Lectia 60

LECŢIA 60

Iată ideile pentru recapitularea de astăzi:

<46> "Dumnezeu este Iubirea în care iert."

Dumnezeu nu iartă, deoarece niciodată nu a condamnat. Cel fără vină nu poate învinovăţi, iar cei care şi-au acceptat inocenţa nu văd nimic care trebuie iertat. Şi totuşi, iertarea este mijlocul prin care îmi voi recunoaşte inocenţa. Ea este răsfrângerea Iubirii lui Dumnezeu pe pământ. Mă va aduce destul de aproape de Cer, pentru ca Iubirea lui Dumnezeu să se poată apleca spre mine, pentru a mă înălţa la El.

<47> "Dumnezeu este Tăria în care mă încred."

Nu prin propria mea tărie, ci prin tăria lui Dumnezeu din mine, de care, iertând, îmi aduc aminte. Pe măsură ce încep să văd, recunosc răsfrângerea Lui pe pământ. Iert toate lucrurile, deoarece simt în mine freamătul Tăriei Sale. Şi încep să-mi reamintesc Iubirea pe care hotărâsem să o uit, dar care nu m-a uitat pe mine.

<48> "Nu e nimic de care să mă tem."

Cât de neprimejdioasă mi se va părea lumea atunci când o voi putea vedea! Nu se va asemăna cu nimic din ce îmi imaginez că văd acum. Fiecare fiinţă şi fiecare lucru pe care le voi vedea se vor apleca spre mine pentru a mă binecuvânta. Voi recunoaşte în fiecare pe Prietenul meu cel mai drag. De cine sau de ce m-aş teme într-o lume pe care am iertat-o şi care m-a iertat?

<49> "Vocea lui Dumnezeu îmi vorbeşte în fiecare clipă a zilei."

Vocea lui Dumnezeu nu încetează nici o clipă să apeleze la iertarea mea ca să mă mântuiască. Nu este o clipă în care Vocea Lui să înceteze să-mi îndrume gândurile, să-mi conducă faptele şi să-mi călăuzească paşii. Păşesc cu paşi siguri spre adevăr. Nu mă pot duce altundeva, fiindcă Vocea lui Dumnezeu este singura voce şi singura călăuză care i-au fost date Fiului Său.

<50> "Sunt susţinut de Iubirea lui Dumnezeu."

Când ascult Vocea lui Dumnezeu sunt susţinut de Iubirea Lui. Când deschid ochii, Iubirea Lui luminează lumea, ca eu să pot vedea. Când iert, Iubirea Lui îmi aduce aminte că Fiul Său este neprihănit. Iar când privesc lumea cu viziunea pe care El mi-a dat-o, îmi aduc aminte că sunt Fiul Lui.

Lectia 59

LECŢIA 59

Astăzi avem de recapitulat următoarele idei:

<41> "Dumnezeu merge cu mine oriunde mă duc."

Cum aş putea fi singur, de vreme ce Dumnezeu merge mereu cu mine? Cum aş putea fi ros de îndoieli şi nesigur de mine, de vreme ce desăvârşita certitudine sălăşluieşte în El? Cum m-ar putea deranja ceva, de vreme ce El odihneşte în mine în pace absolută? Cum aş putea fi suferind, de vreme ce, prin El, iubirea şi bucuria mă înconjoară? Fie ca iluziile despre mine să nu îmi mai fie atât de scumpe. Sunt desăvârşit, deoarece Dumnezeu este cu mine oriunde mă duc.

<42> "Dumnezeu îmi este Tăria. Viziunea este darul Său."

Fie ca astăzi să mă bizui pe proprii mei ochi. Să fiu dispus să-mi schimb jalnica mea iluzie de a vedea cu viziunea care este dată de Dumnezeu. Viziunea Christului este darul Său, iar El mi l-a dat mie. Fie ca astăzi să apelez la acest dar, astfel încât această zi să mă ajute să înţeleg eternitatea.

<43> "Dumnezeu îmi este Sursa Nu pot vedea lipsit de El."

Ceea ce vrea Dumnezeu să văd, eu pot vedea. Nu pot vedea nimic altceva. Dincolo de Voia Sa nu se află decât iluzii. Tocmai pe acestea le aleg atunci când cred că pot vedea lipsit de El. Pe acestea le aleg atunci când încerc să văd prin ochii trupului. Mi-a fost dată însă viziunea Christului, pentru a le înlocui. Apelând la această viziune, eu fac alegerea de a vedea.

<44> "Dumnezeu este lumina în care văd."

Nu pot vedea în întuneric. Dumnezeu este singura lumină. De aceea, dacă e să văd, acest lucru trebuie să se întâmple prin El. Am încercat să definesc faptul de a vedea şi am greşit. Acum îmi este dat să înţeleg faptul că Dumnezeu este Lumina în care văd. Fie ca să primesc cu bucurie viziunea şi lumea fericită pe care mi-o va arăta.

<45> "Dumnezeu este Mintea cu care gândesc."

Nu am gânduri pe care să nu le împărtăşesc cu Dumnezeu. Nu am gânduri lipsite de El, deoarece nu am o minte lipsită de El. Ca parte a Minţii Sale, gândurile mele sunt ale Lui şi Gândurile Lui sunt ale mele.

Lectia 58

LECŢIA 58

Astăzi recapitulăm următoarele idei:

<36> "Sfinţenia mea învăluie tot ce văd."

Din sfinţenia mea se trage perceperea lumii reale. Deoarece am iertat, nu mă mai văd ca fiind vinovat. Pot accepta inocenţa, ea fiind adevărul despre mine. Văzută prin ochi înţelegători, sfinţenia lumii este tot ce văd, deoarece nu pot da chip decât gândurilor pe care le am despre mine însumi.

<37> "Sfinţenia mea binecuvântează lumea."

Perceperea sfinţeniei mele nu mă binecuvântează doar pe mine. Pe oricine şi orice văd în lumina ei îl fac părtaş la bucuria pe care mi-o aduce. Nu există nimic care să nu-mi împărtăşească sfinţenia. În aceeaşi măsură în care eu îmi recunosc sfinţenia, sfinţenia lumii străluceşte mai tare, ca fiecare să o vadă.

<38> "Nimic nu este cu neputinţă pentru sfinţenia mea."

Sfinţenia mea este nelimitată în puterea ei de a vindeca, deoarece este nelimitată în puterea ei de mântui. Ce altceva de care să fii mântuit mai există, în afară de iluzii? Şi ce sunt toate iluziile, decât nişte idei false despre mine însumi? Sfinţenia mea le desface pe toate, afirmând adevărul despre mine. În prezenţa sfinţeniei mele, pe care o împărtăşesc cu Însuşi Dumnezeu, toţi idolii dispar.

<39> "Sfinţenia îmi este mântuirea."

De vreme ce sfinţenia mea mă mântuieşte de toată vinovăţia, recunoaşterea sfinţeniei mele înseamnă recunoaşterea mântuirii mele. Înseamnă, de asemenea, recunoaşterea mântuirii lumii. Odată ce mi-am acceptat sfinţenia, nimic nu-mi mai poate provoca frică. Şi pentru că sunt neînfricat, fiecare trebuie să-mi împărtăşească înţelegerea, care este darul lui Dumnezeu pentru mine şi pentru lume.

<40> "Sunt binecuvântat ca Fiu a lui Dumnezeu."

De aceea îmi revendic dreptul la tot ce este bun şi numai la aceasta. Sunt binecuvântat ca Fiu al lui Dumnezeu. Toate cele bune îmi aparţin, pentru că Dumnezeu mi le-a hărăzit mie. Nu pot suferi nici un fel de pierdere sau deposedare, nu pot avea parte de chin din cauza identităţii mele. Tatăl meu mă susţine, mă protejează şi mă îndrumă în toate. Atenţia Lui iubitoare faţă de mine este fără margini, fiind cu mine pentru totdeauna. Sunt veşnic binecuvântat ca Fiul Său.

Lectia 57

LECŢIA 57

Să recapitulăm aceste idei:

<31> "Nu sunt victima lumii pe care o văd."

Cum aş putea fi victima unei lumi care poate fi complet desfăcută, dacă aşa hotărăsc? Lanţurile-mi sunt slăbite. Le pot scutura prin simpla dorinţă de a o face. Uşa închisorii este deschisă. Pot pleca, păşind, pur şi simplu, în afară. Nimic nu mă reţine în această lume. Numai dorinţa mea de a rămâne mă poate ţine prizonier. Voi renunţa la dorinţele mele şi voi păşi, în sfârşit, în lumina soarelui.

