraţii mei, încep să înţeleg că această pace vine din adâncul meu lăuntric. Lumea pe care o privesc s-a îmbrăcat în lumina iertării mele şi reflectă iertare, înapoi, spre mine. În această lumină încep să văd ce au ţinut ascuns iluziile mele despre mine însumi. Încep să înţeleg sfinţenia tuturor vietăţilor, incluzându-mă pe mine şi faptul că ele sunt una cu mine.

Lectia 56

LECŢIA 56

Recapitularea noastră pentru astăzi parcurge următoarele:

<26> "Gândurile mele de atac îmi atacă invulnerabilitatea."

Cum pot să ştiu cine sunt, de vreme ce mă văd supus unui atac neîntrerupt? Durerea, boala, pierderile, vârsta şi moartea par să mă ameninţe. Toate speranţele, dorinţele şi planurile mele par a fi la cheremul unei lumi pe care nu o pot controla. Cu toate acestea, siguranţa perfectă şi împlinirea totală îmi sunt moştenirea. Am încercat să-mi dau moştenirea în schimbul lumii pe care o văd. Însă Dumnezeu mi-a păstrat moştenirea intactă. Propriile mele gânduri reale mă vor învăţa în ce constă ea.

<27> "Mai presus de toate, vreau să văd."

Recunoscând că ceea ce văd reflectă ceea ce socot că sunt, îmi dau seama că cea mai mare nevoie a mea este viziunea. Lumea pe care o văd atestă natura temătoare a imaginii de sine pe care am plăsmuit-o. Dacă vreau să-mi amintesc cine sunt, este esenţial să mă lepăd de această imagine despre mine însumi. Pe măsură ce este înlocuită de adevăr, viziunea îmi va fi dată cu siguranţă. Şi cu această viziune, voi privi lumea şi pe mine însumi cu caritate şi iubire.

<28> "Mai presus de toate, vreau să văd lucrurile altfel."

Lumea pe care o văd îmi ţine pe loc imaginea de sine înfricoşată, garantându-i continuitatea. În timp ce văd lumea aşa cum o văd acum, adevărul nu poate să-mi pătrundă în conştienţă. Voi lăsa uşa dindărătul acestei lumi să-mi fie deschisă, pentru a putea privi dincolo de ea, spre lumea care reflectă Iubirea lui Dumnezeu.

<29> "Dumnezeu este în tot ce văd."

Îndărătul fiecărei imagini pe care am plăsmuit-o, adevărul rămâne neschimbat. Îndărătul fiecărui lucru pe care l-am coborât peste faţa iubirii, lumina ei rămâne la fel de strălucitoare. Dincolo de toate dorinţele mele demente se află voia mea, unită cu Voia Tatălui meu. Dumnezeu este, în continuare, pretutindeni şi în toate, pentru totdeauna. Iar noi, care suntem parte din El, vom privi, dincolo de toate aparenţele, recunoscând adevărul dincolo de ele toate.

<30> "Dumnezeu este în tot ce văd, deoarece Dumnezeu este în mintea mea."

În propria mea minte, îndărătul tuturor gândurilor mele demente de separare şi atac, se află cunoaşterea faptului că toate sunt una mereu. Nu mi-am pierdut cunoaşterea identităţii numai pentru că am uitat-o. Ea s-a păstrat pentru mine în Mintea lui Dumnezeu, care nu Şi-a părăsit Gândurile. Iar eu, care sunt printre ele, sunt una cu El.

Lectia 55

LECŢIA 55
Recapitularea de astăzi include următoarele:


<21> Sunt hotărât să văd lucrurile altfel."
Ceea ce văd acum nu sunt altceva decât semnele bolii, semnele dezastrului şi ale morţii. Nu se poate să fii creat Dumnezeu asta pentru Fiul Său preaiubit. Însuşi faptul că văd asemenea lucruri constituie dovada că nu Îl înţeleg pe Dumnezeu. De aceea nu îl înţeleg nici pe Fiul Său. Ceea ce văd îmi spune că nu ştiu cine sunt. Sunt hotărât să văd mărturiile adevărului în mine, şi nu mărturiile care îmi arată o iluzie despre mine însumi.


<22> "Ceea ce văd este o formă de răzbunare."
Lumea pe care o văd este departe de a fi reprezentarea gândurilor iubitoare. Ea este o imagine în care orice atacă orice. Este orice în afara unei reflectări a Iubirii lui Dumnezeu şi a iubirii Fiului Său. Propriile mele gânduri de atac dau naştere acestei imagini. Gândurile mele iubitoare mă vor mântui de această percepţie a lumii şi îmi vor da pacea pe care Dumnezeu mi-a hărăzit-o.