<32> "Eu am inventat lumea pe care o văd."

Eu am născocit închisoarea în care mă văd. Tot ce am de făcut este să recunosc acest lucru şi de îndată sunt liber. M-am amăgit crezând că este posibil să-l întemniţezi pe Fiul lui Dumnezeu. M-am înşelat amarnic în această credinţă, credinţă pe care nu o mai vreau. Fiul lui Dumnezeu trebuie să fie liber pentru totdeauna. El este aşa cum l-a creat Dumnezeu şi nu ceea ce vreau eu să fac din el. El este acolo unde îl vrea Dumnezeu şi nu acolo unde credeam eu că îl ţin prizonier.

<33> "Există un alt mod de a privi lumea."

De vreme ce rostul lumii nu este cel pe care i l-am conferit eu, trebuie să existe o altă cale de a o privi. Văd totul pe dos şi gândurile mele sunt opusul adevărului. Văd lumea ca pe o închisoare pentru Fiul lui Dumnezeu. Rezultă că lumea este, de fapt, un loc unde el poate fi eliberat. Vreau să privesc lumea aşa cum este de fapt, văzând-o ca un loc unde Fiul lui Dumnezeu îşi găseşte libertatea.

<34> "Aş putea vedea pace în loc de ce văd."

Văzând lumea ca pe un loc al libertăţii, îmi dau seama că ea reflectă legile lui Dumnezeu în locul regulilor pe care le-am născocit pentru ca ea să li se supună. Şi voi percepe că pacea sălăşluieşte, de asemenea, în inimile tuturor celor ce împărtăşesc acest loc cu mine.

<35> "Mintea mea este parte din Mintea lui Dumnezeu. Sunt foarte sfânt."

Pe măsură ce împărtăşesc pacea lumii cu fraţii mei, încep să înţeleg că această pace vine din adâncul meu lăuntric. Lumea pe care o privesc s-a îmbrăcat în lumina iertării mele şi reflectă iertare, înapoi, spre mine. În această lumină încep să văd ce au ţinut ascuns iluziile mele despre mine însumi. Încep să înţeleg sfinţenia tuturor vietăţilor, incluzându-mă pe mine şi faptul că ele sunt una cu mine.

Lectia 56

LECŢIA 56

Recapitularea noastră pentru astăzi parcurge următoarele:

<26> "Gândurile mele de atac îmi atacă invulnerabilitatea."

Cum pot să ştiu cine sunt, de vreme ce mă văd supus unui atac neîntrerupt? Durerea, boala, pierderile, vârsta şi moartea par să mă ameninţe. Toate speranţele, dorinţele şi planurile mele par a fi la cheremul unei lumi pe care nu o pot controla. Cu toate acestea, siguranţa perfectă şi împlinirea totală îmi sunt moştenirea. Am încercat să-mi dau moştenirea în schimbul lumii pe care o văd. Însă Dumnezeu mi-a păstrat moştenirea intactă. Propriile mele gânduri reale mă vor învăţa în ce constă ea.

<27> "Mai presus de toate, vreau să văd."

Recunoscând că ceea ce văd reflectă ceea ce socot că sunt, îmi dau seama că cea mai mare nevoie a mea este viziunea. Lumea pe care o văd atestă natura temătoare a imaginii de sine pe care am plăsmuit-o. Dacă vreau să-mi amintesc cine sunt, este esenţial să mă lepăd de această imagine despre mine însumi. Pe măsură ce este înlocuită de adevăr, viziunea îmi va fi dată cu siguranţă. Şi cu această viziune, voi privi lumea şi pe mine însumi cu caritate şi iubire.

<28> "Mai presus de toate, vreau să văd lucrurile altfel."

Lumea pe care o văd îmi ţine pe loc imaginea de sine înfricoşată, garantându-i continuitatea. În timp ce văd lumea aşa cum o văd acum, adevărul nu poate să-mi pătrundă în conştienţă. Voi lăsa uşa dindărătul acestei lumi să-mi fie deschisă, pentru a putea privi dincolo de ea, spre lumea care reflectă Iubirea lui Dumnezeu.

<29> "Dumnezeu este în tot ce văd."

Îndărătul fiecărei imagini pe care am plăsmuit-o, adevărul rămâne neschimbat. Îndărătul fiecărui lucru pe care l-am coborât peste faţa iubirii, lumina ei rămâne la fel de strălucitoare. Dincolo de toate dorinţele mele demente se află voia mea, unită cu Voia Tatălui meu. Dumnezeu este, în continuare, pretutindeni şi în toate, pentru totdeauna. Iar noi, care suntem parte din El, vom privi, dincolo de toate aparenţele, recunoscând adevărul dincolo de ele toate.

<30> "Dumnezeu este în tot ce văd, deoarece Dumnezeu este în mintea mea."

În propria mea minte, îndărătul tuturor gândurilor mele demente de separare şi atac, se află cunoaşterea faptului că toate sunt una mereu. Nu mi-am pierdut cunoaşterea identităţii numai pentru că am uitat-o. Ea s-a păstrat pentru mine în Mintea lui Dumnezeu, care nu Şi-a părăsit Gândurile. Iar eu, care sunt printre ele, sunt una cu El.

Lectia 55

LECŢIA 55
Recapitularea de astăzi include următoarele:


<21> Sunt hotărât să văd lucrurile altfel."
Ceea ce văd acum nu sunt altceva decât semnele bolii, semnele dezastrului şi ale morţii. Nu se poate să fii creat Dumnezeu asta pentru Fiul Său preaiubit. Însuşi faptul că văd asemenea lucruri constituie dovada că nu Îl înţeleg pe Dumnezeu. De aceea nu îl înţeleg nici pe Fiul Său. Ceea ce văd îmi spune că nu ştiu cine sunt. Sunt hotărât să văd mărturiile adevărului în mine, şi nu mărturiile care îmi arată o iluzie despre mine însumi.


<22> "Ceea ce văd este o formă de răzbunare."
Lumea pe care o văd este departe de a fi reprezentarea gândurilor iubitoare. Ea este o imagine în care orice atacă orice. Este orice în afara unei reflectări a Iubirii lui Dumnezeu şi a iubirii Fiului Său. Propriile mele gânduri de atac dau naştere acestei imagini. Gândurile mele iubitoare mă vor mântui de această percepţie a lumii şi îmi vor da pacea pe care Dumnezeu mi-a hărăzit-o.


<23> "Mă pot desprinde de această lume renunţând la gândurile de atac."
În aceasta constă mântuirea şi în nimic altceva. Fără gânduri de atac nu aş putea vedea o lume a atacului. Pe măsură ce iertarea va permite iubirii să se reîntoarcă în conştienţa mea, voi vedea o lume a păcii, a siguranţei şi a bucuriei. Pe aceasta o aleg ca să o văd, în locul celei pe care o privesc acum.


<24> "Nu îmi percep propriile interese."
Cum mi-aş putea recunoaşte propriile interese, de vreme ce nu ştiu cine sunt? Ceea ce socot eu că-mi sunt interesele mă va lega încă şi mai strâns de lumea iluziilor. Sunt dispus să urmez Călăuza pe care mi-a dat-o Dumnezeu, pentru a afla care îmi sunt propriile interese, recunoscând că nu le pot percepe cu de la mine putere.


<25> "Nu cunosc menirea nici unui lucru."
Pentru mine, rostul tuturor lucrurilor este de a dovedi că iluziile mele despre mine însumi sunt reale. În acest scop, încerc să-i folosesc pe toţi şi pe toate. Aceasta, cred eu, este menirea lumii. De aceea, nu îi recunosc adevăratul rost. Rostul pe care l-am atribuit lumii a condus la o imagine înfricoşătoare a ei. Fie să îmi deschid mintea spre a realiza adevăratul rost a lumii, retractându-l pe cel pe care i l-am atribuit şi aflând adevărul despre el.

Lectia 54

LECŢIA 54
Acestea sunt ideile de revăzut pentru astăzi:


<16> "Nu am nici un gând neutru."
Gândurile neutre sunt imposibile, deoarece toate gândurile au putere. Ele fie plăsmuiesc o lume falsă, fie mă conduc la cea reală. Gândurile însă nu pot fi fără efecte. Aşa cum lumea pe care o văd răsare din erorile mele de gândire, tot aşa va răsări şi lumea reală în faţa ochilor mei, pe măsură ce permit corectarea erorilor mele. Gândurile mele nu pot să nu fie nici adevărate, nici false. Ele trebuie să fie ori una, ori alta. Ceea ce văd îmi arată de care fel sunt gândurile mele.