<23> "Mă pot desprinde de această lume renunţând la gândurile de atac."
În aceasta constă mântuirea şi în nimic altceva. Fără gânduri de atac nu aş putea vedea o lume a atacului. Pe măsură ce iertarea va permite iubirii să se reîntoarcă în conştienţa mea, voi vedea o lume a păcii, a siguranţei şi a bucuriei. Pe aceasta o aleg ca să o văd, în locul celei pe care o privesc acum.


<24> "Nu îmi percep propriile interese."
Cum mi-aş putea recunoaşte propriile interese, de vreme ce nu ştiu cine sunt? Ceea ce socot eu că-mi sunt interesele mă va lega încă şi mai strâns de lumea iluziilor. Sunt dispus să urmez Călăuza pe care mi-a dat-o Dumnezeu, pentru a afla care îmi sunt propriile interese, recunoscând că nu le pot percepe cu de la mine putere.


<25> "Nu cunosc menirea nici unui lucru."
Pentru mine, rostul tuturor lucrurilor este de a dovedi că iluziile mele despre mine însumi sunt reale. În acest scop, încerc să-i folosesc pe toţi şi pe toate. Aceasta, cred eu, este menirea lumii. De aceea, nu îi recunosc adevăratul rost. Rostul pe care l-am atribuit lumii a condus la o imagine înfricoşătoare a ei. Fie să îmi deschid mintea spre a realiza adevăratul rost a lumii, retractându-l pe cel pe care i l-am atribuit şi aflând adevărul despre el.

Lectia 54

LECŢIA 54
Acestea sunt ideile de revăzut pentru astăzi:


<16> "Nu am nici un gând neutru."
Gândurile neutre sunt imposibile, deoarece toate gândurile au putere. Ele fie plăsmuiesc o lume falsă, fie mă conduc la cea reală. Gândurile însă nu pot fi fără efecte. Aşa cum lumea pe care o văd răsare din erorile mele de gândire, tot aşa va răsări şi lumea reală în faţa ochilor mei, pe măsură ce permit corectarea erorilor mele. Gândurile mele nu pot să nu fie nici adevărate, nici false. Ele trebuie să fie ori una, ori alta. Ceea ce văd îmi arată de care fel sunt gândurile mele.


<17> "Nu văd lucruri neutre."
Ceea ce văd atestă ceea ce gândesc. Dacă nu aş gândi, nu aş exista, deoarece viaţa este gând. Să privesc lumea pe care o văd ca fiind reprezentarea stării propriei mele minţi. Ştiu că starea minţii mele se poate schimba. Şi astfel, mai ştiu că lumea pe care o văd se poate schimba şi ea.


<18> "Nu resimt de unul singur efectele vederii mele."
De vreme ce nu am gânduri particulare, nu pot vedea o lume particulară. Până şi ideea nebunească a separării a trebuit să fie mai întâi împărtăşită, înainte de a putea alcătui baza lumii pe care o văd. Dar această împărtăşire a fost împărtăşirea nimicului. Pot, de asemenea, să apelez la gândurile mele reale, care împărtăşesc totul cu fiecare. Aşa cum gândurile mele de separare apelează la gândurile de separare ale celorlalţi, tot aşa gândurile mele reale trezesc gândurile reale din ei. Şi zorile lumii pe care mi-o arată gândurile mele reale vor miji atât în văzul lor, cât şi în al meu.


<19> "Nu resimt de unul singur efectele gândurilor mele."
Nu sunt de unul singur, orice aş face. Tot ce gândesc, spun sau fac constituie o lecţie demonstrativă pentru întregul univers. Un Fiu al lui Dumnezeu nu poate gândi, vorbi sau acţiona în van. Orice ar face, el nu poate fi de unul singur. De aceea, stă în puterea mea să preschimb fiecare minte împreună cu a mea, căci puterea mea este puterea lui Dumnezeu.


<20> "Sunt hotărât să văd."
Recunoscând natura împărtăşită a gândurilor mele, sunt hotărât să văd. Voi căuta cu privirea mărturiile care îmi arată că gândirea lumii a fost schimbată. Voi contempla dovada că ceea ce s-a făcut prin mine a îngăduit iubirii să înlocuiască teama, râsului să înlocuiască lacrimile şi abundenţei să ia locul lipsurilor. Voi privi lumea reală, lăsând-o să mă înveţe că voia mea este una cu cea a lui Dumnezeu.

Lectia 53

LECŢIA 53

Astăzi vom recapitula următoarele:

<11> "Gândurile mele lipsite de înţeles îmi arată o lume lipsită de înţeles."

De vreme ce gândurile de care sunt conştient nu înseamnă nimic, lumea care le dă chip nu poate avea nici un înţeles. Ceea ce produce această lume este dement, după cum dement este şi ceea ce ea produce. Realitatea nu este dementă, iar eu am atât gânduri reale cât şi ireale. Prin urmare, pot vedea o lume reală, dacă mă bizui pe gândurile mele reale ca fiind îndrumătorul meu întru vedere.

<12> "Sunt indispus pentru că văd o lume lipsită de înţeles."

Gândurile demente te indispun. Ele produc o lume în care nicăieri nu există ordine. Numai haosul guvernează o lume care reprezintă gândirea haotică, iar haosul nu are legi. Nu pot trăi în pace într-o astfel de lume. Sunt recunoscător că această lume nu este reală şi că nu trebuie să o văd deloc, dacă eu hotărăsc să nu o preţuiesc. Iar eu hotărăsc să nu preţuiesc ceea ce este total dement şi nu are nici un înţeles.

<13> "O lume lipsită de înţeles stârneşte teamă."

Ce este total dement stârneşte teamă pentru că este complet nesigur şi nu oferă nici un temei pentru încredere. În nebunie, nimic nu este sigur. Nu oferă nici o siguranţă şi nici o speranţă. Însă o astfel de lume nu este reală. Eu i-am conferit iluzia realităţii şi am suferit din cauza credinţei mele în ea. Acum iau hotărârea să-mi retrag această credinţă şi să-mi pun credinţa în realitate. Luând această hotărâre, voi scăpa de toate efectele lumii bazate pe teamă, pentru că adeveresc faptul că ea nu există.

<14> "Dumnezeu nu a creat o lume lipsită de înţeles."

Cum poate exista o lume lipsită de înţeles dacă Dumnezeu nu a creat-o? El este Sursa a tot înţelesul, iar tot ce este real se află în Mintea Sa. Se află şi în mintea mea, deoarece El a creat-o odată cu mine. De ce aş continua să sufăr de pe urma efectelor propriilor mele gânduri demente, de vreme ce perfecţiunea creaţiei este patria mea? Fie să-mi aduc aminte de puterea hotărârii mele şi să recunosc locul fiinţei mele.

<15> "Gândurile mele sunt imagini pe care eu le-am plăsmuit."

Orice văd reflectă gândurile mele. Gândurile mele îmi spun unde sunt şi ce sunt. Faptul că văd o lume în care există suferinţă şi pierderi şi moarte îmi arată că ceea ce văd este doar reprezentarea gândurilor mele demente şi că nu îngădui gândurilor mele reale să-şi

reverse lumina lor binefăcătoare asupra celor ce le văd. Cu toate acestea, calea lui Dumnezeu este sigură. Imaginile pe care le-am plăsmuit nu pot triumfa asupra Lui, pentru că nu asta voiesc. Voia mea este a Lui şi nu voi pune alţi zei înaintea Sa.

Lectia 52

LECŢIA 52

Recapitularea de astăzi parcurge aceste idei:

<6> "Sunt indispus pentru că văd ceva ce nu se află acolo."

Realitatea nu este niciodată înfricoşătoare. Este imposibil ca ea

să mă poată indispune. Realitatea aduce numai pace desăvârşită.

Când sunt indispus, se datorează întotdeauna faptului că am înlocuit

realitatea cu iluzii născocite de mine. Iluziile indispun, deoarece le-am

dat realitate şi privesc astfel realitatea ca o iluzie. Nimic din

creaţia lui Dumnezeu nu este afectat în vreun fel de această

confuzie a mea. Sunt mereu indispus de nimic.

<7> "Văd numai trecutul."

Privind în jur, eu condamn lumea pe care o văd. Numesc asta

vedere. Folosesc trecutul ca argument împotriva oricărei fiinţe şi

oricărui lucru, făcându-mi-i duşmani. Atunci când mă voi ierta şi îmi

voi aminti cine sunt, voi binecuvânta pe oricine şi orice văd. Trecut

nu va mai exista şi, prin urmare, nici duşmani. Voi privi cu iubire tot

ce am omis să văd până acum.