<17> "Nu văd lucruri neutre."
Ceea ce văd atestă ceea ce gândesc. Dacă nu aş gândi, nu aş exista, deoarece viaţa este gând. Să privesc lumea pe care o văd ca fiind reprezentarea stării propriei mele minţi. Ştiu că starea minţii mele se poate schimba. Şi astfel, mai ştiu că lumea pe care o văd se poate schimba şi ea.


<18> "Nu resimt de unul singur efectele vederii mele."
De vreme ce nu am gânduri particulare, nu pot vedea o lume particulară. Până şi ideea nebunească a separării a trebuit să fie mai întâi împărtăşită, înainte de a putea alcătui baza lumii pe care o văd. Dar această împărtăşire a fost împărtăşirea nimicului. Pot, de asemenea, să apelez la gândurile mele reale, care împărtăşesc totul cu fiecare. Aşa cum gândurile mele de separare apelează la gândurile de separare ale celorlalţi, tot aşa gândurile mele reale trezesc gândurile reale din ei. Şi zorile lumii pe care mi-o arată gândurile mele reale vor miji atât în văzul lor, cât şi în al meu.


<19> "Nu resimt de unul singur efectele gândurilor mele."
Nu sunt de unul singur, orice aş face. Tot ce gândesc, spun sau fac constituie o lecţie demonstrativă pentru întregul univers. Un Fiu al lui Dumnezeu nu poate gândi, vorbi sau acţiona în van. Orice ar face, el nu poate fi de unul singur. De aceea, stă în puterea mea să preschimb fiecare minte împreună cu a mea, căci puterea mea este puterea lui Dumnezeu.


<20> "Sunt hotărât să văd."
Recunoscând natura împărtăşită a gândurilor mele, sunt hotărât să văd. Voi căuta cu privirea mărturiile care îmi arată că gândirea lumii a fost schimbată. Voi contempla dovada că ceea ce s-a făcut prin mine a îngăduit iubirii să înlocuiască teama, râsului să înlocuiască lacrimile şi abundenţei să ia locul lipsurilor. Voi privi lumea reală, lăsând-o să mă înveţe că voia mea este una cu cea a lui Dumnezeu.

Lectia 53

LECŢIA 53

Astăzi vom recapitula următoarele:

<11> "Gândurile mele lipsite de înţeles îmi arată o lume lipsită de înţeles."

De vreme ce gândurile de care sunt conştient nu înseamnă nimic, lumea care le dă chip nu poate avea nici un înţeles. Ceea ce produce această lume este dement, după cum dement este şi ceea ce ea produce. Realitatea nu este dementă, iar eu am atât gânduri reale cât şi ireale. Prin urmare, pot vedea o lume reală, dacă mă bizui pe gândurile mele reale ca fiind îndrumătorul meu întru vedere.

<12> "Sunt indispus pentru că văd o lume lipsită de înţeles."

Gândurile demente te indispun. Ele produc o lume în care nicăieri nu există ordine. Numai haosul guvernează o lume care reprezintă gândirea haotică, iar haosul nu are legi. Nu pot trăi în pace într-o astfel de lume. Sunt recunoscător că această lume nu este reală şi că nu trebuie să o văd deloc, dacă eu hotărăsc să nu o preţuiesc. Iar eu hotărăsc să nu preţuiesc ceea ce este total dement şi nu are nici un înţeles.

<13> "O lume lipsită de înţeles stârneşte teamă."

Ce este total dement stârneşte teamă pentru că este complet nesigur şi nu oferă nici un temei pentru încredere. În nebunie, nimic nu este sigur. Nu oferă nici o siguranţă şi nici o speranţă. Însă o astfel de lume nu este reală. Eu i-am conferit iluzia realităţii şi am suferit din cauza credinţei mele în ea. Acum iau hotărârea să-mi retrag această credinţă şi să-mi pun credinţa în realitate. Luând această hotărâre, voi scăpa de toate efectele lumii bazate pe teamă, pentru că adeveresc faptul că ea nu există.

<14> "Dumnezeu nu a creat o lume lipsită de înţeles."

Cum poate exista o lume lipsită de înţeles dacă Dumnezeu nu a creat-o? El este Sursa a tot înţelesul, iar tot ce este real se află în Mintea Sa. Se află şi în mintea mea, deoarece El a creat-o odată cu mine. De ce aş continua să sufăr de pe urma efectelor propriilor mele gânduri demente, de vreme ce perfecţiunea creaţiei este patria mea? Fie să-mi aduc aminte de puterea hotărârii mele şi să recunosc locul fiinţei mele.

<15> "Gândurile mele sunt imagini pe care eu le-am plăsmuit."

Orice văd reflectă gândurile mele. Gândurile mele îmi spun unde sunt şi ce sunt. Faptul că văd o lume în care există suferinţă şi pierderi şi moarte îmi arată că ceea ce văd este doar reprezentarea gândurilor mele demente şi că nu îngădui gândurilor mele reale să-şi

reverse lumina lor binefăcătoare asupra celor ce le văd. Cu toate acestea, calea lui Dumnezeu este sigură. Imaginile pe care le-am plăsmuit nu pot triumfa asupra Lui, pentru că nu asta voiesc. Voia mea este a Lui şi nu voi pune alţi zei înaintea Sa.

Lectia 52

LECŢIA 52

Recapitularea de astăzi parcurge aceste idei:

<6> "Sunt indispus pentru că văd ceva ce nu se află acolo."

Realitatea nu este niciodată înfricoşătoare. Este imposibil ca ea

să mă poată indispune. Realitatea aduce numai pace desăvârşită.

Când sunt indispus, se datorează întotdeauna faptului că am înlocuit

realitatea cu iluzii născocite de mine. Iluziile indispun, deoarece le-am

dat realitate şi privesc astfel realitatea ca o iluzie. Nimic din

creaţia lui Dumnezeu nu este afectat în vreun fel de această

confuzie a mea. Sunt mereu indispus de nimic.

<7> "Văd numai trecutul."

Privind în jur, eu condamn lumea pe care o văd. Numesc asta

vedere. Folosesc trecutul ca argument împotriva oricărei fiinţe şi

oricărui lucru, făcându-mi-i duşmani. Atunci când mă voi ierta şi îmi

voi aminti cine sunt, voi binecuvânta pe oricine şi orice văd. Trecut

nu va mai exista şi, prin urmare, nici duşmani. Voi privi cu iubire tot

ce am omis să văd până acum.

<8> "Mintea mea este preocupată de gânduri trecute."

Văd numai propriile mele gânduri, iar mintea mea este

preocupată de trecut. Atunci, oare ce pot vedea aşa cum este? Să-mi

aduc aminte că privesc trecutul pentru a împiedica prezentul să

mijească în mintea mea. Fie să înţeleg faptul că încerc să folosesc

timpul împotriva lui Dumnezeu. Fie să învăţ să renunţ la trecut,

dându-mi seama că, prin aceasta, eu nu renunţ la nimic, căci renunţ

la nimic.

<9> "Nu văd nimic aşa cum este acum."

Dacă nu văd nimic aşa cum este acum, se poate spune, pe bună

dreptate, că nu văd nimic. Pot vedea numai ceea ce este acum.

Alegerea nu se face între a vedea trecutul sau prezentul, ci numai

între a vedea sau nu. Ceea ce am ales să văd m-a costat viziunea.

Acum voi alege din nou, pentru a vedea cu adevărat.

<10> "Gândurile mele nu înseamnă nimic."

Nu am gânduri particulare, cu toate că numai de gânduri

particulare sunt conştient. Ce pot însemna aceste gânduri? Ele nu

există, deci nu înseamnă nimic. Totuşi, mintea mea este parte din

creaţie şi parte din Creatorul ei. Să nu mă raliez eu, mai degrabă,

gândirii universului, decât să ascund tot ce-mi aparţine cu adevărat,

prin gândurile mele "particulare", jalnice şi lipsite de sens?

Lectia 51

RECAPITULARE I

Începând de astăzi vom avea o serie de perioade recapitulative.

Fiecare din ele se va ocupa de cinci dintre ideile deja prezentate,

debutând cu prima şi terminând cu a cincizecea. După fiecare idee

vor fi câteva scurte comentarii, asupra cărora să reflectezi în timpul

recapitulării. În perioadele de exersare, exerciţiile să se facă după

cum urmează.