<8> "Mintea mea este preocupată de gânduri trecute."

Văd numai propriile mele gânduri, iar mintea mea este

preocupată de trecut. Atunci, oare ce pot vedea aşa cum este? Să-mi

aduc aminte că privesc trecutul pentru a împiedica prezentul să

mijească în mintea mea. Fie să înţeleg faptul că încerc să folosesc

timpul împotriva lui Dumnezeu. Fie să învăţ să renunţ la trecut,

dându-mi seama că, prin aceasta, eu nu renunţ la nimic, căci renunţ

la nimic.

<9> "Nu văd nimic aşa cum este acum."

Dacă nu văd nimic aşa cum este acum, se poate spune, pe bună

dreptate, că nu văd nimic. Pot vedea numai ceea ce este acum.

Alegerea nu se face între a vedea trecutul sau prezentul, ci numai

între a vedea sau nu. Ceea ce am ales să văd m-a costat viziunea.

Acum voi alege din nou, pentru a vedea cu adevărat.

<10> "Gândurile mele nu înseamnă nimic."

Nu am gânduri particulare, cu toate că numai de gânduri

particulare sunt conştient. Ce pot însemna aceste gânduri? Ele nu

există, deci nu înseamnă nimic. Totuşi, mintea mea este parte din

creaţie şi parte din Creatorul ei. Să nu mă raliez eu, mai degrabă,

gândirii universului, decât să ascund tot ce-mi aparţine cu adevărat,

prin gândurile mele "particulare", jalnice şi lipsite de sens?

Lectia 51

RECAPITULARE I

Începând de astăzi vom avea o serie de perioade recapitulative.

Fiecare din ele se va ocupa de cinci dintre ideile deja prezentate,

debutând cu prima şi terminând cu a cincizecea. După fiecare idee

vor fi câteva scurte comentarii, asupra cărora să reflectezi în timpul

recapitulării. În perioadele de exersare, exerciţiile să se facă după

cum urmează.

Începe ziua citind cele cinci idei, inclusiv comentariile. După

aceea nu este nevoie să reflectezi asupra lor într-o anumită ordine,

cu toate că fiecare trebuie exersată măcar o dată. Dedică fiecărei

perioade de practică două minute sau chiar mai mult, gândindu-te,

în urma lecturii lor, la idee şi la comentariile aferente. Fă-o cât se

poate de des de-a lungul zilei. Dacă una din cele cinci idei te atrage

mai mult decât celelalte, concentrează-te asupra aceleia. Oricum, la

sfârşitul zilei, să le recapitulezi, neapărat, pe toate încă o dată.

În perioadele de exersare, nu este nevoie să-ţi însuşeşti

comentariile ce urmează fiecărei idei, nici cuvânt cu cuvânt, nici în

amănunţime. Încearcă, mai degrabă, să scoţi în evidenţă punctul

esenţial şi să te gândeşti la el ca făcând parte din recapitularea ideii

de care se leagă. După ce ai citit ideea şi comentariile aferente,

exerciţiile se vor face cu ochii închişi şi, pe cât posibil, atunci când

te afli într-un loc liniştit.

Acestea sunt indicaţii pentru perioadele de practică la stadiul tău

de învăţare. Va trebui să înveţi însă să nu reclami vreun cadru

special pentru a aplica ceea ce ai învăţat. Vei avea nevoie de ceea

ce ai învăţat mai ales în situaţii care se arată a fi tulburătoare, şi nu

atât în cele care dinainte par a fi calme şi liniştite. Rostul celor

învăţate este de a-ţi da putinţa să aduci cu tine liniştea şi să vindeci

îndurerarea şi zbuciumul. Asta nu se face evitându-le, căutând un

liman al izolării, numai pentru tine.

Mai ai încă de învăţat că pacea este parte din tine şi că ea nu

cere altceva decât să fii prezent pentru a îmbrăţişa orice situaţie în

care te afli. Şi, în sfârşit, vei învăţa că nu există limită pentru

prezenţa ta, astfel că pacea ta este pretutindeni, asemenea ţie.

Vei remarca desigur că, din raţiuni legate de recapitulare, unele

dintre idei nu sunt date întocmai ca în forma lor originală. Foloseşte-le

aşa cum sunt date aici. Nu e nevoie să te întorci la afirmaţiile

originale, nici să aplici ideile aşa cum s-a recomandat atunci.