Începe ziua citind cele cinci idei, inclusiv comentariile. După

aceea nu este nevoie să reflectezi asupra lor într-o anumită ordine,

cu toate că fiecare trebuie exersată măcar o dată. Dedică fiecărei

perioade de practică două minute sau chiar mai mult, gândindu-te,

în urma lecturii lor, la idee şi la comentariile aferente. Fă-o cât se

poate de des de-a lungul zilei. Dacă una din cele cinci idei te atrage

mai mult decât celelalte, concentrează-te asupra aceleia. Oricum, la

sfârşitul zilei, să le recapitulezi, neapărat, pe toate încă o dată.

În perioadele de exersare, nu este nevoie să-ţi însuşeşti

comentariile ce urmează fiecărei idei, nici cuvânt cu cuvânt, nici în

amănunţime. Încearcă, mai degrabă, să scoţi în evidenţă punctul

esenţial şi să te gândeşti la el ca făcând parte din recapitularea ideii

de care se leagă. După ce ai citit ideea şi comentariile aferente,

exerciţiile se vor face cu ochii închişi şi, pe cât posibil, atunci când

te afli într-un loc liniştit.

Acestea sunt indicaţii pentru perioadele de practică la stadiul tău

de învăţare. Va trebui să înveţi însă să nu reclami vreun cadru

special pentru a aplica ceea ce ai învăţat. Vei avea nevoie de ceea

ce ai învăţat mai ales în situaţii care se arată a fi tulburătoare, şi nu

atât în cele care dinainte par a fi calme şi liniştite. Rostul celor

învăţate este de a-ţi da putinţa să aduci cu tine liniştea şi să vindeci

îndurerarea şi zbuciumul. Asta nu se face evitându-le, căutând un

liman al izolării, numai pentru tine.

Mai ai încă de învăţat că pacea este parte din tine şi că ea nu

cere altceva decât să fii prezent pentru a îmbrăţişa orice situaţie în

care te afli. Şi, în sfârşit, vei învăţa că nu există limită pentru

prezenţa ta, astfel că pacea ta este pretutindeni, asemenea ţie.

Vei remarca desigur că, din raţiuni legate de recapitulare, unele

dintre idei nu sunt date întocmai ca în forma lor originală. Foloseşte-le

aşa cum sunt date aici. Nu e nevoie să te întorci la afirmaţiile

originale, nici să aplici ideile aşa cum s-a recomandat atunci.

Evidenţiem acum relaţiile dintre primele cincizeci de idei pe care le-am

parcurs până acum şi coerenţa sistemului de gândire către care

te conduc acestea.

LECŢIA 51

Recapitularea de astăzi parcurge următoarele idei:

<1> "Tot ce văd nu înseamnă nimic."

Aceasta deoarece văd nimicul, iar nimicul nu are nici un înţeles.

Este necesar să recunosc lucrul acesta, pentru a putea învăţa să

văd. Ceea ce gândesc că văd acum ocupă locul viziunii. Trebuie să

slobozesc ceea ce cred că văd, dându-mi seama că nu are nici un

înţeles, astfel încât viziunea să-i poată lua locul.

<2> "Eu am dat celor văzute tot înţelesul pe care îl au pentru mine."

Am judecat toate lucrurile pe care le privesc şi nu văd decât

asta şi nimic altceva. Asta nu este viziune. Nu este decât o iluzie a

realităţii, deoarece judecăţile mele au fost rostite cu totul în afara

realităţii. Mă învoiesc să recunosc lipsa de validitate a judecăţilor

mele, deoarece vreau să văd. Judecăţile mele miau pricinuit durere

şi nu mai vreau să văd potrivit acestora.

<3> "Nu înţeleg nimic din ceea ce văd."

Cum aş putea să înţeleg cele pe care le văd, de vreme ce le-am

judecat anapoda? Ce văd reprezintă proiecţia propriilor mele erori

de gândire. Nu înţeleg ceea ce văd tocmai pentru că nu poate fi

înţeles. Nu are nici un sens să încerc s-o înţeleg. Dar am toate

motivele să slobozesc ceea ce văd, făcând astfel loc pentru ceea ce

poate fi văzut şi înţeles şi iubit. Pot face această schimbare prin

simplul fapt că mă învoiesc să o fac. Nu este oare aceasta o alegere

mai bună decât cea pe care am făcut-o înainte?

<4> "Aceste gânduri nu înseamnă nimic."

Gândurile de care sunt conştient nu înseamnă nimic, deoarece

gândesc fără Dumnezeu. Cele pe care le numesc gândurile "mele"

nu sunt gândurile mele reale. Gândurile mele reale sunt cele pe care

le gândesc împreună cu Dumnezeu. Nu sunt conştient de ele pentru

că mi-am făcut propriile mele gânduri care să le ia locul. Mă

învoiesc să recunosc faptul că gândurile mele nu înseamnă nimic şi

să le slobozesc. Iau decizia ca ele să fie înlocuite de ceea ce erau

menite să înlocuiască. Gândurile mele sunt lipsite de înţeles, însă

toată creaţia stă în gândurile pe care le gândesc cu Dumnezeu."

<5> "Nu sunt niciodată indispus din motivul presupus de mine."

Nu sunt niciodată indispus din motivul presupus de mine,

deoarece în permanenţă îmi justific gândurile. Încerc în permanenţă

să le fac adevărate. Toate lucrurile mi le fac duşmani, astfel ca

mânia să-mi fie justificată şi atacurile garantate. Nu mi-am dat

seama cât de greşit am folosit tot ce văd, atribuindu-i un asemenea

rol. Am făcut-o pentru a apăra un sistem de gândire care mi-a

pricinuit suferinţă şi pe care nu-l mai doresc. Mă învoiesc să mă

dispensez de el.

Lectia 50

LECŢIA 50

"Sunt susţinut de Iubirea lui Dumnezeu."

Iată răspunsul la fiecare problemă care ţi se pune, astăzi şi mâine şi până la capătul timpului. În această lume, crezi că eşti susţinut de orice altceva în afară de Dumnezeu. Ţi-ai pus credinţa în cele mai triviale şi demente simboluri: medicamente, bani, îmbrăcăminte "protectoare", influenţă, prestigiu, faptul de a fi plăcut, cunoaşterea persoanelor "indicate" şi o listă nesfârşită de forme ale nimicului, pe care le investeşti cu puteri magice.

Toate aceste lucruri constituie înlocuitorii tăi pentru Iubirea de Dumnezeu. Toate aceste lucruri sunt preţuite ca să-ţi asigure identificarea cu corpul. Ele sunt cântece de slavă aduse ego-ului.

Nu-ţi pune credinţa în ceea ce nu are valoare. Nu te va susţine. Numai Iubirea de Dumnezeu te va proteja în toate împrejurările. Te va ridica din orice încercare şi te va înălţa deasupra tuturor primejdiilor percepute ale lumii acesteia, într-un climat de pace şi siguranţă desăvârşită. Te va transporta într-o stare a minţii pe care nimic nu o poate ameninţa, nimic nu o poate deranja şi unde nimic nu poate pătrunde în tihna eternă a Fiului lui Dumnezeu.

Nu-ţi pune credinţa în iluzii. Te vor lăsa în drum. Pune-ţi toată credinţa în Iubirea de Dumnezeu din tine: eternă, neschimbătoare şi de-a pururi infailibilă. Iată răspunsul la orice problemă care ţi se pune astăzi. Prin Iubirea de Dumnezeu din tine poţi rezolva toate greutăţile aparente, fără efort şi cu neşovăitoare îndrăzneală. Spune-ţi lucrul acesta deseori astăzi. Este o declaraţie de eliberare din credinţa în idoli; este propria ta adeverinţă a adevărului despre tine însuţi. 
Timp de zece minute, de două ori astăzi, dimineaţa şi seara, lasă ideea de astăzi să-ţi pătrundă adânc în conştiinţă. Repet-o, gândeşte-te la ea, permite gândurilor înrudite să- ţi vină în ajutor ca să-i recunoşti adevărul şi îngăduie păcii să se aştearnă peste tine asemenea unei pături de protecţie şi siguranţă. Nu lăsa să pătrundă nici un gând deşart şi nerod care să tulbure sfânta minte a Fiului lui Dumnezeu. Iată cum este Împărăţia Cerului. Iată locul de odihnă unde Tatăl tău te-a aşezat pentru totdeauna.

Lectia 49

LECŢIA 49

"Vocea lui Dumnezeu îmi vorbeşte în fiecare clipă a zilei."

Este întrutotul posibil să asculţi în fiecare clipă a zilei Vocea lui Dumnezeu, fără să-ţi întrerupi nicidecum activităţile obişnuite. Acea parte a minţii tale în care sălăşluieşte adevărul se află în comunicare constantă cu Dumnezeu, indiferent dacă eşti conştient de asta sau nu. Cealaltă parte a minţii tale este cea care funcţionează în lume şi se supune legilor lumii. Aceasta este partea care este în permanenţă confuză, dezorganizată şi incertă în cel mai înalt grad.

Partea care ascultă Vocea pentru Dumnezeu este calmă, mereu în tihnă şi în întregime certă. Este de fapt singura care există. Cealaltă parte este o iluzie turbată, frenetică şi confuză, neavând însă nici un fel de realitate. Încearcă astăzi să nu asculţi de ea.

Încearcă să te identifici cu acea parte a minţii tale unde liniştea şi pacea domnesc pentru totdeauna. Încearcă să auzi Vocea lui Dumnezeu, chemându-te iubitoare, amintindu-ţi că nu şi-a uitat Fiul Creatorul tău.

Vom avea nevoie astăzi de cel puţin patru perioade de exersare de câte cinci minute fiecare şi chiar mai mult, dacă este posibil. Vom încerca, efectiv, să auzim Vocea lui Dumnezeu, cum îţi aminteşte de El şi de Sinele tău. Ne vom apropia de cel mai fericit şi sfânt dintre gânduri cu încredere şi îndrăzneală, ştiind că, făcând-o întocmai, ne împreunăm voinţa cu Voia lui Dumnezeu. El vrea să-I auzi Vocea. El ţi-a dăruit-o pentru a fi auzită.

Ascultă în tăcere adâncă. Fii foarte liniştit şi deschide-ţi mintea.

Treci dincolo de toate ţipetele răguşite şi închipuirile bolnăvicioase care îţi acoperă gândurile reale şi îţi obstrucţionează eterna ta legătură cu Dumnezeu. Adânceşte-te în pacea care te aşteaptă dincolo de gândurile, priveliştile şi sunetele frenetice şi turbulente ale acestei lumi demente. Nu eşti acasă aici. Încercăm acum să ajungem la locul unde eşti cu adevărat binevenit. Încercăm să ajungem la Dumnezeu.
Nu uita sa repeţi ideea de astăzi foarte des. Fă-o cu ochii deschişi, când e necesar, dar cu ochii închişi când e posibil. Şi, negreşit, să te aşezi în linişte şi să repeţi ideea de astăzi, ori de câte ori ai posibilitatea, închizându-ţi ochii la cele lumeşti şi dându-ţi seama că inviţi Vocea lui Dumnezeu să-ţi vorbească.

Lectia 48

LECŢIA 48

"Nu este nimic de care să te temi."

Ideea de astăzi afirmă, pur şi simplu, un fapt. Nu este un fapt pentru cei care cred în iluzii, dar iluziile nu sunt fapte. În adevăr nu există nimic de care să te temi. Este foarte uşor să recunoşti lucrul acesta. Dar este foarte greu de recunoscut pentru cei care vor ca iluziile să fie adevărate.

Perioadele de exersare pentru astăzi vor fi foarte scurte, foarte simple şi foarte frecvente. Repetă doar ideea cât se poate de des. Poţi face uz de ea oricând şi în orice situaţie, cu ochii deschişi. Totuşi, recomandăm insistent să-ţi oferi un minut, oricând este posibil, să-ţi închizi ochii şi să repeţi ideea de câteva ori, rar, în sinea ta. Este deosebit de important să foloseşti ideea de îndată ce îţi tulbură ceva pacea minţii.

Prezenţa temerii este un semn sigur că te încrezi în propria-ţi tărie. Conştientizarea faptului că nu există nimic de care să te temi arată că, undeva, deşi nu neapărat într-un loc pe care să-l recunoşti deocamdată, ţi-ai adus aminte de Dumnezeu şi ai îngăduit tăriei Lui să ia locul slăbiciunii tale. Din clipa în care eşti dispus să o faci, chiar nu e nimic de care să te temi.

Lectia 47

LECŢIA 47

"Dumnezeu este Tăria în care mă încred."

Dacă te încrezi în propria-ţi tărie, ai toate motivele să fii neîncrezător, agitat şi temător. Ce poţi prezice sau ţine sub control? Ce există în tine pe care poţi conta? Oare ce ţi-ar da capacitatea de a fi conştient de toate faţetele unei probleme şi de a le rezolva astfel încât să aibă ca rezultat numai binele? Ce există în tine care să-ţi dea discernământul soluţiei potrivite şi garanţia că ea va fi dusă la bun sfârşit?

De la tine nu poţi face nici unul din aceste lucruri. Să crezi că poţi, înseamnă să-ţi pui încrederea acolo unde încrederea nu este justificată şi să justifici teama, anxietatea, deprimarea, mânia şi durerea. Cine oare poate să-şi pună încrederea în slăbiciune şi, în acelaşi timp, să se simtă în siguranţă? Şi cine poate să-şi pună încrederea în tărie şi, în acelaşi timp, să se simtă slab?

Dumnezeu îţi este siguranţa în orice împrejurare. Vocea Lui vorbeşte pentru El în toate situaţiile şi în fiecare aspect al tuturor situaţiilor, spunându-ţi exact ce ai de făcut ca să ai parte de tăria şi protecţia Sa. Nu există excepţii, pentru că Dumnezeu nu areexcepţii. Iar Vocea care vorbeşte pentru El este aidoma Lui.

Astăzi ne vom îndrepta râvna, nesocotindu-ţi propria slăbiciune, spre Sursa tăriei tale. Astăzi sunt necesare patru perioade de practică, a câte cinci minute fiecare, iar perioadele mai lungi şi mai frecvente sunt insistent recomandate. Închide ochii şi începe, ca de obicei, cu repetarea ideii zilei. Petrece apoi un minut sau două în căutarea situaţiilor din viaţa ta în care ai investit teamă, slobozind-o pe fiecare în timp ce îţi spui:

"Dumnezeu este Tăria în care mă încred."

Acum încearcă să luneci dincolo de toate grijile legate de propriul sentiment de insuficienţă. E evident că fiecare situaţie care îţi provoacă îngrijorare este asociată cu sentimente de insuficienţă, căci altfel ai crede că poţi face faţă situaţiei cu succes. Nu încrezându-te în tine însuţi vei deveni încrezător. Dar tăria lui Dumnezeu în tine are succes în toate.

Recunoaşterea propriei tale slăbiciuni constituie un pas necesar în corectarea erorilor tale, dar acest pas este departe de a fi suficient pentru a-ţi da încrederea de care ai nevoie şi la care eşti îndreptăţit. Trebuie, de asemenea, să dobândeşti conştienţa că încrederea în reala ta tărie este pe deplin justificată, în orice privinţă şi în toate împrejurările.

În ultima fază a perioadei de exersare, încearcă să pătrunzi în adâncul inimii tale, spre un loc al unei siguranţe reale. Vei recunoaşte că ai ajuns la el dacă ai, fie şi pentru o clipă, un sentiment de pace adâncă. Leapădă-te de toate lucrurile triviale care macină şi colcăie la suprafaţa minţii tale şi cufundă-te dedesubtul lor spre profunzimile Împărăţiile Cerului. Există un loc în tine unde nimic nu este imposibil. Există un loc în tine unde sălăşluieşte tăria lui Dumnezeu.

Repetă deseori ideea de-a lungul zilei. Foloseşte-o ca răspunsul tău la orice tulburare. Adu-ţi aminte că pacea este dreptul tău, fiindcă acum dăruieşti tăriei lui Dumnezeu încrederea ta.

Lectia 46

LECŢIA 46

"Dumnezeu este iubirea în care iert."

Dumnezeu nu iartă, deoarece El nu a condamnat niciodată. Iar înainte de a fi necesară iertarea, trebuie să fie condamnare.

Iertarea este nevoia cea mare a acestei lumi, iar aceasta se datorează faptului că este o lume a iluziilor. Cei care iartă se eliberează astfel de iluzii, în timp ce aceia care refuză iertarea, se leagă de ele. Aşa cum te condamni numai pe tine, tot astfel numai pe tine te ierţi.