Evidenţiem acum relaţiile dintre primele cincizeci de idei pe care le-am

parcurs până acum şi coerenţa sistemului de gândire către care

te conduc acestea.

LECŢIA 51

Recapitularea de astăzi parcurge următoarele idei:

<1> "Tot ce văd nu înseamnă nimic."

Aceasta deoarece văd nimicul, iar nimicul nu are nici un înţeles.

Este necesar să recunosc lucrul acesta, pentru a putea învăţa să

văd. Ceea ce gândesc că văd acum ocupă locul viziunii. Trebuie să

slobozesc ceea ce cred că văd, dându-mi seama că nu are nici un

înţeles, astfel încât viziunea să-i poată lua locul.

<2> "Eu am dat celor văzute tot înţelesul pe care îl au pentru mine."

Am judecat toate lucrurile pe care le privesc şi nu văd decât

asta şi nimic altceva. Asta nu este viziune. Nu este decât o iluzie a

realităţii, deoarece judecăţile mele au fost rostite cu totul în afara

realităţii. Mă învoiesc să recunosc lipsa de validitate a judecăţilor

mele, deoarece vreau să văd. Judecăţile mele miau pricinuit durere

şi nu mai vreau să văd potrivit acestora.

<3> "Nu înţeleg nimic din ceea ce văd."

Cum aş putea să înţeleg cele pe care le văd, de vreme ce le-am

judecat anapoda? Ce văd reprezintă proiecţia propriilor mele erori

de gândire. Nu înţeleg ceea ce văd tocmai pentru că nu poate fi

înţeles. Nu are nici un sens să încerc s-o înţeleg. Dar am toate

motivele să slobozesc ceea ce văd, făcând astfel loc pentru ceea ce

poate fi văzut şi înţeles şi iubit. Pot face această schimbare prin

simplul fapt că mă învoiesc să o fac. Nu este oare aceasta o alegere

mai bună decât cea pe care am făcut-o înainte?

<4> "Aceste gânduri nu înseamnă nimic."

Gândurile de care sunt conştient nu înseamnă nimic, deoarece

gândesc fără Dumnezeu. Cele pe care le numesc gândurile "mele"

nu sunt gândurile mele reale. Gândurile mele reale sunt cele pe care

le gândesc împreună cu Dumnezeu. Nu sunt conştient de ele pentru

că mi-am făcut propriile mele gânduri care să le ia locul. Mă

învoiesc să recunosc faptul că gândurile mele nu înseamnă nimic şi

să le slobozesc. Iau decizia ca ele să fie înlocuite de ceea ce erau

menite să înlocuiască. Gândurile mele sunt lipsite de înţeles, însă

toată creaţia stă în gândurile pe care le gândesc cu Dumnezeu."

<5> "Nu sunt niciodată indispus din motivul presupus de mine."

Nu sunt niciodată indispus din motivul presupus de mine,

deoarece în permanenţă îmi justific gândurile. Încerc în permanenţă

să le fac adevărate. Toate lucrurile mi le fac duşmani, astfel ca

mânia să-mi fie justificată şi atacurile garantate. Nu mi-am dat

seama cât de greşit am folosit tot ce văd, atribuindu-i un asemenea

rol. Am făcut-o pentru a apăra un sistem de gândire care mi-a

pricinuit suferinţă şi pe care nu-l mai doresc. Mă învoiesc să mă

dispensez de el.

Lectia 50

LECŢIA 50

"Sunt susţinut de Iubirea lui Dumnezeu."

Iată răspunsul la fiecare problemă care ţi se pune, astăzi şi mâine şi până la capătul timpului. În această lume, crezi că eşti susţinut de orice altceva în afară de Dumnezeu. Ţi-ai pus credinţa în cele mai triviale şi demente simboluri: medicamente, bani, îmbrăcăminte "protectoare", influenţă, prestigiu, faptul de a fi plăcut, cunoaşterea persoanelor "indicate" şi o listă nesfârşită de forme ale nimicului, pe care le investeşti cu puteri magice.

Toate aceste lucruri constituie înlocuitorii tăi pentru Iubirea de Dumnezeu. Toate aceste lucruri sunt preţuite ca să-ţi asigure identificarea cu corpul. Ele sunt cântece de slavă aduse ego-ului.