Cu toate că Dumnezeu nu iartă, iubirea Sa este, totuşi, baza iertării. Teama condamnă, iar iubirea iartă. Astfel, iertarea desface ceea ce teama a produs, readucând mintea la conştienţa lui Dumnezeu. Din acest motiv, iertarea poate fi cu adevărat numită mântuire. Ea constituie mijlocul prin care dispar iluziile.

Exerciţiile de astăzi reclamă cel puţin trei perioade de practică, de câte cinci minute încheiate, şi cât mai multe perioade scurte posibil. Începe perioadele mai lungi de exersare prin repetarea ideii de astăzi, în sinea ta, ca de obicei. Închide ochii în acest timp şi cercetează-ţi mintea pentru cei pe care nu i-ai iertat. Nu contează "cât de mult" nu i-ai iertat. Ori i-ai iertat de tot, ori nu i-ai iertat deloc.

Dacă faci corect exerciţiile, nu-ţi va fi greu să găseşti o mulţime de persoane pe care nu le-ai iertat. O regulă care nu dă greş: oricine nu-ţi place este un subiect potrivit. Menţionează numele fiecăruia şi spune:

"Dumnezeu este Iubirea în care te iert, (numele)."

Scopul primei faze a perioadelor de practică a zilei este de a te pune în situaţia de a te ierta pe tine însuţi. După ce ai aplicat ideea la toţi cei care ţi-au venit în minte, spune-ţi următoarele:

"Dumnezeu este Iubirea în care mă iubesc pe mine însumi."

"Dumnezeu este Iubirea în care sunt binecuvântat."

Forma aplicării poate varia considerabil, numai să nu se piardă din vedere ideea centrală. Ai putea spune, de exemplu:

"Nu pot fi vinovat, deoarece sunt un Fiu al lui Dumnezeu."

"Am fost deja iertat."

"Nici o teamă nu este posibilă într-o minte iubită de Dumnezeu."

"Nu e nevoie să atac, pentru că iubirea m-a iertat."

Perioada de exersare se va încheia totuşi cu repetarea ideii de astăzi în formularea ei iniţială. Perioadele de practică mai scurte pot consta dintr-o repetare a ideii pentru astăzi, fie în forma originală, fie într-o formă înrudită, după preferinţă. Însă nu uita să faci multe aplicaţii specificatoare, dacă e nevoie. Va fi nevoie de ele la orice oră a zilei când devii conştient de vreun fel de reacţie negativă faţă de oricine, fie el prezent sau nu. În acest caz, spune-i în tăcere: "Dumnezeu este Iubirea în care te iert."

Lectia 45

LECŢIA 45

"Dumnezeu este Mintea cu care gândesc."

Ideea de astăzi conţine cheia pentru a afla care sunt gândurile tale reale. Ele nu sunt nimic din ceea ce socoţi tu că gândeşti, tocmai cum nimic din ceea ce socoţi că vezi nu are vreo legătură cu viziunea. Nu există nici o relaţie între ceea ce este real şi ceea ce socoţi că este real. Nimic din ceea ce socoţi că ar fi gândurile tale reale nu seamănă în nici o privinţă cu gândurile tale reale. Nimic din ceea ce socoţi că vezi nu are vreo asemănare cu ceea ce îţi va arăta viziunea.

Gândeşti cu Mintea lui Dumnezeu. Prin urmare, tu împărtăşeşti gândurile tale cu El, precum El împărtăşeşte gândurile Sale cu tine. Sunt aceleaşi gânduri, deoarece sunt gândite de aceeaşi Minte. A împărtăşi înseamnă a face aidoma sau a face una. Iar gândurile pe care le gândeşti cu Mintea lui Dumnezeu nu-ţi părăsesc mintea nicidecum, deoarece gândurile nu-şi părăsesc sursa. Aşadar, gândurile tale sunt în Mintea lui Dumnezeu, precum eşti şi tu. Ele sunt, deopotrivă, în mintea ta, unde este El. Aşa cum tu faci parte din Mintea Lui, aşa şi gândurile tale fac parte din Mintea Lui.

Unde sunt, deci, gândurile tale reale? Astăzi vom face încercarea de a ajunge la ele. Va trebui să le căutăm în mintea ta, căci acolo se află. Ele trebuie să fie acolo, pentru că nu şi-au putut părăsi sursa. Ceea ce este gândit de Mintea lui Dumnezeu este etern, făcând parte din creaţie.

Cele trei perioade de exersare pentru astăzi, a câte cinci minute fiecare, vor avea aceeaşi formă generală pe care am folosit-o în aplicarea ideii de ieri. Vom face încercarea de a părăsi irealul şi de a căuta realul. Vom contesta lumea în favoarea adevărului. Nu vom îngădui gândurilor lumii să ne împiedice. Nu vom îngădui credinţelor lumii să ne spună că ceea ce Dumnezeu vrea să facem este imposibil. Dimpotrivă, vom încerca să recunoaştem că numai ceea ce Dumnezeu vrea să facem este posibil.

De asemenea, vom încerca să înţelegem că numai ceea ce Dumnezeu vrea să facem este ceea ce vrem noi să facem. La fel, vom încerca să ne aducem aminte că nu putem da greş făcând ceea ce El vrea să facem. Avem toate motivele să fim încrezători în reuşita noastră de astăzi. Este Voia lui Dumnezeu.

Începe exerciţiile pentru astăzi repetând ideea în sinea ta şi, odată cu aceasta, închizând ochii. Apoi, păstrând în minte ideea, gândeşte-te, pentru un scurt răstimp, la câteva gânduri relevante proprii. După ce ai adăugat ideii vreo patru sau cinci gânduri proprii, repet-o din nou şi spune-ţi cu blândeţe:

"Gândurile mele reale sunt în mintea mea. Aş dori să le găsesc."

Apoi încearcă să treci dincolo de toate gândurile ireale care acoperă adevărul în mintea ta şi să ajungi la ceea ce este etern. Dedesubtul tuturor gândurilor lipsite de sens şi a ideilor nebuneşti pe care ţi le-ai îngrămădit în minte, se află gândurile pe care le-ai gândit cu Dumnezeu, la început. Ele se află acum în mintea ta, total neschimbate. Vor fi mereu în mintea ta, aşa cum au fost dintotdeauna. Tot ce ai gândit de atunci încoace va fi supus schimbării, însă temelia pe care se bazează aceste gânduri este cu totul neschimbătoare.

Tocmai către această temelie sunt îndreptate exerciţiile pentru astăzi, căci aici mintea ta este împreunată cu Mintea lui Dumnezeu.

Aici gândurile tale sunt una cu ale Sale. Pentru acest fel de practică, un singur lucru este necesar: apropie-te de ea asemenea unui altar închinat în Cer lui Dumnezeu-Tatăl şi lui Dumnezeu-Fiul. Căci un astfel de tărâm este cel la care încerci să ajungi. Probabil că, deocamdată, nu poţi să-ţi dai seama cât se sus ţinteşti. Totuşi, chiar şi cu puţina înţelegere pe care ai dobândit-o deja, ar trebui să fii în stare să-ţi aduci aminte că acesta nu este un joc gratuit, ci un exerciţiu întru sfinţenie şi o încercare de a atinge Împărăţia Cerului.

În perioadele de exersare mai scurte ale zilei, încearcă să-ţi aduci aminte cât de important este pentru tine să înţelegi sfinţenia minţii. Încearcă să laşi deoparte, fie şi numai pentru câteva clipe, toate gândurile care sunt nedemne de El, a Cărui Gazdă eşti. Şi mulţumeşte-I pentru toate gândurile pe care El le gândeşte cu tine.

Lectia 44

Lecţia 44

"Dumnezeu este Lumina în care văd."

Astăzi continuăm ideea de ieri, adăugându-i o altă dimensiune.

Nu poţi vedea în întuneric şi nu poţi face lumină. Poţi face întuneric, iar apoi te poţi gândi că vezi în el, dar lumina reflectă viaţa, fiind aşadar un aspect al creaţiei. Creaţia şi întunericul nu pot coexista, dar lumina şi viaţa trebuie să meargă împreună, nefiind decât aspecte diferite ale creaţiei.

Pentru a vedea, trebuie să recunoşti că lumina se află înăuntru, nu în afară. Nu vezi în afara ta, după cum nici echipamentul pentru vedere nu se află în afara ta. O parte esenţială a acestui echipament este lumina care face vederea posibilă. Ea este mereu cu tine, făcând viziunea posibilă în orice împrejurare.

Astăzi vom face încercarea de a ajunge la această lumină. În acest scop, vom folosi o formă de exersare care a fost sugerată anterior, şi pe care o vom folosi din ce în ce mai mult. Este o formă deosebit de dificilă pentru mintea nedisciplinată, reprezentând un obiectiv major al antrenării minţii. Ea necesită tocmai ceea ce minţii neantrenate îi lipseşte. Şi totuşi, această antrenare trebuie dusă la bun sfârşit, dacă urmează să vezi.

Îngăduie-ţi astăzi cel puţin trei perioade de practică, fiecare cu o durată de trei până la cinci minute. O durată mai lungă este foarte indicată, dar numai dacă simţi că scurgerea timpului nu-ţi solicită decât un efort minim sau nici un efort. Forma de practică de care ne vom folosi astăzi este, pentru mintea antrenată, cea mai firească şi uşoară din lume, la fel cum pare a fi cea mai nefirească şi mai dificilă pentru mintea neantrenată.

Mintea ta nu mai este total neantrenată. Eşti destul de pregătit pentru a învăţa forma de exerciţiu de care ne vom folosi astăzi, dar s-ar putea să constaţi că întâmpini o puternică rezistenţă. Motivul este foarte simplu. În timp ce exersezi în acest fel, laşi în urmă tot ce crezi acum, precum şi toate gândurile pe care le-ai născocit. La drept vorbind, aceasta este eliberarea de iad, deşi, percepută prin ochii ego-ului, este pierderea Identităţii şi coborârea în iad.

Dacă poţi să te detaşezi de ego cât de puţin, nu vei avea nici o dificultate să recunoşti că opoziţia, cât şi temerile lui, sunt lipsite de înţeles. Ţi-ar putea fi util să-ţi reaminteşti, din când în când, că a ajunge la lumină înseamnă a scăpa de întuneric, indiferent ce păreri contrare ai avea. Dumnezeu este Lumina în care vezi. Acum faci încercarea de a ajunge la El.

Începe perioada de practică repetând ideea de astăzi cu ochii deschişi şi închide-i încetişor, repetând ideea de încă câteva ori. Apoi încearcă să te cufunzi în propria-ţi minte, abandonând orice fel de interferenţă şi intruziune, lăsându-le în urmă în timp ce te cufunzi liniştit. Făcând asta, mintea nu-ţi poate fi oprită, atât timp cât nu decizi să o opreşti. Ea îşi urmează doar cursul firesc. Încearcă să-ţi observi gândurile trecătoare fără a te implica, alunecând în linişte pe lângă ele.

Cu toate că nu pledează pentru un anumit mod de a aborda această formă de exerciţiu, ceea ce este indispensabil este să fii pătruns de importanţa a ceea ce faci, de importanţa sa inestimabilă pentru tine, precum şi de conştienţa faptului că întreprinzi ceva foarte sfânt. Mântuirea îţi este cea mai fericită realizare. Este şi singura care are vreun rost, fiind singura care îţi este realmente utilă.

Dacă apare vreo rezistenţă, într-o formă sau alta, opreşte-te doar atât cât să repeţi ideea de astăzi, ţinându-ţi ochii închişi, afară de cazul când devii conştient de senzaţia de teamă. În acest caz ţi se va părea probabil mai liniştitor să-ţi deschizi ochii un răstimp.

Străduieşte-te, totuşi, să revii cât de repede la exerciţiile cu ochii închişi.

Dacă faci corect exerciţiile, ar trebui să simţi o oarecare stare de relaxare şi chiar o senzaţie că te apropii sau chiar realmente pătrunzi în lumină. Încearcă să te gândeşti la lumină, fără formă şi fără limită, în timp ce laşi gândurile acestei lumi în urma ta. Şi nu uita că ele nu te pot ţine legat de-a lungul zilei, fie cu ochii deschişi sau închişi, după cum ţi se pare mai bine la vremea respectivă. Dar nu uita. Mai presus de orice, fii hotărât astăzi să nu uiţi.

Lectia 43

LECŢIA 43

"Dumnezeu îmi este Sursa. Nu pot vedea lipsit de El."

Percepţia nu este un atribut al lui Dumnezeu. Tărâmul Său este cel al cunoaşterii. Şi totuşi, El a creat Sfântul Spirit ca Mediator între percepţie şi cunoaştere. Fără această punte de legătură cu Dumnezeu, percepţia ar fi înlocuit cunoaşterea pentru totdeauna în mintea ta. Având această punte de legătură cu Dumnezeu, percepţia va deveni atât de preschimbată şi purificată, încât va duce la cunoaştere. Prin urmare, aceasta îi este funcţia în adevăr.

În Dumnezeu nu poţi vedea. Percepţia nu are nici o funcţie în Dumnezeu, şi nu există. Cu toate acestea, în mântuire, care este desfacerea a ceea ce nu a fost niciodată, percepţia are un scop măreţ. Făcută de Fiul lui Dumnezeu pentru un scop nesfânt, ea trebuie să devină mijlocul de a restitui sfinţenia concepţiei sale.

Percepţia nu are nici un înţeles. Şi totuşi, Sfântul Spirit îi dă un înţeles foarte apropiat de cel al lui Dumnezeu. Percepţia vindecată devine mijlocul prin care Fiul lui Dumnezeu îşi iartă fratele, iertându-se pe sine.

Nu poţi vedea lipsit de Dumnezeu, pentru că nu poţi fi lipsit de Dumnezeu. Orice ai face, în El faci, pentru că orice ai gândi, cu Mintea Lui gândeşti. Dacă viziunea este reală, iar ea este reală în măsura în care împărtăşeşte scopul Sfântului Spirit, atunci nu poţi vedea lipsit de Dumnezeu.

Astăzi, sunt necesare trei perioade de exersare de câte cinci minute, una cât se poate de devreme şi alta la o oră cât se poate de înaintată a zilei. A treia poate fi întreprinsă la momentul cel mai potrivit şi cel mai convenabil pe care îl permit împrejurările şi dispoziţia ta. La începutul acestor perioade de exersare, repetă ideea zilei în sinea ta, cu ochii deschişi. Apoi, pentru o scurtă vreme, aruncă o privire în jurul tău, aplicând ideea în mod specificator la ceea ce vezi. Patru sau cinci subiecte sunt suficiente pentru această fază de exersare. Ai putea spune, de exemplu:

"Dumnezeu îmi este Sursa. Nu pot vedea această masă de lucru lipsit de El."

"Dumnezeu îmi este Sursa. Nu pot vedea această poză lipsită de El."

Deşi această parte a perioadei de exersare ar trebui să fie relativ scurtă, încredinţează-te că alegi subiectele pentru această fază a exersării în mod nediscriminatoriu, fără includeri sau excluderi intenţionate. Pentru cea de-a doua fază, mai lungă, închide ochii, repetă din nou ideea de astăzi, apoi îngăduie oricărui gând relevant care îţi vine în minte să se alăture ideii. Formulează-ţi gândurile în modul personal, de pildă:

"Văd lumea prin ochii iertării."

"Văd lumea ca fiind binecuvântată."

"Lumea mă poate pune faţă în faţă cu mine însumi."

"Îmi văd propriile gânduri, care sunt aidoma celor ale lui Dumnezeu."

Este potrivit orice gând care se referă, mai mult sau mai puţin direct, la ideea de astăzi. Gândurile nu trebuie să conţină referiri evidente la idee, doar să nu-i fie opuse. Dacă constaţi că mintea ţi-o ia razna; dacă începi să fii conştient de gânduri aflate în dezacord evident cu ideea de astăzi, sau dacă pari a nu fi în stare să te gândeşti la ceva, deschide ochii, repetă prima fază a perioadei de exersare, apoi încearcă iarăşi faza a doua. Nu permite prelungirea unei perioade în care să fii preocupat de gânduri irelevante. Pentru a le evita, întoarce-te ori de câte ori este nevoie la prima fază a exerciţiului.

În aplicarea ideii de astăzi în cadrul perioadelor mai scurte de exersare, forma poate varia conform împrejurărilor şi situaţiilor în care te afli pe parcursul zilei. De exemplu, dacă eşti împreună cu cineva, dă-ţi osteneala să-ţi aduci aminte să-i spui în gând:

"Dumnezeu îmi este Sursa. Nu te pot vedea lipsit de El."