Nu-ţi pune credinţa în ceea ce nu are valoare. Nu te va susţine. Numai Iubirea de Dumnezeu te va proteja în toate împrejurările. Te va ridica din orice încercare şi te va înălţa deasupra tuturor primejdiilor percepute ale lumii acesteia, într-un climat de pace şi siguranţă desăvârşită. Te va transporta într-o stare a minţii pe care nimic nu o poate ameninţa, nimic nu o poate deranja şi unde nimic nu poate pătrunde în tihna eternă a Fiului lui Dumnezeu.

Nu-ţi pune credinţa în iluzii. Te vor lăsa în drum. Pune-ţi toată credinţa în Iubirea de Dumnezeu din tine: eternă, neschimbătoare şi de-a pururi infailibilă. Iată răspunsul la orice problemă care ţi se pune astăzi. Prin Iubirea de Dumnezeu din tine poţi rezolva toate greutăţile aparente, fără efort şi cu neşovăitoare îndrăzneală. Spune-ţi lucrul acesta deseori astăzi. Este o declaraţie de eliberare din credinţa în idoli; este propria ta adeverinţă a adevărului despre tine însuţi. 
Timp de zece minute, de două ori astăzi, dimineaţa şi seara, lasă ideea de astăzi să-ţi pătrundă adânc în conştiinţă. Repet-o, gândeşte-te la ea, permite gândurilor înrudite să- ţi vină în ajutor ca să-i recunoşti adevărul şi îngăduie păcii să se aştearnă peste tine asemenea unei pături de protecţie şi siguranţă. Nu lăsa să pătrundă nici un gând deşart şi nerod care să tulbure sfânta minte a Fiului lui Dumnezeu. Iată cum este Împărăţia Cerului. Iată locul de odihnă unde Tatăl tău te-a aşezat pentru totdeauna.

Lectia 49

LECŢIA 49

"Vocea lui Dumnezeu îmi vorbeşte în fiecare clipă a zilei."

Este întrutotul posibil să asculţi în fiecare clipă a zilei Vocea lui Dumnezeu, fără să-ţi întrerupi nicidecum activităţile obişnuite. Acea parte a minţii tale în care sălăşluieşte adevărul se află în comunicare constantă cu Dumnezeu, indiferent dacă eşti conştient de asta sau nu. Cealaltă parte a minţii tale este cea care funcţionează în lume şi se supune legilor lumii. Aceasta este partea care este în permanenţă confuză, dezorganizată şi incertă în cel mai înalt grad.

Partea care ascultă Vocea pentru Dumnezeu este calmă, mereu în tihnă şi în întregime certă. Este de fapt singura care există. Cealaltă parte este o iluzie turbată, frenetică şi confuză, neavând însă nici un fel de realitate. Încearcă astăzi să nu asculţi de ea.

Încearcă să te identifici cu acea parte a minţii tale unde liniştea şi pacea domnesc pentru totdeauna. Încearcă să auzi Vocea lui Dumnezeu, chemându-te iubitoare, amintindu-ţi că nu şi-a uitat Fiul Creatorul tău.

Vom avea nevoie astăzi de cel puţin patru perioade de exersare de câte cinci minute fiecare şi chiar mai mult, dacă este posibil. Vom încerca, efectiv, să auzim Vocea lui Dumnezeu, cum îţi aminteşte de El şi de Sinele tău. Ne vom apropia de cel mai fericit şi sfânt dintre gânduri cu încredere şi îndrăzneală, ştiind că, făcând-o întocmai, ne împreunăm voinţa cu Voia lui Dumnezeu. El vrea să-I auzi Vocea. El ţi-a dăruit-o pentru a fi auzită.

Ascultă în tăcere adâncă. Fii foarte liniştit şi deschide-ţi mintea.

Treci dincolo de toate ţipetele răguşite şi închipuirile bolnăvicioase care îţi acoperă gândurile reale şi îţi obstrucţionează eterna ta legătură cu Dumnezeu. Adânceşte-te în pacea care te aşteaptă dincolo de gândurile, priveliştile şi sunetele frenetice şi turbulente ale acestei lumi demente. Nu eşti acasă aici. Încercăm acum să ajungem la locul unde eşti cu adevărat binevenit. Încercăm să ajungem la Dumnezeu.
Nu uita sa repeţi ideea de astăzi foarte des. Fă-o cu ochii deschişi, când e necesar, dar cu ochii închişi când e posibil. Şi, negreşit, să te aşezi în linişte şi să repeţi ideea de astăzi, ori de câte ori ai posibilitatea, închizându-ţi ochii la cele lumeşti şi dându-ţi seama că inviţi Vocea lui Dumnezeu să-ţi vorbească.