Ideea de astăzi să se aplice, de asemenea, de-a lungul zilei, la diferitele situaţii şi întâmplări care vor avea loc, mai ales la cei ce par să te necăjească într-un fel sau altul. În acest scop, aplică ideea în această formă:

"Dumnezeu îmi este Sursa. Nu pot vedea lucrul acesta lipsit de El."

Dacă, la momentul respectiv, nici un subiect anume nu se prezintă conştiinţei tale, repetă doar ideea în forma ei iniţială. Dă-ţi silinţa să nu laşi să treacă perioade de timp lungi fără a-ţi aminti ideea zilei, reamintindu-ţi astfel funcţia ta.

Lectia 42

LECŢIA 42

"Dumnezeu îmi este tăria. Viziunea este darul Său."

Ideea de astăzi combină cele două gânduri foarte puternice, ambele fiind de importanţă majoră. Ea stabileşte, de asemenea, o relaţie de tipul cauză-efect, care explică de ce nu poţi da greş în eforturile tale de a realiza ţelul cursului. Vei vedea, pentru că aceasta este Voia lui Dumnezeu. Tăria Sa, şi nu propria-ţi tărie, este cea care îţi dă putere. Iar darul Lui, nu al tău, este cel care îţi oferă viziunea.

Dumnezeu este într-adevăr puterea ta, iar ceea ce dăruieşte El este cu adevărat dăruit. Aceasta înseamnă că poţi primi darul oricând şi oriunde, oriunde ai fi şi în orice împrejurare te-ai afla.

Trecerea ta prin timp şi spaţiu nu este întâmplătoare. Nu te poţi afla decât în locul potrivit, la timpul potrivit. Astfel este tăria lui Dumnezeu. Astfel Îi este tăria.

Vom avea astăzi două perioade de exersare de trei până la cinci minute, una cât se poate de curând după ce te trezeşti dimineaţa, cealaltă cât se poate de apropiată de ora de culcare. Totuşi, este mai bine să aştepţi până când poţi sta în linişte cu tine însuţi, la o vreme când te simţi într-o dispoziţie favorabilă, decât să fii preocupat de respectarea întocmai a perioadelor indicate.

Începe aceste perioade de exersare prin repetarea fără grabă a ideii de astăzi, cu ochii deschişi, privind în jur. Închide apoi ochii şi repetă ideea încă o dată, chiar mai rar decât înainte. Încearcă apoi să nu te mai gândeşti la nimic altceva decât la gândurile care îţi vin în legătură cu ideea zilei. De exemplu, s-ar putea să gândeşti:

"Viziunea trebuie să fie posibilă. Dumnezeu dăruieşte cu adevărat", sau

"Darurile lui Dumnezeu pentru mine trebuie să fie ale mele, pentru că El mi le-a dăruit."

Orice gând care se referă în mod evident la ideea de astăzi este potrivit. De fapt, s-ar putea să te uimească gradul de înţelegere referitoare la curs pe care îl vădesc unele din gândurile tale. Lasă-le să vină fără a le cenzura, dacă nu constaţi că mintea ţi-o ia razna şi că ai îngăduit să pătrundă nişte gânduri irelevante. S-ar putea, de asemenea, să atingi un punct unde nici un gând nu mai pare să-ţi vină în minte. Dacă se vor petrece asemenea interferenţe, deschide ochii şi repetă încă odată gândul, privind fără grabă în jur; închide ochii, repetă din nou ideea, apoi continuă să cauţi gânduri pertinente.

Ia aminte, totuşi, că pentru exerciţiile de astăzi, o căutare activă a gândurilor relevante nu este potrivită. Încearcă doar să renunţi la iniţiativă, lăsând gândurile să vină. Dacă ţi se pare greu, este mai bine să îţi petreci perioada de exersare alternând repetările lente ale ideii având ochii deschişi cu repetările având ochii închişi, decât să forţezi găsirea gândurilor potrivite.

Numărul perioadelor de exersare care ar fi de mare folos astăzi este practic nelimitat. Ideea de astăzi este un prim pas spre adunarea gândurilor şi desprinderea cu gândul că studiezi un sistem de gândire unificat, în care nimic din ceea ce este necesar nu lipseşte şi în care nu este nimic contradictoriu sau irelevant. Cu cât vei repeta mai des ideea, cu atât mai des îţi vei reaminti că ţelul cursului este important pentru tine şi că nu l-ai uitat.

Lectia 41

LECŢIA 41

"Dumnezeu merge cu mine oriunde mă duc."

Ideea de astăzi va birui pe de-a-ntregul, în cele din urmă, sentimentul de a fi singur şi abandonat pe care îl încearcă cei separaţi. Deprimarea este o consecinţă inevitabilă a separării. La fel sunt şi anxietatea, îngrijorarea, profunda senzaţie de neajutorare, sărăcia, suferinţa şi intensa teamă de pierderi. Cei separaţi au inventat multe "leacuri" pentru ceea ce cred ei că ar fi "relele lumii". Dar singurul lucru pe care ei nu îl fac este să pună la îndoială realitatea problemei. Căci ea nu poate fi lecuită de efectele ei, problema nefiind reală. Ideea de astăzi are puterea de a isprăvi pentru totdeauna cu toată această nerozie. Căci nerozie este, în pofida formelor serioase şi tragice pe care le-ar putea lua.

În adâncul tău lăuntric se află tot ce este perfect, gata să radieze prin tine afară înspre lume. Iată leacul pentru toată durerea, pentru tot chinul, pentru orice teamă şi pierdere, căci el va vindeca mintea care a gândit că acestea sunt reale şi a suferit din cauza devotamentului ei.

Nu poţi fi niciodată deposedat de perfecta-ţi sfinţenie, deoarece Sursa ei merge cu tine, oriunde te duci. Nu poţi suferi niciodată, pentru că Sursa a tot ce este bucurie merge cu tine, oriunde te duci.

Nu poţi fi niciodată singur, fiindcă Sursa a tot ce este viaţă merge cu tine, oriunde te duci. Nimic nu-ţi poate distruge pacea minţii, căci Dumnezeu merge cu tine oriunde te duci.

E de înţeles că nu crezi toate acestea. Cum ai putea, de vreme ce adevărul este ascuns în adâncul lăuntric, sub un nor greu de gânduri demente, dens şi întunecător, însă reprezentând tot ce vezi? Astăzi vom face prima noastră încercare reală de a lăsa în urmă acest nor obscur şi greu, trecând prin el spre lumina de dincolo.

Astăzi nu va fi decât o singură perioadă lungă de exersare. Dimineaţa, dacă se poate de îndată ce te scoli, aşează-te în linişte vreo trei până la cinci minute, cu ochii închişi. La începutul perioadei de exersare, repetă, foarte rar, ideea de astăzi. Apoi, nu fă nici un efort de gândire. Încearcă, în schimb, să capeţi simţul întoarcerii spre interior, dincolo de toate gândurile deşarte ale lumii. Încearcă să pătrunzi foarte adânc în propria-ţi minte, ferind-o de orice gând care ţi-ar putea distrage atenţia.

Din când în când, poţi repeta ideea, dacă vei considera că îţi este de folos. Dar, înainte de toate, încearcă să te cufunzi, cât mai jos spre interior, cât mai departe de lume şi de toate gândurile ei neroade. Tu încerci acum să ajungi dincolo de toate aceste lucruri.

Încerci acum să părăseşti aparenţele şi să te apropii de realitate. Este întru totul posibil să ajungi la Dumnezeu. De fapt, este chiar foarte uşor, deoarece este lucrul cel mai firesc din lume. Ai putea chiar spune că este singurul lucru firesc din lume. Calea se va deschide dacă vei crede că acest lucru este posibil. Acest exerciţiu poate aduce rezultate foarte surprinzătoare chiar la prima încercare, iar mai devreme sau mai târziu este întotdeauna încununat de succes. Pe măsură ce înaintăm, vom intra în detalii referitoare la acest tip de exerciţiu. Dar el niciodată nu va da greş total, iar succesul instantaneu este posibil.

Foloseşte des ideea de astăzi de-a lungul zilei, repetând-o foarte rar, preferabil cu ochii închişi. Gândeşte-te la ceea ce spui; la înţelesul cuvintelor. Concentrează-te asupra sfinţeniei pe care ele o implică în privinţa ta; asupra statorniciei tovărăşiei care îţi aparţine; asupra protecţiei desăvârşite ce te înconjoară.

Poţi, într-adevăr, să-ţi permiţi să le râzi în faţă gândurilor de teamă, amintindu-ţi că Dumnezeu merge cu tine, oriunde te duci.